Solidary fiscal liability of a company administrator: requirement of communication of the fiscal decision while the legal person debtor exists and tax claim is outstanding

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Sesizarea instanţei de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei nr. 819 din 29.04.2014 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi a Deciziei nr. 815 din 29.05.2013 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş privind creanţe fiscale de 2.101.6778 RON şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu litigiul.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 89 din 31.03.2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea reclamantului A. ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A. şi a solicitat admiterea recursului, schimbarea în totalitate a sentinţei recurate şi pe fond anularea Deciziei nr. 819 din 29.04.2014 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timiş privind creanţe fiscale în cuantum de 2.101.678 RON şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În motivele de recurs a fost criticată soluţia întrucât:

•În conflictul dintre legea specială (Legea nr. 85/2006) şi Codul de procedură fiscală (Ordonanţa de Guvern) primează dispoziţiile legii speciale şi procedura instituită de acest act normativ astfel că decizia emisă la 29.05.2013 ar fi lovită de nulitate absolută fiind întemeiată pe o dispoziţiile legală inaplicabilă atâta vreme cât creanţa pârâtei se află sub imperiul unei legi speciale aplicabile cu prioritate, legea insolvenţei, iar această procedură se află în derulare.

A fost invocată o soluţie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 1221/21.03.2008) în care s-a precizat că autoritatea fiscală nu are la dispoziţie decât calea înscrierii diferenţelor de creanţă pe tabloul creditorilor şi că simpla comparare a forţei juridice a celor două acte normative invocate şi a scopului avut în vedere de legiuitor la emiterea lor conduce la concluzia că procedura insolvenţei este una prioritară faţă de alte proceduri de recuperare a creanţei, iar în completare se aplică dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Pârâta, deşi avea la îndemână dispoziţiile acestei legi speciale, nu a cerut, în calitate de creditor, deschiderea procedurii insolvenţei în condiţiile art. 177 C. proc. fisc. pentru a fi incidente prevederile art. 27 C. proc. fisc., s-a înscris la masa credală dar nu a formulat contestaţie la raportul de expertiză şi nu a cerut antrenarea răspunderii organelor de conducere ale S.C. B. S.R.L.

S-a arătat că procedura insolvenţei B. S.R.L. a fost deja finalizată fără antrenarea răspunderii vreunei persoane astfel că norma procesuală fiscală nu poate constitui un temei normativ pentru ca organul fiscal să-şi acopere eventuale omisiuni din procedura specială, iar prin emiterea deciziei se încearcă repunerea în discuţie a chestiunii tranşate cu putere de lucru judecat în procedura specială.

•În mod greşit s-a considerat că Decizia nr. 815 din 29.05.2013 este valabilă fiind emisă înainte de închiderea procedurii insolvenţei, chiar dacă la data comunicării sale debitoarea era radiată.

A fost invocat art. 45 din O.G. nr. 92/2003 în raport de acestea s-a apreciat că momentul la care trebuie analizată îndeplinirea condiţiilor şi temeiul juridic pe care a fost întemeiată decizia este cel în care actul fiscal contestat a început să producă efecte, adică data comunicării - 22.10.2013.

• Recurentul consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile de atragere a răspunderii solidare reglementată de prevederile art. 27 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc. la momentul emiterii Deciziei nr. 815 din 29.05.2013 şi cu atât mai mult la data când aceasta a început să producă efecte prin comunicarea sa la 22.10.2013, deoarece:

- debitorul nu a fost declarat insolvabil potrivit Codului de procedură fiscală, iar procesul-verbal de insolvabilitate nr. x din 30 aprilie 2013 nu i-a fost comunicat niciodată;

- nu a fost dovedită reaua sa credinţă în ceea ce priveşte neplata obligaţiilor fiscale ale societăţii, pentru că raportul expertului face referire la "administrarea defectuoasă", iar suplimentul la raportul de expertiză a fost ignorat de autoritatea fiscală;

- în mod greşit pârâtele au eludat chiar textul de lege ce a stat la baza deciziei contestate anume că poate fi antrenată răspunderea administratorilor şi a oricărei alte persoane care cu rea-credinţă au determinat neplata obligaţiilor fiscale respective;

- răspunderea solidară specială reglementată de art. 27 alin. (2) lit. d) presupune existenţa unei obligaţii fiscale restante şi existenţa unei persoane juridice datoare statului şi a unei persoane fizice care să răspundă în solidar pentru aceste creanţe. Or, la data comunicării deciziei contestate - 22.10.2013 aceste două condiţii nu erau îndeplinite, având în vedere că restanţele debitoarei fuseseră radiate din evidenţa pârâtei, iar debitoarea nu mai exista ca persoană juridică fiind radiată din Oficiul Registrului Comerţului Timiş.

• În mod greşit instanţa de fond a considerat că nu este relevant cine a administrat în fapt societatea debitoare ci doar cine a fost administrator şi reprezentant legal al debitoarei conform evidenţelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului în condiţiile în care în doctrină şi practică s-a precizat că antrenarea răspunderii pentru faliment vizează nu numai administratorii statutari ai debitorului, dar şi a oricăror alte persoane care au administrat societatea, mai ales că se invocă un raport de expertiză întocmit în procedura insolvenţei.

• În mod greşit a reţinut reaua-credinţă a recurentului în neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale întemeindu-se pe concluziile expertizei efectuate la cererea administratorului judiciar, în condiţiile în care aceasta a fost singura probă.

Au fost amintite concluziile raportului de expertiză, dar şi răspunsul la obiecţiunile recurentului conform acestora faptul că C. a intrat în incapacitate de plată ar fi putut constitui o cauză principală a intrării în insolvenţă a debitoarei şi că administrarea societăţii s-a realizat şi de alte persoane desemnate de către asociaţii debitoarei.

• În mod greşit s-a reţinut că organul fiscal a respectat procedura de emitere a deciziei contestate raportat la prevederile art. 7 C. proc. fisc.

S-a arătat că pentru emiterea deciziei de antrenare a răspunderii solidare era necesar ca pârâta să dovedească:

- care era la data emiterii deciziei cuantumul exact al obligaţiilor fiscale ale debitoarei;

- care sunt persoanele care au administrat efectiv şi în fapt S.C. B. S.R.L.;

- intenţia persoanelor identificate a fi administrat societatea;

- comunicarea către recurent a tuturor documentelor ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, a procesului-verbal de insolvabilitate.

• instanţa de fond a înlăturat susţinerea reclamantului-recurent că suma de 2.101.678 RON nu corespunde obligaţiei fiscale rămase în sarcina societăţii debitoare prin închiderea procedurii falimentului, având în vedere că nu a probat că această creanţă a fost achitată în parte sau a fost radiată, dar la pagina 292 a fost depusă o adresă în care însăşi pârâta precizează că datoria debitoarei a fost radiată din evidenţele sale ca urmare a închiderii procedurii falimentului şi a radierii acesteia din registrul comerţului.

• Instanţa de fond a apreciat că hotărârile pronunţate de alte instanţe nu pot fi luate în considerare deoarece nu constituie izvor de drept, dar nu a ţinut seama de faptul că jurisprudenţa invocată este relevantă.

Intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a depus întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei nr. 89 din 31.03.2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dar a fost reiterată excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată raportat la art. 218 C. proc. fisc. coroborate cu prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul a depus la data de 26.10.2015 răspuns la întâmpinare şi o detaliere a motivelor de recurs şi a arătat că a fost depusă în termenul legal contestaţia formulată în faţa instanţei de fond, fiind depuse şi înscrisuri.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind apreciat ca admisibil, cu condiţia completării taxei judiciare de timbru cu suma de 175 RON, raportul fiind comunicat potrivit încheierii din 29.06.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

A fost depusă completarea taxei de timbru de 175 RON de către recurent, iar prin încheierea din 16.02.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admis în principiu recursul şi fixat termen pentru soluţionarea acestuia cu citarea părţilor, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

4. Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:

Mai întâi, având în vedere că potrivit art. 248 C. proc. civ. instanţa trebuie să se pronunţe asupra excepţiilor de procedură sau asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe, ori după caz, cercetarea în fond a cauzei va fi analizată excepţia tardivităţii acţiunii invocată de intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

Excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată a fost invocată în raport de prevederile art. 218 C. proc. fisc. coroborate cu prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 218 alin. (1)-(2) C. proc. fisc.:

" (1) Decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului, persoanelor introduse, în condiţiile art. 44, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat. (2) Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii".

După cum se poate observa, art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. nu face nicio referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, text care nu are nicio incidenţă în speţă întrucât textul vizează situaţia formulării plângerii prealabile de către terţ (persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept).

Dar, pentru că textul din Codul de procedură fiscală face trimitere la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii, sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, adică acţiunea putea fi formulată în termen de 6 luni de la data când a fost comunicată soluţia dată în contencios administrativ, respectiv de la data comunicării Deciziei nr. 819 din 29.04.2014 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

În raport de aceste prevederi şi din verificarea actelor depuse rezultă că decizia a fost comunicată la 15.05.2014, iar acţiunea a fost depusă la 27.10.2014, fără a fi depăşit termenul de 6 luni prevăzut la art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

De altfel, chiar intimata recunoaşte că termenul pentru formularea acţiunii în faţa instanţei de contencios administrativ este de 6 luni şi curge de la comunicarea actului şi chiar a precizat că acţiunea a fost depusă la 27.10.2014 şi că putea fi formulată până la 16.11.2014, dar cu toate acestea, consideră, fără niciun temei, că acţiunea ar fi formulată în afara termenului prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, termen care aşa cum s-a arătat anterior, nu are nicio relevanţă în cauză, neputând fi confundat cu termenul de introducere a acţiunii în contencios administrativ, termen stabilit prin art. 11 din aceeaşi lege.

De aceea, excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată invocată de intima Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara va fi respinsă.

I. Recursul declarat de reclamantul A.

Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a Deciziei nr. 815 din 29.05.2013 şi a Deciziei nr. 819 din 29.04.2014.

Prin Decizia nr. 815 din 29.05.2013 emisă de Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş s-a decis angajarea răspunderii administratorului A., în solidar cu S.C. B. S.R.L. pentru recuperarea creanţelor fiscale în sumă totală de 2.101.678 RON, în temeiul art. .27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală pentru că există o legătură de cauzalitate directă între actele şi faptele administratorului şi starea de insolvabilitate a debitoarei.

Contestaţia formulată de A. împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia nr. 814 din 27.04.2014 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului de anulare a celor două decizii ca neîntemeiată.

Criticile recurentului ce vizează hotărârea instanţei de fond sunt numai parţial fondate.

• Critica referitoare la incidenţa Codului de procedură fiscală la momentul emiterii Deciziei nr. 815 din 29.05.2013 este nefondată.

Procedura insolvenţei este reglementată de Legea nr. 85/2006, iar deschiderea acestei proceduri nu face inaplicabile prevederile din Codul de procedură fiscală referitoare la antrenarea răspunderii solidare, procedură ce se referă numai la recuperarea creanţelor bugetare de la un debitor declarat insolvabil. De aceea, noţiunea de insolvenţă nu poate fi confundată cu cea de insolvabilitate şi care se referă numai la creanţe bugetare şi este definită de prevederile art. 176 din Codul de procedură fiscală.

Faptul că intimata-pârâtă nu a cerut, în calitate de creditoare, deschiderea procedurii insolvenţei faţă de S.C. B. S.R.L. sau că nu a cerut antrenarea răspunderii organelor de conducere a S.C. B. S.R.L. în cadrul procedurii insolvenţei prevăzută de Legea nr. 85/2006, nu înseamnă că nu poate fi antrenată răspunderea solidară potrivit art. 27 Cod procedură fiscală dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de acest text. De aceea, nici nu se poate considera că ar exista o chestiune tranşată cu putere de lucru judecat în procedura insolvenţei pentru că nu a fost antrenată răspunderea administratorului potrivit Legii nr. 85/2006.

În privinţa speţei invocată de recurent (Decizia nr. 1221 din 21.03.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal) se constată că aceasta nu este una similară prezentei cauze deoarece speţa respectivă a vizat problema majorărilor şi penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor bugetare neachitate, datorate atât înainte, cât şi după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, or, în speţă, este invocată inadmisibilitatea antrenării răspunderii potrivit art. 27 Cod procedură fiscală în raport cu antrenarea răspunderii administratorului potrivit Legii nr. 85/2006.

• Critica referitoare la emiterea Deciziei nr. 815 din 29.05.2013 ca fiind valabilă pentru că a fost emisă înainte de închiderea procedurii insolvenţei este fondată.

Problema ce se impune a fi soluţionată în privinţa acestei critici este dacă Decizia nr. 815 din 29.05.2013 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş îşi produce efecte de la data emiterii sau de la data comunicării.

Instanţa de fond a respins această critică de nelegalitate a Deciziei nr. 815/2013 cu motivarea că este nerelevant faptul că societatea debitoare a fost radiată pentru că decizia prin care s-a dispus atragerea răspunderii solidare a reclamantului a fost emisă anterior închiderii procedurii insolvenţei.

Pentru a răspunde problemei trebuie precizat că procedura insolvenţei deschisă potrivit Legii nr. 85/2006 a fost închisă la 30.05.2013 de către Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 1178, fiind dispusă şi radierea societăţii comerciale S.C. B. S.R.L. Decizia nr. 815/2013 a fost emisă la 29.05.2013 de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş pentru antrenarea răspunderii solidare a recurentului cu S.C. B. S.R.L., dar a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 22.10.2013, după radierea societăţii comerciale din Registrul comerţului la 21.06.2013.

Potrivit art. 44-45 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. civ.:

" (1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situaţia contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care şi-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în condiţiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.

(2) Actul administrativ fiscal se comunică prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(2<SUP>1</SUP>) În cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilă prin modalitatea prevăzută la alin. (2), actul administrativ fiscal se comunică utilizând cel puţin unul dintre următoarele mijloace:

a) prin remiterea acestuia de către persoanele împuternicite ale organului fiscal sau prin prezentarea contribuabilului/împuternicitului la sediul organului fiscal, dacă se asigură primirea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal;

b) prin fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanţă, dacă se asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii acestuia.

(2<SUP>2</SUP>) În cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilă potrivit alin. (2<SUP>1</SUP>), aceasta se realizează prin publicitate.

(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afişarea se face, concomitent, la sediul acestora şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judeţean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului.

(4) Dispoziţiile C. proc. civ. privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător".

Art. 45:

" (1)Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.

(2) Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului şi nu produce niciun efect juridic".

Din interpretarea acestor prevederi rezultă că actul administrativ fiscal nu produce efecte juridice din momentul emiterii, aşa cum susţine instanţa de fond, ci din momentul comunicării acestuia, astfel că momentul la care se impune a fi analizat modul de îndeplinire a condiţiilor prevăzute de art. 27 C. proc. fisc. este cel al comunicării unui act emis în baza acestor prevederi.

Or, în speţă, Decizia nr. 815/2013 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş la 29.05.2013 a fost comunicată la 22.10.2013, după ce societatea comercială al cărei administrator a fost recurentul-reclamant a fost radiată din Registrul Comerţului (21.06.2013), astfel că această decizie a fost opozabilă contribuabilului şi a produs efecte juridice după ce societatea comercială faţă de care a fost antrenată răspunderea solidară a fost radiată.

•Critica referitoare la neîndeplinirea condiţiilor de atragere a răspunderii solidare reglementată de art. 27 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc.

Potrivit art. 27 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc.:

" (2) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:&nbsp;.......... d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale".

Pentru a se putea dispune antrenarea răspunderii prevăzute de acest text se impune a fi îndeplinite cumulativ mai multe condiţii:

- societatea comercială debitoare să fie declarată insolvabilă potrivit Codului de procedură fiscală.

În privinţa acestei condiţii se constată că aceasta nu este îndeplinită deoarece a fost întocmit procesul-verbal de insolvabilitate nr. x din 30.04.2013, dar nu s-a făcut dovada că ar fi fost comunicat societăţii debitoare, mai ales că, la acel moment, societatea era în procedura falimentului.

- existenţa unor obligaţii fiscale restante pentru care să fie antrenată această răspundere

Această condiţie ar putea fi considerată ca îndeplinită dar numai la momentul emiterii deciziei de antrenare a răspunderii solidare pentru că, la acel moment, societatea unde recurentul-reclamant a deţinut funcţia de administrator, înregistra o obligaţie fiscală restantă de 2.101.678 RON.

Însă, având în vedere dispoziţiile art. 44-45 din O.G. nr. 92/2003 în raport de care se consideră opozabil un act administrativ fiscal, atunci, la momentul comunicării deciziei de antrenare a răspunderii solidare nu mai era îndeplinită această condiţie, deoarece, ca urmare a radierii societăţii din Registrul Comerţului şi finalizării procedurii de insolvenţă, toate sumele datorate de S.C. B. S.R.L. au fost radiate din evidenţele organelor fiscale.

- să existe o persoană juridică debitoare în raport cu care să fie antrenată răspunderea solidară

Această condiţie se impune a fi verificată tot în raport de consecinţele pe care necomunicarea unui act administrativ fiscal le produce în baza art. 44-45 C. proc. fisc. Astfel, la data emiterii deciziei de antrenare a răspunderii se poate considera că exista o asemenea persoană juridică faţă de care să fie antrenată răspunderea solidară a administratorului ei, deoarece, chiar dacă a fost închisă procedura insolvenţei la 30.05.2013 prin sentinţa civilă nr. 1178/2013 a Tribunalului Timiş şi s-a dispus radierea acesteia, radierea efectivă din Registrul Comerţului a persoanelor juridice debitoare s-a făcut la 21.06.2013, iar decizia de antrenare a răspunderii solidare a fost emisă la 29.05.2013 (cu o zi înainte de declararea închiderii procedurii insolvenţei). Însă, la data când această decizie a fost comunicată şi a produs efecte (22.10.2013), persoana juridică debitoare era radiată din Registrul Comerţului.

Conform art. 251 alin. (1) C. civ.:

" Persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise". De aceea, se poate considera că de la data de 21.06.2013 când a fost radiată din Registrul Comerţului, persoana juridică debitoare S.C. B. S.R.L. Lugoj a încetat să mai existe, astfel că la data comunicării actului administrativ fiscal (22.10.2013) nu era îndeplinită condiţia existenţei unei persoane juridice debitoare, condiţie cerută pentru antrenarea răspunderii solidare, potrivit art. 27 alin. (1) C. proc. fisc.

Pentru că s-a dovedit că nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la comunicarea procesului-verbal de insolvabilitate, existenţa unei creanţe şi a unei persoane juridice debitoare în raport cu care să poată fi antrenată răspunderea administratorului, aceasta face inutilă analizarea celorlalte condiţii ce vizează calitatea de administrator a recurentului, faţă de susţinerile sale potrivit cărora antrenarea răspunderii poate fi făcută nu numai în raport cu administratorul societăţii, ci şi cu alte persoane şi că ar fi îndeplinit funcţia de administrator în fapt şi efectiv şi alte persoane, dar şi pe cea a relei-credinţe.

Ar trebui precizat că în întâmpinarea depusă în faţa instanţei de recurs intimata-pârâtă nu a făcut nicio referire la motivul de recurs ce vizează aplicarea art. 44-45 Cod procedură fiscală, ci s-a limitat să susţină, ca şi instanţa de fond, că radierea societăţii nu are relevanţă deoarece decizia prin care s-a dispus atragerea răspunderii solidare a fost emisă anterior încheierii procedurii insolvenţei.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va fi respinsă excepţia tardivităţii invocată de intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, va fi admis recursul declarat de A., va fi casată sentinţa atacată şi, rejudecând, va fi admisă acţiunea reclamantului şi se va dispune anularea Deciziei nr. 815 din 29 mai 2013 emisă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi a Deciziei nr. 819 din 29.04.2014 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timiş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii acţiunii invocată de intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timiş.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 89 din 31 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, admite acţiunea reclamantului.

Anulează Decizia nr. 815 din 29 mai 2013 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi Decizia nr. 819 din 29 aprilie 2014 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timiş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2017.