Statute of limitations for forestry compensation claims as state aid subject to the three-year limitation period under Decree No. 167/1958

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

1.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:

- anularea Adresei nr. 15486/EGE din 01.04.2014, ca fiind emisă cu exces de putere de către Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, prin Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, întrucât le-a comunicat refuzul/avizul negativ la solicitările legate de avizarea şi acordarea despăgubirilor şi dobânzilor aferente anului 2009;

- obligarea pârâţilor la plata sumei de 77.283,52 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, pentru suprafaţa de pădure de 272,20 ha, situată în zona de conservare totală a Sitului B., în zona/tipul funcţional T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Alba Iulia, cu titlu de compensaţii/despăgubiri datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2009.

- la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 77.283,52 RON, începând cu data de 01.04.2014, dată la care creanţa a devenit exigibilă, aceasta fiind data la care Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, prin Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, a refuzat să dispună plata compensaţiilor cuvenite;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuieli de judecată.

1.2. Reclamantul A. a depus la dosar precizare la acţiunea introductivă de instanţă, în care a menţionat faptul că înţelege să cheme în judecată ambii pârâţi, fiecare în nume propriu, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata: compensaţiilor în cuantum de 77.283,52 RON, aferente anului 2009, a dobânzilor solicitate, cât şi a tuturor cheltuielilor de judecată.

1.3. La data de 22.09.2014, reclamantul a depus la dosar cererea de renunţare la capătul de cerere vizând anularea adresei atacate.

2. Apărările formulate în cauză

2.1. Pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi, pe cale de consecinţă, a solicitat respingerea acţiunii promovate de către A., ca fiind introdusă împotriva unei entităţi lipsite de calitate procesuală pasivă. Totodată, prin completarea la întâmpinare, partea a invocat excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Alba Iulia, precum şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

2.2. Pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată. Prin notele scrise depuse la dosar, partea a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în ceea ce priveşte petitul privind anularea Adresei nr. 15486/EGE/2014, precum şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

3. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 273 din 20 noiembrie 2014:

- a luat act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind anularea Adresei nr. 15486/EGE din 01.04.2014;

- a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea Adresei nr. 15486/EGE din 01.04.2014, precum şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocate de pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură;

- a respins excepţia prematurităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice;

- a admis acţiunea reclamantului A., astfel cum a fost precizată;

- a obligat pârâţii să plătească reclamantului suma de 77.283,52 RON, reprezentând compensaţii aferente anului 2009 şi dobânda aferentă acestei sume, începând cu data de 01.04.2014 şi până la achitarea integrală a debitului.

- a obligat pârâţii să plătească reclamantului suma de 4.960 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură.

4.1. Pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a solicitat casarea acesteia, în parte.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Relevante în soluţionarea excepţiei sunt prevederile H.G. nr. 428/2013 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru ape, păduri şi piscicultură, precum şi pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, act normativ în cuprinsul căruia se indică în mod expres calitatea de autoritate publică centrală în domeniul pădurilor cât şi pe cea de ordonator principal de credite în acest domeniu în ceea ce priveşte Departamentul.

Codul Silvic nu stabileşte nominal o anume entitate publică centrală care să acorde aceste compensaţii, ci instituie obligaţia respectivă în sarcina acelei entităţi publice centrale care răspunde de silvicultură, condiţionând astfel acordarea despăgubirilor de domeniul de activitate în concret a respectivei autorităţi.

Departamentul are propria personalitate juridică, este ordonator principal de credite în domeniul său de activitate, iar ministrul delegat care îl conduce reprezintă această autoritate publică în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi persoanele fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie.

Din lecturarea Legii nr. 46/2008 şi a Normelor sale metodologice, adoptate prin H.G. nr. 861/2009, rezultă că legiuitorul nu a calificat aceste compensaţii ca fiind creanţe bugetare, astfel că singurul termen de prescripţie aplicabil este cel de drept comun, de trei ani, instituit de Decretul nr. 167/1958.

4.2. Pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură a solicitat casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a prezentat situaţia de fapt şi a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, partea a precizat că dreptul la acţiune al reclamantului este prescris, în raport de termenul de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, act normativ aplicabil în cauză, conform art. 6 alin. (4) din Noul C. civ.

Recurentul a mai menţionat şi faptul că soluţia pronunţată pe fondul cauzei este greşită, întrucât intimatul nu a respectat procedura reglementată de dispoziţiile legale incidente.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18.05.2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Intimatul A. a formulat note scrise cu privire la raportul întocmit în cauză în care a arătat că se impune citarea în cauză a Ministerului Apelor şi Pădurilor, în raport de dispoziţiile art. 13, art. 14 din O.U.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi a art. 3 din H.G. nr. 20/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor şi Pădurilor.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16.02.2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 26.05.2017.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în notele scrise depuse de intimat, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul prezentei acţiuni judiciare îl constituie refuzul nejustificat al recurentului-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (în prezent, Ministerul Apelor şi Pădurilor) de acordare către intimatul-reclamant A. a despăgubirilor, aferente anului 2009, în sumă de 77.283,52 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 272,20 ha, situată în zona de conservare totală a Sitului B. în zona/tipul funcţional T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Alba Iulia.

Prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a admis acţiunea reclamantului, astfel cu a fost precizată, a obligat pârâţii să plătească acestuia suma de 77.283,52 RON, reprezentând compensaţii aferente anului 2009 şi dobânda calculată la această sumă, începând cu data de 01.04.2014 şi până la achitarea integrală a debitului.

Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

Reclamantul este îndreptăţit să pretindă şi să dobândească compensaţiile solicitate prin acţiunea formulată, care reprezintă despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului şi a resurselor silvice proprietatea sa, situate într-o arie naturală protejată, pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură refuzând în mod nejustificat, astfel cum reiese din cuprinsul Adresei nr. 15486/EGE/01.04.2014, să recunoască şi să acorde compensaţii reclamantului.

În situaţia în care s-ar valida apărarea pârâţilor privitoare la inexistenţa normelor metodologice de acordare a despăgubirilor solicitate, întrucât H.G. nr. 1071/2006 a fost abrogat prin H.G. nr. 861/2009, ar trebui să se admită încălcarea dispoziţiilor art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţia României, care garantează dreptul la proprietate privată, precum şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional la C.E.D.O., întrucât reclamantul este lipsit de folosinţa bunului pentru o cauză de utilitate publică, fără, însă, a primi o dreaptă şi prealabilă despăgubire pentru această restricţie majoră a dreptului său de proprietate, deşi însăşi legea îi recunoaşte dreptul la acordarea unei compensaţii.

Instanţa de control judiciar nu poate împărtăşi soluţia instanţei de primă jurisdicţie cu privire la dezlegarea dată excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare.

Prima chestiune ce urmează a fi clarificată vizează natura creanţei reprezentând compensaţiile prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind C. silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dacă este o formă de ajutor de stat sau creanţă fiscală.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că nu poate fi vorba de o creanţă fiscală, căreia îi este aplicabil termenul de prescripţie de 5 ani, reglementat de dispoziţiile art. 91 din C. proc. fisc. (2003).

Relevante sunt prevederile art. 21 din C. proc. fisc., conform cărora:

"(1) Creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.

(2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conţinutul, cât şi cuantumul creanţelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:

a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanţe fiscale principale;

b) dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, în condiţiile legii, denumite creanţe fiscale accesorii.

(3) În cazurile prevăzute de lege, organul fiscal este îndreptăţit să solicite stingerea obligaţiei fiscale de către cel îndatorat să execute acea obligaţie în locul debitorului.

(4) În măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective."

Or, în speţa de faţă, în mod indiscutabil nu avem un drept patrimonial care să rezulte dintr-un raport de drept material fiscal, sens în care, de altfel, s-a pronunţat şi Plenul secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în sedinţa din data de 12.06.2017.

Ca atare, în mod evident este vorba despre o formă de ajutor de stat, reglementată de prevederile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: "în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru (…) acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă."

A doua problemă ce trebuie clarificată vizează stabilirea actului normativ care reglementează prescripţia dreptului material la acţiune.

După cum a reţinut şi judecătorul fondului, intimatul-reclamant a solicitat acordarea compensaţiilor aferente anului 2009, în sumă de 77.283,52 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-au putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 272,20 ha, situată în zona de conservare totală a Sitului B., în zona/tipul funcţional T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Alba Iulia. În acest sens, intimatul-reclamant a formulat cererea înregistrată la ITRSV Cluj-Napoca sub nr. 316 din 30 decembrie 2013.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (4) din Noul C. civ.: "Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit. "

În mod similar, în art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. se menţionează că "prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit. "

Prin Decizia 1/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Recursurile în interesul legii s-a statuat în sensul că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., stabileşte că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011. "

În condiţiile în care compensaţiile cerute de intimatul-reclamant sunt aferente anului 2009, adică înainte de intrarea în vigoare a Noului C. civ. (1 octombrie 2011) este evident că este aplicabil Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, care, la art. 3, reglementează un termen de prescripţie de 3 ani.

În speţa de faţă, termenul de prescripţie pentru compensaţiile acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensaţia, respectiv de la data de 01.01.2010, şi se împlineşte la data de 01.01.2013. După cum s-a precizat anterior, intimatul-reclamant a formulat cererea în afara acestui termen de prescripţie, mai precis, la data de 30.12.2013, situaţie în care acţiunea judiciară, astfel cum a fost precizată, este prescrisă.

În raport de soluţia pronunţată pe problema prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlaltor motive de nelegalitate prezentate în memoriile de recurs.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată, ca fiind prescrisă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Mediului (fost Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor) şi Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură (în prezent Ministerul Mediului) împotriva sentinţei civile nr. 273 din 20 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată, ca fiind prescrisă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2017.