Incompatibility of public hospital section head with private company administrator status

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 octombrie 2014, astfel cum a fost completată la data de 29 decembrie 2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x din 24.09.2014, întocmit de pârâtă şi obligarea acesteia la acordarea de despăgubiri reprezentând daune morale, în cuantum de 100.000 RON şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 67 din 23 martie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., astfel cum a fost completată, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca nefondată şi a respins cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 67 din 23 martie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, prin care a solicitat casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii contestaţiei, anulării Raportului de evaluare nr. x din 24.09.2014, întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi obligării acesteia la acordarea de despăgubiri reprezentând daune morale, în cuantum de 100.000 RON.

Criticile aduse de către reclamant hotărârii atacate vizează, în esenţă, următoarele aspecte:

Instanţa de fond în mod eronat a reţinut că procedura impusă de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 a fost respectată, având în vedere că a luat cunoştinţă despre lucrarea din 19.05.2014, la data de 25.05.2014. Aceste dispoziţii legale au fost încălcate, întrucât datele care nu au caracter public au fost solicitate de la diverse persoane juridice în perioada iunie - iulie 2014, iar informarea şi respectiv, formularea unui punct de vedere a fost solicitată reclamantului ulterior, în septembrie 2014.

Pe fondul cauzei, hotărârea recurată este criticabilă, întrucât instanţa de fond asimilează funcţia de manager cu aceea de administrator social al unei societăţi comerciale cu răspundere limitată.

Potrivit dispoziţiilor art. 184 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, şeful de secţie are atribuţii numai pe linie medicală, răspunzând de calitatea actului medical. Şeful de secţie nu poate fi asimilat managerului, întrucât nu are atribuţia de a dispune asupra bugetului spitalului, această atribuţie revenind managerului. Totodată, managerul spitalului încheie contract de management cu unitatea medicală iar şeful de secţie încheie contract de administrare cu managerul, în temeiul acestui contract dobândind atribuţii de gestiune.

Singura funcţie publică de autoritate din sistemul medical este cea de manager de spital, reglementată de art. 178 alin. (1)-(4) din Legea nr. 95/2006 şi prin urmare, nici funcţia de director medical interimar pe care a deţinut-o un an de zile, nu este o funcţie publică de autoritate.

În cauza ce face obiectul dosar nr. x/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că din interpretarea Legii nr. 95/2006, rezultă că funcţiei de şef de secţie nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, referitoare la managerul spitalului şi prin urmare, această funcţie nu este incompatibilă cu exercitarea oricăror alte funcţii salarizate sau/şi indemnizate.

În speţă, societatea comercială la care deţine calitatea de administrator, reprezintă, în fapt, un cabinet medical pentru consultaţii în regim ambulatoriu iar calitatea de administrator şi funcţia de şef de secţie nu se află în conflict de interese.

Această concluzie se impune şi faţă de Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, potrivit căreia conflictul de interese se naşte dintr-o situaţie în care o persoană are un interes privat care influenţează sau este de natură să influenţeze exercitarea cu imparţialitate şi obiectivitate a îndatoririlor sale publice.

Mai mult, codurile CAEN fac distincţie între funcţia de administrator social şi cea de manager, funcţia de manager referindu-se numai la instituţiile publice.

Recurentul-reclamant a solicitat şi obligarea intimatei-pârâte la plata de daune morale pentru prejudiciul suferit, prin atingerea adusă demnităţii şi onoarei profesionale.

4. Apărările formulate de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 noiembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 17 mai 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu titlu prealabil, se constată că, deşi a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, recurentul-reclamant a expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care, sentinţa atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui din urmă motiv de casare, aspect reţinut de către instanţa de recurs prin raportul întocmit în cauză, potrivit art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.

Prin Raportul de evaluare nr. x din 24.09.2014 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, contestat prin acţiunea introductivă, s-a reţinut că reclamantul A. s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28.05.2007 - prezent, ca urmare a deţinerii, concomitent cu funcţiile de medic şef de secţie, respectiv director medical interimar în cadrul Spitalului de Psihiatrie "Dr. Gheorghe Preda" Sibiu, şi a funcţiei de administrator la S.C. A. S.R.L., încălcând astfel dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Criticile recurentului-reclamant vizând reţinerile instanţei de fond potrivit cărora a fost respectată procedura impusă de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neîntemeiate.

Contrar susţinerilor recurentului, interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 20 şi respectiv, art. 13 şi art. 15 din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie realizată circumstanţiat, în raport de caracterul special al normelor prevăzute la art. 20 din lege.

În conformitate cu prevederile legale menţionate, în fapt, activitatea de evaluare a incompatibilităţilor poate fi realizată chiar anterior solicitării unui punct de vedere persoanei în cauză, inclusiv, prin solicitarea de date şi informaţii de la persoane fizice sau juridice, în condiţiile în care, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 prevede expres că solicitarea unui punct de vedere persoanei evaluate este necesară în "urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii", dacă se identifică elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi.

Potrivit art. 14 din acelaşi act normativ, inspectorul de integritate informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere, dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18.

În cauză, în acord cu judecătorul fondului, se reţine că a fost respectată atât procedura de evaluare, cât şi procedura de informare prevăzută de art. 8 alin. (1)-(3), art. 10 lit. b) şi e) şi respectiv, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, solicitându-se reclamantului un punct de vedere la momentul la care, din datele şi informaţiile obţinute, inspectorul de integritate a constatat că există indicii cu privire la existenţa stării de incompatibilitate.

În acest sens, la data de 19.05.2014, în temeiul art. 12 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă a declanşat, în lucrarea înregistrată din 19.05.2014, procedura de evaluare a regimului juridic al incompatibilităţilor şi conflictului de interese în privinţa recurentului-reclamant, informarea acestuia efectuându-se prin scrisoarea recomandată înregistrată din 20.05.2014, scrisoare ce a fost returnată la sediul instituţiei pârâte cu menţiunea "expirat termen de păstrare".

Reclamantul a învederat că a fost informat despre demararea procedurii de evaluare la data de 26.05.2014, astfel cum rezultă din completarea la acţiune, depusă în dosarul primei instanţe la data de 29.12.2014.

În temeiul art. 20 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul soluţionării lucrării, au fost solicitate documente şi informaţii de la instituţii şi autorităţi publice, şi anume, Spitalul de Psihiatrie "Dr. Gheorghe Preda" Sibiu, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu.

În legătură cu acest aspect, se reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (5) coroborate cu art. 13 alin. (1) din legea menţionată, din moment ce a comunicat recurentului-reclamant despre declanşarea procedurii de evaluare, intimata-pârâtă era îndreptăţită să solicite informaţii relevante autorităţilor publice, aceste informaţii urmând a fi valorificate în mod legal la elaborarea raportului de evaluare.

Ulterior, întrucât au fost identificate elemente de încălcare a regimului juridic al incompatibilităţilor şi conflictului de interese, au fost transmise reclamantului informările nr. 32807/G/II din 06.08.2014 şi nr. 33980/G/II din 02.09.2014.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, prin adresa nr. 33980/G/II din 02.09.2014, recurentul-reclamant a fost informat referitor la identificarea elementelor în sensul nerespectării regimului juridic al incompatibilităţilor. Punctul de vedere exprimat de reclamant a fost înserat în cuprinsul Raportului de evaluare nr. x din 24.09.2014, conform art. 21 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pe fondul cauzei, criticile formulate de reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, sunt întemeiate.

Analizând elementele de incompatibilitate în raport cu situaţia de fapt dedusă judecăţii, prima instanţă şi-a însuşit concluziile autorităţii publice pârâte, apreciind că noţiunea de administrator în cadrul unei societăţi comerciale cu răspundere limitată este echivalentă cu noţiunea de manager al unei instituţii publice, existând astfel incompatibilitate între funcţia de şef de secţie al unui spital public, care se exercită în temeiul contractului de administrare şi funcţia de manager, care în cazul persoanelor juridice, este denumită administrator, conform Legii nr. 31/1990.

În opinia instanţei de recurs, această interpretare este greşită, întrucât şeful de secţie nu exercită o funcţie de autoritate publică iar activitatea desfăşurată de către acesta nu se circumscrie unei activităţi ce implică managementul deoarece nu presupune o putere de decizie, în sensul dispoziţiilor art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006.

Într-adevăr, prevederile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 dispun în sensul că:

" Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: … lit. b) exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate".

Totodată, în privinţa şefului de secţie din cadrul spitalului public, dispoziţiile art. 184 alin. (12) din acelaşi act normativ fac trimitere la cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 180 alin. (1) lit. b), stabilind că funcţia de şef de secţie nu poate fi exercitată simultan cu oricare activitate sau oricare altă funcţie de management.

Reglementarea legală a funcţiei de şef de secţie într-un spital public dovedeşte însă, că în analiza elementelor de incompatibilitate, nu au fost avute în vedere natura şi specificul acestei funcţii.

Conform art. 184 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006, forma în vigoare la momentul întocmirii raportului de evaluare, secţiile spitalului public sunt conduse de un şef de secţie, numit prin concurs sau examen, organizat conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

Potrivit dispoziţiilor art. 184 alin. (2) şi (3) din actul normativ menţionat, funcţia de şef de secţie într-un spital public poate fi ocupată numai de medici şi implică atribuţii de îndrumare şi de realizare a activităţii de acordare a îngrijirilor medicale în cadrul secţiei respective, răspunderea pentru calitatea actului medical, precum şi atribuţiile asumate prin contractul de administrare.

Analiza acestor prevederi legale relevă în mod neechivoc că funcţiei de şef de secţie nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 180 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 referitoare la managerul spitalului şi prin urmare, această funcţie nu este incompatibilă cu exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate.

Regimul juridic al incompatibilităţilor, stabilit atât prin reglementarea cu caracter general cuprinsă în prevederile Legii nr. 161/2003, cât şi prin reglementarea specială din Legea nr. 95/2006 pentru funcţiile de conducere dintr-un spital public, presupune exercitarea unei funcţii publice de autoritate.

Chiar dacă este o funcţie de conducere, funcţia de şef de secţie dintr-un spital public nu face parte din categoria funcţiilor publice de autoritate.

Această concluzie decurge din interpretarea prevederilor legale care reglementează atribuţiile şefului de secţie, coroborate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 184 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, funcţia de şef de secţie dintr-un spital public presupune atribuţii limitate, atât funcţional la nivelul secţiei cu privire la organizare şi personal, la fixarea şi realizarea obiectivelor specifice din activitatea secţiei, la gestiunea eficientă a bugetului primit, cât şi sub aspect decizional, întrucât răspunderea este strict legată de calitatea actului medical realizat în secţia respectivă.

Prin natura lor, toate activităţile desfăşurate de şeful de secţie în baza contractului de administrare sunt specific administrative, fără a exista atribuţii corespunzătoare unei funcţii publice de autoritate, care să implice prerogativa de a lua decizii în legătură cu funcţionarea unităţii spitaliceşti ori cu gestionarea acesteia.

Un alt argument în acelaşi sens este faptul că, şeful de secţie nu face parte din organele de conducere ci numai din consiliul medical care, potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, are ca principale atribuţii îmbunătăţirea standardelor clinice în scopul creşterii performanţelor profesionale şi utilizării eficiente a resurselor alocate.

În consecinţă, prima instanţă a apreciat în mod greşit că norma de trimitere de la art. 184 alin. (12) din Legea nr. 95/2006 instituie incompatibilitatea şefului de secţie cu exercitarea unei activităţi sau a oricărei alte funcţii de administrare, prin similitudine cu incompatibilitatea instituită managerului de spital, întrucât natura unei funcţii este determinată de specificul atribuţiilor exercitate, iar nu de elementele formale ale raportului juridic.

La formularea acestei concluzii, Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa sa anterioară în materie, în acest sens amintind cu titlu de exemplu, deciziile secţiei de contencios administrativ şi fiscal, nr. 5805/2013 şi nr. 2405/2014.

În ceea ce priveşte cea de-a doua componentă a stării de incompatibilitate stabilite de intimata-pârâtă, este necesar a se analiza dacă atribuţia de administrator la o societate comercială poate fi inclusă în sintagma "oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager", prevăzută de art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006.

Cu alte cuvinte, pentru a se determina dacă acest text legal este aplicabil în cauză, urmează a se analiza dacă legiuitorul a urmărit să includă în noţiunea de "manager" orice conducător al unei entităţi publice sau private sau dacă, dimpotrivă, această noţiune are în vedere doar activitatea de conducere din sectorul public.

Pornind în această analiză de la normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevăzute de Legea nr. 24/2000, se constată că art. 37 alin. (1) şi (2) din acest act normativ stabileşte următoarele:

" (1) În limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni. (2) Dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie. "

Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că o noţiune nu poate avea înţelesuri diferite de la o frază la alta sau de la un articol la altul al aceluiaşi act normativ, ci trebuie înţeleasă atunci când este definită de lege, în sensul acelei definiţii, iar în cazul în care legea nu conţine vreo definiţie, atunci înţelesul noţiunii trebuie să fie acelaşi, oriunde ar fi cuprinsă această noţiune în cadrul respectivei legi.

În speţă, în conformitate cu reglementările cuprinse în Anexa II la Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, în cadrul funcţiilor publice specifice este inclusă, printre altele, funcţia de manager public, aspect de natură a conduce la concluzia că noţiunea de "manager" este asociată din punct de vedere legal sectorului public.

În materia incompatibilităţilor, normele legale sunt de strictă interpretare, reţinându-se că Legea nr. 95/2006, care stabileşte expres incompatibilităţile pentru funcţia de manager de spital, operează cu noţiunea de "manager", dispunând la art. 178 alin. (1) în sensul că:

" Spitalul public este condus de un manager, persoană fizică sau juridică".

De asemenea, Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale nu foloseşte termenul de "manager" pentru a desemna persoana responsabilă cu conducerea societăţii comerciale. Potrivit legislaţiei naţionale, societăţile comerciale şi celelalte entităţi private sunt conduse de către administratori sau directori, în funcţie de sistemul de conducere ales de către aceste entităţi.

Mai mult, Legea nr. 161/2003 menţionează distinct funcţia de manager de cea de administrator, ceea ce denotă faptul că atunci când legiuitorul a urmărit să excludă posibilitatea unei persoane cu funcţie publică de a ocupa vreo calitate într-o entitate privată, a folosit în mod expres terminologia folosită de Legea nr. 31/1990, respectiv, administrator, director, cenzor, etc.

Prin urmare, în cazul concret analizat, dacă legiuitorul ar fi intenţionat să excludă posibilitatea unui şef de secţie dintr-un spital public de a deţine simultan funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, ar fi utilizat termenul de administrator, potrivit terminologiei din Legea nr. 31/1990.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a apreciat în mod greşit că noţiunea de administrator la o societate comercială cu răspundere limitată este echivalentă cu noţiunea de manager al unei instituţii publice, constatând că există incompatibilitate între funcţia de şef de secţie şi funcţia de manager.

Incompatibilitatea reţinută în cauză nu poate fi justificată de scopul urmărit prin norma prevăzută la art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, în condiţiile în care, cele două funcţii deţinute simultan de către recurent, nu pot intra în mod real şi concret în conflict, fapt care ar avea consecinţe negative asupra modului lor de exercitare, aceste două funcţii fiind reglementate prin acte normative diferite, având dispoziţii specifice fiecărui domeniu de activitate.

Pentru motivele arătate şi în cazul funcţiei de director medical interimar, deţinută de recurentul-reclamant în perioada 01.12.2013 - 03.03.2014, instanţa de control judiciar apreciază că nu există un temei legal pentru constatarea situaţiei de incompatibilitate, din perspectiva atribuţiilor pe care le implică exercitarea acestei funcţii de conducere la nivelul spitalului, atribuţii care nu sunt corespunzătoare unei funcţii publice de autoritate, la care se adaugă argumentele reţinute anterior la analiza celei de-a doua componente a stării de incompatibilitate stabilite de intimata-pârâtă.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Integritate la acordarea de despăgubiri reprezentând daune morale, în cuantum de 100.000 RON, Înalta Curte apreciază că această solicitare este neîntemeiată.

Potrivit art. 1357 alin. (1) C. civ., "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. "

Conţinutul acestei norme sintetizează aspectele esenţiale care caracterizează instituţia răspunderii civile delictuale, în ansamblul său, cele patru condiţii necesare pentru angajarea răspunderii fiind prejudiciul, fapta ilicită, existenţa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

Prin prejudiciu se înţelege efectul negativ suferit de o anumită persoană, fie sub aspect patrimonial, fie sub aspect moral, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană, iar fapta ilicită desemnează orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane.

În speţă, se reţine că, deşi s-a dispus anularea actului administrativ contestat, fiind îndeplinită condiţia prevăzută pentru acordarea despăgubirilor în materia contenciosului administrativ, conform dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, această împrejurare nu conduce la concluzia producerii, în mod implicit, a unui prejudiciu nepatrimonial, fiind necesară dovedirea suferinţei morale cauzate şi a impactului concret asupra persoanei vătămate.

Emiterea de către intimata-pârâtă a unui comunicat de presă referitor la constatarea, în urma procedurii de evaluare, a încălcării regimului juridic al incompatibilităţilor şi conflictului de interese în cazul mai multor medici, în cuprinsul căruia este menţionat şi numele recurentului-reclamant, precum şi comunicarea raportului de evaluare către Spitalul de Psihiatrie "Dr. Gheorghe Preda" Sibiu, spre informare şi luarea măsurilor care se impun după rămânerea definitivă a acestuia, nu încălcă normele legale în materie, în condiţiile în care, raportul de evaluare nu este exceptat informării publice.

În consecinţă, întrucât recurentul-reclamant nu a făcut dovada că ar fi suferit un prejudiciu în plan social, ca urmare a unei fapte ilicite săvârşite cu vinovăţie de funcţionari ai autorităţii pârâte, se constată că, în cauză, nu sunt întrunite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale, urmând a fi respins, capătul de cerere analizat, ca neîntemeiat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul A., casarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, va admite, în parte, contestaţia formulată de reclamant, va anula Raportul de evaluare nr. x din 24.09.2014 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate şi va respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la acordarea de despăgubiri reprezentând daune morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 67 din 23 martie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza, dispune:

Admite, în parte, contestaţia formulată de A. împotriva Raportului de evaluare nr. x din 24.09.2014, întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi în consecinţă:

Anulează Raportul de evaluare nr. x din 24.09.2014 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea de despăgubiri reprezentând daune morale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2017.