Tax assessment enforcement suspended pending annulment claim, tax authority's appeal rejected

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-CT 319 (3201) din 24 martie 2015 emisă de DGRFP Galaţi - AJFP Constanţa, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acestuia.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 123/CA din 29 iunie 2015, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P GALAŢI - A.J.F.P CONSTANŢA şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-CT 319 (3201) din 24 martie 2015, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii având ca obiect anularea acesteia.

3. Cererea de recurs şi motivele înfăţişate

Împotriva Sentinţei civile nr123/CA din 29 iunie 2015, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta D.G.R.F.P GALAŢI - A.J.F.P CONSTANŢA, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs recurenta a criticat modalitatea de stabilire a cuantumului cauţiunii de către instanţa de fond pentru soluţionarea cererii de suspendare. Având în vedere că obiectul cererii de suspendare a executării vizează un act administrativ cu valoare de 2.316.822 RON, recurenta apreciază că a fost nelegal stabilită cauţiunea depusă de reclamantă în cuantum de numai 10.000 RON, întrucât reprezintă doar 4,32% din sumă.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, a susţinut recurenta că în cauză nu au fost îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea admite cererea de suspendare a executării deciziei de impunere până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii având ca obiect anularea acesteia, în condiţiile în care nici nu au fost finalizate procedurile administrative, respectiv nu a fost emisă decizia de soluţionare a contestaţiei.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că nu sunt îndeplinite nici condiţiile cazului bine justificat şi cel al pagubei iminente, având în vedere că, în ceea ce priveşte societatea reclamantă există suspiciuni serioase şi motivate, de fenomene de evaziune fiscală privind achiziţiile reclamantei de la furnizorii arătaţi în raportul de inspecţie fiscală, care, la rândul lor, nu şi-au declarat proprii furnizori, existând aşadar îndoieli la fel de motivate cu privire la realitatea tranzacţiilor corespunzătoare acestor achiziţii.

Or, a dispune suspendarea executării unei decizii de impunere care a fost temeinic argumentată în drept, echivalează în opinia recurentei cu încălcarea prezumţiei de legalitate a acesteia, mai cu seamă că hotărârea a fost motivată de instanţa de fond doar prin consideraţii teoretice, fără a fi luate în considerare argumentele prezentate de pârâtă, cât şi cele ce rezultau din înscrisurile depuse la dosar.

În fine, a mai susţinut recurenta că societatea reclamantă avea posibilitatea solicitării unei eşalonări la plată a obligaţiilor fiscale rezultate din decizia de impunere, ceea ce ar avea ca efect efectuarea plăţii în rate, în timp de 3 ani, precum şi avantajul de a nu fi supusă unui efort financiar major care să-i cauzeze o pagubă iminentă.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate iar în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a reclamantei intimate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, apreciată ca fiind legală şi întemeiată şi pronunţate pe baza unei juste interpretări a prevederilor legale incidente.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 19 ianuarie 2017, s-a dispus comunicarea raportului, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 27 aprilie 2017, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil în principiu, s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei pârâte dar şi a apărărilor intimate-reclamante, urmare a reverificării probatoriului administrat în cauză şi a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte reţine că nu este fondat recursul de fată, pentru motivele în continuare expuse.

Reclamanta intimată S.C. "A." S.R.L. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Deciziei de Impunere nr. F-CT 319 (3201) din 24 martie 2015, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii având ca obiect anularea acesteia.

Instanţa de fond, prin sentinţa ce formează obiectul recursului de faţă a apreciat că cererea de suspendare formulată de societatea reclamantă, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, apare ca fiind întemeiată, întrucât, fără a antama fondul cauzei în ceea ce priveşte legalitatea actului administrativ, existenţa cazului bine justificat pentru cererea de suspendare rezultă din aspectul îndeplinirii la data întocmirii facturilor fiscale, a condiţiilor legale de funcţionare de către societăţile furnizoare controlate de organele fiscale, fată de aspectul transportului mărfurilor achiziţionate, împreună cu facturile fiscale, dar şi în considerarea practicii CJUE în materia deducerii TVA, în situaţia existenţei unui partener contractual cu comportament fiscal fraudulos.

În ceea ce priveşte condiţia privind prevenirea unei pagube iminente prima instanţă a apreciat că susţinerile reclamantei privind prejudiciul ce urmează să se producă, constând într-un dezechilibru financiar evident, raportat la cuantumul ridicat al obligaţiei fiscale stabilite în sarcina acesteia, reprezintă un motiv suficient şi concludent pentru a aprecia ca fiind întrunită cerinţa analizată.

Raportat la soluţia primei instanţe dar şi faţă de criticile cuprinse în cererea de recurs, Înalta Curte reţine că nu este întemeiată susţinerea recurentei-pârâte în sensul că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ arătat.

Înalta Curte constată astfel, raportat la prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată cu modificări, că nu poate fi primită critica recurentei vizând neîndeplinirea cerinţelor formale de introducere a cererii de suspendare, urmare a ne-emiterii deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, întrucât, în baza textului de lege arătat, persoana vătămată, în speţă, societatea intimată-reclamantă, poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond, după sesizarea, în condiţiile art. 7 din acelaşi act normativ, autorităţii publice care a emis actul sau autorităţi ierarhic superioare, respectiv după formularea plângerii prealabile.

Rezultă fără echivoc din cuprinsul textului indicat că este suficient ca la data formulării cererii de suspendare, pe temeiul arătat, să existe doar plângerea prealabilă formulată nu şi acţiunea în anularea actului, înregistrată, astfel cum a susţinut recurenta.

Remediul legal este prevăzut în acelaşi text de lege, în alineatul final, stipulându-se că, în cazul în care persoană vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.

De altfel cu ocazia dezbaterilor în fond a recursului de faţă, a rezultat că şi decizia de soluţionare a contestaţiei administrative a fost emisă, fiind practic suspendată şi soluţionarea contestaţiei până la definitivarea unei plângeri penale.

Nefondate sunt şi criticile recurentei-pârâte vizând cuantumul cauţiunii achitate în cauză, în condiţiile în care acesta a fost fixat de către instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 215 Codul de procedură fiscală, în mod corespunzător, prin apreciere, într-un cuantum de până la 20% din valoarea sumei contestate, nefiind aşadar vorba despre o sumă fixă, astfel cum a susţinut recurenta.

În fine, Înalta Curte arată că nu împărtăşeşte opinia recurentei pârâte, apreciind că nu pot fi primite criticile formulate de aceasta nici în ceea ce priveşte modalitatea de aplicare şi interpretare de către prima instanţă a susţinerilor şi dovezilor prezentate de intimata-reclamantă cu referire la cerinţele privind existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

Şi în opinia instanţei de control judiciar, societatea reclamantă, în coordonatele pe care le presupune o atare procedură sumară, în cadrul căreia nu se poate supune solicita o analiză aprofundată a conţinutului raportului juridic dedus judecăţii, a conturat prin aspectele susţinute o îndoială în ceea ce priveşte legalitatea deciziei de impunere atacate, fără ca prin chestiunile de drept material invocate şi judicios reţinute de prima instanţă, vizând în esenţă rambursarea TVA în situaţia existentei unuia sau mai multor parteneri contractuali cu comportament fraudulos, fără a fi dovedită conivenţa beneficiarului dreptului de deducere, să fie implicată examinarea, sau să fie prejudecat fondul cauzei.

Referitor la condiţia pagubei iminente, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că recursul nu cuprinde critici concrete în acest sens, iar pe de altă parte, că judecătorul fondului a prezentat o motivare coerentă pe baza căreia şi-a format convingerea că executarea debitului ar fi de natură a conduce la paralizarea activităţii reclamantei, cu consecinţa imposibilităţii realizării de venituri concomitent cu sporirea substanţială a obligaţiilor de plată exigibile, context în care susţinerea recurentei referitoare la împrejurarea că intimata ar avea posibilitatea de a solicita eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale, apare ca fiind irelevantă.

Drept urmare, pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 20 cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 496 C. proc. civ. şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva Sentinţei civile nr. 123/CA din 29 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2017.

Procesat de GGC MM