Military officer’s liability to reimburse state-funded foreign training costs upon early discharge; breach of mandatory service commitment and non-justiciable lack of contractual addendum

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară şi apărările formulate în cauză

1.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.01.2014 sub nr. x/2/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii UM B. Constanta şi Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea Deciziei de imputare nr. A 923 din 26 aprilie 2013 emisă de UM B. Constanţa şi a Deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 145/CJ/850/2013 din 18.09.2013 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Ulterior, la solicitarea instanţei, reclamantul a precizat faptul că are calitate procesuală pasivă în cauză doar Ministerului Apărării Naţionale.

1.2. Pârâtul a formulat întâmpinare în care a invocat mai multe excepţii, respectiv:

- necompetenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, în soluţionarea cauzei;

- lipsei calităţii procesuale pasive;

- lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a UM B. Constanţa "Fregata Regele x".

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3297 din 03.12.2014, a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

3.1. Este contrară realităţii aprecierea primei instanţe în sensul că decizia de imputare contestată nu a fost emisă în baza unui act normativ abrogat, respectiv Ordinul nr. M 140/1999.

3.2. Pentru a putea fi antrenată răspunderea materială a militarului era necesar ca după momentul adoptării Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. M 111/2011 să se încheie un adiţional la contractul de exercitare a profesiei de cadru militar în activitate, după cum impun dispoziţiile art. 5 alin. (1) din acest ordin, ceea ce în speţa de faţă nu s-a realizat.

3.3. La nivelul anului 2003, legislaţia în vigoare reglementa stagiul militar obligatoriu, iar studenţii Academiei Mircea cel Bătrân erau consideraţi ca fiind în primul an de studiu, motiv pentru care nu se datorează cheltuieli de şcolarizare.

3.4. Pârâtul nu a făcut dovada achitării cheltuielilor de şcolarizare suportate de partenerul extern, acesta din urmă fiind singurul abilitat de lege să le solicite cursantului.

3.5. Probatoriul administrat în cauză nu face dovada realităţii sumelor solicitate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la filele 8-9 dosar.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare .

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 22.09.2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16.03.2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 23.06.2017.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului şi în răspunsul la întâmpinare, cu luarea în considerare a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanşat de recurentul-reclamant A. are ca obiect verificarea legalităţii:

Deciziei de imputare din 26 aprilie 2013 emisă de UM B. Constanţa, prin care a fost antrenată răspunderea sa materială pentru paguba în valoare de 92.947,03 RON, reprezentând cheltuieli de şcolarizare;

Hotărârii nr. A-1398 din 21.06.2013, prin care comandantul unităţii a respins contestaţia şi a menţinut răspunderea materială aşa cum a fost stabilită iniţial;

Deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 145/CJ 850/2013 din 18.09.2013 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Instanţa de primă jurisdicţie a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată.

Această soluţie este împărtăşită de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în speţa de faţă.

Răspunzând punctual criticilor de nelegalitate formulate de recurent, subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în urma reevaluării materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele.

6.1. Critica recurentului prezentată la pct. 3.1 din decizie nu este fondată.

În mod corect, prima instanţă a reţinut faptul că Ordinul nr. M 140/1999 nu a fost menţionat în Decizia de imputare din 26 aprilie 2013 emisă de UM B. Constanţa, ci doar a fost invocat în baza de calcul a imputaţiei, mai precis, în Devizul analitic nr. 2, anexat la procesul-verbal de cercetare administrativă, ca temei legal în stabilirea cuantumului cheltuielilor efectuate de către minister pentru şcolarizarea recurentului în străinătate.

Recurentul a semnat Angajamentul la data de 18.06.2004, iar în cadrul Devizului analitic nr. 2 se precizează că vor fi recuperate cheltuielile de şcolarizare suportate de Ministerul Apărării Naţionale, datorită nerespectării "angajamentului dat la admiterea la cursurile Academiei Militare Navale din Annapolis, Maryland, SUA, conform prevederilor art. 4 din Normele (…), aprobate prin Ordinul (…) M 140/1999. "

Trebuie menţionat faptul că Ordinul nr. M 140/1999 a fost adoptat în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din H.G. nr. 518/1995, iar acesta era în vigoare la momentul semnării de către recurent a Angajamentului pentru frecventarea formelor de pregătire în străinătate, iar potrivit prevederilor din hotărârea de guvern anterior nominalizată, şi-a asumat obligaţia de a îndeplini serviciul militar timp de 10 ani de la data numirii în funcţie.

Aşadar, Devizului analitic nr. 2 nu este parte componentă a deciziei de imputare analizată, ci a procesului-verbal de cercetare administrativă.

Pe cale de consecinţă, este justificată concluzia instanţei în sensul că Ordinul nr. M 140/1999 a fost menţionat ca bază legală pentru angajamentul semnat de parte, iar nu pentru calculul cheltuielilor de şcolarizare şi pentru emiterea deciziei de imputare.

6.2. Critica recurentului prezentată la pct. 3.2 din decizie nu este fondată.

Într-adevăr, după cum a reţinut şi judecătorul fondului, obligativitatea restituirii cheltuielilor de şcolarizare este menţionată în acte normative cu forţă juridică superioară Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. M 111/2011, fiind vorba despre art. 91 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare - care stipulează că ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii care au angajament cu Ministerul Apărării Naţionale să îndeplinească serviciul în armată o anumită perioadă de timp, în situaţia că nu respectă angajamentul şi sunt trecuţi în rezervă prin aplicarea uneia dintre prevederile de la art. 85 alin. (1) lit. g)-l), art. 87 şi 88, sunt obligaţi să restituie cheltuielile de întreţinere pe timpul şcolarizării, în condiţiile stabilite prin lege - şi art. 13 teza a II-a din H.G. nr. 406/1990 privind înfiinţarea şi organizarea Academiei Navale Mircea cel Bătrân din municipiul Constanţa.

Pe cale de consecinţă, neîncheierea actului adiţional la contractul de exercitare a profesiei de cadru militar în activitate, după cum impun dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. M 111/2011, nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere materială a recurentului.

După cum s-a precizat anterior, prin angajamentul semnat, recurentul şi-a asumat obligaţia restituirii cheltuielilor de şcolarizare efectuate de Ministerul Apărării Naţionale în situaţia încetării activităţii înainte de împlinirea termenului de 10 ani.

6.3. Critica recurentului prezentată la pct. 3.3 din decizie nu este fondată.

Recurentul susţine că pentru anul 2003, când s-a aflat în primul an de studii, nu datorează cheltuieli de şcolarizare.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 46/1996 pentru pregătirea populaţiei pentru apărare (în vigoare în perioada de referinţă), elevii şi studenţii instituţiilor militare de învăţământ erau consideraţi în serviciul militar, asemenea cadrelor militare în activitate şi militarilor angajaţi pe bază de contract, distinct de serviciul militar obligatoriu, invocat ca argument de către recurent.

În baza art. 34 din aceeaşi lege, tinerii admişi în instituţiile militare de învăţământ, cu excepţia celor din liceele militare, erau consideraţi încorporaţi.

Art. 35 din legea în discuţie menţiona că: "Elevii şcolilor militare şi studenţii care nu mai continuă studiile sunt trimişi la unităţi militare pentru completarea serviciului militar până la 12 luni. Dacă aceştia au îndeplinit serviciul militar înainte de a intra în instituţia militară de învăţământ sau au terminat cel puţin anul I de studii, sunt trecuţi în rezervă. "

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, reţine faptul că dispoziţiile normative anterior citate fac referire doar la situaţia militară a studenţilor, iar nu la cheltuielile de întreţinere ale acestora; or, exonerările de la plata cheltuielilor bugetare trebuie să fie expres prevăzute de lege. Ca atare, dreptul de a fi considerat încorporat la admitere şi de a nu mai efectua serviciul militar nu justifică deducerea din cheltuielile de şcolarizare a cheltuielilor corespunzătoare anului I de şcolarizare, în condiţiile în care cheltuielile de şcolarizare sunt specifice şi nu sunt similare cu cele pentru susţinerea de către stat a serviciului militar obligatoriu.

6.4. Critica recurentului prezentată la pct. 3.4 din decizie nu este fondată.

Din conţinutul Devizului analitic nr. 2 şi a actelor care au stat la baza întocmirii acestuia, rezultă faptul că în suma imputată recurentului sunt cuprinse doar cheltuielile efectuate de către Ministerul Apărării Naţionale, mai precis, diurna acordată pentru cei 5 ani de studii urmaţi in străinătate (2004-2008), cheltuielile de transport internaţional şi taxa de şcolarizare pentru anul 2005. Se observă că taxa de şcolarizare nu apare menţionată pentru ceilalţi ani de studii, tocmai în considerarea faptului că au fost avute în vedere doar cheltuielile efectuate de minister, iar nu cele suportate de către partenerul extern.

6.5. În fine, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de control judiciar reţine faptul că, prin probatoriul administrat în cauză, s-a demonstrat realitatea cheltuielilor de şcolarizare imputate acestuia.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3297 din 03 decembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2017.