Integrity Agency conflict-of-interest assessment valid despite data processing without prior consent under public interest exception

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă instanţă

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 422/33/2014, reclamantul A. - A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Integritate solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea raportului de evaluare nr. 10737/G/II/14 martie 2014, întocmit de către Agenţia Naţională de Integritate în lucrarea nr. 24198/A/II/3 iunie 2013; obligarea Agenţiei Naţionale de Integritate la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 48 din 27 ianuarie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi în consecinţă a anulat Raportul de evaluare nr. x/14 martie 2014 întocmit de către Agenţia Naţională de Integritate în lucrarea nr. 24198/A/II/3 iunie 2013 şi a obligat pârâta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că deşi cele 9 expuneri de motive sunt semnate de către reclamant, toate au un conţinut generic, niciuna dintre acestea nefiind individualizată într-o asemenea manieră astfel încât să se poată stabili o legătură între aceasta şi proiectul de hotărâre privind alegerea d-lui B., legătură absolut necesară pentru a se putea concluziona în cauză că reclamantul ar fi participat şi ar fi semnat expunerea de motive a proiectului de hotărâre menţionat, cu atât mai mult cu cât expunerile de motive în cauză susţin alegerea mai multor persoane în consiliile de administraţie a două persoane juridice diferite, respectiv S.C. Domeniul Public Turda S.A. şi S.C. Turda Salina Durgau S.A., niciuna dintre acestea nefiind individualizată în mod expres în cuprinsul acestor expuneri de motive.

S-a mai arătat că, în raport de împrejurarea că reclamantul A. nu a luat parte la votul exprimat la adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Turda nr. 73 din 20 martie 2014 prin care numitul B., tatăl reclamantului, a fost ales în vederea numirii în consiliul de administraţie al S.C. H. S.A., sunt întemeiate susţinerile reclamantului în sensul că acesta nu a încălcat prevederile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003 privind conflictele de interese pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor judeţene sau consilieri locali şi judeţeni.

2. Decizia pronunţată în recurs

Prin Decizia 3168 din 15 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei civile nr. 48 din 27 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut că prin Raportul de evaluare contestat, autoritatea recurentă Agenţia Naţională de Integritate a apreciat că revizuentul din prezenta cauză A. s-a aflat în conflict de interese de natură administrativă reglementat de art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, întrucât, în calitate de viceprimar al Municipiului Turda a participat la elaborarea proiectului de hotărâre a Consiliului Local Turda, de numire a tatălui său - B., în consiliul de administraţie al S.C. H. S.A., a semnat expunerea de motive a proiectului de hotărâre şi a votat introducerea pe ordinea de zi a acestui proiect.

Reţinând că, potrivit art. 57 alin. (7) din Legea administraţiei publice locale, pe durata exercitării mandatului, viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier local, Înalta Curte a apreciat că viceprimarul este ţinut să respecte atât interdicţiile legale prevăzute în cazul consilierilor locali, cât şi interdicţiile legale date de funcţia de viceprimar.

În cauza de faţă, potrivit procesului-verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Turda din data de 20 ianuarie 2013, intimatul A. a votat alături de ceilalţi consilieri locali pentru introducerea pe ordinea de zi a proiectelor de hotărâre pentru candidaţii la consiliile de administraţie ale S.C. H. S.A. şi ale Domeniului Public Turda S.A., deşi, în lumina principiului independenţei decizionale şi a dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 se impunea ca intimatul A. să anunţe interesul personal la începutul dezbaterilor, precum şi faptul că din această cauză nu va vota.

A reţinut instanţa de recurs că, chiar şi la exprimarea acestui vot intimatul justifica un interes întrucât, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, suplimentarea ordinii de zi se poate face numai pentru probleme urgente, care nu pot fi amânate până la şedinţa următoare, şi numai cu votul majorităţii consilierilor locali prezenţi. În lipsa unui vot majoritar ordinea de zi nu ar fi putut fi suplimentată.

Nici la momentul supunerii la vot a propunerii de adoptare a hotărârii numirii tatălui său B. în consiliul de administraţiei al S.C. H. S.A. intimatul-reclamant nu a procedat conform dispoziţiilor legale enunţate mai sus, rezumându-se doar să nu voteze, fără a "anunţa" interesul său în cauză, fără a părăsi sala de şedinţă, din contră a intrat într-o discuţie contradictorie cu un alt consilier local, participând astfel la deliberarea anterioară adoptării hotărârii.

Conflictul de interese a fost reţinut şi pentru participarea intimatului A. la elaborarea proiectului de hotărâre a Consiliului Local Turda, de numire a tatălui său - B. - în consiliul de administraţie al S.C. H. S.A. şi semnarea expunerii de motive aferentă acestui proiect, deşi dispoziţiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 interzic viceprimarilor să emită un act administrativ, să încheie un act juridic sau să emită o dispoziţie în exercitarea funcţiei care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.

Or, expunerea de motive şi propunerea proiectului de hotărâre, chiar dacă nu au caracterul unor acte administrative, având un rol premergător adoptării hotărârii consiliului local, totuşi au caracterul unor acte juridice, ştiut fiind faptul că actul juridic constituie manifestarea de voinţă exprimată în vederea producerii de efecte juridice. În lipsa acestor acte juridice, hotărârea consiliului local nu s-ar fi putut adopta.

3. Calea de atac de retractare exercitată în cauză

Împotriva deciziei de recurs, intimatul-reclamant A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, invocând încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar.

În motivarea căii de atac, revizuentul a arătat că soluţia instanţei de recurs a fost pronunţată cu încălcarea dreptului european, respectiv a dreptului la apărare şi a dreptului la protecţia datelor cu caracter personal, prevăzute atât în legislaţia europeană, cât şi de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Sub aspectul nerespectării dreptului la apărare, revizuentul a invocat interpretarea dată de CJUE în cauza C. c. Comisia în sensul că dreptul la apărare este un principiu fundamental al dreptului european, în lumina căruia o autoritate publică care urmează să emită o decizie defavorabilă în dauna unui particular trebuie să îi permită acestuia dreptul de acces la întregul dosar administrativ pentru a putea studia veridicitatea şi pertinenţa informaţiilor din respectivul dosar. De asemenea, Curtea a subliniat că încălcarea acestui drept nu poate fi suplinită prin dreptul de acces la dosar în cadrul unei proceduri jurisdicţionale. Totodată, s-a arătat că nu este necesar să se arate că prin dreptul de acces la dosar în procedura administrativă aceasta ar fi avut un rezultat diferit, ci doar faptul că particularul şi-ar fi putut construi apărarea pe baza elementelor cuprinse în respectivul dosar administrativ.

În speţă, în opinia revizuentului, autoritatea de integritate nu i-a pus la dispoziţie dosarul administrativ al raportului contestat pentru a combate toate argumentele şi probele de care s-au folosit inspectorii de integritate.

Totodată, dreptul la apărare presupune şi obligaţia autorităţii de a analiza punctul de vedere exprimat de către particular la momentul la care autoritatea publică urmează să decidă emiterea unui act defavorabil particularului, obligaţie ce nu a fost respectată în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte nerespectarea dreptului la protecţia datelor cu caracter personal, revizuentul a invocat încălcarea dispoziţiilor Directivei 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, în sensul că prelucrarea datelor s-a făcut fără consimţământul persoanei verificate, situaţie în care, în lipsa dovedirii necesităţii încălcării acestei obligaţii, se poate constata prelucrarea nelegitimă a datelor cu caracter personal.

În sprijinul argumentelor sale, revizuentul a invocat efectul direct al hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în cauza C-201/14 Bara şi alţii, susţinând, în esenţă că transmiterea şi prelucrarea datelor cu caracter personal, fără informarea revizuentului este contrară dreptului european.

4. Apărările intimatei Agenţia Naţională de Integritate

Prin întâmpinarea depusă la Dosar la data de 12 aprilie 2017, intimata a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată arătând că persoana evaluată a fost informată, conform legii, atât cu privire la declanşarea procedurii, cât şi cu privire la identificarea în sarcina sa a unor elemente de incompatibilitate, faţă de care a fost invitată să prezinte un punct de vedere, care a fost transmis inspectorului de integritate, astfel că nu se poate susţine încălcarea dreptului la apărare al revizuentului în decursul procedurii de evaluare.

Referitor la încălcarea dreptului la protecţia datelor cu caracter personal a arătat că, în speţă, transmiterea de date şi informaţii de la instituţiile şi autorităţile statului către autoritatea de integritate are bază legală în conţinutul art. 15 din Legea nr. 176/2010, nefiind incidentă Directiva nr. 96/46/CE şi nici interpretarea dată acesteia de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Bara.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Analizând motivele invocate de către revizuentă prin prisma dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, în cadrul acestei căi de atac, dezbaterile sunt limitate de admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., "pronunţarea hotărârii rămase definitivă şi irevocabilă prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României".

Cazul de revizuire instituit prin textul legal menţionat, a fost conceput ca un ultim remediu intern, menit să asigure preeminenţa prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte prevederi cu caracter obligatoriu şi urmează a fi analizat în contextul reglementării generale a acestei căi de atac extraordinare, de retractare, pentru că dreptul Uniunii Europene nu impune unei jurisdicţii naţionale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârşită prin hotărârea în cauză (cauza D. împotriva E. & F., C- 234/2004).

În speţă, în dezvoltarea motivului de revizuire,revizuentul a invocat interpretarea dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele C. - Comisia (C-109/10), respectiv G. şi alţii (C-201/14) dreptului unional privind dreptul de acces la dosar, respectiv Directivei nr. 95/46/CE în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.

În ceea ce priveşte nerespectarea dreptului de acces la dosar, Înalta Curte reţine că, prin hotărârea pronunţată în cauza C. - Comisia, instanţa europeană a arătat că, anterior luării unei decizii cauzatoare de prejudicii, autoritatea publică trebuie să asigure particularului accesul la toate informaţiile relevante pe care le-a avut în vedere cu ocazia luării deciziei, pentru ca acesta să poată studia veridicitatea respectivelor informaţii şi pentru a putea pregăti o apărare de calitate. De asemenea, s-a arătat că, în funcţie de complexitatea deciziei cauzatoare de prejudicii, autoritatea publică trebuie să îi asigure particularului o perioadă de timp suficientă în vederea pregătirii unei apărări de calitate, precum şi faptul că, autoritatea trebuie să analizeze în mod serios şi cu atenţie punctul de vedere exprimat de particular.

Or, în speţă, aceste exigenţe au fost respectate de către autoritatea de integritate, întrucât revizuentul a fost informat cu privire la declanşarea procedurii şi identificarea în sarcina sa a unor elemente de incompatibilitate prin adresa /G/II/11 noiembrie 2013, iar prin punctul de vedere scris, înregistrat sub nr. 56286/G/II/2 decembrie 2013, revizuentul, prin avocatul său, a prezentat opinia sa cu privire la aspectele referitoare la încălcarea regimului juridic al conflictului de interese.

Întrucât revizuentul a avut cunoştinţă cu patru luni înainte de finalizarea raportului de evaluare de toate elementele de fapt şi de drept avute în vedere în evaluarea cazului său sub aspectul regimului juridic al conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice, Înalta Curte constată că autoritatea de integritate a asigurat toate garanţiile legale pentru realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege, astfel încât nu se poate reţine încălcarea dreptului la apărare al revizuentului în cursul procedurii de evaluare.

Referitor la nerespectarea dreptului la protecţia datelor cu caracter personal, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010 în baza cărora au fost transmise şi prelucrate datele cu caracter personal ale revizuentului de către autoritatea de integritate nu contravin dispoziţiilor Directivei nr. 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.

Astfel, potrivit art. 15 din Legea nr. 176/2010:

"(1) Pe parcursul desfăşurării evaluării, inspectorul de integritate poate solicita tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi persoanelor fizice, documentele şi informaţiile necesare desfăşurării activităţii de evaluare, cu obligaţia păstrării confidenţialităţii.

(2) La solicitarea motivata a inspectorului de integritate, persoanele fizice şi juridice, conducătorii autorităţilor, ai instituţiilor sau ai societăţilor publice ori private, precum şi cei ai regiilor autonome sunt obligaţi sa comunice acestuia, în termen de cel mult 30 de zile, datele, informaţiile, înscrisurile şi documentele solicitate potrivit prevederilor alin. (1), indiferent de suportul acestora, precum şi date, informaţii sau documente pe care le deţin, care ar putea conduce la soluţionarea lucrării."

Referitor la textele din dreptul comunitare considerate ca fiind încălcate, Înalta Curte reţine că potrivit art. 7 din Directivă:

"Statele membre prevăd ca datele cu caracter personal să fie prelucrate numai dacă:

(a) persoana vizată şi-a dat consimţământul neechivoc sau (b) prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care subiectul datelor este parte sau în vederea luării unor măsuri, la cererea acesteia. înainte de încheierea contractului sau (c) prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale care îi revine operatorului sau (d) prelucrarea este necesară în scopul protejării interesului vital al persoanei vizate sau (e) prelucrarea este necesară pentru aducerea la îndeplinire a unei sarcini de interes public sau care rezultă din exercitarea autorităţii publice cu care este învestit operatorul sau terţul căruia îi sunt comunicate datele sau (f) prelucrarea este necesară pentru realizarea interesului legitim urmărit de operator sau de către unul sau mai mulţi terţi, cu condiţia ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protecţie în temeiul articolului 1 alin. (1)."

De asemenea, potrivit art. 11 din aceeaşi Directivă:

"1) Atunci când datele nu au fost colectate de la persoana vizată, statele membre prevăd obligativitatea ca operatorul sau reprezentantul său, în momentul înregistrăm dalelor cu caracter personal sau, dacă se are în vedere o comunicare a datelor către terţi, nu mai târziu de data la care datele sunt comunicate prima oară, de a furniza persoanei vizate cel puţin informaţiile menţionate mai jos, cu excepţia cazului în care persoana vizată este deja informată cu privire la aceste date:

identitatea operatorului şi, dacă este cazul, a reprezentantului său;

scopurile prelucrării;

orice alte informaţii suplimentare, cum ar fi

- categoriile de date în cauză;

- destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor;

- existenţa dreptului de acces la datele care o privesc şi de rectificare a datelor cu caracter personal;

În măsura în care, ţinând seama de circumstanţele specifice în care sunt colectate datele, astfel de informaţii suplimentare sunt necesare pentru asigurarea unei prelucrări corecte a datelor cu privire la persoana vizată.

(2) alin. (1) nu se aplică atunci când, în special în cazul prelucrării în scopuri statistice sau de cercetare istorică ori ştiinţifică, informarea persoanei vizate se dovedeşte a fi imposibilă, implică eforturi disproporţionate sau dacă legislaţia prevede expres înregistrarea ori comunicarea datelor. În aceste cazuri, statele membre prevăd garanţii corespunzătoare."

Revizuentul invocă încălcarea acestor dispoziţii, în contextul în care prelucrarea datelor cu caracter personal s-a realizat fără consimţământul persoanei verificate şi fără ca autoritatea de integritate să dovedească necesitatea încălcării acestei obligaţii.

Susţinerile sunt lipsite de fundament, întrucât în cauza de faţă informaţiile au fost cerute, transmise şi prelucrate în baza şi în limitele legii, prelucrarea fiind necesară în raport de scopul şi activitatea desfăşurată de către autoritatea intimată, respectiv asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale. În caz contrar, dacă ar fi nevoie de consimţământul persoanei verificate, autoritatea de integritate nu şi-ar putea îndeplini atribuţiile prevăzute de lege.

De altfel, dispoziţiile directivei invocate nu interzic statelor membre posibilitatea de a prevedea printr-un act legislativ intern ca prelucrarea datelor cu caracter personal, atunci când aceasta este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale a operatorului, să se realizeze chiar şi fără consimţământul persoanei vizate.

Referitor la interpretarea dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-201/14 G., Înalta Curte reţine că, prin Hotărârea din 1 septembrie 2015, CJUE a declarat că "Directiva nr. 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naţionale precum cea în discuţie în litigiul principal, care permite unei instituţii publice a unui stat membru să prelucreze datele cu caracter personal care i-au fost transmise de o altă instituţie publică, în special datele privind veniturile persoanelor vizate, fără ca acestea din urmă să fi fost informate în prealabil cu privire la transmitere şi cu privire la prelucrare."

În cauza respectivă, reclamanţii erau persoane care obţineau venituri din activităţi independente, iar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a transmis Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate datele acelor persoane referitoare la veniturile acestora declarate, pe baza cărora Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a calculat şi impus plata restanţelor contribuţiilor la sistemul de asigurări de sănătate, date care au fost transmise în baza art. 4 din Protocolul încheiat la data de 31 octombrie 2007 între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Spre deosebire de cadrul factual şi legal constatat de CJUE în cauza Bara (pct. 35-38 din hotărâre), în prezenta cauză autoritatea intimată are, în temeiul art. 15 din Legea nr. 176/2010, o bază legală de a obţine orice date cu caracter personal care sunt necesare soluţionării dosarului de evaluare, iar în mod corelativ, orice instituţie, autoritate publică sau persoană fizică ori juridică are obligaţia de a comunica astfel de date.

Aşa fiind, cum în cauza de faţă, informaţiile au fost transmise şi prelucrate în baza şi în limitele legii, iar nu în baza unui Protocol încheiat de Agenţia Naţională de Integritate şi deţinătorii informaţiilor, Înalta Curte constată că hotărârea dată în cauza C-201/14 nu este incidentă în prezenta cauză.

6. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în cererea de revizuire

Pentru considerentele arătate, reţinând că nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3168 din 15 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2017.

Procesat de GGC MM