Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2368/2017 AI generated

Judicial transfer denied: priority of institutional staffing needs over personal circumstances in high-vacancy courts

Case Number Decizia nr. 2368/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the magistrate’s complaint, upholding the High Council of Magistracy’s (CSM) Plenary and Section decisions that rejected her request to transfer from a rural district court to a different tribunal, leaving the original rejections in force. The dispute concerned a judicial personnel transfer, where the CSM denied the magistrate’s application based on her short tenure at the origin court, negative advisory opinions from the relevant judiciary bodies, and the critical understaffing of the origin court, which had approximately 30% of judge positions vacant. The court held that the CSM acted within its discretionary powers and did not commit an abuse of power, relying on the criteria in Article 3 of the CSM Plenary Decision No. 193/2006 regarding the volume of judicial activity, vacant posts, and service needs, which prioritized the efficient functioning of the judicial system over individual personal circumstances when the origin court faced significant operational difficulties.

Legislator headnote

AI generated

art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 63 din C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004; Judicial transfer denied: priority of institutional staffing needs over personal circumstances in high-vacancy courts: În susţinerea contestaţiei, a arătat că hotărârile menţionate sunt nelegale şi netemeinice, pentru că prevederile art. 3 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior la Magistraturii nr. 193 din 9.03.2006 nu au fost analizate în mod judicios în raport cu toate motivele cererii de transfer.

Keywords

AI generated
magistrate personal circumstances abuse of power judicial law decisions concerning reassignment or transfer institutional activity

Cited Legislation

AI generated
art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004
Contestaţia petentei formulată potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, a fost respinsă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr.
art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004
În accepţiunea reclamantei, hotărârile contestate au fost emise cu exces de putere în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.
art. 63 din C. proc. civ
Cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie accesorie, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 63 din C. proc. civ.
art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004
193/2006 a Plenului CSM, adoptând o hotărâre bazată pe o motivare contradictorie şi neconvingătoare, cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Hotărârile contestate

1.1. Contestatoarea A. a solicitat transferul de la Tribunalul Harghita, invocând motive de ordin personal şi profesional.

Prin Hotărârea nr. 83/09.02.2017, secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de transfer de la Tribunalul Harghita la Judecătoria Braşov.

În ceea ce priveşte respingerea cererii de transfer la Judecătoria Braşov, secţia pentru judecători a avut în vedere vechimea contestatoarei la instanţa de la care solicită transferul, de doar 6 luni, avizul negativ comunicat de Curtea de Apel Târgu Mureş şi de Tribunalul Harghita, dar mai ales situaţia acestei ultime instanţe, la nivelul căreia existau 5 posturi vacante, reprezentând aproximativ 30% din totalul posturilor de judecător.

Pentru aceste motive s-a apreciat că admiterea cererii de transfer ar putea fi de natură să afecteze negativ activitatea Tribunalului Harghita, în condiţiile în care această instanţă se confruntă cu dificultăţi majore de ocupare a posturilor de judecător.

1.2. Contestaţia petentei formulată potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, a fost respinsă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 249 din 21.03.2017.

În motivarea hotărârii, Plenul a constatat că secţia pentru judecători a analizat solicitarea judecătoarei A. prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea, în vederea asigurării unei bune gestionări a resurselor umane la nivelul instanţelor, pentru realizarea unui echilibru între dreptul de transfer al magistratului şi imperativul asigurării funcţionării instanţelor în bune condiţii.

Plenul a remarcat că soluţia respingerii cererii formulate de contestatoare s-a raportat, în principal, la situaţia deosebit de dificilă cu care se confruntă, de o perioadă îndelungată, Tribunalul Harghita, instanţă la nivelul căreia aceasta are o vechime de numai 6 luni, avându-se în vedere şi avizele negative comunicate de instanţa în cauză şi de Curtea de Apel Târgu Mureş.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că în sesiunea de transferuri din data de 09.02.2017, pentru Judecătoria Braşov, instanţă la care erau efectiv vacante 4 posturi de judecător, au fost formulate 8 cereri de transfer, dintre care o cerere a fost ulterior retrasă şi o singură cerere admisă, cea a judecătorului Pioară Tatiana Maria, de la Judecătoria Bacău.

Plenul a observat că la data analizării cererilor de transfer contestatoarea avea o vechime efectivă în funcţia de judecător de 2 ani şi 11 luni şi o vechime la instanţa de la care solicita transferul de numai 6 luni, pe când judecătorul Pioară Tatiana Măria avea o vechime efectivă în funcţia de judecător şi la instanţă de 5 ani şi 9 luni.

Tot în acest sens, s-a reţinut că judecătorul contestator în cauză a participat la concursul de promovare în funcţii de execuţie, din 03.04.2016 optând pentru promovarea în cadrul Tribunalului Harghita, iar nu în cadrul Tribunalului Braşov, la nivelul căruia, la data respectivă, exista un post disponibil pentru promovare prin concurs.

În ceea ce priveşte admiterea cererii de transfer formulată de judecătorul B. în sesiunea de transferuri din data de 14.02.2017, s-a avut în vedere că acest magistrat din cadrul Tribunalului Harghita avea gradul profesional de Curte de apel, fiind specializat în drept penal, iar postul vacant disponibil pentru transfer, existent Ia Curtea de Apel Braşov, era la nivelul secţiei penale.

Prin urmare, Plenul a apreciat ca fiind temeinică şi legală soluţia secţiei pentru judecători adoptată prin Hotărârea nr. 83 din 09 februarie 2017, astfel că a respins contestaţia formulată de contestatoare.

1.3. Prin contestaţia formulată, A. a solicitat anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 249 din 21.03.2017 şi a Hotărârii secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 83 din 9.02.2017, urmând a fi obligat intimatul la emiterea unei hotărâri prin care să se dispună admiterea cererii sale de transfer de la Tribunalul Harghita la Judecătoria Braşov.

În susţinerea contestaţiei, a arătat că hotărârile menţionate sunt nelegale şi netemeinice, pentru că prevederile art. 3 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior la Magistraturii nr. 193 din 9.03.2006 nu au fost analizate în mod judicios în raport cu toate motivele cererii de transfer.

Contestatoarea a precizat că nu au fost avute în vedere motivele de ordin personal care au stat la baza formulării cererii, apreciind că nu s-a luat în considerare faptul că locuieşte în Comuna Cristian împreună cu soţul şi copilul minor în vârsta de 1 an, iar săptămânal face naveta la Miercurea Ciuc.

În accepţiunea reclamantei, hotărârile contestate au fost emise cu exces de putere în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Contestatoarea a apreciat că nu au fost examinate în mod efectiv şi concret toate criteriile prevăzute de art. 3 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193 din 09 martie 2006, hotărârile contestate nefiind motivate.

1.4. În cauză, Tribunalul Harghita a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

1.5. Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei, susţinând, în esenţă, că aceasta este neîntemeiată.

Cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie accesorie, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 63 din C. proc. civ.

2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

2.1. Contestaţia formulată este neîntemeiată potrivit considerentelor care vor fi prezentate în continuare.

2.2. Aşa cum s-a menţionat la pct. 1.1 şi pct. 1.2. ale prezentei decizii, prin Hotărârea nr. 83 a secţiei pentru judecători a CSM a fost respinsă cererea de transfer la Judecătoria Braşov a contestatoarei, judecător la Tribunalul Harghita, iar prin Hotărârea nr. 249 a Plenului CSM a fost respinsă contestaţia formulată de contestatoare împotriva Hotărârii nr. 83.

2.3. În contestaţia cu care a învestit Înalta Curte, contestatoarea a susţinut, în esenţă, că Plenul CSM a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului CSM, adoptând o hotărâre bazată pe o motivare contradictorie şi neconvingătoare, cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Contestaţia formulată este neîntemeiată potrivit considerentelor care vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce priveşte susţinerea, că Plenul CSM a adoptat o hotărâre bazată pe o motivare contradictorie şi neconvingătoare, Înalta Curte a constatat că această susţinere reprezintă o simplă alegaţie neargumentată în raport considerentele autorităţii intimate, materializate în conţinutul motivării soluţiei de respingere a contestaţiei împotriva Hotărârii nr. 83/2017 a secţiei pentru judecători a CSM.

Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare:

" La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:

- volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicit transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele ori parchetele implicate 5 dificultăţile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror;

- vechimea la instanţa sau parchetul de Ia care se solicită transferul;

- vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul;

Specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzător specializării, precum şi disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerinţele acesteia;

- domiciliul solicitantului;

- locul de muncă al soţului sau soţiei;

- distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

- starea de sănătate şi situaţia familială".

În ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor regulamentare citate mai sus, Înalta Curte aminteşte faptul că, între alte atribuţii, Consiliul Superior al Magistraturii are importante atribuţii privind cariera judecătorilor şi procurorilor, dar şi, la fel de importante, atribuţii privind organizarea şi funcţionarea instanţelor şi parchetelor, prevăzute de dispoziţiile generale ale Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, interesul general impunând preeminenţa bunei organizări şi a bunei funcţionări a instanţelor şi parchetelor, în scopul realizării actului de justiţie în cele mai bune condiţii.

În raport cu cele afirmate mai sus, rezultă că Plenul CSM, verificând îndeplinirea criteriilor prevăzute la art. 3 din Regulament, a dat prioritate faptului că la nivelul Tribunalului Harghita de la care s-a solicitat transferul, existau deja 5 posturi vacante de judecător, ceea ce reprezenta cca. 30% din totalul posturilor, situaţie în care vacantarea unui al şaselea post ar fi afectat şi mai mult desfăşurarea/realizarea activităţii de judecată ca serviciu public.

De altfel, conducerea Tribunalului Harghita a avizat negativ transferul solicitat de contestatoare la o altă instanţă, Judecătoria Braşov.

Totodată, Plenul CSM a avut în vedere şi un al doilea criteriu hotărâtor, cel al vechimii de numai 6 luni pe care contestatoarea o avea la instanţa de la care a solicitat transferul, în condiţiile în care ajunsese la această instanţă în urma unui concurs la care s-a înscris în scopul promovării.

Astfel fiind, rezultă că Plenul CSM s-a aflat în imposibilitate să dea eficienţă elementelor referitoare la situaţia personală a contestatoarei, care se regăsesc drept criterii în dispoziţiile art. 3 din Regulament.

În concluzie, Înalta Curte a constatat că Plenul CSM a acţionat în limitele dreptului de apreciere, conferit de lege în scopul asigurării bunei funcţionari a instanţelor şi parchetelor, neexistând niciun temei legal pentru susţinerea unui exces de putere din partea acestei autorităţi, cum în mod greşit a susţinut contestatoarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 249 din 21 martie 2017 a Plenului Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi a Hotărârii nr. 83 din 9 februarie 2017 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2017.