Appeal annulled for lack of signature in administrative tax fee dispute

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 1898/2/2017/a1 reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei la aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397/2013, obligarea pârâtului să-i asigure participarea la examenul de titularizare şi la examenul de licenţă, obligarea pârâtului la restituirea taxelor plătite şi la plata daunelor morale şi materiale în sumă de 1.000.000 RON.

La primirea cererii Curtea a stabilit în sarcina reclamanţilor obligaţia de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 450 RON, ce a fost determinată potrivit dispoziţiilor art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013.

Reclamanţii au formulat la data de 4 aprilie 2017 cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina lor, invocând faptul că obiectul cererii constă în "obligaţia de a face", litigiul fiind unul de dreptul muncii.

Prin încheierea din data de 6 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de A. şi B., ca nefondată.

Curtea a reţinut că reclamanţii au contestat refuzul autorităţii publice de a aplica Decizia Curţii Constituţionale nr. 397/2013, aceasta fiind şi raţiunea pentru care reclamanţii s-au adresat instanţei de contencios administrativ, iar nu instanţelor de drept civil - de dreptul muncii.

Astfel, în opinia instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) şi ale art. 8 din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat invocat de reclamanţi reprezintă act administrativ asimilat, iar contestarea de către reclamanţi a acestui refuz se supune obligaţiei de timbrare prevăzută de art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxa judiciară de timbru pe primul capăt de cerere fiind corect stabilită, în cuantum de 50 de RON.

De asemenea, s-a mai reţinut faptul că reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale, iar potrivit dispoziţiilor art. 16 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 taxa judiciară de timbru aferentă acestei cereri, prin raportare la cuantumul indicat al pretenţiilor, este de maxim 300 RON.

În final, Curtea a observat că reclamanţii au pretins şi plata de daune morale, această cerere intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013, taxa de timbru de 100 RON fiind în mod corect stabilită de completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei.

În concluzie, Curtea a reţinut prin raportare la textele invocate că reclamanţii au fost în mod legal obligaţi la plata taxei judiciare de timbru, în cuantum totale de 450 RON, aferentă tuturor celor 3 capete de cerere, motiv pentru care în temeiul art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 a respins cererea de reexaminare, ca nefondată.

Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din data de 6 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs.

La termenul de judecată stabilit la data de 22 iunie 2017 pentru soluţionarea recursului, Înalta Curte în raport de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e) coroborate cu dispoziţiile art. 486 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii, asupra căreia a rămas în pronunţare şi pe care o va admite pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 486 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: e) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic."

De asemenea, alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că: "(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Potrivit dispoziţiilor art. 174 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă.".

Din actele şi lucrările dosarului reiese că recurenţii-reclamanţi au fost citaţi pentru termenul de judecată din data de 22 iunie 2017, cu menţiunea semnării cererii de recurs, recurenţii neconformându-se dispoziţiilor instanţei.

În consecinţă, reţinând că cererea de recurs nu îndeplineşte o condiţie formală şi intrinsecă, reglementată expres de lege, în absenţa căreia, instanţa nu se poate considera regular învestită, Înalta Curte consideră că se impune aplicarea sancţiunii nulităţii prevăzută de art. 486 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va anula, pentru lipsa semnăturii, recursul declarat de A. şi de B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de A. şi de B. împotriva încheierii din 6 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2017.

Procesat de GGC MM