Judicial recusal for alleged impartiality: sufficiency of adverse evidentiary rulings under Civil Procedure Code Art. 42(1) no. 13

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 21 august 2015, în urma soluţionării conflictului de competenţă dintre Tribunalul Argeş şi Curtea de Apel Piteşti, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Ilfov, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 8 Bucureşti - Ilfov şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anularea Notificării nr. 502 din 24 februarie 2014, a Notificării nr. 1505 din 12 noiembrie 2013, a Raportului de evaluare din 8 noiembrie 2013 şi pe cale de consecinţă declararea proiectului eligibil şi continuarea procedurii prin semnarea contractului de finanţare.

Prin Sentinţa nr. 950 din 5 octombrie 2015, Tribunalul Argeş a respins contestaţia privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L.

Împotriva sentinţei menţionate, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, şi rejudecând în fond litigiul, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

La data de 11 aprilie 2016, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de recuzare a magistraţilor B., C. şi D.

În motivarea cererii de recuzare, recurenta-reclamantă a arătat că magistraţii B., C. şi D. nu mai pot participa la judecarea pricinii, întrucât încălcând Decizia CCR nr. 485 din 23 iunie 2015 şi dovedind o puternică şi neexplicată opoziţie asupra tuturor solicitărilor recurentei-reclamante, s-au născut motive întemeiate de îndoială a imparţialităţii acestora. Totodată, a susţinut că respingerea cererii de încuviinţare a probei cu înscrisuri în judecarea cauzei poate fi considerată în mod întemeiat o dovadă a antepronunţării instanţei şi a lipsei de imparţialitate a acesteia.

Cererea de recuzare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din C. proc. civ., prin încheierea din data de 15 aprilie 2016, Curtea de Apel Piteşti a apreciat că este inadmisibilă cererea în care se invocă alte motive decât cele prevăzute la art. 41 şi 42 C. proc. civ. şi a respins-o.

Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din data de 15 aprilie 2016 a Curţii de Apel Piteşti a declarat recurs A. S.R.L. solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

În opinia recurentei, instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că unul dintre motivele de recuzare îl constituie respingerea probei cu înscrisuri, care nu se încadrează în prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. Motivul invocat a fost de fapt lipsa imparţialităţii magistraţilor concretizată prin respingerea cererii de înfăţişare a unor înscrisuri la care partea adversă le deţinea şi la care chiar aceasta făcuse referire pe parcursului procesului, încălcându-se astfel şi dispoziţiile art. 293 alin. (2) din C. proc. civ.

Se mai susţine că lipsa de imparţialitate a magistraţilor nu ar putea fi acoperită printr-o decizie formală de repunere pe rol a cauzei, atât timp cât în şedinţa publică din data de 8 aprilie 2016, vădit lipsită de imparţialitate, instanţa a încălcat nu numai Decizia Curţii Constituţionale nr. 485/2015, cât şi art. 82 alin. (1) C. proc. civ., art. 293 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului de faţă

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente.

Cererea de recuzare formulată de A. S.R.L. în cadrul soluţionării cererii de recurs a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 42 pct. 13 C. proc. civ.

Art. 42 alin. (1) pct. 13 prevede faptul că judecătorul este incompatibil să judece "atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa".

Fundamentul instituţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 41 - 44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, pentru a se asigura părţilor obiectivitate în soluţionarea pricinii.

Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, imparţialitatea are, pe de o parte, o conotaţie subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmăreşte a determina dacă judecătorul oferă toate garanţiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparţialitatea implică aparenţa de corectitudine a instanţei, incluzând aici şi percepţia subiectivă a părţilor cu privire la atitudinea magistraţilor, astfel încât pentru a asigura toate garanţiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil, se impune neparticiparea judecătorului la soluţionarea cauzei deduse judecăţii.

În speţa de faţă, în mod legal s-a respins cererea de recuzare, completul învestit cu soluţionarea acesteia reţinând că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 42 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte primul motiv al cererii de recuzare, corect s-a reţinut că este neîntemeiat, întrucât cauza a fost repusă pe rol pentru a da posibilitatea administratorului recurentei să formuleze concluzii orale, potrivit Deciziei nr. 485/2015 a Curţii Constituţionale şi art. 6 din CEDO.

Referitor la cel de-al doilea motiv al cererii de recuzare, în raport de susţinerile părţii, se constată că, respingerea probei cu înscrisuri nu se încadrează în prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Soluţia instanţei bazată pe analiza motivelor invocate prin cererea de recuzare şi a celor reţinute prin Încheierea recurată, este legală, instanţa nefiind obligate să administreze o altă probă care în opinia recurentei, era relevantă pentru soluţionarea recursului.

În consecinţă, în raport cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., analizând motivele invocate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva încheierii din 15 aprilie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2017.

Procesat de GGC MM