Moped driving license requirement after 2013 and compatibility with EU Directive 2006/126/CE Article 13(2)

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2/2013 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Afacerilor Interne, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Direcţia Rutieră din cadrul IGPR şi Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti, recunoaşterea dreptului de a conduce mopede pe drumurile publice şi după data de 19.01.2013, fără obligaţia de a îndeplini nicio altă formalitate/procedură suplimentară în acest sens, şi obligarea autorităţilor pârâte să emită un înscris în acest sens.

De asemenea, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (9) şi a O.U.G. nr. 195/2002, în ansamblul lor, faţă de prevederile art. 11, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 53 şi ale art. 148 din Constituţia României.

În motivarea cererii reclamantul a arătat în esenţă că deţine Certificat de înregistrare eliberat de Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a persoanelor Sector 4 Bucureşti, pentru categoria Motociclu L6e, marca Axiam şi Adeverinţa de absolvire a unui curs de legislaţie auto nr. 634 din 26.10.2010 emisă de S.C. B. S.R.L. Bucureşti.

Reclamantul a susţinut că dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 203/2012, contravin art. 13 alin. (2) din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, privind permisele de conducere, întrucât nici un drept de conducere acordat înainte de 19.01.2013 nu este retras sau restrâns în vreun fel prin dispoziţiile Directivei.

1.2. Prin întâmpinare, pârâtul IGPR a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

1.3. De asemenea, prin întâmpinare, pârâta Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

1.4. Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, de inadmisibilitate pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

1.4. În şedinţa publică din data de 12.03.2013, Curtea a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi a pus în discuţia părţilor admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (9) din O.U.G. nr. 195/2002, dar şi a O.U.G. nr. 195/2002, în integralitatea ei.

1.5. Prin încheierea din data de 12.03.2013, Curtea, în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (9) din O.U.G. nr. 195/2002 şi a O.U.G. nr. 195/2002 în întregul său şi suspendarea judecăţii.

1.6. Prin Decizia nr. 502 din 05 decembrie 2013, a Curţii Constituţionale, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de reclamant.

1.7. La data de 08.04.2014, s-a dispus repunerea cauzei pe rol, iar reclamantul a formulat o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare, conform art. 267 pct. 3 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, raportat la art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României.

1.8. De asemenea, în raport cu procedura prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004, Curtea a invocat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii.

1.9. Prin sentinţa nr. 1156 din 8 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., ca inadmisibilă.

În raport cu dispoziţiile speciale prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că excepţia de inadmisibilitate a acţiunii trebuie analizată cu precădere, faţă de cererea de adresare a unor întrebări Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, conform art. 267 pct. 3 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, raportat la art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, care priveşte aspecte de fond, respectiv conformitatea unor dispoziţii din O.U.G. nr. 195/2002 cu prevederile art. 13 alin. (2) din Directiva 2006/126/CE.

Instanţa de contencios administrativ, constatând că în cadrul procedurii prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate, a apreciat că nu mai poate soluţiona fondul cauzei, astfel încât, a admis excepţia de inadmisibilitate şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.

2. Calea de atac exercitată

2.1. Împotriva sentinţei nr. 1156 din 8 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A. şi a invocat motivul de casare prevăzut la art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. - 1865, coroborat cu prevederile art. 3041 din acelaşi cod, susţinând, în esenţă, următoarele critici:

- în raport cu Decizia nr. 194/2004 a Curţii Constituţionale, în ipoteza art. 3041 C. proc. civ. - 1865, recursul constituie o cale de atac cu caracter devolutiv în cadrul căreia, ca şi în cazul apelului, instanţa de recurs judecă însăşi cauza atât sub aspectul legalităţii, cât şi sub aspectul temeiniciei, argumentaţie care se regăseşte şi în Decizia nr. 351/2006 a Curţii Constituţionale, iar în caz contrar ar exista o evidentă încălcare a dispoziţiilor art. 6 paragraf 1 din CEDO;

- pe fondul cauzei, recurentul-reclamant a invocat prevederile art. 160 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 potrivit cărora "persoanele care nu posedă permis de conducere pot conduce mopede pe drumurile publice numai dacă fac dovada că au absolvit un curs de legislaţie rutieră în cadrul unei unităţi autorizate de pregătire a conducătorilor de autovehicule";

- referitor la Legea nr. 203/2012 care a modificat şi completat O.U.G. nr. 195/2002, pentru a transpune anumite prevederi din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20.12.2006 privind permisele de conducere, a susţinut că situaţia persoanelor care au dobândit anterior datei de 12 noiembrie 2012 dreptul de a conduce mopede pe drumurile publice, nu a fost implementată corect, în raport cu art. 13 alin. (2) din Directivă;

- instanţa de fond a respins fără temei cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene deşi, chiar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 502/2013, statuase că ea nu are atribuţia de a interpreta normele comunitare pentru a clarifica ori stabili conţinutul acestora, întrucât această atribuţie revine Curţii de Justiţie a Uniunii Europene;

- or, astfel, cererea de sesizare a CJUE avea prioritate în faţa instanţei de fond în ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitate ridicată din oficiu de Curtea de apel, preeminenţa dreptului comunitar fiind un principiu fundamental al CJUE, recunoscut şi aplicat de statele membre.

În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei pronunţate şi admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecinţa recunoaşterii dreptului său de a conduce mopede pe drumurile publice ulterior datei de 19 ianuarie 2013, fără obligaţia de a îndeplini nicio procedură suplimentară în acest sens, respectiv obţinerea permisului de conducere, şi obligarea pârâţilor de a emite un înscris în acest sens.

2.2. Ministerul Afacerilor Interne şi Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti au depus întâmpinări şi au susţinut, în esenţă, că recursul formulat este nefondat, soluţia fiind legală şi temeinică, instanţa de fond respingând cu temei cererea de sesizare a CJUE.

2.3. Recurentul-reclamant a depus concluzii scrise, făcând referire la hotărârea dată de CJUE care a fost sesizată de instanţa de recurs, precum şi la Decizia nr. 502/2013 a Curţii Constituţionale, pe care a comparat-o cu Decizia nr. 224/2017 a aceleiaşi Curţi, referitoare la obligativitatea permiselor de conducere pentru tractoare, cazurile celor două categorii de vehicule fiind considerate de recurent ca fiind asemănătoare.

În concluzie, recurentul-reclamant a cerut instanţei de recurs să observe că hotărârea preliminară dată de CJUE nu este contrară admiterii acţiunii sale, aşa cum a fost formulată.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

3.1. Într-adevăr, instanţa de fond a lăsat nesoluţionată cererea formulată de recurentul-reclamant cu privire la sesizarea CJUE pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare, cu motivarea că, în raport cu dispoziţiile speciale prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că excepţia de inadmisibilitate a acţiunii trebuie analizată cu precădere, faţă de cererea de adresare a unor întrebări Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, conform art. 267 pct. 3 din TFUE, raportat la art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, care priveşte aspecte de fond, respectiv conformitatea unor dispoziţii din O.U.G. nr. 195/2002 cu prevederile art. 13 alin. (2) din Directiva 2006/126/CE.

În consecinţă, contrar soluţiei Curţii de apel, de nesesizare a CJUE, prin încheierea din 12.11.2015, Înalta Curte, în judecarea recursului cu care a fost învestită, a considerat necesară sesizarea CJUE cu următoarea întrebare preliminară:

" Dacă prevederile Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului permit Statului Român ca, în cazul conducătorilor de mopede, deţinători ai unui înscris oficial care le conferea dreptul să conducă pe drumurile publice anterior datei de 19 ianuarie 2013, să instituie obligativitatea unui permis de conducere pe baza susţinerii unor probe/unei examinări similare celorlalte autovehicule, pentru a putea conduce mopedele şi după data de 19 ianuarie 2013".

3.2. Prin Hotărârea Curţii (Camera a patra) din 26.04.2017, dată în Cauza C-632/15, CJUE a statuat că dispoziţiile Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere, în special articolul 13 alin. (2) din aceasta, trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naţionale, adoptată în vederea transpunerii acestei directive în dreptul intern, care pune capăt autorizării de a conduce mopede, fără a deţine un permis de conducere a cărui eliberare este condiţionată de promovarea unor probe şi/sau examinări similare celor impuse pentru conducerea altor autovehicule.

În considerentele Hotărârii s-a arătat că, într-adevăr, în condiţiile în care mopedele nu intrau în domeniul de aplicare al Directivei 91/439, Directiva 2006/126, care a înlocuit-o, a extins acest domeniu de aplicare şi a introdus cerinţa unui permis de conducere pentru acest tip de vehicul.

De asemenea că, începând de la 19 ianuarie 2013, statele membre au fost obligate să instituie o nouă categorie de permise de conducere pentru mopede, în temeiul art. 16 alin. (1) şi (2) din directiva menţionată, care prevede că acestea aplică reglementarea adoptată pentru transpunerea dispoziţiilor respectivei directive. Asemenea permise sunt eliberate, conform art. 7 alin. (1) lit. (b) din Directiva 2006/126, solicitanţilor care au promovat un test teoretic şi, dacă legiuitorul naţional a decis astfel, au susţinut cu succes o probă practică şi/sau un examen medical.

S-a argumentat că această cerinţă privind dobândirea de către conducătorii de mopede a unor cunoştinţe teoretice şi eventual a unor competenţe practice vizează creşterea nivelului de siguranţă rutieră. în plus, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 54 din concluzii, necesitatea obţinerii prealabile a unui permis de conducere face posibilă aplicarea în privinţa acestora din urmă, în cazul încălcării legislaţiei rutiere, a dispoziţiilor naţionale în materie de retragere, de suspendare, de reînnoire şi de anulare a permisului de conducere.

S-a conchis că, în consecinţă, astfel cum în mod corect au arătat guvernele român şi slovac în observaţiile lor, o interpretare a art. 13 alin. (2) din Directiva 2006/126 care ar interzice statelor membre să înăsprească condiţiile de autorizare a conducerii de mopede pe drumurile publice existente anterior datei de 19 ianuarie 2013 ar împiedica realizarea obiectivului îmbunătăţirii siguranţei rutiere urmărit de legiuitorul Uniunii.

Prin urmare, s-a constatat că atât din interpretarea sistematică, cât şi din interpretarea teleologică a Directivei 2006/126 reiese că art. 13 alin. (2) din această directivă nu se referă decât la deţinerea unor permise de conducere şi a unor documente oficiale echivalente acestora care îl autorizează în mod expres pe titular să conducă.

De asemenea, în ceea ce priveşte mai concret faptele în discuţie în litigiul principal, din dosarul de care dispune Curtea a reieşit că reclamantul recurent a fost autorizat să circule în România, înainte de 19 ianuarie 2013, cu un vehicul din categoria mopedelor, în calitate de deţinător al unui certificat de înregistrare a unui cvadriciclu, asimilat unui moped, precum şi al unui certificat de absolvire a unui curs de legislaţie rutieră pentru conducerea mopedelor pe drumurile publice. întrucât nu este titular/al unui permis de conducere sau al unui document echivalent, acesta nu poate, aşadar, să invoce protecţia prevăzută la art. 13 alin. (2) din directiva menţionată pentru a i se recunoaşte de către autoritatea română competentă dreptul de a continua să utilizeze mopede pe drumurile publice tară a îndeplini formalităţi suplimentare şi pentru a i se remite un document oficial care să ateste acest drept.

3.3. În criticile făcute în concluziile scrise, recurentul-reclamant a afirmat că hotărârea preliminară a CJUE nu ar fi contrară admiterii acţiunii sale, susţinerea sa fiind lipsită de temei în raport cu ceea ce rezultă din ceea ce a statuat/declarat CJUE, precum şi cu considerentele acesteia, aşa cum au fost citate/prezentate mai sus.

A mai susţinut recurentul, cu alte cuvinte, faptul că Instanţa Constituţională, prin Decizia nr. 224/2017 şi-ar fi schimbat/reconsiderat jurisprudenţa faţă de Decizia nr. 502/2015, susţinerea sa fiind nefondată.

Astfel, prin Decizia nr. 224/2017 Curtea Constituţională a decis în sensul că:

" soluţia legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din C. pen., care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, este neconstituţională".

În schimb, în cauza de faţă, prin Decizia nr. 502/2013 Curtea Constituţională a decis, la sesizarea Curţii de apel, respingerea excepţiei de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 6 pct. 6, art. 20 alin. (1)-(3) şi art. 23 alin. (9) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi lit. a) din anexa nr. 1 la ordonanţa de urgenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

De altfel, Curtea Constituţională, în considerentele Deciziei nr. 502/2013 s-a raportat la prevederile Directivei 2006/126/CE, observând că pct. (13) din preambulul acesteia prevede că "Introducerea unei categorii de permise de conducere pentru mopede va creşte, în special, siguranţa rutieră în ceea ce priveşte conducătorii auto cei mai tineri care, conform statisticilor, sunt cei afectaţi de accidentele rutiere." Totodată art.  1 alin. (1) din directivă stabileşte introducerea unui permis de conducere naţional, bazat pe modelul comunitar din anexa I, iar art. 4 alin. (1) teza întâi din directivă statuează că "Permisul de conducere prevăzut la articolul 1 autorizează conducerea autovehiculelor din categoriile definite în continuare. [...]", iar alin. (2) reglementează cu privire la mopeduri, respectiv categoria AM, definind această categorie.

De asemenea, art. 7 alin. (1) lit. (b) din directivă prevede că "Permisele de conducere se eliberează numai solicitanţilor care: [...] au promovat un test teoretic doar în ceea ce priveşte categoria AM; statele membre pot cere solicitanţilor să promoveze un test de verificare a aptitudinilor şi comportamentului şi un examen medical pentru această categorie".

Mai mult, potrivit art. 7 alin. (3) lit. b) teza a doua din directivă, "Statele membre pot impune, la reînnoirea permiselor de conducere din categoriile AM, A, A1, A2, B, B1 şi BE o examinare care aplică normele minime privind aptitudinile fizice şi mentale pentru conducere prevăzute la anexa III".

În ceea ce priveşte criticile formulate în cererea de recurs, potrivit cărora instanţa de fond nu a dat prioritate cererii de sesizare a CJUE, instanţa de recurs a constatat că, în raport cu dispoziţiile art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, susţinerile recurentului sunt întemeiate.

Însă, în raport cu considerentele prezentate mai sus, dispoziţiile legale criticate în cauză sunt constituţionale şi conforme cu legislaţia europeană, iar admiterea recursului şi rejudecarea cauzei nu ar fi dus la o altă soluţie, astfel încât, acţiunea formulată în cauză rămânând netemeinică şi nelegală, Înalta Curte a apreciat că soluţia instanţei de fond, de respingere a acţiunii, este temeinică şi legală.

În consecinţă, recursul formulat a fost respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 1156 din 8 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2017.