Judicial review of CSM execution acts for provisional suspension of prosecutors: Inadmissibility of administrative challenge to non-independent implementation measures and statutory salary cessation.

Asupra cererii de recurs de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin Procurorul General, au solicitat: constatarea refuzului nejustificat al pârâtului CSM de a elibera reclamanţilor documentaţia încheiată de Consiliu şi Procurorul General al PCA Bacău, emisă în legătură cu punerea în executare a măsurii suspendării provizorii din funcţia de procuror a reclamanţilor şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâţilor la comunicarea către reclamanţi a actelor administrative emise în executarea măsurii suspendării; supunerea controlului de legalitate, pe calea contenciosului administrativ, a refuzului nejustificat al pârâtului CSM de a constata nelegalitatea punerii în executare a măsurii suspendării provizorii din funcţia de procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz a reclamanţilor; constatarea caracterului nelegal al actelor administrative emise de pârâţi, în executarea măsurii suspendării provizorii din funcţie a reclamanţilor, anularea actelor de executare nelegale şi vătămătoare emise de Consiliul superior al Magistraturii şi Procurorul General al PCA Bacău, iar pe cale de consecinţă, restabilirea situaţiei anterioare, sub aspectul drepturilor salariale şi vechimii în magistratură a reclamanţilor; suspendarea executării actelor administrative nelegale emise de pârâţi, până la soluţionarea definitivă a cauzei, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 23 din 24 februarie 2015, Curtea de Apel Braşov, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:

A respins excepţiile inadmisibilităţii petitelor 1 şi 2 din perspectiva lipsei caracterului de act administrativ, inadmisibilităţii cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău pentru neparcurgerea procedurii prealabile în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii şi, respectiv, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov invocate de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău prin întâmpinare.

A admis excepţia inadmisibilităţii petitelor 3 şi 4 ale acţiunii din perspectiva lipsei caracterului de act administrativ invocată de pârâţi prin întâmpinare şi a respins ca inadmisibile petitele 3 şi 4 ale cererii introductive formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

A respins ca neîntemeiat petitul I al cererii de chemare în judecată formulat de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

A respins ca neîntemeiat petitul 2 al cererii de chemare în judecată formulat de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

A respins cererile având ca obiect cheltuieli de judecată formulate de reclamanţi.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanţii A. şi B. au formulat recurs, invocând dispoziţiile art. 488 pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Motivele de recurs invocate au fost încadrate de recurenţi în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se critică soluţia recurată atât în ceea ce priveşte soluţionarea dată excepţiilor invocate, cât şi soluţia pe fond dispusă pe motiv că instanţa a omis să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii, cu încălcarea obligaţiei de a stărui prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului, apreciindu-se că au fost încălcate dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

În raport de acest motiv, recurenţii arată că instanţa nu a pus în discuţia părţilor şi a omis să se pronunţe asupra cererii de probe din 17.02.2015 prin care au solicitat depunerea actelor administrative prin care s-a dispus sistarea drepturilor lor salariale, acte care nu le-au fost comunicate.

În cadrul acestui motiv de recurs, recurenţii apreciază că instanţa a omis să se pronunţe asupra cererii de anularea a actelor de executare apreciate nelegale cu efecte asupra drepturilor salariale şi a vechimii în magistratură.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenţii critică faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ori cuprinde motive contradictorii ce nu rezultă din administrarea probatoriului, fiind încălcate dispoziţiile art. 6 din CEDO.

Cu privire la acest motiv recurenţii apreciază că soluţionarea tuturor capetelor de cerere fie pe excepţia inadmisibilităţii (capetele 3 şi 4), fie pe fond (capetele 1 şi 2) este contradictorie din perspectiva calificării greşite a actelor administrative contestate şi a actelor care au stat la baza emiterii acestora.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenţii susţin că instanţa de fond a făcut o aplicare şi interpretare greşită a normelor de drept material aplicabile raportului juridic dedus judecăţii atât în ceea ce priveşte cererile calificate şi soluţionate ca fiind refuz nejustificat de soluţionare de către recurenţi cât şi în ceea ce priveşte cererea având ca obiect analizarea legalităţii actelor de punere în executare a încheierii nr. 3/P/2014 în raport de dispoziţiile art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

Se arată că instanţa de fond nu a sancţionat excesul de putere al autorităţilor pârâte care au refuzat să comunice documentaţia prin care s-a solicitat încetarea plăţii drepturilor salariale ale recurenţilor.

Ultime critică de nelegalitate se referă la modalitatea greşită în care a fost stabilită taxa judiciară de timbru în raport de dispoziţiile art. 34, 35 şi 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 criticându-se modul de stabilire a taxei de timbru în mod global.

Se solicită admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

La dosar, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenţii-reclamanţi au depus la dosar răspuns la întâmpinare, concluzii scrise şi acte inclusiv Decizia nr. 774 din 10 noiembrie 2015 a Curţii Constituţionale.

Prin Decizia nr. 774 din 10 noiembrie 2015 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurenţi şi a constatat că dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 sunt constituţionale numai în măsura în care permit atacarea separată a hotărârii prin care se dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Curtea constată următoarele pe cererea de chemare în judecată şi pe sentinţa atacată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. 701/64/2014, reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău următoarele:

1. să se constate refuzul nejustificat al Consiliului Superior al Magistraturii de a elibera documentaţia încheiată de pârâţi în legătură cu punerea în executare a măsurii suspendării provizorii a reclamanţilor din funcţia de procuror, iar pe cale de consecinţă, obligarea pârâţilor la comunicarea către reclamanţi a actelor administrative emise în executarea măsurii suspendării;

2. să fie supus controlului de legalitate refuzul nejustificat al pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii de a constata nelegalitatea punerii în executare a măsurii suspendării provizorii din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz a reclamanţilor, astfel cum s-a dispus prin încheierea nr. 3/P/2014 din data de 22.04.2014 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară;

3. să se constate caracterul nelegal al actelor administrative emise de pârât, în executarea măsurii suspendării provizorii din funcţie a reclamanţilor şi prin urmare să se anuleze actele de executare nelegale şi vătămătoare emise de Consiliul Superior al Magistraturii şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în sensul restabilirii situaţiei anterioare executării nelegale, sub aspectul drepturilor salariale şi al vechimii în magistratură a reclamanţilor;

4. să se dispună suspendarea executării actelor administrative nelegale emise de pârâţi, până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze;

5. să fie obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea cererii reclamanţii au susţinut că prin încheierea nr. 3/P/2014 din data de 22.04.2014 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară s-a dispus suspendarea lor provizorie din funcţie, conform art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 317/2004.

Potrivit art. 36 alin. (1) şi (11) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 326/2005 s-a comunicat reclamantei A. minuta acestei încheieri prin procesul-verbal nr. x/V1/12/2014 din 28.04.2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Reclamanţii au pretins că pârâţii nu le-au comunicat actele administrative emise în cadrul punerii în executare a măsurii suspendării provizorii din funcţie, deşi la data de 20.10.2014 s-au adresat în scris, solicitând, potrivit art. (1) şi următoarele din Legea nr. 317/2004, comunicarea acestei documentaţii privind cariera profesională a procurorilor vizaţi.

În susţinerea cererii, reclamanţii au arătat că actele de executare au fost aduse la îndeplinire în afara cadrului legal, având în vedere că nu se aflau în situaţia prevăzută de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, nefiind sancţionaţi disciplinar prin hotărâre definitivă cu suspendarea din funcţie.

Totodată reclamanţii au considerat că prin adresa nr. x/2014 a Consiliului Superior al Magistraturii autoritatea publică şi-a manifestat excesul de putere şi voinţa de a nu rezolva solicitarea reclamanţilor de comunicare şi luare la cunoştinţă, astfel încât, apreciază că există un refuz nejustificat definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, care i-a pus în imposibilitatea de a lua cunoştinţă de ordinele, dispoziţiile, hotărârile emise în executarea suspendării provizorii din funcţie a reclamanţilor.

Prin sentinţa atacată, asupra excepţiilor invocate de pârâţii-intimaţi şi asupra fondului cauzei s-a dispus următoarele:

Sau respins excepţiile inadmisibilităţii petitelor 1 şi 2 petite care au fost apreciate ca neîntemeiate şi respinse ca atare.

S-au admis excepţiile de inadmisibilitate privind petitele 3 şi 4 din cerere pe motiv că cererile nu pot fi calificate ca fiind acte administrative tipice sau asimilate în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate şi actele depuse, Curtea apreciază ca legală şi temeinică sentinţa recurată, motivele de recurs nefiind fondate.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză neputându-se reţine încălcarea dispoziţiilor art. 397 alin. (1), art. 425 şi art. 22 alin. (2) C. proc. civ. pe motiv că instanţa a omis să se pronunţe asupra cererii de probe formulate la termenul din data de 17.02.2015 în sensul încuviinţării depunerii la dosar a tuturor actelor de executare privind sistarea drepturilor salariale şi a vechimii în magistratură.

Curtea constată că instanţa de fond s-a pronunţat pe probele propuse de părţi prin cererea de chemare în judecată şi prin întâmpinare la termenul din data de 17.02.2015, cu respectarea dispoziţiilor art. 255 alin. (1) şi 258 C. proc. civ.

Cele solicitate de către recurenţi vizează în concret modalitatea de punere în executare a măsurii suspendării din funcţie cu caracter provizoriu a recurenţilor dispuse prin Încheierea rămasă definitivă din 22.04.2014 pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr. x/2014

Împotriva acestei încheieri recurenţii au declara două recursuri succesive. Primul a fost constatat nul prin Decizia nr. 110 din 8 septembrie 2014 a Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar al doilea a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 37 din 27 martie 2015 pronunţată de aceeaşi instanţă.

Iar în cauză actele de executare emise în aplicarea încheierii nr. 3/P din 22.04.2014 nu au caracterul unor acte administrative în sensul art. 2 alin.(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 deoarece nu ele au determinat suspendarea din funcţie a recurenţilor cu efectele imediate şi legale în baza art. 62 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004.

Nefiind acte administrative în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 actele prin care s-a comunicat în concret suspendarea din funcţie începând cu data de 29.04.2014 nu pot forma obiectul unei cereri de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Faţă de calificarea corectă a acestor cereri ca inadmisibile care au fost respinse ca atare, Curtea constată că în mod corect instanţa de fond s-a pronunţat strict în raport de probatoriul administrat până la data de 17.02.2015.

Nefiind acte administrative în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 actele prin care s-a comunicat şi executat măsura suspendării din funcţie a recurenţilor începând cu data de 29.04.2014 şi până la data soluţionării acţiunii disciplinare - 27.03.2015, în cauză nu pot fi primite susţinerile recurenţilor privind depunerea de acte nefiind aplicabile dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În mod corect s-a constatat că numai încheierea nr. 3/P alin. 22.04.2014 a secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii întruneşte elementele unui act jurisdicţional, susceptibil de executare şi respectiv de suspendare a executării în cadrul căii speciale de atac, care se pronunţă potrivit art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi care se poate ataca cu recurs odată cu fondul cauzei.

Conform acestor reglementări, "pe durata procedurii disciplinare, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei".

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză neputându-se reţine inexistenţa motivării sau o motivare contradictorie sau străină de natura pricinii.

În cauza de faţă, sentinţa nr. 23/F/20I5 din 24.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov îndeplineşte exigenţele art. 425 C. proc. civ., având în vedere că, în urma administrării probatoriului, instanţa de fond a reţinut în mod judicios situaţia de fapt şi a interpretat în mod corect dispoziţiile legale incidente în cauză.

Motivarea hotărârii instanţei de fond nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, având în vedere că este clară, precisă şi inteligibilă, atâta vreme cât judecătorul a făcut referire la probele administrate în cauză, pronunţând o soluţie în concordanţă cu înscrisurile de la dosar şi răspunzând în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi.

Prin sentinţa atacată s-au soluţionat şi motivat corect în fapt şi în drept toate petitele cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, argumentându-se în mod logic admiterea excepţiei inadmisibilităţii pentru petitele 3 şi 4 şi respingerea ca neîntemeiate a cererilor pentru petitele 1 şi 2.

Admiterea excepţiei inadmisibilităţii a fost determinată de faptul că ultimele două petite nu priveau acte administrative în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia pe fond priveşte acte administrative asimilate care au fost apreciate ca legal emise, în cauză neputându-se reţine un exces de putere în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, motivarea sentinţei atacate corespunde exigenţelor art. 6 din CEDO, putând fi exercitat controlul de legalitate de către instanţa de recurs.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în cauză neputându-se reţine o aplicare sau interpretare greşită a normelor de drept material atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii petitelor 3 şi 4 cât şi în ceea ce priveşte soluţia de respingere dispusă cu privire la petitele 1 şi 2 ale cererii.

În ceea ce priveşte admiterea excepţiei inadmisibilităţii capetelor de cerere având ca obiect anularea respectiv suspendarea actelor prin care a fost pusă în executare încheierea nr. 3/P/22.04.2014 a secţiei pentru Procurori a Consiliul Superior al Magistraturii în mod corect această excepţie a fost admisă şi respinse ca atare petitele 3 şi 4 ale acţiunii.

Atât în acţiune cât şi în motivele de recurs, recurenţii apreciază în mod greşit şi nelegal că actele de executare ale Încheierii nr. x/P/2014 sunt acte administrative în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi că ele pot forma obiectul unei cereri de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Aceste înscrisuri nu se încadrează în categoria actelor definite de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, spre a putea fi atacate în contencios administrativ, fiind doar acte de executare a măsurii suspendării provizorii din funcţie, care nu sunt susceptibile analizei de legalitate şi oportunitate.

De altfel, din formularea celui de-al patrulea petit din acţiune s-a apreciat că recurenţii reclamanţi au făcut trimitere la procesul-verbal nr. x/VI/l 2/2014 întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi la adresa nr. x/2014 a Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin procesul-verbal nr. x/VI/12/2014 din 28.04.2014, emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a dispus punerea în executare a măsurii suspendării din funcţie a doamnei A. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, începând din data de 29.04.2014 şi până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare ce face obiectul dosarului nr. x/P/20I4.

Prin adresa nr. x/2014 emisă de Biroul grefa secţiilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a comunicat reclamanţilor modalitatea în care a fost soluţionată cererea acestora care a fost înregistrată la Biroul Grefa secţiilor la data de 21.10.2014.

În cauză aceste acte de executare nu sunt acte administrative deoarece faţă de recurenţi nu au produs nici un efect. Suspendarea lor din funcţie până la soluţionarea acţiunii disciplinare s-a dispus prin încheierea din 22.04.2014 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2014, la cererea Inspecţiei judiciare, în baza art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 317/2014. Această hotărâre - Încheierea nr. 3/P/2014 executorie de la data pronunţării şi rămasă definitivă ulterior prin decizii definitive ale Completului de 5 judecători al ÎCCJ a fost comunicată recurenţilor prin actele contestate în prezenta cauză, acte care nu sunt acte administrative deoarece nu au produs faţă de recurenţi nici un efect. Atât suspendarea provizorie din funcţie cât şi sistarea, conform legii, a dispoziţiilor art. 62 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 a plăţii drepturilor salariale şi întreruperea vechimii în magistratură s-au născut în baza încheierii nr. 3/P/2014 prin care s-a dispus suspendarea din funcţie şi nu în baza actelor de comunicare şi executare a acestei hotărâri pronunţată de secţia de disciplină pentru procurori asimilată unei hotărâri judecătoreşti. Recurenţii, fiind suspendaţi provizoriu până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare în cauză, a operat "ope legis" faţă de ei efectele prevăzute de art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 în sensul că "În perioada suspendării din funcţie judecătorului şi procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Această perioadă nu constituie vechime în magistratură".

Recurenţii apreciază în mod nelegal că ei aveau dreptul, în perioada suspendării provizorii dispusă în baza art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 317/2014, la plata drepturilor băneşti şi de vechimea în magistratură aferentă perioadei de suspendare, considerând greşit că aceste drepturi pot fi îngrădite numai ca o consecinţă a aplicării unei sancţiuni disciplinare definitive prin care s-a aplicat definitiv sancţiunea disciplinară a suspendării din magistratură prevăzută de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004.

În mod corect prima instanţă a apreciat în sens contrar, Curtea apreciind ca fiind legal acest raţionament. Aceasta deoarece indiferent de temeiul suspendării provizorii în cazul recurenţilor, până la data soluţionării acţiunii disciplinare - 27.03.2015 sau definitiv în cazul recurentei A. - faţă de care s-a dispus definitiv sancţiunea disciplinară constând în suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, în cauză operează ca efect al suspendării sistarea plăţii drepturilor băneşti aferente şi suspendarea cursului perioadei de vechime în magistratură. Aceste efecte legale derivă din faptul că raportul de funcţie al judecătorului sau procurorului este suspendat pe toată durata cercetării disciplinare, magistratul suspendat provizoriu sau definitiv neputând beneficia legal de aceste drepturi, în cauză operând în ambele situaţii dispoziţiile art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

Curtea apreciază ca nefondate susţinerile recurenţilor privind caracterul neexecutoriu al încheierii nr. x/P/2014.

Această încheiere este executorie de la data emiterii - 22.04.2014 şi a rămas definitivă la data de 8.09.2014 - recursul declarat fiind constatat nul prin decizia civilă nr. 110 din 8 septembrie 2014 şi ulterior prin respingerea recursurilor ca nefondate prin decizia civilă nr. 37 din 27 martie 2015, apreciat ca nefondat şi respins ca atare.

La data de 27.03.2015 s-au respins recursurile care vizau atât încheierea din 22.04.2015 cât şi Hotărârea nr. 7/P din 7.07.2014 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materia disciplinară. La aceeaşi dată - 27.03.2015 a încetat efectul provizoriu al suspendării din funcţie dispusă prin încheierea din 22.14.2015 şi au devenit efective şi executorii sancţiunile disciplinare dispuse faţă de cei doi recurenţi: sancţiunea excluderii din magistratură pentru recurentul B. şi sancţiunea disciplinară a suspendării din funcţia de procuror pe o durată de 6 luni pentru recurenta A.

Sancţiuni disciplinare aplicate prin Hotărârea nr. 7/P din 7.07.2014 pronunţată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materia disciplinară.

În ceea ce priveşte aplicarea în cauză a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 774 din 10 noiembrie 2015 aceasta nu este incidentă deoarece în prezenta cauză recursurile declarate împotriva încheierii din 22.04.2014 au fost analizate prin Decizia din 27.03.2015, nefiind respinse ca inadmisibile şi în al doilea rând pronunţarea Curţii Constituţionale din data de 10.11.2015 este ulterioară soluţionării definitive a acţiunii disciplinare - 27.03.2015 dată de la care a încetat suspendarea provizorie din funcţie care a operat în baza încheierii din 22.04.2014 şi au devenit efective sancţiunile disciplinare dispuse în baza Hotărârii nr. 7/P din 7.07.2014 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară.

Ultima critică vizând modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru nu poate fi reţinută în condiţiile în care recurenţii nu au formulat cerere de reexaminare, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile normei speciale respectiv a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Potrivit art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 "împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

(2) Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă. Dispoziţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ. rămân aplicabile în ceea ce priveşte complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanţa va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 201 alin. (1) din C. proc. civ., numai după soluţionarea cererii de reexaminare.

(3) în cazul admiterii integrale sau parţiale a cererii de reexaminare, instanţa va dispune restituirea taxei de timbru total ori, după caz, proporţional cu reducerea suinei contestate. "

Astfel, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, reclamanţii, în sarcina cărora s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, puteau formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului.

În acest sens, s-a pronunţat recent şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care prin Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014 a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

Deşi dezlegările în drept ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privesc prevederile art. 18 din Legea nr. 146/1997, acestea sunt pe deplin valabile şi în interpretarea prevederilor art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, care reglementează în continuare calea de atac specială a reexaminării formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. şi B. împotriva sentinţei nr. 23 din 24 februarie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2017.