Negative conflict of jurisdiction over union's labor claim resolved in favor of union's headquarters court

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 01.09.2016, reclamantul Sindicatul National al Poliţiştilor şi Vameşilor "A.", în numele membrului de sindicat B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Târnăveni şi Consiliul Local al Municipiului Târnăveni, obligarea la plata sumelor reprezentând norma de hrană acordată personalului, actualizată cu indicele de inflaţie, de la data scadenţei, până la data efectuării plăţii, pentru zilele în care s-a aflat în concediul medical în anul 2015 şi anul 2016, adică 20, 21, 27, 28 iunie şi 4, 5, 11, 12, 18, 19 iulie 2015, şi 2, 3, 9, 10 aprilie 2016, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 256/2017 din 17 ianuarie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că obiectul acţiunii priveşte plata unor drepturi salariale aferente raportului de serviciu, fiind incidente cauzei în stabilirea competenţei materiale şi teritoriale prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Instanţa a reţinut că reclamantul în cauză este B. şi nu Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "A.", iar decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este aplicabilă cauzei, deoarece problema de drept dezlegată priveşte interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicţiei muncii şi a asigurărilor sociale. Recursul în interesul legii priveşte un caz de competenţă teritorială exclusivă, motiv pentru care s-a reţinut că instanţa competentă teritorial cu soluţionarea conflictelor de muncă, în cazul acţiunilor formulate de organizaţiile sindicale, este cea de la sediul sindicatului reclamant.

S-a reţinut că, în materia contenciosului administrativ, competenţa teritorială este alternativă, fiind competentă atât instanţa de la domiciliul reclamantului, cât şi instanţa de la sediul pârâtului.

Instanţa a constatat că în cauza de faţă, atât reclamantul, cât şi pârâtul are domiciliul/sediul în judeţul Mureş, motiv pentru care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.

2.2. Hotărârea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 311/2017 din 28 aprilie 2017 a Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 1/2013, pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt pe deplin aplicabile în prezenta cauză, considerentele deciziei impunându-se mutatis mutandis în orice litigiu în care sindicatul acţionează în numele membrilor săi, indiferent de obiectul acestuia.

Ca atare, instanţa a reţinut că Sindicatul are calitate procesuală activă în cauză şi, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în mod legal a învestit Tribunalul Bucureşti cu soluţionarea cererii de chemare în judecată, părţile acceptând tacit competenţa acestei instanţe, iar excepţia nu putea fi invocată din oficiu, nefiind vorba de o excepţie de ordine publică.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două tribunale, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că, în cauză, acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "A.", în calitate de reprezentant al membrului de sindicat, funcţionar public cu statut special, şi sunt aplicabile, în stabilirea competenţei materiale şi teritoriale a litigiului, aşa cum corect au reţinut şi instanţele sesizate, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât membrul de sindicat este funcţionar public, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd:

" Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

În cauză, se reţine că cererea dedusă judecăţii a fost formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "A.", în numele membrului de sindicat menţionat în cerere, în temeiul art. 28 din Legea sindicatelor, nr. 54/2003.

Aşa fiind, se constată că este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant. "

Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "A." are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanţa de la sediul său, în raza teritorială de competenţă a Tribunalului Bucureşti.

Totodată, Înalta Curte are în vedere şi soluţia de principiu adoptată la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care în şedinţa din data de 22 mai 2017, a stabilit faptul că în materia contenciosului administrativ, în acţiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în funcţie de dispoziţiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul B. - prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Târnăveni şi Primarul Municipiului Târnăveni în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2017.