Customs guarantee suspension: sufficiency of well-justified case and imminent harm to reverse presumption of legality under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Vămilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, suspendarea de drept a Deciziei nr. 055 din 3 martie 2015 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor, iar, în subsidiar, suspendarea executării deciziei arătate, până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la anularea actului administrativ amintit.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Curtea de Apel Oradea prin Sentinţa nr. 116/CA-PI din 14 iulie 2015 a respins cererea reclamantei de constatare a suspendării de drept a Deciziei atacate şi a admis cererea reclamantei privind suspendarea Deciziei nr. 055 din 3 martie 2015 emisă de Ministerul Finanţelor Publice-Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală a Vămilor, până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la anularea actului administrativ.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, criticând soluţia instanţei de fond ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta arată că instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că în cauza dedusă judecăţii nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea actului administrativ.

Se arată că îndoiala serioasă asupra legalităţii actelor administrative trebuie să poată fi constatată cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare a dreptului, având în vedere faptul că măsura suspendării actelor administrative este o măsură provizorie. Ca atare, se susţine că intimata-reclamantă nu a făcut dovada unor aspecte care să conducă la ideea că actul administrativ este nelegal, ci a supus analizei instanţei motive care vizează interpretarea unor dispoziţii legale, care presupun o analiză temeinică a actelor administrative, motiv pentru care se apreciază că intimata nu a făcut dovada existenţei unor motive bine justificate, care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la motivele de recurs, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate. Se arată că poate fi reţinut cazul bine justificat dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ.

Or, recurenta susţine că prin instituirea în sarcina reclamantei a unei garanţii la un nivel maxim admis de lege, fără a se justifica cum s-a ajuns la această valoare, organul administrativ comite un explicit abuz în dauna intereselor contribuabilului. Ca atare, se arată că recurenta a comis un abuz prin nemotivarea deciziei.

Prin punctul de vedere exprimat, cu privire la raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a invocat lipsa de interes a recursului formulat având în vedere pronunţarea soluţiei ce vizează fondul acţiunii, respectiv Sentinţa nr. 47/CA/2016 din 14 martie 2016 de către Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/2015, prin care s-a dispus anularea Deciziei nr. 055 din 3 martie 2015. Astfel, se susţine că recurenta nu mai poate obţine nici un beneficiu în urma admiterii prezentului recurs.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 10 februarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 mai 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la excepţia lipsei de interes a cererii de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că excepţia lipsei de interes a recursului, invocată de către intimată, este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Este adevărat că prin Sentinţa nr. 47/CA/2016-PI din 14 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost soluţionat fondul cauzei, fiind admisă acţiunea reclamantei SC A. SA şi anulată în parte Decizia nr. 055 din 3 martie 2015 emisă de MFP - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală a Vămilor, în sensul stabilirii cuantumului legal al garanţiei la valoarea de 1.705.683,6 RON şi a fost anulată Decizia nr. 76 din 13 mai 2015, prin care a fost respinsă contestaţia administrativă a reclamantei împotriva deciziei arătată mai sus, însă recursul exercitat de recurenta-pârâtă nu rămâne lipsit de interes, având în vedere efectele suspendării executării actului administrativ atacat ce se menţin până la pronunţarea unei hotărâri definitive asupra fondului actului dedus judecăţii, conform art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Astfel, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinţei prin care s-a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat este, în cazul dedus judecăţii, actual, întrucât sentinţa instanţei de fond cu privire la anularea actului a fost atacată cu recurs, nefiind pronunţată o hotărâre definitivă la data examinării prezentei căi de atac.

3. Cu privire la fondul recursului

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte analizând motivele de recurs formulate, constată că nu pot fi primite criticile recurentei şi vor fi respinse ca nefondate, având în vedere considerentele ce urmează:

Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Dispoziţiile mai sus citate prevăd obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, întrucât cele două condiţii se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine faptul că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, a abuzului autorităţii, a atitudinii acesteia, fiind arătate şi diligenţele depuse de reclamantă şi efectele posibile şi previzibile ale executării actului administrativ, iar Înalta Curte reţine, în deplin acord cu considerentele instanţei de primă jurisdicţie, că toate aceste situaţii sunt de natură a argumenta cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Înalta Curte a constatat că întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale atât în sistemul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecţie a drepturilor şi intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Or, prin sentinţa recurată, instanţa a realizat o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ, şi a reţinut că sunt dovedite aspecte ale cazului bine justificat şi ale iminenţei unei pagube în raport cu natura măsurii dispuse de autoritatea publică.

Un argument în plus în motivarea cazului bine justificat îl reprezintă în prezent pronunţarea soluţiei ce vizează fondul actului (ce face obiectul cererii de suspendare), acesta fiind anulat în parte de instanţa de fond, în sensul reducerii garanţiei impuse societăţii reclamante la valoarea stabilită legal.

Aceste circumstanţe determină instanţa de control judiciar să menţină soluţia instanţei de fond şi, pe cale de consecinţă, să respingă recursul formulat.

Având în vedere cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată în cauză de intimată, văzând dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. în conformitate cu care "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte va admite cererea şi va dispune obligarea recurentei la plata către intimată a cheltuielilor de judecată dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul de recurs, reprezentând cheltuieli de cazare şi transport.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes a recursului, va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ. şi va obliga recurent-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes a recursului.

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei civile nr. 116/CA - PI din 14 iulie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 1.254 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC A. SA.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2017.

Procesat de GGC - LM