Constitutional challenge to statutory suspension of public-sector end-of-service benefits fails for lack of nexus to underlying service termination

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Circumstanţele cauzei

În cadrul soluţionării recursului declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 1555 din 18 iulie 2016 a Tribunalului Arad, acesta a invocat două excepţii de neconstituţionalitate, cu privire la: - art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, potrivit cu care:

"În anul 2016, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică"; - art. 10 din O.U.G. nr. 99/2016 privind salarizarea personalului din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, potrivit cărora:

"În perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2017, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică."

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin încheierea din 24 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosar nr. x/2016, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate în cauză.

3. Cererea de recurs

Prin cererea de recurs formulată în cauză recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor invocate în cauză.

Se critică soluţia pronunţată de instanţa de fond arătând că aplicarea greşită a dispoziţiilor legale ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 este urmarea interpretării greşite a reglementărilor legale succesive privind acordarea ajutorului bănesc prevăzut de art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 284/2010, Anexa VII, Secţiunea a 3-a.

Se arată că deşi drepturile solicitate au luat naştere la data trecerii în rezervă, sub incidenţa O.U.G. nr. 103/2013, aceste drepturi nu s-au stins ca urmare a aplicării acestui act normativ, ci a avut loc o suspendare a exerciţiului acestor drepturi, aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. 16/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Recurentul arată că deşi O.U.G. nr. 103/2013 şi-a încetat efectele la sfârşitul anului 2014, măsura suspendării plăţii acestor drepturi a fost prelungită succesiv, prin O.U.G. nr. 57/2015 şi O.U.G. nr. 99/2016, care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, situaţie în care nu se poate susţine că dispoziţiile legale denunţate ca neconstituţionale nu au legătură cu soluţionarea cauzei de fond.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Astfel, condiţiile de admisibilitate desprinse din textul de lege anterior citat sunt următoarele: excepţiile de neconstituţionalitate vizează dispoziţii din legi; vizează dispoziţii care nu au fost declarate anterior ca fiind neconstituţionale; au fost ridicate în cursul unui proces judiciar; au fost ridicate de către una din părţile din proces; au fost invocate în faţa instanţei de judecată. Aşa cum rezultă din analiza efectuată asupra condiţiilor vizate, acestea sunt întrunite în cauza dedusă judecăţii.

Însă, în ceea ce priveşte condiţia existenţei unei legături între excepţia de neconstituţionalitate invocată cu soluţionarea cauzei în care s-a ivit această chestiune, Înalta Curte constată, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, că nu este îndeplinită în dosarul de faţă, pentru argumentele ce urmează.

Înalta Curte reţine că obiectul demersului judiciar al reclamanţilor îl reprezintă obligarea pârâtului la acordarea drepturilor băneşti prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 284/2010, Anexa VII - Secţiunea a 3-a, actualizate cu rata inflaţiei, cu obligarea la plata dobânzii legale şi a cheltuielilor de judecată.

Temeiul legal invocat de reclamanţi pentru acordarea ajutoarelor îl reprezintă dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 284/2010, iar refuzul exprimat de instituţia pârâtă se întemeiază, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013 şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010.

Înalta Curte reţine astfel că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate prevăzute de dispoziţiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 şi art. 10 din O.U.G. nr. 99/2016 în mod corect a fost respinsă de instanţa de fond, constatându-se inexistenţa legăturii dintre norma legală vizată de excepţia de neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei deduse judecăţii.

Pentru aceste considerente, argumentele prezentate de recurent în susţinerea recursului nu pot fi primite de instanţa de control judiciar, întrucât actele normative ce se invocă a fi în contradicţie cu normele constituţionale au o aplicare limitată la anumite perioade de timp, respectiv anul 2016. Din actele dosarului rezultă că aceste perioade nu au legătură cu soluţionarea cererii reclamanţilor, văzând momentul încetării raporturilor de serviciu ale acestora 30 aprilie 2014 şi respectiv, 31 august 2011.

Constatând că nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitatea referitoare la existenţa unei legături între obiectul excepţiei şi soluţionarea cauzei, Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din 24 februarie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2017.

Procesat de GGC - LM