Jurisdictional conflict over administrative financing contract termination: material competence determined by main claim value, with counterclaim subject to incidental jurisdiction under legal prorogation

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Brăila a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, să se constate nulitatea Deciziei Comitetului Director din data de 23 martie 2016 cu consecinţa obligării pârâtei la decontarea celor două cereri de tragere (nr. 5 şi nr. 6 din 27 noiembrie 2014 şi 28 august 2015) în valoare de 845.173,46 RON.

Prin cererea reconvenţională, pârâta-reclamantă Administraţia Fondului pentru Mediu a solicitat să se constate legalitatea rezilierii Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 272/N din 31 decembrie 2009 obligarea reclamantei-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Brăila la restituirea sumei de 2.757.092,31 RON reprezentând suma decontată cu ocazia cererilor de tragere nr. 1 - 4 operate în cadrul Contractului de finanţare nr. 272/N din 31 decembrie 2009, plus dobândă legală calculată de la data de 15 aprilie 2016.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Sentinţa nr. 6437 din 10 noiembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ, fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că cererea principală cu care instanţa a fost învestită vizează anularea deciziei Comitetului Director din data de 23 martie 2016 şi a actelor/adreselor subsecvente.

Potrivit adresei din 22 iunie 2016, prin decizia Comitetului director din data de 23 martie 2016 s-a dispus rezilierea Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 272/N din 31 decembrie 2009, precum şi recuperarea sumelor decontate cu dobânda aferentă.

Din cuprinsul aceleiaşi adrese rezultă că valoarea contractului de finanţare este de 3.869.673,04 RON.

Având în vedere că decizia contestată priveşte o finanţare în cuantum de 3.869.673,04 RON, tribunalul a apreciat că cerere este de competenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, prin aplicarea criteriului valoric.

2.2. Prin Sentinţa nr. 1444 din 21 aprilie 2017,Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile (...) incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti(...).

A reţinut Curtea de apel că pentru stabilirea instanţei competente din punct de vedere material să soluţioneze cererea principală, valoarea obiectului cererii principale este cea care determină instanţa competentă şi atunci când se formulează cereri incidentale, care ar fi de competenţa altei instanţe, din punct de vedere al valorii lor, dacă ar fi fost formulate pe cale principală.

Având în vedere dispoziţiile art. 101 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., respectiv stabilirea valorii obiectului cererii în raport de partea din contract dedusă judecăţii, Curtea a reţinut că valoarea cererii principale este de 845.173,46 RON reprezentând contravaloarea Cererilor de plată nr. 5 şi 6.

Curtea de apel a apreciat că nu se poate avea în vedere valoarea întregului contract de finanţare, în condiţiile în care consecinţa patrimonială a constatării unei eventuale nelegalităţi a Deciziei Comitetului Director din data de 23 martie 2016 prin care s-a dispus rezilierea contractului constă în obligarea pârâtei-reclamante la decontarea cererilor de tragere în cuantum de 845.173,46 RON, restul contractului, în cuantum de 2.757.092,31 RON, fiind executat anterior emiterii deciziei de reziliere.

Faţă de valoarea cererii principale de 845.173,46 RON, Curtea de apel a constatat că devin incidente în cauză dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. l) şi art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 196/2005 şi art. 10 alin. (1) şi (3) Legea nr. 554/2004, în raport de care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

După cum rezultă din cele ce preced, reclamanta a dedus soluţionării un litigiu ce are ca obiect anularea Deciziei Administraţiei Fondului pentru Mediu din 23 martie 2016 prin care s-a dispus rezilierea Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 272/N din 31 decembrie 2009.

Corelativ, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la decontarea celor două cereri de tragere (nr. 5 din 27 noiembrie 2014 şi nr. 6 din 28 august 2015), anterioare rezilierii, în valoare de 845.173,46 RON.

Ulterior introducerii acţiunii, pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat o cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate legalitatea rezilierii Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 272/N din 31 decembrie 2009 şi obligarea reclamante la plata sumei de 2.757.092,31 RON reprezentând suma decontată cu ocazia cererilor de tragere nr. 1 - 4 operate în cadrul Contractului de finanţare nr. 272/N din 31 decembrie 2009.

Pentru identificarea instanţei competente material să soluţioneze cauza prezintă relevanţă obiectului cererii principale şi valoarea acestuia, bine stabilite de către curtea de apel, prin raportare la prevederile art. 101 alin. (1) şi (2) şi art. 123 din C. proc. civ.

Fiind vorba de o cerere ce vizează executarea unui contract, criteriul de determinare a competenţei materiale de soluţionare a cauzei este reprezentat de valoarea obiectului cererii principale, raportat la partea din contract dedusă judecăţii, potrivit art. 101 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.

Cum valoarea cererii principale este de 845.173,46 RON reprezentând contravaloarea cererilor de tragere nr. 5/2014 şi 6/2015, devin incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, suma în litigiu situându-se sub pragul valoric de 1.000.000 RON.

După cum în mod corect a reţinut curtea de apel, în cauză nu se poate reţine valoarea întregului contract de finanţare (3.869.673 RON), pentru că în ipoteza în care se constată nelegalitatea deciziei de reziliere a contractului, pârâta-reclamantă Administraţia Fondului pentru Mediu va fi obligată la decontarea cererilor de tragere în cuantum de 845173,46 RON, restul contractului, în cuantum de 2.757.092,31 RON, fiind executat anterior emiterii deciziei de reziliere.

Împrejurarea că, ulterior introducerii acţiunii, s-a formulat o cerere reconvenţională, nu este de natură să atragă modificarea competenţei.

Cererea reconvenţională reprezintă, potrivit art. 30 alin. (6) din C. proc. civ., o cerere incidentală.

Caracterul său incidental atrage aplicabilitatea art. 123 alin. (1) din acelaşi cod, care reglementează un caz de prorogare legală a competenţei, în sensul că instanţa competentă a soluţiona o cerere principală devine competentă să soluţioneze şi cererile accesorii, adiţionale şi incidentale formulate în aceeaşi cauză, chiar dacă, în mod obişnuit, acestea nu ar fi intrat în competenţa sa materială sau teritorială.

În consecinţă, chiar dacă prin cererea reconvenţională sunt solicitate sume care atrag competenţa de soluţionare a unei instanţe superioare, având în vedere că aceasta nu a fost formulată pe cale principală, ci pe cale incidentală, ca o formă de apărare a pârâtului faţă de pretenţiile reclamantei, verificarea competenţei instantei sesizate de către reclamant, în aplicarea art. 131 din C. proc. civ., poate viza doar cererea principală, nu şi cererile incidentale, în privinţa cărora este aplicabil art. 123 alin. (1) din cod.

Pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Brăila în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2017.

Procesat de GGC - LM