Tax challenge assigned to claimant's domicile court as alternative forum, negating procedural domicile prorogation.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2CAF/2016 din 30 august 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Decizia nr. 95 din 23 iunie 2015 emisă de pârâtă prin care i s-a respins contestaţia administrativă împotriva Deciziei nr. 393 din 10 octombrie 2012 emisă de Activitatea Metodologie şi Administrarea Veniturilor Statului din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ialomiţa de angajarea răspunderii sale solidare cu SC B. SRL Andrăşeşti, judeţul Ialomiţa.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Sentinţa nr. 4024 din 13 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, declinându-şi competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău. Pentru a hotărât astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi faptul că, dat fiind caracterul de drept public al contenciosului administrativ, aceste dispoziţii prevăd o competenţă teritorială alternativă în favoarea reclamantului, legiuitorul recunoscând dreptul acestuia de a opta între instanţa de la domiciliul său şi instanţa de sediul autorităţii pârâte; în cauză, domiciliul reclamantului este în municipiul Bacău, iar sediul pârâtului în municipiul Ploieşti, acestea neaflându-se în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti.

2.2. Prin Sentinţa nr. 20 din 9 februarie 2017, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 instituie o competenţă de ordine privată, stabilită în favoarea reclamantului; totodată, teza a II-a a textului instituie interdicţia, pentru prima instanţă sesizată, de a invoca excepţia necompetenţei sale teritoriale.

În cauză, prin învestirea instanţei de la sediul pârâtei, acesta a făcut opţiunea care împiedica Curtea de Apel Bucureşti să hotărască că, din punct de vedere teritorial, competenţa aparţine instanţei de la domiciliul reclamantului. Prin cererea transmisă acestei instanţe, reclamantul şi-a reconfirmat opţiunea alegerii instanţei de la sediului pârâtei.

În aceste condiţii, s-a apreciat că aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 exclude competenţa instanţei de la domiciliul reclamantului, instanţa competentă teritorial fiind cea de la sediul pârâtului, care însă nu se află în raza Curţii de Apel Bucureşti, ci a Curţii de Apel Ploieşti.

Câtă vreme singurul pârât chemat în judecată are sediul în Ploieşti, competenţa teritorială aparţine instanţei în a cărei rază teritorială se află acest sediu, iar nu Curţii de Apel Bucureşti în a cărei rază teritorială îşi are sediul Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa, emitentul deciziei de angajare a răspunderii solidare şi SC B. SRL, care însă nu au fost chemate în judecată.

2.3. Prin Sentinţa nr. 70 din 5 aprilie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că reclamantul domiciliază în municipiul Bacău.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 95 din 23 iunie 2015 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi admiterea contestaţiei reclamantului formulată împotriva Deciziei nr. 393 din 10 octombrie 2012 emisă de Activitatea de Metodologie şi Administrarea Veniturilor Statului din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ialomiţa - A.N.A.F.

Aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, prin Decizia nr. 393 din 10 octombrie 2012 emisă de D.G.R.F.P. Ialomiţa - A.J.F.P. Ialomiţa a fost angajată răspunderea solidară a reclamantului A.

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Ploieşti a apreciat că nu este competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză, competenţa aparţinând instanţei de la domiciliul reclamantului, respectiv Curtea de Apel Bacău, aceasta fiind în fapt prima instanţă legal învestită, ca urmare a declinării competenţei de către Curtea de Apel Bucureşti.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, anularea Deciziei nr. 95 din 23 iunie 2015 emisă de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, admiterea contestaţiei împotriva Deciziei nr. 393 din 10 octombrie 2012 emisă de Activitatea Metodologie şi Administrarea Veniturilor Statului din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ialomiţa, prin care s-a dispus angajarea răspunderii sale solidare cu SC B. SRL Andrăşeşti, judeţul Ialomiţa.

În prealabil, Înalta Curte reţine că, deşi actul administrativ care produce efecte juridice asupra reclamantului este Decizia nr. 393 din 10 octombrie 2012 privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC B. SRL, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa, acesta s-a îndreptat, în temeiul art. 218 alin. (2) din C. proc. fisc. , împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative şi a chemat în judecată o singură pârâtă, respectiv Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti.

Aspectul controversat care a generat conflictul negativ de competenţă de faţă îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport de dispoziţiile incidente cauzei.

Art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede o competenţă teritorială alternativă a instanţei, cea de la domiciliul/sediul reclamantului sau cea de la sediul pârâtului, alegerea instanţei aparţinând reclamantului.

În speţă, reclamantul a optat pentru instanţa, în opinia sa, de la sediul pârâtei - Curtea de Apel Bucureşti.

Este adevărat că art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 prevede că în ipoteza în care reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul/sediul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale, însă, în cazul particular dedus judecăţii, se poate observa că instanţa pentru care a optat reclamantul, Curtea de Apel Bucureşti, nu este competentă teritorial să soluţioneze cauza nici în raport cu domiciliul reclamantului, din municipiul Bacău, aflat în raza teritorială a Curţii de Apel Bacău şi nici în raport cu sediul pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, din municipiul Ploieşti, aflat în raza teritorială a Curţii de Apel Ploieşti.

Pe de altă parte, indicarea domiciliului procesual ales la sediul SC P Durnea şi asociaţii din Bucureşti nu poate avea ca efect o prorogare de competenţă, câtă vreme, potrivit normei imperative edictate în cuprinsul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competenţa teritorială putea aparţine Curţii de Apel Bacău (instanţa de la domiciliul reclamantului) sau Curţii de Apel Ploieşti (instanţa de la sediul pârâtului), astfel încât Înalta Curte constată că învestirea Curţii de Apel Bucureşti nu a avut suport legal.

Numai în situaţia în care ar fi fost chemată în judecată şi autoritatea emitentă a deciziei de angajare a răspunderii solidare, în speţă, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa, cu sediul în raza teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, această instanţă ar fi fost competentă teritorial să soluţioneze cauza, potrivit opţiunii reclamantului.

Prin urmare, faţă de cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la domiciliul reclamantului, în speţă Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, în favoarea Curţii de Apel Bacău - SCAF.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2017

Procesat de GGC - LM