Precautionary measure for tax debts under 1 million RON assigned to tribunal; Higher court jurisdiction rejected.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 21 septembrie 2016, sub Dosar nr. x/2016, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Antifraudă Fiscală 7 Sibiu, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii din 3 august 2016, emisă de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, să fie înlăturate măsurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor reclamantei.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Sentinţa nr. 931 din 15 noiembrie 2016, Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la rangul emitentului actului administrativ atacat, în speţă Direcţia Regională Antifraudă Fiscala Sibiu, autoritate care face parte din aparatul central al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform art. 1 şi art. 15 din H.G. nr. 520/2013.

2.2. Prin Sentinţa nr. 45 din 2 martie 2017,Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi insolvenţă; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii din 3 august 2016, emisă de pârâta Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 7 Sibiu ce face obiectul acţiunii în anulare, reprezintă un act administrativ fiscal, ce poate fi contestat în condiţiile art. 213 alin. (1)-(3) C. proc. fisc. , text de lege care face trimitere, în ceea ce priveşte stabilirea competenţei, la dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Întrucât decizia de instituire a măsurilor asigurătorii contestată în speţă vizează obligaţii fiscale al căror cuantum nu depăşeşte suma de 1.000.000 de RON, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, astfel încât instanţa de contencios administrativ competentă din punct de vedere material este Tribunalul Alba .

Faptul că obligaţiile fiscale vizate prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii sunt doar estimate, este lipsit de relevanţă, neputându-se face abstracţie de cuantumul acestora în vederea stabilirii competenţei, deoarece legalitatea măsurilor asigurătorii nu poate fi verificată independent de creanţa fiscală estimată sau stabilită pentru recuperarea căreia au fost dispuse.

Altfel spus, legalitatea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii depinde de legalitatea estimării/stabilirii creanţei fiscale pentru recuperarea căreia a fost dispusă, instanţa de contencios administrativ sesizată având, în aceste limite obligaţia de a verifica însăşi existenţa şi întinderea creanţei fiscale, întrucât în măsura în care se constată inexistenţa sau nelegalitatea estimării/stabilii creanţei fiscale, decizia de instituire măsuri asigurătorii este lipsită practic de obiect.

Aceasta este şi raţiunea pentru care prin art. 213 alin. (1)-(3) din Legea nr. 207/2015 s-a prevăzut că "împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii (.) cel interesat poate face contestaţie la instanţa de contencios administrativ competentă", care poate fi după caz, în funcţie de valoarea creanţei fiscale, tribunalul sau curtea de apel.

Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Reclamanta SC A. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de anulare a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 310324 din 3 august 2016 emisă de pârâta Direcţia Generală Antifraudă Fiscală 7 Sibiu, în temeiul art. 213 alin. (4) C. proc. fisc.

Potrivit art. 213 alin. (1)-(3) Codul de procedură fiscală "împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii (...) cel interesat poate face contestaţie la instanţa de contencios administrativ competentă", textul normativ făcând trimitere, aşadar, la dispoziţiile de drept comun în materia stabilirii competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Problema stabilirii competenţei instanţelor judecătoreşti de a soluţiona acţiunile formulate în temeiul art. 213 alin. (1)-(3) C. proc. fisc. , prin care se contestă măsurile asigurătorii instituie de organele fiscale, a făcut obiectul şedinţei din 22 mai 2017 a judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal, din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind adoptată soluţia de unificare a jurisprudenţei în sensul că "instanţa de contencios administrativ competentă să judece în fond litigiile având ca obiect deciziile A.N.A.F. de instituire a măsurilor asigurătorii se determină în funcţie de criteriul valoric prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât actul contestat priveşte o creanţă fiscală."

În cauza de faţă, decizia contestată ce are ca obiect instituirea măsurilor asigurătorii pentru recuperarea unui debit estimat la suma de 487.839 RON, reprezentând un procent de 100% din suma stabilită ca reprezentând obligaţii de plată către bugetul general consolidate, face parte din categoria actelor administrative "care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora", în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar cuantumul obligaţiilor de plată nu depăşeşte pragul valoric de 1.000.000 RON prevăzut de acest text de lege.

Această concluzie este dedusă din regimul juridic al deciziei contestate, care, deşi are ca obiect instituirea unor măsuri necesare asigurării recuperării debitului pretins reclamantei, este indisolubil legată de creanţa ce a generat nevoia adoptării acestor măsuri, creanţă rezultată, în cazul de faţă, din taxe şi impozite.

Criteriul normativ referitor la legătura actului administrativ cu debitele rezultate din taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora este îndeplinit şi în cazul actelor administrative care nu vizează, în mod direct, stabilirea unor obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor (decizii de impunere), ci doar urmăresc constituirea unor garanţii de recuperare a creanţelor bugetare.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Alba, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Antifraudă Fiscală 7 Sibiu, în favoarea Tribunalului Alba, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2017.

Procesat de GGC - LM