Forest compensation claims time-barred: European Commission state aid decision not a suspensive condition for the three-year prescription period
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeals filed by the Ministry and the Forestry Department, quashed the lower court's decision, and dismissed the claimant's action as time-barred, ruling in favor of the defendants. The dispute concerned a challenge to an administrative refusal to pay forest compensation for the year 2007, specifically the value of unharvested timber on private forest land located within the Natura 2000 Trascău conservation area, which the claimant argued was due due to harvesting restrictions imposed by forest management plans. The appellate court had previously ruled in favor of the claimant, but the supreme court determined that the action was subject to the three-year prescriptive period under Decree No. 167/1958, which commenced on January 1 of the year following the one for which compensation was requested (January 1, 2009) and expired on January 1, 2012, prior to the filing of the lawsuit in April 2014. The court explicitly held that the favorable European Commission decision regarding state aid did not constitute a suspensive condition that would interrupt or delay the start of the prescription period, thereby rendering the material right to claim compensation extinguished.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 96/2012, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, art. 201 din Legea nr. 71/2011, art. 223 din Legea nr. 71/2011; Forest compensation claims time-barred: European Commission state aid decision not a suspensive condition for the three-year prescription period: The dispute concerned a challenge to an administrative refusal to pay forest compensation for the year 2007, specifically the value of unharvested timber on private forest land located within the Natura 2000 Trascău conservation area, which the claimant argued was due due to harvesting restrictions imposed by forest management plans. The appellate court had previously ruled in favor of the claimant, but the supreme court determined that the action was subject to the three-year prescriptive period under Decree No. 167/1958, which commenced on January 1 of the year following the one for which compensation was requested (January 1, 2009) and expired on January 1, 2012, prior to the filing of the lawsuit in April 2014. The court explicitly held that the favorable European Commission decision regarding state aid did not constitute a suspensive condition that would interrupt or delay the start of the prescription period, thereby rendering the material right to claim compensation extinguished.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedSubstantive legal basis cited in the dispositive to justify the cassation and re-judgment of the administrative claim.
Procedural rule cited in the dispositive as the basis for the appellate court's authority to quash the lower court decision and re-judge the matter.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
1.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 aprilie 2014 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Departamentul Ape, Păduri şi Piscicultură:
- anularea Adresei nr. 15479/EGE din 1 aprilie 2014, emisă de pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice prin Departamentul pentru ape, păduri şi piscicultura;
- obligarea pârâtului la plata sumei de 17.047,34 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă care nu au putut fi recoltate de reclamant în calitate de proprietari pentru suprafaţa de pădure de 33,90 ha, situată în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000 Trascău în zona/tipul funcţional T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Iezarul Trascău, cu titlu decompensaţii/despăgubiri datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masa lemnoasa, aferente anului 2007;
- obligarea pârâtului la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 17.047,34 RON RON, începând cel puţin cu data de 01.04.2014 - data la care creanţa a devenit exigibilă, respectiv data la care M.M.S.C., prin Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură a refuzat nejustificat, să dispună plata compensaţiilor cuvenite, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.
1.2. La data de 24 iunie 2014, reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul chemării în judecată în calitate de pârât şi a Departamentului Ape, Păduri şi Piscicultură.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 196 din 19 septembrie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal:
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.
- a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură;
- a anulat adresa 15479/EGE din 1 aprilie 2014 emisă de către pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, din cadrul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.
- a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 17.047,34 RON cu titlu de ajutoare pentru compensaţii aferente anului 2007, precum şi dobânda legală aferentă acestui debit, începând cu data de 10 februarie 2014 şi până la achitarea integrală a debitului.
- a obligat pârâţii să plătească reclamantului suma de 2.700 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
3. Cererile de recurs
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (actualmente Ministerul Apelor şi Pădurilor, potrivit O.U.G. nr. 1/2017 şi H.G. nr. 20/2017) şi Departamentul Ape, Păduri şi Piscicultură.
3.1. Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor a criticat sentinţa în temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., arătând în esenţă următoarele:
În ceea ce priveşte dezlegarea dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, recurentul a invocat incidenţa art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 96/2012 modificat prin pct. 3 din Legea nr. 71/2013 şi art. 6 alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) din Hotărârea nr. 428/2013 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, precum şi pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, potrivit cărora Departamentului pentru Ape, Păduri şi Piscicultură este o entitate juridică distinctă, cu personalitate proprie şi buget propriu, acesta având calitate procesuală pasivă în cauză.
De asemenea, recurentul-pârât a arătat că instanţa a ignorat incidenţa termenului de prescripţie de 3 ani, reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, în condiţiile în care acţiunea a fost formulată după aproximativ 7 ani de la naşterea dreptului de a solicita acordarea compensaţiilor aferente anului 2007.
Pe fond, a susţinut că instanţa nu a analizat dacă au fost parcurse toate etapele premergătoare obţinerii compensaţiilor prevăzute de art. 6 din Anexa 1 la H.G. nr. 861/2009 şi îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 97 din Codul Silvic.
Intimatul-reclamant nu a depus documentaţia necesară pentru acordarea compensaţiilor, neputând susţine că are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, sumele solicitate fiind rezultatul unei evaluări subiective.
3.2. Departamentul Ape, Păduri şi Piscicultură şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În prealabil, a invocat dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi art. 3 din H.G. nr. 38/2015 privind funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, solicitând să se ia act că achiesează la motivele de recurs formulate de M.M.A.P., iar hotărârea să se pronunţe în contradictoriu numai cu ministerul pârât.
În esenţă, recurentul a dezvoltat argumente legate de incidenţa termenului de prescripţie de 3 ani cu privire la pretenţiile aferente perioadei 2007; inadmisibilitatea capătului de cerere privind anularea adresei 15479/EGE din 1 aprilie 2014 faţă de lipsa caracterului de act administrativ; neîndeplinirea condiţiilor necesare acordării despăgubirilor solicitate conform Deciziei Comisiei Europene nr. C/2012/5126 cu privire la aprobarea la plată a ajutoarelor de stat pentru proprietarii privaţi.
Intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare în cauză.
4. Procedura derulată în recurs
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23.06.2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.
Prin încheierea de şedinţă din data de 27 octombrie 2016, completul de filtru a constatat că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 15 iunie 2017.
La termenul de dezbateri, intimatul-reclamant a depus concluzii scrise .
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în notele scrise depuse de intimată, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Obiectul prezentei acţiuni judiciare îl constituie refuzul nejustificat al recurentului-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (în prezent, Ministerul Apelor şi Pădurilor) de acordare către intimatul-reclamant A. a despăgubirilor aferente anului 2007, în sumă de 17.047,34 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 33,90 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcţional T2 - a Reţelei Ecologiste Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Natura 2000 Trascău.
Prima instanţă a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ministerului pârât şi a admis în parte acţiunea reclamantului, obligând pârâţii la plata sumei de 17.047,34 RON, reprezentând contravaloarea compensaţiilor aferente anului 2007, precum şi a dobânzii legale aferentă debitului, calculată de la data de 1 februarie 2014 şi până la plata efectivă a debitului.
Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte soluţia instanţei de primă jurisdicţie, întrucât acţiunea judiciară este prescrisă, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Conform art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
"în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru (...) acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă."
Prima chestiune ce urmează a fi clarificată vizează stabilirea actului normativ care reglementează prescripţia dreptului material la acţiune.
După cum a reţinut şi judecătorul fondului, intimatul-reclamant a solicitat acordarea compensaţiilor aferente anului 2007, în sumă de 17.047,34 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafaţa de pădure de 33,90 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcţional T2 - a Reţelei Ecologiste Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Natura 2000 Trascău.
Potrivit prevederilor art. 6 alin. (4) din noul C. civ.: "Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit."
În mod similar, în art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. se menţionează că "prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit."
Prin Decizia 1/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Recursurile în interesul legii s-a statuat în sensul că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., stabileşte că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011."
În condiţiile în care compensaţiile cerute de intimatul-reclamant sunt aferente anului 2007, adică înainte de intrarea în vigoare a noului C. civ. (1 octombrie 2011) este evident că este aplicabil Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă care, la art. 3, reglementează un termen de prescripţie de 3 ani.
A doua problemă ce trebuie analizată vizează afectarea/neafectarea dreptului intimatului-reclamant de condiţia suspensivă constând în obţinerea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutorul de stat.
Într-adevăr, conform art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat: "Dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe să curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul."
Însă, instanţa de control judiciar reţine că dreptul intimatului-reclamant la despăgubiri nu este sub condiţie suspensivă, în raport de următoarele argumente:
Prin H.G. nr. 861/2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionarii durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale, prevăzute în Anexa nr. 1.
Relevante pe problema de drept aflată în discuţie sunt dezlegările cuprinse în Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Până la data de 31 decembrie 2009, nu se pune problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuţie cu legislaţia europeană, în acest sens fiind prevederile Anexei nr. V pct. 3 - "Agricultura" lit. b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei şi României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca "ajutoare existente", în înţelesul art. III -168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, "până la sfârşitul celui de-al treilea an de la data aderării".
Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al "ajutoarelor de stat existente" până la sfârşitul anului 2009.
Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislaţia naţională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocaţiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007 - 2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene, seria C, nr. 319 din 27 decembrie 2006) şi adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora.
În speţa de faţă, despăgubirile solicitate de intimat pentru anul 2008 se înscriu în categoria "ajutoarelor existente" pentru care nu se impune obţinerea avizului favorabil al Comisiei Europene şi adoptarea normelor metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010.
Pe cale de consecinţă, termenul de prescripţie pentru compensaţiile acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensaţia, respectiv, în cauza de faţă, de la data de 1 ianuarie 2009, şi se împlineşte la data de 1 ianuarie 2012.
De altfel, trebuie precizat faptul că, în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 12 iunie 2017, s-a stabilit că Decizia C (2012) 5166 final, emisă de Comisia Europeană la data de 19 iulie 2012, prin care s-a avizat favorabil acordarea ajutoarelor de stat, nu constituie condiţie suspensivă, în sensul dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/58, pentru obţinerea compensaţiilor aferente anilor 2007, 2008, 2009, iar termenul de prescripţie pentru compensaţiile acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensaţia.
După cum s-a arătat anterior, intimatul-reclamant a formulat cererea în afara acestui termen de prescripţie, mai precis, la data de 18 aprilie 2014, situaţie în care acţiunea judiciară este prescrisă.
În raport de soluţia pronunţată pe problema prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte motive de nelegalitate prezentate în memoriul de recurs.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi va respinge acţiunea reclamantului, ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Departamentul Ape, Păduri şi Piscicultură împotriva Sentinţei nr. 196 din 19 septembrie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:
Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Respinge acţiunea formulată de A., ca prescrisă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2017.
Procesat de GGC - LM