Prescription of pre-2011 forest compensation claims under Decree No. 167/1958

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

1.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 aprilie 2014, reclamantul Composesoratul Urbarial Tibru a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Departamentul Ape, Păduri şi Piscicultură:

- anularea Adresei nr. 15479/EGE din 1 aprilie 2014, emisă de pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice prin Departamentul pentru ape, păduri şi piscicultura;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 18.

212,43 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă care nu au putut fi recoltate de reclamant în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 33,90 ha, situată în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000 Trascău în zona/tipul funcţional T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Iezarul Trascău, cu titlu de compensaţii/despăgubiri datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masa lemnoasa, aferente anului 2008;

- obligarea pârâtului la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 18.212,43 RON, începând cel puţin cu data de 1 aprilie 2014 - dată la care creanţa a devenit exigibilă, respectiv data la care M.M.S.C. prin Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură a refuzat nejustificat, să dispună plata compensaţiilor cuvenite, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

1.2. La data de 2 septembrie 2014, reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul chemării în judecată în calitate de pârât şi a Departamentului Ape, Păduri şi Piscicultură.

2. Hotărârea Curţii de apel

Prin Sentinţa nr. 270 din 17 noiembrie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal:

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice;

- a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune;

- a respins excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Composesoratul Urbarial Tibru, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură;

- a obligat pârâţii să plătească reclamantului suma de 18.212,43 RON, reprezentând compensaţii aferente anului 2008 şi dobânda aferentă acestei sume, calculată începând cu data de 1.04.2014 şi până la achitarea integrală a debitului;

- a respins celelalte cereri ale reclamantului, ca neîntemeiate;

- a luat act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind anularea adresei 15479/EGE din 1 aprilie 2014 şi a obligat pârâţii să plătească reclamantului suma de 2.700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Cererile de recurs

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (actualmente Ministerul Apelor şi Pădurilor, potrivit O.U.G. nr. 1/2017 şi H.G. nr. 20/2017) şi Departamentul Ape, Păduri şi Piscicultură, în temeiul dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

3.1. Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor a formulat următoarele critici la adresa sentinţei:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, recurentul a invocat incidenţa art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 96/2012 modificat prin pct. 3 din Legea nr. 71/2013 şi art. 6 alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) din Hotărârea nr. 428/2013 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, potrivit cărora Departamentului pentru Ape, Păduri şi Piscicultură este o entitate juridică distinctă, cu personalitate proprie şi buget propriu, acesta având calitate procesuală pasivă în cauză.

Referitor la excepţia prematurităţii acţiunii, a arătat că nu au fost parcurse toate etapele premergătoare obţinerii compensaţiilor şi sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 97 şi urm. din Codul Silvic, precum şi pe cele ale H.G. nr. 861/2009.

Pe fond, a arătat că dispoziţiile H.G. nr. 861/2009 vizează persoanele fizice şi deţinătorii de terenuri cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de cel mult 30 ha, astfel că, pentru situaţia dedusă judecăţii nu există un cadru legal aplicabil (reclamantul deţine o suprafaţă mai mare de 30 ha), iar suma acordată cu titlu de compensaţii a fost calculată în mod subiectiv de către reclamant şi neînsuşită de către instituţiile cu atribuţii în domeniu.

În opinia acestui recurent, adresa 15479/EGE din 1 aprilie 2014 emisă de D.A.P.P. şi nu de către minister, nu reprezintă un refuz de acordare a compensaţiilor, ci o informare a petentului despre cadrul legal în care aceste compensaţii se pot acorda, astfel că nu poate fi considerată un act administrativ în înţelesul Legii nr. 554/2004.

3.2. Departamentul Ape, Păduri şi Piscicultură a invocat aplicarea greşită a prevederilor art. 91 Codul de procedură fiscală în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, arătând că este incident termenul de prescripţie de 3 ani reglementat de prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

prevederile H.G. nr. 861/2009 nu sunt incidente în cauză, deoarece fondul forestier deţinut de reclamant depăşeşte suprafaţa de 30 ha, respectiv 221,20 ha, parte integrantă din Reţeaua Ecologică Natura 2000.

- refuzul de rezolvare favorabilă a cererii este justificat, în lipsa unei metodologii de calcul a compensaţiilor.

reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor necesare acordării despăgubirilor solicitate conform Deciziei Comisiei Europene nr. C/2012/5126 cu privire la aprobarea la plată a ajutoarelor de stat pentru proprietarii privaţi.

Intimatul-reclamant Composesoratul Urbarial Tibru nu a depus întâmpinare în cauză.

4. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 iunie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27 octombrie 2016, completul de filtru a constatat că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 15 iunie 2017.

La termenul de dezbateri, intimatul-reclamant a depus concluzii scrise .

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în notele scrise depuse de intimată, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul prezentei acţiuni judiciare îl constituie refuzul nejustificat al recurentului-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (în prezent, Ministerul Apelor şi Pădurilor) de acordare către intimatul-reclamant Composesoratul Urbarial Tibru a despăgubirilor aferente anului 2008, în sumă de 18.212,43 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 33,90 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcţional T2 - a Reţelei Ecologiste Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Natura 2000 Trascău.

Prima instanţă a respins ca nefondate excepţiile invocate, a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat pârâţii la plata sumei de 18.212,43 RON, reprezentând contravaloarea compensaţiilor aferente anului 2008, precum şi a dobânzii legale aferentă debitului, calculată de la data de 1 aprilie 2014 şi până la plata efectivă a debitului.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, judecătorul fondului a reţinut că nu este fondată pentru următoarele motive:

În conformitate cu prevederile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.

Fiind vorba despre o formă de sprijin acordată anual de stat sub forma unor compensaţii, aceasta reprezintă o contribuţie în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel că în cauză este aplicabil termenul de prescripţie de 5 ani reglementat de dispoziţiile art. 91 din Codul de procedură fiscală şi, care, potrivit alin. (2) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală, dacă legea nu dispune altfel.

Cum reclamantul a solicit prin acţiunea de faţă compensaţii aferente anului 2008, demersul său debutând cu cererea înregistrată la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice sub nr. 83758 din 25 iulie 2013, iar termenul de prescripţie a început să curgă de la 1 ianuarie 2009 potrivit dispoziţiilor anterior menţionate, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este nefondată.

Instanţa de control judiciar nu poate împărtăşi soluţia instanţei de primă jurisdicţie cu privire la dezlegarea dată excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Conform art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

"în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru (…) acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă."

Prima chestiune ce urmează a fi clarificată vizează stabilirea actului normativ care reglementează prescripţia dreptului material la acţiune.

După cum a reţinut şi judecătorul fondului, intimatul-reclamant a solicitat acordarea compensaţiilor aferente anului 2008, în sumă de 18.212,43 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafaţa de pădure de 33,90 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcţional T2 - a Reţelei Ecologiste Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Natura 2000 Trascău.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (4) din noul C. civ.: "Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit."

În mod similar, în art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. se menţionează că "prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit."

Prin Decizia 1/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Recursurile în interesul legii s-a statuat în sensul că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., stabileşte că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011."

În condiţiile în care compensaţiile cerute de intimatul-reclamant sunt aferente anului 2008, adică înainte de intrarea în vigoare a noului C. civ. (1 octombrie 2011) este evident că este aplicabil Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă care, la art. 3, reglementează un termen de prescripţie de 3 ani.

A doua problemă ce trebuie analizată vizează afectarea/neafectarea dreptului intimatului-reclamant de condiţia suspensivă constând în obţinerea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutorul de stat.

Într-adevăr, conform art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat: "Dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe să curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul."

Însă, instanţa de control judiciar reţine că dreptul intimatului-reclamant la despăgubiri nu este sub condiţie suspensivă, în raport de următoarele argumente:

Prin H.G. nr. 861/2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionarii durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale, prevăzute în Anexa nr. 1.

Relevante pe problema de drept aflată în discuţie sunt dezlegările cuprinse în Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Până la data de 31 decembrie 2009, nu se pune problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuţie cu legislaţia europeană, în acest sens fiind prevederile Anexei nr. V pct. 3 - "Agricultura" lit. b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei şi României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca "ajutoare existente", în înţelesul art. III -168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, "până la sfârşitul celui de-al treilea an de la data aderării".

Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al "ajutoarelor de stat existente" până la sfârşitul anului 2009.

Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislaţia naţională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocaţiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene, seria C, nr. 319 din 27 decembrie 2006) şi adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora.

În speţa de faţă, despăgubirile solicitate de intimat pentru anul 2008 se înscriu în categoria "ajutoarelor existente" pentru care nu se impune obţinerea avizului favorabil al Comisiei Europene şi adoptarea normelor metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010.

Pe cale de consecinţă, termenul de prescripţie pentru compensaţiile acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensaţia, respectiv, în cauza de faţă, de la data de 1 ianuarie 2009, şi se împlineşte la data de 1 ianuarie 2012.

De altfel, trebuie precizat faptul că, în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 12 iunie 2017, s-a stabilit că Decizia C (2012) 5166 final, emisă de Comisia Europeană la data de 19 iulie 2012, prin care s-a avizat favorabil acordarea ajutoarelor de stat, nu constituie condiţie suspensivă, în sensul dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/58, pentru obţinerea compensaţiilor aferente anilor 2007, 2008, 2009, iar termenul de prescripţie pentru compensaţiile acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensaţia.

După cum s-a arătat anterior, intimatul-reclamant a formulat cererea în afara acestui termen de prescripţie, mai precis, la data de 18 aprilie 2014, situaţie în care acţiunea judiciară este prescrisă.

În raport de soluţia pronunţată pe problema prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte motive de nelegalitate prezentate în memoriul de recurs.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi va respinge acţiunea reclamantului, ca fiind prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Departamentul Ape, Păduri şi Piscicultură împotriva Sentinţei nr. 270 din 17 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Respinge acţiunea formulată de Composesoratul Urbarial Tibru, ca prescrisă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2017.

Procesat de GGC - LM