Prescription of statutory forest compensation claims under Natura 2000 conservation restrictions: EU state-aid approval is not a suspensive condition for pre-2010 debts

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice anularea Adresei nr. x/EGE/l7.04.2014 raportat la anul 2007, privind refuzul nejustificat al ministerului pârât, prin Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultura cu privire la avizarea şi acordarea/plata compensaţiilor şi dobânzilor aferente anului 2007, cu consecinţa obligării pârâtului la:

- plata sumei de 155.380,72 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-au putut recolta în calitate de proprietari pentru suprafaţa de pădure de 608,90 ha, situată în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000 Someşul Rece, în zona/tipul funcţional T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Someşul Rece, cu titlu de compensaţii/despăgubiri datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masa lemnoasă, aferente anului 2007;

- plata dobânzilor calculate asupra debitului principal începând cel puţin cu data de 01.04.2014 - dată la care creanţa a devenit exigibilă, respectiv data la care MMSC prin Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură a refuzat nejustificat, cu exces de putere să dispună plata compensaţiilor cuvenite;

- cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 476 din 21 octombrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a adresei din 17.04.2014, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, şi în consecinţă: a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 155.380,72 RON cu titlu de compensaţii aferente anului 2007 în favoarea reclamantei cu dobânda legală începând cu 1.04.2014 şi până la plata efectivă a debitului precum şi la plata sumei de 4800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 861/2009, formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice şi la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, iar toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008 vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

S-a reţinut că acordarea efectivă a sumelor este condiţionată de obţinerea deciziei Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, obţinerea acordului determinând naşterea dreptului/obligaţiei. Raportul de creanţă, dreptul reclamantei de a pretinde plata efectivă a despăgubirii, s-a născut valabil numai după obţinerea acordului. Doar din acel moment, reclamanta, în calitate de creditoare poate să ceară efectuarea plăţii despăgubirii legale.

S-a mai arătat că, în raport de Decizia nr. C(2012)5266 final/19.07.2012 a Comisiei Europene care a fost în favoarea acordării acestui ajutor de stat, reclamantul este îndreptăţit să pretindă şi să dobândească compensaţiile solicitate prin acţiunea formulată, care reprezintă despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului şi a resurselor silvice proprietatea sa, situate într-o arie naturală protejată, pârâţii refuzând în mod nejustificat, astfel cum reiese din cuprinsul adresei din 17.04.2014, dovadă a refuzului, să recunoască şi să acorde compensaţii petentului.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (fost Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice), încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare, au fost formulate următoarele critici de nelegalitate:

- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a fost soluţionată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 428/2013;

- excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a primit o dezlegare greşită, pe de-o parte, pentru că dreptul reclamantei de a pretinde plata efectivă a despăgubirii nu este condiţionat sau influenţat de Decizia Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, atât timp cât acest drept rezidă în dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din C. silvic, iar pe de altă parte, dacă s-ar admite raţionamentul instanţei, acest drept ar fi trebuit din nou suspendat, raportat la termenul limită de aplicare a Deciziei CE, respectiv 31 decembrie 2013.

- instanţa nu a analizat Decizia Comisiei Europene nr. C(2012) 5266 final/19.07.2012 din perspectiva îndeplinirii cerinţelor care condiţionează acordarea compensaţiilor şi perioadei pentru care a fost emisă decizia, respectiv 31 decembrie 2013, considerând suficientă publicarea acesteia în Jurnalul Naţional al Uniunii Europene;

- excepţia prematurităţii acţiunii a fost calificată în mod greşit ca şi apărare de fond, fără a se cerceta amănunţit dacă reclamanta a făcut dovada parcurgerii etapelor premergătoare obţinerii compensaţiilor, prevăzute de art. 6 din Anexa 1 la H.G. nr. 861/2009 şi a îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 97 şi urm. din C. silvic.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata a formulat note scrise în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru motivele prezentate la dosar.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 20.07.2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27.10.2016, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 20.01.2017.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în notele scrise depuse de intimată, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul prezentei acţiuni judiciare îl constituie refuzul nejustificat al recurentului-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (în prezent, Ministerul Apelor şi Pădurilor) de acordare către intimata-reclamantă Asociaţia A. a despăgubirilor aferente anului 2007, în sumă de 155.380,72 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafaţa de pădure de 608,90 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcţional T2 - a Reţelei Ecologiste Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Natura 2000 Someşul Rece.

Prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu privire la anularea adreselor contestate în cauză, a respins celelalte excepţii, ca nefondate, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 155.380,72 RON, reprezentând contravaloarea compensaţiilor aferente anului 2007, precum şi a dobânzii legale aferentă debitului, calculată de la data de 01.04.2014 şi până la plata efectivă a debitului.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, judecătorul fondului a reţinut că nu este fondată pentru următoarele motive:

Pentru pretenţiile reclamantei, aferente anului 2007, sunt incidente prevederile Decretului nr. 167/1958, motivat de faptul că termenul de prescripţie a început să curgă anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ. Termenul general de prescripţie de 3 ani nu poate începe să curgă de la sfârşitul anului 2007, întrucât lipsesc normele metodologice de acordare a despăgubirilor.

În raport de dispoziţiile art. 6 din H.G. nr. 861/2009, dreptul reclamantei la despăgubiri este afectat de o condiţie suspensivă, de îndeplinirea acesteia depinzând naşterea raportului juridic obligaţional. Plata acestor compensaţii este condiţionată de obţinerea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat. Cum Decizia nr. C (2012) 5166 final a fost adoptată la data de 19.07.2012, dreptul reclamantei afectat de condiţie suspensivă s-a născut la această dată, motiv pentru care termenul de prescripţie a început să curgă de la acest moment.

Instanţa de control judiciar nu poate împărtăşi soluţia instanţei de primă jurisdicţie cu privire la dezlegarea dată excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Conform art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

"în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru (...) acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă."

Prima chestiune ce urmează a fi clarificată vizează stabilirea actului normativ care reglementează prescripţia dreptului material la acţiune.

După cum a reţinut şi judecătorul fondului, intimata-reclamantă a solicitat acordarea compensaţiilor aferente anului 2007, în sumă de 155.380,72 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafaţa de pădure de 608,90 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcţional T2 - a Reţelei Ecologiste Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Natura 2000 Someşul Rece.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (4) din Noul C. civ.: "Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit."

În mod similar, în art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. se menţionează că "prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit."

Prin Decizia 1/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Recursurile în interesul legii s-a statuat în sensul că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., stabileşte că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011."

În condiţiile în care compensaţiile cerute de intimata-reclamantă sunt aferente anului 2007, adică înainte de intrarea în vigoare a Noului C. civ. (1 octombrie 2011) este evident că este aplicabil Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă care, la art. 3, reglementează un termen de prescripţie de 3 ani.

A doua problemă ce trebuie analizată vizează afectarea/neafectarea dreptului intimatei-reclamante de condiţia suspensivă constând în obţinerea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutorul de stat.

Într-adevăr, conform art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat: "Dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe să curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul."

Însă, instanţa de control judiciar reţine că dreptul intimatei-reclamante la despăgubiri nu este sub condiţie suspensivă, în raport de următoarele argumente:

Prin H.G. nr. 861/2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionarii durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale, prevăzute în Anexa nr. 1.

Relevante pe problema de drept aflată în discuţie sunt dezlegările cuprinse în Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Până la data de 31 decembrie 2009, nu se pune problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuţie cu legislaţia europeană, în acest sens fiind prevederile Anexei nr. V pct. 3 - "Agricultura" lit. b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei şi României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca "ajutoare existente", în înţelesul art. III -168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, "până la sfârşitul celui de-al treilea an de la data aderării".

Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al "ajutoarelor de stat existente" până la sfârşitul anului 2009.

Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislaţia naţională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocaţiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene, seria C, nr. 319 din 27 decembrie 2006) şi adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora.

În speţa de faţă, despăgubirile solicitate de intimată pentru anul 2007 se înscriu în categoria "ajutoarelor existente" pentru care nu se impune obţinerea avizului favorabil al Comisiei Europene şi adoptarea normelor metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010.

Pe cale de consecinţă, termenul de prescripţie pentru compensaţiile acordate potrivit Codului silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensaţia, respectiv, în cauza de faţă, de la data de 01.01.2008, şi se împlineşte la data de 01.01.2011.

De altfel, trebuie precizat faptul că, în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 12.06.2017, s-a stabilit că Decizia C (2012) 5166 final, emisă de Comisia Europeană la data de 19 iulie 2012, prin care s-a avizat favorabil acordarea ajutoarelor de stat, nu constituie condiţie suspensivă, în sensul dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/58, pentru obţinerea compensaţiilor aferente anilor 2007, 2008, 2009, iar termenul de prescripţie pentru compensaţiile acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensaţia.

După cum s-a arătat anterior, intimata-reclamantă a formulat cererea în afara acestui termen de prescripţie, mai precis, la data de 18.04.2014, situaţie în care acţiunea judiciară este prescrisă.

În raport de soluţia pronunţată pe problema prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte motive de nelegalitate prezentate în memoriul de recurs.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi va respinge acţiunea reclamantei, ca fiind prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Apelor şi Pădurilor împotriva Sentinţei nr. 476 din 21 octombrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Respinge acţiunea formulată de Asociaţia A., ca prescrisă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2017.

Procesat de GGC - NN