Jurisdictional conflict over border police entry ban: exclusive competence of Court of Appeal at the deciding authority's seat

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31 august 2015 pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, contestaţie împotriva actului administrativ pe care l-a identificat sub nr. x din 19 august 2015, contestaţie prin care solicită anularea măsurii de interzicere de a intra pe teritoriul României pe o perioadă de 5 ani.

Prin Sentinţa civilă nr. 190 din 14 octombrie 2015, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 1063 din O.U.G. nr. 194/2002, competenţa de soluţionare a cauzei revine acestei instanţe, întrucât măsura contestată a fost dispusă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. Totodată, instanţa a reţinut că, potrivit textului de lege menţionat şi practicii constante a instanţelor, acţiunile având ca obiect contestarea măsurii interzicerii intrării în ţară sunt soluţionate de Curtea de Apel Bucureşti.

Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1023 din 25 martie 2016, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinând că actul contestat este Dispoziţia nr. 145913 din 20 august 2015, emisă de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, care este o autoritate publică locală, astfel că sunt incidente normele de competenţă de la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Învestit cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 667/2016 din 11 iulie 2016, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârât prin întâmpinare, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Iaşi şi Curtea de Apel Bucureşti, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului de competenţă. Tribunalul a reţinut că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum este stabilit de reclamantă prin acţiune, sunt incidente dispoziţiile art. 1063 alin. (1), (2) şi (5) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, potrivit cărora "Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea care a dispus această măsură".

Prin Decizia nr. 2836 din 26 octombrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins sesizarea privind pronunţarea unui conflict de competenţă în cauza privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Frontieră şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Iaşi, reţinând că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 133 C. proc. civ., respectiv cerinţa prevăzută la pct. 2 al art. 133, referitoare la existenţa unor declinări reciproce de competenţă, întrucât în speţă cele trei instanţe au procedat la declinarea succesivă, iar nu reciprocă, a competenţei de soluţionare a cauzei.

În consecinţă, Înalta Curte a dispus restituirea dosarului la Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, instanţă care a formulat sesizarea, pentru a fi îndeplinite procedurile legale în vederea transmiterii cauzei la Curtea de Apel Iaşi, instanţă în favoarea căreia Tribunalul Iaşi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2016.

Prin Sentinţa nr. 31/2017 din 21 februarie 2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Iaşi, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe şi a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dosarul, în vederea soluţionării conflictului ivit.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin acţiunea formulată, reclamanta A. a înţeles să conteste măsura de interzicere a intrării pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani, măsură ce, potrivit actului administrativ nr. x, a fost dispusă împotriva sa la data de 19.08.2015 de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

În ceea ce priveşte măsura interzicerii intrării în România, potrivit dispoziţiilor art. 1063 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România (forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată):

"(1) Interzicerea intrării în România se dispune, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de Inspectoratul General pentru Imigrări, concomitent cu emiterea deciziei de returnare.

(2) Interzicerea intrării în România se dispune, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de Inspectoratul General pentru Imigrări sau de organele poliţiei de frontieră şi în situaţia în care străinul nu a făcut obiectul unei măsuri de îndepărtare, precum şi împotriva străinilor prevăzuţi la art. 8 alin. (1) lit. b)-d) şi art. 8 alin. (2) lit. a) - b1) sau care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h).

(3) Interzicerea intrării în România nu se dispune dacă străinul cu şedere ilegală face dovada că s-a aflat în imposibilitatea de a părăsi teritoriului României din motive umanitare sau din alte motive obiective independente de voinţa sa.

(4) Dispunerea măsurii de interzicere a intrării în România se comunică străinilor, în scris, de către organul care a luat măsura şi conţine motivarea în fapt şi în drept, precum şi informaţiile privind căile de atac posibile.

(5) Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea care a dispus această măsură. Contestaţia nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanţei este definitivă."

Astfel, în temeiul art. 1063 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, sus-citat, măsura interzicerii intrării în România poate fi contestată de către străin, în termen de 10 zile de la comunicare, la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea care a dispus această măsură, aceste dispoziţii stabilind o regulă de competenţă teritorială exclusivă, în funcţie de sediul autorităţii publice care a dispus măsura interzicerii intrării în România.

Prin adresa de comunicare a măsurii cu nr. x, emisă de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, contestatoarea a fost informată că Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a dispus măsura împotriva sa.

Punctul de Trecere a Frontierei Stânca din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi nu are decât competenţă de solicitare a instituirii măsurii şi de comunicare a acesteia persoanei în cauză, astfel că organul teritorial al poliţiei de frontieră doar a solicitat aprobarea instituirii măsurii, aceasta fiind aprobată de Inspectorul General.

Măsura nu putea fi dispusă de către Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, sau de către punctul de frontieră, deoarece aceasta este o măsură destinată a opera pe întreg teritoriul ţării, ceea ce excede sferei de competenţă a organului local de poliţie.

Cum măsura interzicerii intrării în România a fost dispusă în cauză (aşa cum rezultă şi din adresa din 20 august 2015) de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, care are sediul în Bucureşti şi nu de către Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi sau Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, potrivit dispoziţiilor art. 1063 alin. (5) menţionat, contestarea acestei măsuri se poate face la Curtea de Apel Bucureşti, căreia îi revine şi competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

Este fără relevanţă, sub aspectul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei, faptul că adresa de comunicare a măsurii către reclamantă a fost întocmită de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi - Sectorul Poliţiei de Frontieră Stânca, câtă vreme prin aceasta, aşa cum rezultă în mod neechivoc din conţinutul său, doar s-a procedat la informarea străinului cu privire la măsura interzicerii intrării în România dispusă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

În raport de cele mai sus arătate şi reţinând că, potrivit textului normativ anterior individualizat, măsura dispusă poate fi contestată la Curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea care a dispus această măsură, instanţă care în cazul de faţă este Curtea de Apel Bucureşti, întrucât Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi - Sectorul Poliţiei de Frontieră Stânca nu a fost decât transmiţătorul măsurii dispuse, urmează ca în favoarea acestei instanţe să fie stabilită competenţa de soluţionare a cauzei de faţă.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Iaşi, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi - Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră - Sectorul Poliţiei de Frontieră Stânca, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 iunie 2017.

Procesat de GGC - NN