Unconstitutionality exception for jurisdictional norm regarding administrative acts of intermediate EU fund organisms lacks substantive connection to merits

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.09.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, următoarele:

- anularea Scrisorii standard de informare a Beneficiarului - Validare Cheltuieli CNDIPT_OI nr. 1322 din 23 ianuarie 2015, în referire la Cererea de rambursare nr. 13 care a fost depusă în cadrul proiectului cu ID x5 şi care a fost înregistrată la CNDIPT_OI sub nr. 16330 din 25 septembrie 2014;

- obligarea pârâtului să emită un alt act administrativ în care să valideze în totalitate cheltuielile solicitate la rambursare prin Cererea de rambursare nr. 13 din cadrul proiectului de finanţare cu fonduri europene, cu ID x5.

Pârâtul Organismul Intermediar Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi excepţia autorităţii de lucru judecat, conform art. 430 alin. (1), (2) şi (5) noul C. proc. civ., iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, menţionând motivele ce au stat la baza validării de către CNDIPT - OIPOSDRU a unor cheltuieli solicitate spre rambursare şi respingerea celor invocate de către reclamantă în acţiune.

La data de 13.02.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 20, art. 16 alin. (1), art. 45 şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României, art. 21 şi art. 54 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, iar ulterior, la data de 25.04.2017, a depus o completare a argumentelor privind această excepţie.

La data de 24.04.2017, pârâtul a depus un punct de vedere referitor la excepţia de neconstituţionalitate, arătând că excepţia este inadmisibilă.

Prin încheierea din 26 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, ca inadmisibilă şi a amânat pronunţarea asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat şi asupra fondului cauzei pentru data de 10 mai 2017.

A reţinut instanţa, în esenţă, că cererea de sesizare este inadmisibilă, deoarece excepţia invocată nu are legătură cu fondul cauzei, întrucât art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 reglementează o normă de competenţă materială, iar aspectele contestate prin acţiune de către reclamantă nu se referă la norma de competenţă materială, ci la efectele actelor administrative a căror anulare s-a solicitat.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

În motivarea recursului declarat se arată că în cauză se contestă un act administrativ emis de un organism intermediar, intimata-pârâtă CNDIPT_0I, iar, prin soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată, cauza civilă nr. x/3/2015 va fi scoasă de pe rolul instanţelor de contencios administrativ şi fiscal, întrucât, pe de o parte, nu există un text de lege care să reglementeze că actele administrative emise de un organism intermediar au aceeaşi putere juridică ca şi actele administrative emise de o autoritate publică centrală, iar, pe de altă parte, actul administrativ emis de organismul intermediar trebuie supus, din punct de vedere al legalităţii, controlului autorităţii publice centrale în subordinea căreia se afla organismul intermediar.

Apreciază recurenta că în cazul de faţă actul administrativ emis de CNDIPT_OI trebuie supus controlului legalităţii de către Ministerul Fondurilor Europene şi numai după ce autoritatea publică centrală va emite un alt act administrativ cu privire la eligibilitatea cheltuielilor solicitate prin cererea de rambursare suntem în ipotezele reglementate în art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004.

Subliniază recurenta că în Dosarul nr. x/2015 contestă actul administrativ intitulat Decizia nr. 17398/16.09.2015, emis de organismul intermediar Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, organism intermediar care însă nu este inclus în categoria de autoritate publică centrală, în sensul definiţiei dată în Titlul III - Capitolul V - Secţiunea 1 - Administraţie publică centrală de specialitate, din Constituţie, astfel cum se solicită prin ipotezele reglementate în art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, articol în vigoare din 15 februarie 2013.

În opinia recurentei-reclamante, textul de lege incriminat, articolul 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, în vigoare din 15 februarie 2013, este neconstituţional, în sensul că este imprecis, neclar în ceea ce priveşte înţelesul sintagmei "toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene", în care nu se face distincţie şi în ceea ce priveşte autorităţi publice locale, denumite organisme intermediare, delegate de autorităţi publice centrale. Arată recurenta că se pune în discuţie dacă şi pentru acte administrative emise de organisme intermediare, care exced categoriei de autorităţi publice centrale, sunt sau nu aplicabile în mod concret, fără interpretare subiectivă, ipotezele din textul de lege incriminat.

Apreciază recurenta că, din această perspectivă, textul de lege incriminat constituie în reglementarea actuală un veritabil abuz de drept manifestat de autorităţile publice locale, organismele intermediare, în dauna beneficiarilor români care au implementat proiecte din fonduri europene nerambursabile acordate din bugetul Uniunii.

Apreciază recurenta-reclamantă că, în concret, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii în ceea ce priveşte competenţa cu privire la actele administrative emise de autorităţi publice locale, organisme intermediare, care au ca obiect exclusiv sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, se impune admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor articolului 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 (articolul incriminat este în vigoare începând cu 15 februarie 2013), în raport de prevederile art. 20 din Constituţie, art. 16 alin. (1) din Constituţie, art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, art. 45 din Constituţie, art. 21 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, intitulat Nediscriminarea, art. 54 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, intitulat Interzicerea abuzului de drept.

Se arată în motivele de recurs că prevederile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, în vigoare din data de 15.02.2013, au fost aplicate diferit de către instanţele judecătoreşti, respectiv de către secţiile de contencios administrativ şi fiscal, din cadrul Tribunalului Bucureşti, Tribunalului Alba, Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Alba Iulia, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu privire la competenţa de soluţionare a cererilor care au ca obiect contestarea de către beneficiari de naţionalitate română a actelor administrative emise de către organisme intermediare din subordinea Ministerului Fondurilor Europene - Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman POSDRU 2007-2013, cu sediul în Bucureşti, în ceea ce priveşte sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, recurenta reiterează sub o altă formă argumentele prezentate în faţa instanţei de fond în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că încheierea recurată este neîntemeiată.

Astfel, Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentei, vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată în abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în cauză nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004.

Obiectul cauzei cu care a fost învestită Curtea de Apel Bucureşti, în cursul judecăţii căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, îl reprezintă anularea Scrisorii standard de informare a Beneficiarului - Validare Cheltuieli CNDIPT_OI nr. 1322 din 23 ianuarie 2015, în referire la Cererea de rambursare nr. 13, care a fost depusă în cadrul proiectului cu ID x5 şi care a fost înregistrată la CNDIPT_OI sub nr. 16330 din 25 septembrie 2014, şi obligarea pârâtului să emită un alt act administrativ prin care să valideze în totalitate cheltuielile solicitate la rambursare prin cererea nr. 13.

Prin urmare, dispoziţiile a căror neconstituţionalitate a fost invocată de către recurentă, respectiv art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, nu au legătură cu cadrul strict definit în care se dezbate cererea de chemare în judecată şi nu pot fi de natură a influenţa soluţia ce s-ar pronunţa în soluţionarea acesteia, alegaţiile recurentei-reclamante, formulate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, redate şi în motivarea recursului, nedovedind contrariul.

Art. 10 alin. (11) din Legea contenciosului administrativ nu stabileşte cadrul procesual activ sau pasiv sub aspectul reclamanţilor, pârâţilor sau terţilor, ci doar stabileşte o normă de competenţă materială în favoarea curţilor de apel, iar aspectele invocate de reclamantă în justificarea legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei nu sunt relevante.

Prin urmare, în mod corect a apreciat curtea de apel că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, fiind astfel justificată soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992.

De altfel, Înalta Curte constată că recurenta nu aduce argumente de nelegalitate a încheierii recurate, înţelegând să reitereze argumentele formulate în faţa instanţei de fond în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din noul C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, menţinându-se încheierea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. "A." S.R.L. împotriva încheierii din 26 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 iunie 2017.

Procesat de GGC - NN