Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2138/2017 AI generated

Public official’s compatibility with private litigation representation under anti-corruption incompatibility regime

Case Number Decizia nr. 2138/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the National Integrity Agency, thereby upholding the first-instance decision that annulled the agency's evaluation report; the plaintiff-pubic official prevailed. The dispute concerned the validity of a corruption and incompatibility report finding that a city secretary, a public official, violated legal prohibitions by acting as a judicial attorney for two private individuals in a separate civil lawsuit while holding office. The decisive legal basis was the interpretation of Article 94(4) of Law No. 161/2003, which bars public officials from performing acts related to their public function as private mandatories; the court held that representing private parties in a purely private tort case for moral damages did not have the requisite functional connection or nexus to the official's public duties, notwithstanding that the official also had a separate mandate to represent the city in a different lawsuit, thus confirming that the interdicted "link" to the public function was absent.

Legislator headnote

AI generated

art. 94 alin. (4) din Legea nr. 161/2003, art. 483 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Public official’s compatibility with private litigation representation under anti-corruption incompatibility regime: • instanţa de judecată a tranşat legalitatea şi valabilitatea procurilor judiciare în sensul respectării dispoziţiilor C. proc. civ., şi nu în ceea ce priveşte respectarea dispoziţiilor art. 94 alin. (4), din Legea nr. 161/2003, de către persoana evaluată.

Keywords

AI generated
public official legal representation civil dispute judicial law imputability to a public body recusal of public prosecutor

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18.12.2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de Evaluare nr. x/04.12.2014 întocmit de pârâtă, prin care s-a reţinut că ar fi încălcat regimul incompatibilităţilor întrucât, în perioada exercitării funcţiei publice de conducere de secretar al Oraşului Topoloveni, judeţul Argeş, a fost mandatată să reprezinte pe numitele B. şi C. în Dosarul nr. x/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Topoloveni, nefiind respectate, astfel, dispoziţiile art. 94 alin. (4) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 46 din data de 18 martie 2015, Curtea de Apel Piteşti a admis cererea reclamantei şi a anulat Raportul de evaluare contestat.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii cu consecinţa menţinerii raportului de evaluare.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că hotărârea primei instanţe este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor art. 94 alin. (4), din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 94 alin. (4) din Legea nr. 161/2003 este indiscutabilă, în condiţiile în care intimata deţine calitatea de funcţionar public, iar categoria acestora este expres vizată de dispoziţiile articolului mai sus menţionat fără nicio excepţie.

Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, recurenta a susţinut că persoana evaluată nu a respectat dispoziţiile art. art. 94 alin. (4) din actul normativ susmenţionat, întrucât în perioada exercitării funcţiei publice de conducere de secretar al oraşului Topoloveni, judeţul Argeş, a fost mandatată prin procurile judiciare autentificate sub nr. 81 din 20 ianuarie 2011 şi nr. 192/24.01.2011, să le reprezinte pe numitele B. şi C. în Dosarul nr. x/2010, aflat pe rolul Judecătoriei Topoloveni. Astfel, a fost mandatată să afecteze acte care au legătură cu funcţia publică pe care o exercită, având în vedere faptul că, potrivit fişei postului, asigură reprezentarea în instanţă a Primăriei oraşului Topoloveni.

Recurenta consideră ca nelegală reţinerea instanţei de fond că fapta imputată nu are legătură nici cu autorităţile administraţiei publice ale UAT Oraşului Topoloveni şi nici cu activităţile desfăşurate în exercitarea funcţiei publice, motivat de faptul că, din analiza documentelor şi informaţiilor transmise de către instituţiile menţionate în prezentul raport de evaluare rezultă că există o legătură între mandatul acordat de numitele B. şi C., în vederea reprezentării în Dosarul nr. x/2010, şi atribuţiile prevăzute în fişa postului pentru funcţia publică de conducere de secretar al Primăriei oraşului Topoloveni, întrucât:

• potrivit fişelor postului pentru anii 2010 - 2011, pentru funcţia publică de conducere de secretar al unităţii administrativ-teritoriale a Oraşului Topoloveni, judeţul Argeş, printre atribuţiile postului este menţionată şi aceea de a asigura reprezentarea în instanţă a intereselor entităţii publice.

• în Dosarul nr. x/2010, prin Delegaţia nr. 7043 din 05 octombrie 2010, reclamanta a reprezentat Primarul oraşului Topoloveni, care a avut calitatea de intervenient accesoriu, în favoarea S.C. D. S.R.L. Moşoaia. Societatea comercială susmenţionată a avut calitatea de pârât, iar administrator al acesteia este numita C., iar numita B. a avut calitatea de intervenient în nume propriu. Reclamant în dosarul cu numărul de mai sus, a fost Asociaţia de Proprietari "F.", şi a fost reprezentată de către numitul E.

• ulterior, numita A. a fost mandatată de către numitele B. şi C. să le reprezinte în Dosarul nr. x/2010, în care aveau calitatea de pârât, iar numitul E. a avut calitatea de reclamant.

• instanţa de judecată a tranşat legalitatea şi valabilitatea procurilor judiciare în sensul respectării dispoziţiilor C. proc. civ., şi nu în ceea ce priveşte respectarea dispoziţiilor art. 94 alin. (4), din Legea nr. 161/2003, de către persoana evaluată.

Astfel, având în vedere cele expuse mai sus, rezultă fără echivoc faptul că există o legătură între mandatul acordat de numitele B. şi C., în vederea reprezentării în Dosarul nr. x/2010, şi atribuţiile prevăzute în fişa postului pentru funcţia publică de secretar al oraşului Topoloveni, în condiţiile în care în Dosarul nr. x/2010, persoana evaluată a reprezentat Primarul oraşului Topoloveni, iar ulterior în Dosarul nr. x/2010, a fost mandatată să le reprezinte pe numitele B. şi C., în calitate de pârâte, în contradictoriu cu numitul E., în calitate de reclamant, în condiţiile în care persoane sus-menţionate au avut o calitate şi în Dosarul nr. x/2010.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că sentinţa atacată este legală şi temeinică.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 decembrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27 aprilie 2017, Completul de filtru, apreciind incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

II.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a anulat Raportul de evaluare nr. x/04.12.2014.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin Raportul de evaluare nr. x/04.12.2014, întocmit de autoritatea pârâtă s-a constatat că reclamanta nu a respectat regimul juridic al incompatibilităţilor în sensul art. 94 alin. (4) din Legea nr. 161/2003, întrucât, în perioada exercitării funcţiei publice de conducere de secretar al oraşului Topoloveni, jud. Argeş, a fost mandatată, prin procurile judiciare autentificate sub nr. 81 din 20 ianuarie 2011 şi nr. 192 din 24 ianuarie 2011, să le reprezinte pe numitele B. şi C. în Dosarul nr. x/2010, aflat pe rolul Judecătoriei Topoloveni.

Instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 94 alin. (4) din Legea nr. 161/2003 "Funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o exercită" şi, ca urmare, în speţă se impune lămurită legătura pe care o au actele realizate de reclamantă în calitate de mandatar cu funcţia publică exercitată.

Funcţia ocupată de reclamantă presupune studii superioare juridice sau administrative, conform art. 116 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, şi nu conferă acesteia calitatea de consilier juridic în aparatul propriu de specialitate al Primarului. De altfel, art. 77 din aceeaşi lege stabileşte că secretarul este parte distinctă în respectivul aparat. Între atribuţiile legale prevăzute de lege - art. 117 - 1771 din Legea nr. 215/2015 - pentru secretarul unei unităţi administrativ teritoriale nu se regăseşte reprezentarea în justiţie a unităţii respective ori a autorităţilor publice locale. Cu toate acestea, consiliul local sau primarul pot stabili pentru secretar şi alte atribuţii prevăzute de lege şi îi poate da alte însărcinări - art. 117 lit. h). Drept urmare, Consiliul Local al oraşului Topoloveni a stabilit în fişa postului reclamantei pentru anii 2010-2011 (perioada care interesează speţa) însărcinarea constând în "reprezentarea în justiţie a intereselor entităţii publice" .

Această însărcinare primită de reclamantă de la consiliul local nu a fost dată în considerarea profesiei sale de consilier juridic şi nu este de natură să confere acesteia calitatea de consilier juridic în litigiile în care reprezintă UAT Topoloveni sau consiliul local.

Distinct de împuternicirea sus-menţionată, impusă de consiliul local, şi făcând referire la "profesia de consilier juridic" a reclamantei şi la funcţia de secretar de oraş, Primarul oraşului Topoloveni a delegat-o pe reclamantă, la data de 05.10.2010, să reprezinte Primăria în litigiul înregistrat pe rolul Judecătoriei Topoloveni sub nr. x/828/2010 . În litigiul respectiv Primarul - iar nu Primăria oraşului Topoloveni - avea calitatea de intervenient accesoriu pentru pârâta S.C. D. S.R.L. Moşoaia, reprezentată de C., B. fiind intervenient în nume propriu, iar reclamantă fiind Asociaţia de proprietari F., reprezentată de E. .

Rezumând cele expuse anterior, judecătorul fondului a reţinut că, deşi reprezentarea în justiţie nu este de esenţa funcţiei sale de conducere, în baza dispoziţiilor consiliului local şi primarului, reclamanta reprezintă în justiţie UAT Topoloveni şi/sau autorităţile publice locale. Cu toate acestea, în speţă nu se poate concluziona că actele reclamantei de reprezentare în justiţie a numitelor C. şi B. au legătură cu funcţia sa publică.

Astfel, aşa cum rezultă din norma legală sus citată - art. 94 alin. (4) din Legea nr. 161/2003, actele efectuate de funcţionarul public în calitate de mandatar trebui să fie în legătură cu funcţia publică pe care o exercită. În accepţiunea legii, "în legătură cu" nu înseamnă "asemănător cu", ci implică o relaţie şi o dependenţă sau influenţă între actele pe care trebuie să le realizeze funcţionarul public şi funcţia sa. Cu alte cuvinte, dacă actele pe care funcţionarul este mandatat să le realizeze sunt acte specifice funcţiei sale publice sau acte ce pot fi influenţate - indiferent de manieră (direct sau indirect) şi indiferent de măsură - de funcţionarul respectiv în virtutea funcţiei pe care o exercită, atunci sunt în legătură cu funcţia publică, iar funcţionarul nu le poate efectua pentru altul, în calitate de mandatar al acestuia din urmă, fără să devină incompatibil. Legea nu are în vedere actele pe care funcţionarul le poate realiza în viaţa sa privată şi care nu implică funcţia publică sub niciun aspect.

În speţă, între reprezentarea judiciară realizată de reclamantă, în calitate de procurator, fără legătură cu studiile sale juridice ori cu profesia de consilier juridic, pentru numitele C. şi B. şi reprezentarea judiciară pe care reclamanta o asigură pentru UAT şi autorităţile publice locale, în calitate de funcţionar public de conducere şi împuternicit al primarului, nu există conexiune, ci asemănare în sensul în care şi într-un caz, şi în celălalt, reclamanta apără interesele altor persoane în faţa instanţei.

În cazul reprezentării persoanelor fizice, prin procură judiciară, într-un litigiu de drept privat, actele efectuate de reclamantă nu pot fi în niciun fel influenţate de actele de reprezentare sau de alte atribute ale funcţiei de secretar de oraş, pe care le-ar putea face reclamanta în exercitarea respectivei funcţii ori în considerarea acesteia.

Chiar dacă cele două persoane fizice, reprezentate în procesul civil având ca obiect "pretenţii" rezultate dintr-un delict civil, au figurat ca părţi/reprezentanţi legali ai unor părţi într-un alt proces, având alt obiect, în care Primarul oraşului Topoloveni a avut calitatea de intervenient în interesul altei persoane, fiind reprezentat pe bază de mandat de reclamantă, între prestaţiile reclamantei nu este legătura cerută de lege pentru a se invoca incompatibilitatea, actele de reprezentare realizate de reclamantă în prima situaţie fiind, aşa cum s-a arătat, străine de funcţia sa.

Înalta Curte apreciază drept legală sentinţa atacată şi îşi însuşeşte considerentele acesteia, pentru motivele ce vor fi arătate în cele ce urmează.

Astfel, se constată că nu sunt întemeiate criticile recurentului referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 94 alin. (4) din Legea nr. 161/2003, critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din noul C. proc. civ. Aceasta, în condiţiile în care actele efectuate de intimata reclamantă pentru reprezentarea în instanţă a unor persoane fizice, pârâte într-un proces având ca obiect daune morale pentru insultă şi calomnie (Dosar nr. x/2010 al Judecătoriei Topoloveni) nu au legătură cu funcţia publică exercitată de aceasta - secretar al oraşului Topoloveni. Înalta Curte are în vedere că litigiul sus-menţionat a fost unul de drept privat pur, obiectul acestuia excluzând existenţa unui interes public al unităţii administrativ-teritoriale menţionate.

În opinia Înaltei Curţi, sunt lipsite de relevanţă aspectele ce privesc atribuţiile intimatei reclamante referitoare la reprezentarea în instanţă a oraşului Topoloveni, dat fiind că interdicţia prevăzută de art. 94 alin. (4) din Legea nr. 161/2003 priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică (legătură ce nu a fost dovedită, ci doar afirmată de către recurentă) iar nu desfăşurarea unor activităţi similare ce nu implică în niciun fel autoritatea publică.

Înalta Curte apreciază că nu prezintă relevanţă nici faptul că intimata reclamantă a reprezentat oraşul Topoloveni în Dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Topoloveni, atâta timp cât obiectul acestui dosar (constatarea nulităţii parţiale a unor somaţii) nu are în mod obiectiv nicio legătură cu daunele morale solicitate în cadrul Dosarului nr. x/2010.

II.2 Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 noul C. proc. civ., reţinând că nu există motive de reformare a sentinţei va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr. 46 din 18 martie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 iunie 2017.

Procesat de GGC - NN