Liability transfer to authorized collector extinguishes waste tire collection obligations under environmental tax law

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL Galaţi, societate în insolvenţă, prin reprezentanţii săi legali, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea deciziei de impunere nr. 16 înregistrată sub nr. 53316/20.02.2014 şi a raportului inspecţiei fiscale nr. 16/53315/20.02.2014, acte emise de către autoritatea pârâtă, prin care au fost stabilite în sarcina sa obligaţii suplimentare de plată în valoare totală de 1.404.277,70 RON, din care 913.080 RON cu titlu de debit fond de mediu, 354. 235,70 RON cu titlu de dobânzi de întârziere şi 136.962 RON cu titlu de penalităţi.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 73 din 05 martie 2015, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei SC A. SRL Galaţi, prin lichidator judiciar B. practician C., formulată în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, având ca obiect anulare act administrativ şi, în consecinţă, a desfiinţat decizia de impunere numărul 16/20.02.2014, înregistrată la Administraţia Fondului pentru Mediu sub numărul 53316 din 20 februarie 2014 ca şi raportul de inspecţie fiscală numărul 16/20.02.2014, înregistrat la Administraţia Fondului pentru Mediu sub numărul 53315 din 20 februarie 2014.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva Sentinţei civile nr. 73 din 05 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în termen legal a declarat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din noul C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă, apreciind că hotărârea primei instanţe este netemeinică şi nelegală, a înfăţişat, în esenţă, următoarele critici:

- hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de fond şi-a argumentat soluţia pronunţată mai mult pe presupoziţii şi speculaţii pe care a încercat să le coreleze cu anumite prevederi legale incidente fără însă ca respectivele presupoziţii să se poată susţine în mod concret prin documentele existente la dosar;

- hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material atunci când a apreciat că societatea reclamantă şi-ar fi îndeplinit obligaţiile anuale de predare a anvelopelor uzate în cotă de 80%, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 170/12.02.2004, fiind astfel incident şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

- instanţa fondului în mod eronat, netemeinic şi nelegal a reţinut că societatea reclamantă ar fi realizat un transfer de responsabilitate în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor anuale stabilite prin H.G. nr. 170/2004, deoarece operaţiunile pe care susţine societatea că le-ar fi derulat în acest sens nu întrunesc condiţiile impuse de lege pentru a putea fi certificate ca transfer de responsabilitate către un alt operator; documentele prezentate de reclamantă în timpul inspecţiei fiscale nu atestă acest transfer de responsabilitate întrucât nu a fost întocmită documentaţia necesară potrivit legii şi nu s-a făcut dovada cantităţilor de deşeuri valorificate conform cerinţelor legale;

- adevărata problemă în cauză rezidă în faptul că reclamanta, prin documentele prezentate, nu poate demonstra realizarea transferului de responsabilitate către SC D. SRL în condiţiile stabilite de lege şi astfel nu poate demonstra că s-ar fi descărcat de responsabilitatea valorificării cantităţilor respective, nefiind relevantă motivarea instanţei de fond în sensul demonstrării faptului că societatea către care s-ar fi realizat presupusul transfer de responsabilitate ar fi deţinut autorizaţiile legale pentru realizarea operaţiunilor circumscrise demersului de preluare şi valorificare.

Recurenta-pârâtă a solicitat, pentru aceste motive, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi urmare a reţinerii cauzei spre rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamanta SC A. SRL

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă SC A. SRL Galaţi, prin lichidator judiciar B. a solicitat respingerea recursului promovat de recurenta AFM, apreciat ca fiind netemeinic şi nemotivat, cu consecinţa menţinerii hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, prin care, în mod corect, au fost desfiinţate actele administrative atacate.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 29 iunie 2016, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 16.02.2017, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil în principiu, s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor la data de 26.05.2017.

Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei reclamante, raportat şi la prevederile legale incidente, Înalta Curte, în urma propriei evaluări a hotărârii primei instanţe dar şi a probatoriului administrat în cauză, apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta intimată SC A. SRL Galaţi, societate în insolvenţă, prin lichidator judiciar B., a investit instanţa de contencios administrativ cu cererea de anulare a deciziei de impunere numărul 16 înregistrată sub numărul 53316 din 20 februarie 2014, privind obligaţii fiscale de plată la Fondul pentru Mediu, ca şi a actului care a stat la baza emiterii acesteia, respectiv a raportului de inspecţie fiscală nr. 16/53315/20.02.2016, menţionând că actele au rezultat în urma controlului fiscal la care a fost supusă societatea reclamantă, dispus de pârâta AFM, control care a cuprins perioada 01.01.2008 - 31.12.2012.

În perioada verificată, activitatea societăţii a constat din comercializarea anvelopelor noi şi second hand, din import şi din achiziţii intracomunitare.

Instanţa de fond a apreciat că este fondată cererea de chemare în judecată a societăţii reclamante şi drept urmare a hotărât desfiinţarea actelor contestate.

Judecătorul fondului a reţinut, în esenţă, raportat la prevederile legale incidente, cuprinse în H.G. nr. 170/2004 şi respectiv O.U.G. nr. 196/2005, expres menţionate şi analizate în cuprinsul hotărârii, ca şi faţă de înscrisurile existente la dosar, că societatea reclamantă a transferat anvelope uzate către colectorul SC D. SRL, respectiv cantitatea de 647.718 kg anvelope uzate, transferându-i acestui colector şi toate responsabilităţile, respectiv cele de sortare şi de depozitare a anvelopelor corespunzătoare categoriilor, reutilizabile şi nereutilizabile, de predare a anvelopelor uzate reutilizabile către persoanele juridice care comercializează astfel de anvelope, ca şi către persoanele juridice care desfăşoară activitatea de reciclare, valorificare termoenergetică sau refolosire ca atare.

S-a mai reţinut că SC D. SRL, colectorul, este autorizat legal şi cu obligaţiile stabilite conform art. 10 din H.G. nr. 170/2004, astfel că responsabilitatea societăţii reclamante care a introdus pe piaţă anvelope noi şi/sau uzate, destinate reutilizării, a încetat la data predării acestora către persoane juridice care le reutilizează, le refolosesc, le reciclează sau le valorifică termoenergetic, respectiv la data livrării către colectorul autorizat legal.

Considerentele decisive ale sentinţei, astfel redate rezumativ, sunt corecte şi în opinia instanţei de control judiciar care şi le însuşeşte, urmare şi a propriei analize asupra modului în care a fost aplicat cadrul normativ la elementele factuale ale cauzei.

Trecând astfel la analiza punctuală a criticilor înfăţişate de recurenta pârâtă, Înalta Curte constată că printr-un prim motiv de recurs invocat, recurenta susţine, în temeiul art. 488 pct. 6 C. proc. civ., că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ci doar presupoziţii şi speculaţii neîntemeiate.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată răspunde exigentelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul fondului argumentând în mod cuprinzător şi coerent soluţia adoptată.

Reproşul recurentei în sensul că prima instanţă şi-a argumentat soluţia adoptată pe presupoziţii şi speculaţii care nu se susţin prin documentele existenţe la dosar, nu este întemeiat şi nici apt de a antrena incidenţa motivului de recurs arătat, în prezenta cauză.

Înalta Curte constată astfel, pe de o parte, că recurenta nu a identificat în mod efectiv şi nici nu a arătat în ce anume au constat presupoziţiile şi speculaţiile la care s-a referit, iar, pe de altă parte, că raţionamentul instanţei de fond în susţinerea soluţiei adoptate, s-a bazat pe analiza concretă a documentelor aflate la dosar, prin raportare la prevederile legale incidente, expres redate şi în mod în real examinate.

Nefondate sunt în opinia instanţei de control judiciar şi criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizând pretinsa încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material.

Recurenta-pârâtă susţine că societatea reclamantă-intimată nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile anuale de predare a anvelopelor uzate în cotă de 80% în conformitate cu prevederile H.G. nr. 170/2004, reiterând practic susţinerile prezentate şi cu ocazia judecăţii în fond a cauzei şi cuprinse în întâmpinarea depusă la cererea de chemare în judecată.

Se susţine astfel că documentele prezentate de societatea reclamantă în timpul inspecţiei fiscale nu atestă transferul de responsabilitate către SC D. SRL, în condiţiile stabilite de lege deoarece nu ar fi fost întocmită documentaţia necesară potrivit legii şi nu s-a făcut dovada cantităţilor de deşeuri valorificate conform cerinţelor impuse de lege.

Contrar celor susţinute de recurent, Înalta Curte constată că prima instanţă a realizat în cauză o analiză detaliată şi coerentă cu privire la situaţia ambelor societăţi în discuţie, prin raportare la obligaţiile legale ce le revin în ceea ce priveşte activitatea de reciclare şi/sau valorificare termoenergetică a anvelopelor uzate, pornind tocmai de la constatările cuprinse în raportul de inspecţie fiscală nr. 16 din 20 februarie 2014.

Din această perspectivă, prima instanţă a clarificat atât raporturile juridice născute între societatea reclamantă şi SC D. SRL, în calitate de colector, examinând protocolul de colaborare încheiat la data de 23.03.2006, cu privire la care, în mod corect a reţinut că este un acord de voinţă al părţilor din cuprinsul căruia rezultă, cu claritate, transferul de responsabilitate către colector cu obligaţiile conform art. 10 din H.G. nr. 170/2006, şi cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie de fond pentru mediu, expres indicate în preambulul protocolului.

Instanţa de control judiciar reţine totodată că judecătorul fondului a analizat distinct şi a stabilit corect că toate actele întocmite de către societatea reclamantă şi demersurile de predare a anvelopelor uzate s-au realizat în mod legal, în scopul îndeplinirii obligaţiilor anuale ale societăţii reclamante, prevăzute în legislaţia specifică a Fondului pentru Mediu.

Apare aşadar ca fiind întemeiată şi justificată concluzia primei instanţe în sensul că nu se impunea stabilirea obligaţiilor de plată suplimentare în sarcina intimatei, pentru cantitatea de anvelope pretins a fi fost nepredate, atâta timp cât s-a demonstrat ca aceasta a predat către colectorul SC D. SRL cantitatea totală de 647.718 kg., în plus chiar cu 108.158 kg., astfel cum rezultă şi din toate celelalte documente întocmite, respectiv avizele de însoţire a mărfii, formularele de încărcare descărcare deşeuri nepericuloase, atestate prin semnătura reprezentanţilor implicaţi în aceste operaţiuni.

În fine, nefondate sunt în opinia Înaltei Curţi şi susţinerile recurentei pârâte în ceea ce priveşte greşita apreciere a instanţei de fond cu referire la nerespectarea de către societatea intimată a obligaţiei de a fi prezentat organului de control situaţia eliberată de către operatorul economic valorificator SC E. SA, prin care să se evidenţieze distinct cantităţile de anvelope uzate reciclate şi/sau valorificate termoenergetic, dintre cele predate către SC D. SRL precum şi metoda de valorificare.

Prima instanţa a răspuns convingător şi acestei critici, arătând că nu pot fi confundate obligaţiile societăţii reclamante cu obligaţiile colectorului şi/sau ale valorificatorului.

În plus, instanţa de control judiciar reţine, raportat chiar la prevederile art. 3 lit. b) din protocolul de colaborare, că SC D. SRL devine proprietarul anvelopelor uzate din momentul colectării, şi, la rândul său, a predat valorificatorului termoenergetic SC E. SA Bicaz cantitatea de 7.702,990 tone în scopul eliminării prin valorificare termoenergetică/co-incinerare, în care, în mod incontestabil a fost inclusă şi cantitatea de 647.718 kg. anvelope uzate predate de societatea reclamantă către corectorul cu care a încheiat protocolul de colaborare.

Societatea reclamantă- intimată nu a prezentat organului de control situaţia eliberată de către operatorul economic valorificator SC E. SA întrucât nu avea o relaţie comercială directă cu acest operator şi nicio obligaţie legală în acest sens.

Pentru toate considerentele expuse, reţinând aşadar legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de prima instanţă, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul de faţă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, împotriva Sentinţei civile nr. 73 din 05 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2017

Procesat de GGC - GV