EU funds eligibility ruling: procurement costs annulled, €52,061.21 claim quashed; rest upheld.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanta SC A. SA Bistriţa, a chemat în judecată Ministerul Fondurilor Europene, Direcţia Generală Mecanisme şi Instrumente Financiare Nerambursabile, solicitând anularea Deciziei nr. 170 din 19 iulie 2013, emisă de către această autoritate pârâtă, de respingere a contestaţiei formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 29 mai 2013, cu consecinţa anulării şi a acestui Proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 29 mai 2013, prin care s-a constatat l că suma de 229.715,88 euro, nu se încadrează în categoria sumelor eligibile şi drept urmare această sumă a fost declarată neeligibilă, dispunându-se recuperarea de la societatea reclamantă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 242 din 28 aprilie 2015 Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA Bistriţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Mecanisme şi Instrumente Financiare Nerambursabile.

Prin Încheierea nr. 38 din 15 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a respins cererea de completare a Hotărârii nr. 242 din 28 aprilie 2015, formulată de reclamanta SC A. SA Bistriţa, prin care s-a solicitat să se constate că hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia.

Curtea de Apel a reţinut, faţă de obiectul cererii formulate, că nu sunt incidente dispoziţiile art. 444 (1) C. proc. civ.

3. Cererea de recurs şi motivele înfăţişate

Împotriva Sentinţei civile nr. 242 din 28 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în termen legal a declarat recurs reclamanta SC A. SA Bistriţa, invocând ca temei, în drept, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, în cuprinsul cererii de recurs, următoarele critici şi motive au fost dezvoltate:

sentinţa atacată este nemotivată şi contradictorie, contrar obligaţiei instanţei de motivare, pertinentă, completă şi întemeiată a deciziilor sale, ca singur mijloc prin care se poate verifica respectarea legii dar şi al dreptului la un proces echitabil, astfel cum s-a susţinut constant în jurisprudenţa consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului; şi în practica instanţei supreme s-a arătat constant că o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează practic cu inexistenta motivării; incidenţa acestui motiv impune admiterea recursului declarat, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare; hotărârea fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită normelor de drept material, în condiţiile în care corecţia financiară în cuantum de 5% din valoarea cheltuielilor declarate pentru contractul ISPA, reprezentând suma de 124.883,47 euro, a fost aplicată fără a se menţiona în mod expres fapta recurentei, enunţul general fiind apreciat ca un abuz din parte autorităţii de control şi încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cu care procesul-verbal de constatare trebuie să conţină printre elementele obligatorii pentru valabilitatea sa, şi motivele de fapt; corecţia financiară în cuantum de 5% din valoarea proiectului în cuantum de 124.883,47 euro este nelegală şi netemeinică în condiţiile în care a fost aplicată fără a se menţiona în mod expres încerc constă fapta de nerespectarea prevederilor legislaţiei naţionale şi comunitare privind achiziţiile publice, neregula nefiind individualizată; societatea recurentă a achitat executantului suma de 52.217,14 euro reprezentând costuri suplimentare de execuţie, datorate extinderii de timp raportat la faptul că nu s-au obţinut documentele necesare începerii construcţiei; acesta este considerat caz fortuit, respectiv un eveniment neprevăzut din punct de vedere tehnic; societatea a achitat şi suma de 554,06 euro reprezentând contravaloarea unor lucrări de reparaţii prevăzute în documentaţie şi deşi instanţa arătat faptul că aceste sume sunt eligibile nu a motivat decizia sa de a respinge în cele din urmă aprecierea vizând ne-eligibilitatea sumei;

în ceea ce priveşte suma de 52.061,21 euro, ce reprezintă contravaloarea pieselor de schimb solicitate prin documentaţia de atribuire, avizată chiar de Autoritatea de Management şi OPCP, şi aceasta a fost achitată de recurenta contractorului întrucât aveau rolul de a susţine operarea investiţiei în cazul în care apăreau anumite defecţiuni la instalaţiile acesteia; apare ca fiind eronată logica inspectorilor de control ca şi logica instanţei care nu a analizat natura acestor cheltuieli care nu pot fi considerate eligibile doar în cazul în care ar fi apărut defecţiunile ce se impuneau a fi reparate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Ministerul Fondurilor Europene, legal reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice a solicitat în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 08 decembrie 2016, raportul a fost analizat de completul de filtru şi s-a dispus comunicarea acestuia în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea de şedinţă din 30 martie 2017, completul de filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a declarat recursul reclamantei SC A. SA ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi a fixat termen în şedinţă publică pentru judecata pe fond a recursului, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, faţă de criticile formulate de recurentul pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea reclamantei-intimate, Înalta Curte, în urma re-verificării probatoriului administrat prin raportare la prevederile legale incidente, apreciază că recursul este fondat, numai în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă SC A. SA Bistriţa, a investit instanţa de contencios administrativ competentă cu cererea de anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 29 mai 2013, precum şi a Deciziei nr. 170 din 19 iulie 2013, emise de Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Mecanisme şi Instrumente Financiare Nerambursabile, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit datorat în cuantum de 229.715,88 euro, fonduri ISPA şi BS, incluzând cheltuieli neeligibile şi 5% corecţie financiară din valoarea cheltuielilor declarate pentru întreg contractul 2003/RO/16/P/PE/025-03, în sumă de 124.883,47 euro, "Reabilitarea şi extinderea sistemului de alimentare cu ape şi canalizare în municipiul Bistriţa, jud. Bistriţa-Năsăud".

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei-recurente, reţinând, în esenţă, că, cheltuielile finanţate de la O.U.G. nr. 135/2007 sunt eligibile din punct de vedere al finanţării naţionale, dar sunt neeligibile din perspectiva surselor de finanţare eligibile în memorandumul de finanţare.

În ceea ce priveşte criticile reclamantei-recurente cu privire la suma de 52.061,21 euro, reprezentând contravaloarea achiziţionării pieselor de schimb care au fost solicitate prin documentaţia de atribuire, judecătorul fondului, raportat şi la concluziile cuprinse în raportul de audit a reţinut că piesele de schimb existau în stoc la data finalizării misiunii pe teren, nefiind utilizate până la finalizarea proiectului şi perioadei de notificare a defecţiunilor, motiv pentru care, cheltuielile aferente achiziţionării lor nu sunt eligibile întrucât la momentul utilizării efective vor constitui costuri de operare ale staţiei de tratare a apei potabile.

Trecând la analiza efectivă a motivelor de nelegalitate înfăţişate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, Înalta Curte, re-verificând atât conţinutul sentinţei recurate cât şi probatoriul administrat în cauză, prin raportare la normele legale incidente, reţine că nu sunt întemeiate criticile recurentei subsumate motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizând în esenţă nemotivarea sau motivarea contradictorie a unei hotărâri judecătoreşti.

Este adevărat că judecătorul fondului a înfăţişat, în cuprinsul sentinţei atacate, o motivare succintă în susţinerea soluţiei adoptate, motivare pe care însă instanţa de control judiciar o apreciază ca fiind concretă şi omogenă, corespunzătoare prevederilor art. 425 C. proc. civ., în condiţiile în care cuprinde efectiv toate elementele necesare şi legale pe baza cărora se poate realiza controlul de legalitate de către instanţa de recurs.

Aşadar, contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, se apreciază că hotărârea atacată cuprinde considerentele care au stat la baza adoptării soluţiei de respingere a acţiunii reclamantei, neputându-se aprecia în sensul inexistenţei motivării, sau al caracterului necorespunzător al acesteia în raport cu complexitatea cauzei.

Cu referire la criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt întemeiate numai susţinerile cu referire la suma de 52.061,21 euro reprezentând contravaloarea pieselor de schimb, în condiţiile în care, în acord cu cele susţinute în cererea de recurs, rezultă că documentaţia de atribuire cuprindea inclusiv aceste piese de schimb ce aveau rolul de a susţine operarea investiţiei în cazul în care apăreau anumite defecţiuni la instalaţiile acesteia. Aceste cheltuieli au fost efectuate în timpul derulării programului şi nu după finalizarea acestuia.

Simpla împrejurare că piesele de schimb existau în stoc la data finalizării misiunii pe teren, nefiind utilizate până la finalizarea proiectul şi a perioadei de notificare a defecţiunilor, astfel cum a reţinut prima instanţă, nu reprezintă însă în opinia instanţei de control judiciar un argument care să conducă la stabilirea caracterului neeligibil al acestora.

Faţă de prevederile Anexei III.2, Secţiunea a IX-a parag. (4) din Memorandumul de finanţare, în care se arată: "Cheltuieli de operare costuri curente ale proiectelor asistate - (a) orice tip de costuri de operare apărute după finalizarea proiectului nu sunt eligibile", se reţine aşadar, în acord cu cele susţinute de recurentă, că memorandumul de finanţare califică eligibilitatea acestor sume doar raportat la momentul efectuării cheltuielii şi nu din punct de vedere al momentului utilizării efective a bunurilor achiziţionate, aşa cum eronat s-a reţinut de către prima instanţă.

De altfel şi dintr-o perspectivă de logică a raţionamentului, nu se poate acredita ideea că sumele achitate de către recurenta-reclamantă pentru piesele de schimb erau eligibile numai în ipoteza în care apăreau defecţiuni la instalaţiile investiţiei şi acesta era utilizată ca atare. În documentaţia de atribuire avizată de către Autoritatea de Management şi OPCP oarecare condiţie de altfel nici nu este menţionată.

Concluzionând pe acest aspect Înalta Curte primind criticile recurentei reclamante urmează aşadar, să admită recursul, să caseze sentinţa atacată şi, în rejudecare, să anuleze actele contestate pentru suma de 52.061,21 euro reprezentând contravaloarea pieselor de schimb.

Totodată, Înalta Curte arată că urmează a fi respinse ca neîntemeiate celelalte critici înfăţişate de recurenta-reclamantă în ceea ce priveşte sumele de 124.883,47 euro, reprezentând 5% corecţie financiară, 52.217,14 euro reprezentând costuri suplimentare de execuţie datorate extinderii de timp şi 554,06 euro reprezentând contravaloarea unor lucrări de reparaţii, reţinându-se valabilitatea argumentelor cuprinse în actele atacate precum şi în hotărârea recurată.

În cauză prezintă relevantă şi împrejurarea evidenţiată de intimata pârâtă în sensul că, sumele eligibile plătite în conformitate cu O.U.G. nr. 135/2007 nu sunt solicitate la rambursare de la CE, fiind utilizate pentru înlocuirea cheltuielilor neeligibile din cadrul măsurii declarate în cadrul memorandumului de finanţare, pentru atingerea plafonului maxim de rambursare din memorandumul de finanţare şi pentru constituirea fondului de cheltuieli eligibile din cadrul declaraţiei finale de cheltuieli.

Drept urmare, în mod corect instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce priveşte cheltuielile finanţate de la O.U.G. nr. 135/2007, acestea sunt eligibile din punct de vedere al finanţării naţionale dar sunt neeligibile din perspectiva surselor de finanţare eligibile în memorandumul de finanţare.

În plus, este de reţinut că, în adevăr, în legătură cu cheltuiala în suma de 52.217,04 euro, motivul invocat de recurentă nu poate fi primit întrucât aspect aspectele indicate nu pot reprezenta o circumstanţă imprevizibilă, un caz fortuit, beneficiarul având obligaţia ca, anterior lansării procedurii de achiziţie, să asigure şi să identifice toate elementele necesare atingerii obiectivelor contractului.

În ceea ce priveşte suma de 554,06 euro cheltuieli declarate ca neeligibile, (lucrări de reparaţii tencuieli interioare în jurul tocurilor şi pervazurilor la uşi şi ferestre) precum şi corecţia financiară de 5% din valoarea cheltuielilor declarate pentru întreg contractul 2003/RO/16/P/PE/025-03, în sumă de 124.883,47 euro, aplicată pentru nerespectarea prevederilor legislaţiei naţionale şi comunitare privind achiziţiile publice, respectiv neîndeplinirea de către ofertantul câştigător a tuturor criteriilor de selecţie stabilite în documentaţia de atribuire, se reţine, pe de o parte, că recurenta reclamanta nu a depus niciun fel de observaţii în procedura de emitere a titlului de creanţă, cu referire la aceste aspecte, după cum nu a formulat critici concrete de nelegalitate, cu trimitere la dispoziţii legale incidente, nici cu ocazia judecăţii în fond şi nici prin cererea de recurs, care să contureze o soluţie contrară celei adoptate de prima instanţă.

Prin urmare, faţă de toate considerentele mai sus expuse, apreciind ca nu pot fi primite decât în parte criticile recurentei reclamante, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, republicată, şi al art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul de faţă, va casa sentinţa atacată şi în rejudecare, va admite în parte acţiunea reclamantei, în limitele sus arătate, anulând actele atacate numai pentru suma de 52.061, 21 euro şi menţinându-le în rest.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva Sentinţei civile nr. 242/2015 din 28 aprilie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, admite în parte acţiunea reclamantei SC A. SA

Anulează Procesul-verbal de constatare al neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 29.05.2013 şi Decizia nr. 170 din 19.07.2013, ambele emise de Ministerul Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene) numai pentru suma de 52.061,21 euro.

Menţine în rest actele administrative atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2017.

Procesat de GGC - GV