Clawback Tax Calculation: Constitutional Prohibition of Including VAT and Commercial Markups in the Tax Base

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.08.2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, anularea adresei nr. MS/706/FD/332 din 18.02.2014 privind soluţionarea contestaţiei administrative, precum şi a adresei nr. MS/FD/541/310 din 31.01.2014, privind consumul centralizat de medicamente aferent trimestrului IV al anului 2013, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1576 din 4 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, şi a dispus anularea adresei C.N.A.S. nr. MS/FD/541/310/2014 privind consumul centralizat de medicamente aferent trimestrului IV/2013, precum şi adresa C.N.A.S. nr. MS/706/FD/332/18.02.2014 privind soluţionarea contestaţiei administrative.

3. Cererea de recurs formulată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., susţinându-se, în esenţă, următoarele:

3.1. În ceea ce priveşte existenţa unor erori în legătură cu medicamentele incluse consumul centralizat de medicamente corespunzător trimestrului IV 2013;

Cu referire la acest aspect, s-a arătat că prima instanţă înlăturase în mod greşit apărarea recurentei pârâte, care susţinuse că la stabilirea consumului centralizat de medicamente trebuie să se aibă în vedere lista de medicamente comunicată de DAPP, pentru care însăşi DAPP declară că datorează taxa clawback.

S-a arătat că prevederile art. 4 alin. (2) şi (2/1) din O.U.G. nr. 77/2011 sunt clare în privinţa obligaţiei DAPP în legătură cu depunerea listei de medicamente pentru care se datorează taxa clawback, precum şi faptul că, în aplicarea respectivelor dispoziţii legale, intimata reclamantă procedase la transmiterea listei medicamentelor pentru care datorează contribuţia trimestrială.

S-a susţinut că tocmai lista medicamentelor transmisă CNAS de către intimata reclamantă fusese avută în vedere la stabilirea consumului de medicamente aferent trimestrului IV 2013, fiind luate în considerare numai acele coduri de medicamente pentru care furnizorii de servicii medicale şi medicamente au raportat date de consum în trimestrul de referinţă, nicidecum toate medicamentele pentru care intimata reclamanta deţinea autorizaţie de punere pe piaţă, cum eronat se reţinuse prin sentinţa primei instanţe.

De asemenea, a fost criticată şi constatarea instanţei de fond privind pretinsa eroare săvârşită de CNAS prin includerea în consumul decontat a valorii unor medicamente necomercializate de intimata reclamantă.

S-a arătat că toate codurile CIM contestate în cauză au fost declarate de însăşi intimata reclamantă în lista de medicamente depusă de aceasta în temeiul art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, listă de medicamente înregistrată la CNAS sub nr. 13915 din 27.10.2011, nr. DMS/SM/1315 din 29.03.2013, nr. RG/9342 din 16.08.2012 şi nr. MS/SM/164 din 15.01.2014.

De asemenea, au fost menţionate poziţiile ocupate de fiecare produs în parte în listele de medicamente înregistrate la CNAS, indicându-se, totodată, cum au fost utilizate şi raportate codurile CIM în discuţie în consumul aferent trimestrului IV 2013.

Astfel, în privinţa codurilor CIM W56878001, W56878006, W56879001 W56879004, W57199001 şi W55573005, s-a arătat acestea au fost utilizate şi raportate în consumul aferent trimestrului IV 2013 exclusiv prin canalele de eliberare menţionate la art. 5 alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 77/2011, iar codurile CIM W56881003, W56882003, W57409002, W58555001, W59704002 şi W59705002 au fost utilizate şi raportate în consumul aferent trimestrului IV 2013 exclusiv prin canalele de eliberare menţionate la art. 5 alin. (4) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2011, fiind incluse în Lista cu preţurile de referinţă ale medicamentelor (denumiri comerciale) din CANAMED, listă aprobată prin ordin al preşedintelui CNAS şi elaborată în baza Listei cuprinzând DCI - urile de care beneficiază asiguraţii pe bază de prescripţie medicală în tratamentul ambulatoriu aprobată prin H.G. nr. 720/2008.

S-a arătat că orice medicament pus pe piaţă în baza unei autorizaţii de punere pe piaţă este eligibil a se încadra în una sau mai multe din categoriile de medicamente prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, a fi utilizat şi raportat prin canalele de eliberare menţionate la art. 4 alin. (5) şi, implicit, a se regăsi în consumul trimestrial de medicamente suportat din FNUASS şi bugetul MS, consum aferent vânzărilor plătitorului de contribuţie pentru medicamentele din Lista depusă pentru care se datorează contribuţie trimestrială.

De asemenea, s-a solicitat să se constate că datele transmise de recurenta pârâtă CNAS către intimata reclamantă A. SRL prin adresa CNAS nr. MS/FD 541/310/31.01.2014 pentru medicamentele codificate 'W56878001', 'W56878006', 'W56879001', 'W56879004', 'W56881003', 'W56882003', *W57199001', 'W57409002', 'W55573005', 'W58555001', 'W59704002', 'W59705002' sunt conforme şi respectă întocmai datele raportate în format electronic de furnizorii de servicii medicale şi medicamente, fapt demonstrat cu copia listată ("print screen") efectuată din aplicaţia de interogare a bazelor de date, furnizată de Direcţia Suport Sisteme Informatice, pentru medicamentele mai sus menţionate.

În concluzie, având în vedere că respectivele medicamente, raportate de furnizorii de servicii medicale şi medicamente, se regăsesc în listele depuse de intima reclamantă în baza art. 4 alin. (2) şi (21) din O.U.G. nr. 77/2011, s-a solicitat să se constate că nu exista nicio eroare în legătură cu medicamentele incluse consumul centralizat de medicamente corespunzător trimestrului IV 2013.

3.2. Referitor la includerea TVA în valoarea consumului trimestrial individual de medicamente, corespunzător trimestrul IV 2013;

Cu referire la acest aspect, s-a arătat că prima instanţă reţinuse în mod greşit argumentele intimatei reclamante şi interpretase eronat dispoziţiile legale speciale aplicabile în cauza dedusă judecăţii.

S-a arătat astfel că prin sentinţa instanţei de fond se reţinuse că valoarea consumului de medicamente transmis intimatei reclamante conţine TVA, iar potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39/2013, contribuţia trimestrială reprezentă un procent aplicat nu numai asupra preţului în sine al medicamentelor, ci şi asupra taxei pe valoarea adăugată aplicată preţului medicamentelor, ceea ce echivalează cu un impozit la impozit.

S-a solicitat să se constate că, deşi instanţa de fond îşi întemeiase în mod hotărâtor soluţia pe considerentele Deciziei nr. 39/2013 a Curţii Constituţionale, respectiva hotărâre nu prevedea însă şi nu stabilise în sarcina CNAS obligaţia de a deduce TVA din valoarea consumului individual; instanţa de contencios constituţional a stabilit doar că respectiva contribuţie trimestrială nu putea fi calculată la valoarea consumului individual care să cuprindă TVA.

S-a arătat că instanţa Curţii Constituţionale a statuat cu privire la faptul că respectiva contribuţie trimestrială trebuie calculată la valoarea consumului individual de medicamente fără TVA.

Prin dispoziţiile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 se prevede că obligaţia de a calcula contribuţia trimestrială îi revine deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor, nicidecum CNAS.

Ca urmare, s-a arătat de către recurenta pârâtă că, din coroborarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate cu considerentele Deciziei Curţii Constituţionale, rezultă în mod neechivoc că obligaţia privind scăderea TVA înainte de calcularea contribuţia trimestrială revine deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă/reprezentanţilor acestora. Excluderea de către CNAS a acestei taxe din consumul centralizat de medicamente echivalează cu încălcarea prevederilor legale speciale din legislaţia naţională, întrucât mecanismul clawback presupune includerea TVA-ului în consumul centralizat de medicamente înregistrat la nivelul CNAS suportat din FNUASS şi din bugetul MS. Acest preţ include TVA şi în mod firesc şi consumul înregistrat va include şi TVA.

Ca atare, s-a solicitat să se constate că recurenta pârâtă CNAS nu avea temei legal pentru a proceda la deducerea TVA din valoarea consumului centralizat de medicamente atribuit intimatei reclamante prin datele transmise cu adresa nr. MS/FD/541/310/2014.

În schimb, intimata reclamantă a fost informată cu privire la faptul că, pentru trimestrul IV 2013, consumul de medicamente conţine şi TVA, urmând ca acesta să fie scăzut de fiecare DAPP.

Prin urmare, s-a arătat că intimata reclamanta avea posibilitatea de a scădea TVA stabilit în procent de 9% în conformitate cu prevederile art. 140 din C. fisc. , situaţie în care nu se putea constata existenţa vreunei încălcări a principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale.

3.3. În ceea ce priveşte includerea adaosurilor comerciale în valoarea consumului trimestrial de medicamente:

Cu referire la acest aspect, sentinţa instanţei de fond a fost criticată pentru greşita reţinere că aplicarea procentului "p" la valoarea adaosurilor comerciale (venituri care aparţin altor entităţi decât DAPP, respectiv distribuitorii angro şi farmaciilor) şi taxarea DAPP cu privire la aceste venituri reprezintă o măsură nelegitimă de impunere, în condiţiile în care, potrivit O.U.G. nr. 77/2011, valoarea consumului de medicamente nu se stabileşte prin raportare la preţul medicamentelor, astfel cum acestea sunt puse pe piaţă de deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă, ci prin raportare la preţul final al medicamentelor, respectiv la preţul practicat de ultimul agent economic din lanţul de vânzare, incluzând adaosul comercial de distribuţie şi adaosul comercial de farmacie.

S-a arătat astfel că norma legală de la art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 instituie o formulă de calcul fundamentată pe valoarea consumului de medicamente suportate, potrivit legii, din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

S-a mai arătat că valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie, adică a medicamentelor suportate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, este reprezentată de valoarea finală la care medicamentele ajung la pacienţi prin farmacii spitale şi centre de dializă, acest lucru rezultând din modul de centralizare a datelor prevăzut de art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011.

Valoarea consumului de medicamente se determină în funcţie de valoarea de compensare a medicamentelor şi nu în funcţie de preţul de vânzare practicat de deţinătorul de APP în lanţul de distribuţie, în acest context fiind de menţionat faptul că existenţa intermediarilor în lanţul de distribuţie al medicamentelor este impusă prin lege, farmaciile şi distribuitorii având calitatea de intermediari în circuitul medicamentelor de la deţinătorul de APP la pacienţi.

S-a mai arătat şi că, pentru fiecare medicament care se acordă în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cadrul normativ actual impune stabilirea unui preţ de referinţă/preţ de decontare pentru programele naţionale de sănătate, iar în prezenţa unor norme juridice care reglementează preţurile maximale autorizate în condiţiile legii de distribuitori şi farmacii pe lanţul de distribuţie al medicamentelor, nu se poate susţine că deţinătorii de APP ar fi în imposibilitate de a prevedea/previziona, într-un grad rezonabil, consecinţele produse după comercializarea produselor, fiind, totodată, protejate şi interesele legitime ale producătorilor de medicamente, prin posibilitatea cunoaşterii preţurilor maximale la care se comercializează medicamentele.

Distinct de aceasta, s-a mai arătat că valoarea finală a adaosurilor comerciale care se regăsesc în preţul final de vânzare este rezultatul raporturilor comerciale stabilite între producătorii de medicamente şi distribuitori, respectiv distribuitori şi farmacii, rezultă că procentul de adaos stabilit efectiv în cadrul raporturi comerciale, nu poate fi controlat şi nici determinat de CNAS, respectiv CAS.

Pe de altă parte, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, procentul "p" se calculează asupra valorii consumului de medicamente suportate din bugetul FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii.

Ca urmare, conform celor mai sus arătate, decontarea se face în baza relaţiilor contractuale dintre casele de asigurări de sănătate şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente (farmacii, spitale şi centre de dializă). Acestora le sunt decontate medicamentele acordate asiguraţilor la preţul de referinţă/decontare raportat la preţul practicat de farmacie, respectiv preţul de vânzare cu amănuntul, care nu poate fi controlat în cadrul raportului juridic dintre casa de asigurări de sănătate şi farmacie, acesta stabilindu-se în baza raporturilor comerciale dintre producător - distribuitor - farmacie.

Mai mult decât atât, prin Decizia nr. 665/2014, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, invocată în cauza pendinte, Curtea Constituţională a statuat că există două categorii de deţinători ai autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, şi anume, unii care sunt obligaţi la plata contribuţiei trimestriale şi alţii cărora nu le incumbă această obligaţie legală.

Diferenţa dintre cele două categorii rezidă în faptul că suportarea contravalorii medicamentelor puse pe piaţă de prima categorie se realizează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii. Or, din această perspectivă, contribuţia trimestrială la care sunt obligaţi aceşti deţinători de autorizaţii de punere pe piaţă apare ca fiind instituită în considerarea faptului că aceştia beneficiază de un real avantaj, şi anume, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii medicamentelor având, aşadar, o exclusivitate în a se "îndestula" din cele două fonduri.

În acelaşi sens, Curtea Constituţională a reţinut faptul că această contribuţie trimestrială a fost reglementată de legiuitor exclusiv prin prisma faptului că acestor deţinători li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), avantaj care nu se acordă şi celorlalţi subiecţi care desfăşoară o astfel de activitate comercială. Deţinătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piaţă a medicamentelor şi au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuţiei clawback.

3.4. În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată stabilite în sarcina recurentei pârâte, s-a solicitat să se constate că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a legii la situaţia existentă în cauză.

S-a arătat astfel că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată rezidă în culpa procesuală a părţii "care cade în pretenţii". Cheltuielile de judecată sunt prevăzute de alin. (2) şi (3) ale art. 274 C. proc. civ. Astfel, potrivit alin. (3), judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Invocându-se jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia partea care a câştigat procesul nu va putea obţine decât rambursarea acelor cheltuieli cu privire la care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil, s-a solicitat să se constate că, în speţă, cheltuielile de judecată acordate de prima instanţă erau nejustificat de mari, raportat la obiectul litigiului şi complexitatea cauzei.

Critica referitoare la greşita soluţionare în cauză a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în proces de către intimata-reclamantă a fost susţinută şi cu argumente vizând destinaţia specială, precisă şi limitată a bugetului FNUASS, precum şi faptul că orice grevare a acestui buget produce o serie de aspecte cu impact negativ asupra veniturilor şi influenţează procedura de gestionare a acestuia.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea intimatei-reclamante A. SRL, s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea în totalitate a sentinţei primei instanţe, în esenţă, pentru motivele şi apărările invocate prin cererea de chemare în judecată.

4.1. S-a arătat că prima instanţă reţinuse în mod corect că în consumul atribuit intimatei reclamante nu putea fi inclusă valoarea unor medicamente pe care aceasta nu le comercializase, fiind întemeiată concluzia formulată, în sensul că taxa clawback nu se datorează aprioric pentru toate medicamentele pentru care există autorizaţie de punere pe piaţă, ci, doar prin raportare la acele medicamente care sunt efectiv comercializate într-un anumit trimestru, art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 menţionând expres că taxa se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente, nu asupra medicamentelor pentru care există autorizaţie de punere pe piaţă.

De asemenea, s-a arătat că includerea în lista ce explicitează consumul de medicamente decontat în trimetrul IV 2013 a unor produse necomercializate de plătitorul contribuţiei afectează legalitatea actului administrativ contestat deoarece comunică o valoare a consumului individual şi, implicit, a consumului total şi procentului "p" greşită.

S-a mai arătat că declaraţiile de import aferente trimestrului III 2011 şi trimestrului IV 2013 confirmă susţinerile intimatei reclamante, privind faptul că acesta nu a comercializat/importat niciodată în România medicamentele având codurile CIM W56878001 şi W56878006.

S-a mai arătat şi că includerea acestor medicamente în lista celor pentru care intimata reclamantă întruneşte calitatea de deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă (DAPP) nu determină stabilirea contribuţiei cu luarea în considerare a consumului respectivelor medicamente.

Sub acest aspect, a fost subliniată observaţia instanţei de fond care a menţionat că listele de medicamente depuse de DAPP la CNAS nu fac decât dovada medicamentelor pentru care DAPP-ul declarant are APP, iar nu şi dovada vânzărilor şi decontărilor efective. Sarcina probei vânzărilor şi decontărilor efective revine CNAS, în calitate de autoritate publică emitentă a unui act administrativ individual, şi aceasta tocmai pentru că doar CNAS deţine această informaţie atât din situaţia efectivă a decontărilor, cât şi din raportările consumului decontat.

S-a concluzionat că existenţa unei APP pentru un medicament din categoria definită în art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 obligă numai la notificarea acestui medicament către CNAS, în condiţiile art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, iar nu şi la plata taxei clawback, contribuţie care se datorează exclusiv în situaţia în care au existat efectiv vânzări decontate în trimestrul de referinţă, pentru acel medicament, din FNUASS şi Bugetul Ministerului Sănătăţii, deoarece, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, pentru calculul taxei clawback se ia în considerare valoarea consumului decontat aferent vânzărilor DAPP obligat la plata taxei.

În plus, s-a solicitat să se constate că valoarea consumului nu putea fi influenţată în sensul stabilit prin notificarea emisă în cauză nici pe considerente legate de provenienţa medicamentelor din stocuri anterioare, în contextul în care intimata reclamantă dovedise cu înscrisurile depuse în probaţiune că nu comercializase vreodată respectivele medicamente pe piaţa din România, fapt ce nu putea fi înlăturat/contestat de raportările efectuate de furnizorii de servicii medicale către CNAS, cu privire la medicamentele comercializate, recurenta pârâtă, în calitate de emitent al actului administrativ, având obligaţia de a demonstra realitatea datelor care au stat la baza determinării valorilor consumului/vânzărilor individuale comunicate DAPP.

4.2. În ceea ce priveşte critica circumscrisă includerii TVA în baza de calcul a taxei clawback, s-a arătat că prima instanţă reţinuse în mod corect nelegalitatea actelor administrative şi pe temeiul acestui aspect,, raţionamentul şi soluţia instanţei de fond fiind justificate în raport de interpretarea şi considerentele Deciziei nr. 39/2012 a Curţii Constituţionale, prin care a fost constatată neconstituţionalitatea art. 3 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011.

S-a arătat că niciun argument invocat de recurenta pârâtă nu poate conduce la înlăturarea concluziei că taxa pe valoare adăugată nu poate constitui baza de calcul pentru alte taxe/contribuţii deoarece se încalcă principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale. De asemenea, nu se poate fi ignorată nici motivaţia instanţei de contencios constituţional, formulată în sensul că, "în virtutea principiului general valabil în materie fiscală, impozitele şi taxele se aplică asupra materiei impozabile - venituri sau bunuri, nu şi asupra celorlalte impozite, or aplicarea taxei de clawback la o alta taxă este contrară prevederilor constituţionale referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale".

Pe de altă parte, a fost invocată grava confuzie a recurentei pârâte CNAS cu privire la semnificaţia dreptului de deducere a TVA.

S-a arătat astfel că, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale, a principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale şi a prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, în vigoare în trimestrul IV 2013, dar şi a realităţii faptelor - numai CNAS dispune de informaţiile necesare pentru a face calculele necesare deducerii TVA din consumul decontat (traseu, preţ de decontare, preţ de referinţă, situaţii de scutiri de TVA, taxare inversă, deduceri de TVA pe traseul de achiziţie al medicamentelor), CNAS fiind singura entitate care poate comunica corect baza de calcul a taxei clawback cu respectarea cerinţelor Curţii Constituţionale şi ale O.U.G. nr. 77/2011.

4.3. Referitor la critica ce vizează aplicarea procentului "p" la adaosurile distribuitorilor şi farmaciilor, s-a arătat că prima instanţă interpretase corect dispoziţiile de lege relevante, soluţia adoptată în privinţa problemei în dezbatere luând în considerare şi Decizia nr. 665/2014, invocată în argumentaţia din recurs a CNAS.

Contrar celor susţinute de recurenta pârâtă, aplicarea procentului "p" la un consum individual aferent vânzărilor DAPP, cât şi vânzărilor altor entităţi juridice care intervin pe lanţul de comercializare a acestor medicamente, încalcă atât legea - art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, cât şi principiile privind justa aşezare a sarcinilor fiscale şi neutralitatea fiscală.

S-a arătat că din cuprinsul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 rezultă în mod clar care sunt elementele de luat în calcul la determinarea taxei clawback, fiind evident că respectiva taxă se raportează la "consumul de medicamente, suportate din FNUASS şi din bugetul MS, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie", iar nu aferent vânzărilor distribuitorilor şi farmaciilor.

Având în vedere textul de lege enunţat, cât şi prevederile art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, s-a arătat că, voinţa legiuitorului a fost aceea de a obliga DAPP la plata unei taxe clawback raportată la valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor DAPP suportate din FNUASS şi bugetul MS, iar nu la valoarea de decontare totală a medicamentelor unui DAPP care este aferentă atât vânzărilor DAPP, dar şi vânzărilor distribuitorilor şi farmaciilor.

De asemenea, s-a arătat că argumentele CNAS întemeiate pe prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 665/2014 nu conduc la o altă o altă soluţie, în interpretarea legii - O.U.G. nr. 77/2011, instanţa de judecată având sarcina de a observa voinţa legiuitorului, iar nu analiza de constituţionalitate, mai ales într-o neconstituţionalitate respinsă, asupra căreia însăşi Curtea Constituţională poate reveni în prezenţa unui element de noutate.

S-a arătat că recurenta pârâtă nu a interpretat cu bună-credinţă Decizia nr. 665/2014 a CCR, în contextul în care a susţinut că DAPP au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii medicamentelor, realitatea fiind că nu toate vânzările DAPP sunt decontate (parte din ele sunt compensate, parte din ele sunt vândute liber pe piaţă, la fel ca în cazul oricărui alt distribuitor/farmacie cu circuit deschis).

S-a mai arătat şi că analiza normelor aplicabile în decontarea medicamentelor vizate de O.U.G. nr. 77/2011 demonstrează o dată în plus voinţa legiuitorului de a impune CNAS comunicarea consumului aferent exclusiv vânzărilor DAPP.

4.4. Cât priveşte critica referitoare la greşita obligare a recurentei-pârâte la restituirea integrală a onorariului avocaţial achitat în cauză, s-a solicitat să se constate că erau îndeplinite toate condiţiile legale cerute pentru acordarea acestuia şi obligarea la plată, fiind dovedită realitatea cheltuielilor efectuate, cât şi necesitatea şi caracterul lor rezonabil, calitatea de autoritate publică a CNAS şi existenţa unui buget anual grefat pe obligaţia autorităţii de a nu angaja şi utiliza credite bugetare în afara prevederilor şi destinaţiilor aprobate neavând nicio relevanţă din perspectiva dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 27 ianuarie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 24 martie 2017, fixând termen de judecată la data de 05 mai 2017.

6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile formulate şi reglementările legale incidente, luând în considerare şi apărările invocate prin întâmpinare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce urmează.

Rezultă din actele şi lucrările dosarului că, prin notificarea nr. MS/FD/541/31.01.2014 emisă de recurenta pârâta CNAS s-a comunicat intimatei reclamante A. SRL datele necesare stabilirii contribuţiei clawback datorate pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, conform O.U.G. nr. 77/2011, pentru trimestrul IV al anului 2013, şi anume valoarea procentului "p" de 20,27% şi consumul de medicamente suportat pentru aceeaşi perioadă din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aferent vânzărilor intimatei reclamante pentru medicamentele din lista depusă şi pentru care se datorează contribuţia.

Contestaţia formulată împotriva mai sus menţionatei notificări a fost respinsă prin Adresa nr. MS/706/FD/332 din 18 februarie 2014 emisă de CNAS.

Actele administrative mai sus menţionate au fost contestate în justiţie, invocându-se, în esenţă, greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale relevante la situaţia existentă în cauză.

Prin sentinţa ce formează obiectul prezentei examinări, instanţa Curţii de Apel Bucureşti a admis acţiunea în anulare şi a dispus desfiinţarea adrese CNAS nr. MS/FD/541 din 31 ianuarie 2014 privind consumul centralizat de medicamente pentru trimestrul IV/2013, precum şi adresa CNAS nr. MS/706/FD/332 din 18 februarie 2014 privind soluţionarea contestaţiei administrative.

Considerentele sentinţei arată că motivele de nelegalitate invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată au fost apreciate de prima instanţă ca fiind întemeiate, justificând şi impunând desfiinţarea actelor contestate.

Astfel, instanţa a apreciat întemeiat motivul de nelegalitate invocat prin acţiunea în anulare, referitor la calcul eronat al consumului de medicamente pentru trimestrul IV/2013, susţinut în raport de includerea în lista medicamentelor pretins consumate în perioada respectivă, pentru stabilirea valorii consumului aferent vânzărilor societăţii reclamante, valoarea unor produse ce nu au fost niciodată importate şi/sau vândute de aceasta în România.

S-a reţinut de către instanţă că neregularitatea invocată avea în vedere medicamentele individualizate cu codurile CIM W56878001, W56878006, W56879001, W56879004, W56881003, W56882003, W57I99001, W57409002, W55573005,W58555001, W59704002, W59705002 în lista anexată notificării.

S-a mai reţinut că CNAS nu contestase neregularitatea invocată, în sensul de a face apărări cu privire la fiecare medicament din cele enumerate de intimata reclamantă; prin apărările formulate, s-a susţinut în esenţă că CNAS a procedat la stabilirea consumului centralizat de medicamente corespunzător trimestrului IV/2013 în baza listei de medicamente comunicată de intimata reclamantă, pentru care ea însăşi declarase că datorează taxa clawback, susţinându-se că, odată cu transmiterea acestei liste, intimata reclamanta şi-ar fi asumat corectitudinea datelor comunicate.

În analiza efectuată asupra chestiunii în dezbatere, prima instanţă a arătat că taxa clawback nu se datorează aprioric pentru toate medicamentele pentru care există autorizaţie de punere pe piaţă, ci prin raportare doar la acele medicamente care sunt efectiv comercializate într-un anumit trimestru, făcându-se trimitere la prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, conform cărora taxa se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente, iar nu asupra medicamentelor pentru care există APP.

Totodată, s-a arătat că datele şi informaţiile privind vânzarea de medicamente nu provin de la plătitorii contribuţiei clawback, întrucât aceştia au obligaţia de a depune la CNAS doar o listă cu privire la medicamentele pentru care, conform legii, se datorează contribuţia şi pe care este posibil să le şi vândă.

Or, datele avute în vedere de CNAS la calcularea consumului individual trimestrial proveneau în realitate de la canalele de eliberare menţionate la art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, respectiv farmacii cu circuit deschis, unităţi sanitare cu paturi şi centre de dializă, care le transmit lunar caselor judeţene de sănătate, acestea din urmă centralizând datele la CNAS.

S-a mai reţinut că, în condiţiile în care CNAS nu a depus la dosar înscrisuri relevante privind toate aceste date, atât instanţa, cât şi intimata reclamantă erau în imposibilitate de a face verificările necesare, în vederea stabilirii cu exactitate a medicamentelor comercializate în România, inclusiv a cantităţilor vândute.

Sub acest aspect, s-a constatat că înscrisurile în probaţiune ale recurentei pârâte, depuse la dosar, nu erau apte să probeze corectitudinea datelor comunicate de aceasta, reţinându-se că unele dintre facturile şi notele de recepţie nu erau emise sau semnate de intimata reclamantă, altele nu conţineau nicio indicaţie cu privire la codul CIM sau la elementele necesare pentru corecta identificare a acestui cod. S-a arătat că facturile respective probează exclusiv comercializarea produselor cu denumirea comercială B. şi C., însă, pentru acestea, în funcţie de concentraţie, ambalaj, prezentare/formă (flacon, capsule, plicuri) există mai multe CIM-uri, iar intimata reclamantă nu negase comercializarea tuturor produselor cu respectiva denumire comercială, ci, doar a celor având CIM-urile indicate în acţiune.

Ca urmare, constatându-se că unele dintre raportările centralizate ale CNAS nu au corespondent în realitatea obiectivă, s-a apreciat că o atare împrejurare era de natură a atrage nelegalitatea notificării, instanţa de judecată neavând competenţa de a proceda ea însăşi la recalcularea contribuţiei, acest atribut aparţinând exclusiv recurentei pârâte.

S-a arătat că existenţa acestor neconcordanţe are drept consecinţă directă majorarea bazei de calcul a contribuţiei clawback şi a cuantumului contribuţiei cu sume care nu au fost suportate din fondurile publice, vătămarea produsă intimatei reclamante fiind evidentă.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate privind includerea TVA în valoarea consumului trimestrial de medicamente, prima instanţă a constatat, de asemenea, temeinicia acestuia.

S-a reţinut astfel că, la pct. 2 din notificarea comunicată intimatei reclamante se prevedea expres că valoarea consumului de medicamente pentru trimestrul IV al anului 2013 conţine TVA, urmând ca aceasta să fie dedusă de fiecare DAPP.

S-a constatat de către instanţa de fond că, deşi prin art. 7 din O.G. nr. 17/2012 fusese eliminată TVA din formula de calcul a procentului "p" pentru trimestrul IV/2013, totuşi consumul individual de medicamente transmis de CNAS către intimata reclamantă includea respectiva taxă.

Or, prin Decizia nr. 39 din 05 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 100 din 20 februarie 2013, Curtea Constituţională constatase neconstituţională sintagma "care include şi taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul art. 31 alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011.

S-a reţinut că, în considerentele deciziei sale, Curtea Constituţională notase că dispoziţiile alin. (5) al art. 31 din O.U.G. nr. 77/2011 prevăd în mod expres că prin valoarea vânzărilor se înţelege valoarea medicamentelor suportate din FNUASS şi din bugetul MS, care include şi taxa pe valoarea adăugată. Contribuţia trimestrială reprezintă un procent aplicat nu numai asupra preţului în sine al medicamentelor, ci şi asupra TVA aplicată preţului medicamentelor, ceea ce echivalează cu un impozit la impozit.

S-a mai arătat că instanţa Curţii Constituţionale constatase că, în virtutea principiului general valabil în materie fiscală, impozitele şi taxele se aplică asupra materiei impozabile (venituri sau bunuri), nu şi asupra celorlalte impozite. Aplicarea taxei clawback la o altă taxă este contrară prevederilor constituţionale referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale, motiv pentru care includerea taxei pe valoarea adăugată în valoarea totală a vânzărilor de medicamente, în raport cu care se calculează taxa clawback, este neconstituţională.

În raport de raţionamentul avut în vedere de instanţa de contencios constituţional la pronunţarea Deciziei nr. 39/2013, instanţa Curţii de Apel Bucureşti a subliniat că, indiferent de forma diferită a legislaţiei clawback aplicabilă într-o anumită perioadă, calcularea contribuţiei prin raportare la o bază ce conţine TVA echivalează cu aplicarea unui impozit la impozit. Or, în cazul notificării ce formează obiectul prezentei cauze, calculul contribuţiei trimestriale comunicate intimatei reclamante pentru trimestrul IV/2013 se realizează prin raportare la consumul centralizat de medicamente înregistrat la nivelul CNAS, care include TVA, ulterior stabilirii consumului total de medicamente fiind eliminată TVA, în vederea determinării în concret a procentului "p". În atare condiţii, este evident că, în speţă, contribuţia clawback aferentă trimestrului IV/2013 se calculează prin raportare la preţul medicamentelor incluzând TVA, ceea ce echivalează cu aplicarea unui impozit la impozit.

Din această perspectivă, nu au fost primite susţinerile recurentei pârâte, în sensul că preţul de referinţă suportat din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii include TVA, astfel încât era firesc ca şi consumul total înregistrat la CNAS să cuprindă TVA. În prezenţa unei decizii a Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat că "aplicarea taxei clawback la o altă taxă este contrară prevederilor constituţionale referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale, motiv pentru care includerea TVA în valoarea totală a vânzărilor de medicamente este neconstituţională", apărările CNAS au fost considerate ca neavenite.

De asemenea, nu au fost primite nici susţinerile recurentei pârâte, în sensul că intimata reclamantă nu era prejudiciată, având posibilitatea de a proceda ea însăşi la deducerea TVA, în condiţiile stabilite prin legislaţia fiscală.

Dimpotrivă, s-a arătat de către instanţă că era evident că, printr-o dublă impozitare, intimata reclamantă suferă un prejudiciu, având calitatea de persoană vătămată, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, independent de regulile prevăzute de C. fisc. în materia TVA-ului, care nu au nici incidenţă, nici relevanţă din perspectiva analizei efectuate în cauza de faţă.

Tot astfel, instanţa de fond a constatat şi temeinicia motivului de nelegalitate privind includerea adaosurilor comerciale în valoarea consumului trimestrial de medicamente.

S-a considerat că aplicarea procentului "p" la valoarea adaosurilor comerciale (venituri care aparţin altor entităţi decât DAPP, respectiv distribuitorii angro şi farmaciilor) şi taxarea DAPP cu privire la aceste venituri reprezintă o măsură nelegitimă de impunere, care încalcă dispoziţiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 şi principiile privind justa aşezare a sarcinilor fiscale şi neutralitatea fiscală.

În această privinţă, judecătorul fondului a constatat că, prin Decizia nr. 268/07.05.2014, Curtea Constituţională a reţinut doar că nu exista o "discriminare pe verticală", dat fiind că la această taxă nu sunt ţinuţi şi operatorii economici care intervin în lanţul de distribuţie a medicamentelor.

Curtea Constituţională s-a pronunţat aşadar în limitele învestirii, cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, ca urmare a faptului că sunt obligaţi să plătească taxa clawback doar deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor compensate, respectiv doar producătorii şi importatorii, nu şi farmaciile sau lanţurile de distribuţie, deşi aceştia obţin, la rândul lor, profit din vânzarea medicamentelor respective.

S-a concluzionat că Decizia CCR mai sus menţionată, invocată de CNAS în apărare, nu era relevantă cauzei, având în vedere că instanţa de contencios constituţional nu a analizat dacă includerea adaosurilor comerciale în valoarea consumului trimestrial de medicamente contravine sau nu vreunei dispoziţii constituţionale.

Efectuând propria examinare în cauză, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte motivele acţiunii referitoare la nelegalitatea includerii în mod eronat a unor medicamente în notificarea comunicată intimatei reclamante şi includerea adaosurilor comerciale în valoarea consumului trimestrial de medicamente pentru trimestrul IV/2013, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor de drept material incidente, având în vedere următoarele considerente:

În considerarea celor ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, Înalta Curte arată că nu pot fi primite argumentele instanţei de fond referitoare la încălcarea principiilor justei aşezări a sarcinilor fiscale şi neutralităţii fiscale prin includerea adaosurilor comerciale în valoarea consumului de medicamente.

Aceasta deoarece, motivaţia prezentată contrazice considerentele deciziilor Curţii Constituţionale prin care, în mod constant, a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 77/2011, în raport cu încălcarea principiilor menţionate.

În motivarea deciziilor nr. 665/2015, nr. 668/2014 şi nr. 789/2015, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că nu se poate vorbi de încălcarea principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, instituit de art. 56 alin. (2) din Constituţie, având în vedere că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că un stat contractant, atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui"just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului. La punerea în aplicare a politicilor statale, mai ales a celor sociale şi economice, această marjă de apreciere vizează atât aprecierea cu privire la existenţa unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi alegerea modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc".

Adoptarea O.U.G. nr. 77/2011 a fost determinată de un interes public general, explicitat în preambulul ordonanţei de urgenţă, modul de calcul al contribuţiei trimestriale fiind stabilit în considerarea regimului juridic preferenţial al deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori şi de farmacii, care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deţinătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piaţă a medicamentelor şi au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuţiei în discuţie. Curtea Constituţională a apreciat că formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuţiei dă expresie acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia şi avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deţinătorilor de APP.

În acelaşi timp, Curtea Constituţională a constatat că deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuţiei trimestriale reglementată de ordonanţă. Sub acest aspect, Curtea Constituţională a observat că, potrivit art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, "Ministerul Sănătăţii stabileşte, avizează şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii publice, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC)". Având în vedere aceste prevederi legale, Curtea Constituţională a constatat că modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie sunt plafonate la un anumit nivel, determinat în mod clar şi explicit.

Aşadar, câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător.

Curtea Constituţională a observat, de asemenea, că, în acest cadru legal, este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus.

Prin urmare, având în vedere statuările Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte adaosurile comerciale şi conformitatea acestora cu legea fundamentală, din perspectiva includerii lor în valoarea consumului trimestrial de medicamente, precum şi efectele deciziilor CCR, obligatorii în aplicare, inclusiv în privinţa considerentelor pe care se sprijină dispozitivul şi indiferent de soluţia de constituţionalitate sau neconstituţionalitate pe care o constată dispozitivul deciziei, Înalta Curte arată că niciunul dintre argumentele intimatei reclamante nu sunt de natură să conducă la o altă soluţie sau rezolvare a chestiunii în dezbatere.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate reţinut de prima instanţă în raport de calculul eronat al consumului de medicamente pentru trimestrul IV/2013, prin includerea în consumul decontat a valorii unor medicamente necomercializate de intimata reclamantă, Înalta Curte constată că aspectul evocat nu se circumscrie unei situaţii care să implice desfiinţarea actului contestat.

Astfel, deosebit de important în concluzia exprimată este faptul că intimata reclamantă nu a susţinut niciun moment faptul că vreunul din medicamentele al căror consum efectiv a fost contestat nu se regăseşte pe cel puţin una dintre listele depuse, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (2) şi (21) din O.U.G. nr. 77/2011 începând cu luna octombrie 2011.

În acest context, Înalta Curte arată, reţinând temeinicia şi justeţea argumentaţiei recurentei pârâte, că responsabilitatea corectitudinii listei medicamentelor pentru care se datorează taxa clawback aparţine deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă (APP), în speţă intimatei reclamante, aceasta având interesul depunerii unei declaraţii corespunzătoare realităţii.

De asemenea, nu poate fi omisă nici împrejurarea, la fel de importantă, că valoarea consumului înregistrată de CNAS reprezintă, în fapt, consumul decontat din bugetele FNUASS şi Ministerului Sănătăţii, iar la dosar nu există dovezi ca intimata reclamantă să fi contestat sumele ce i-au fost decontate în ceea ce priveşte includerea în acestea a contravalorii unor medicamente pe care nu le importase/vânduse.

Intimata reclamantă nu a formulat obiecţiuni în cadrul procesului de decontare cu privire la faptul că s-ar fi decontat un consum mai mare, ci, doar în condiţiile în care a trebui să întoarcă, cu titlu de contribuţie clawback, un procent din aceste sume.

Prin urmare, susţinerile intimatei reclamante şi reţinerile instanţei de fond, referitoare la necomercializarea unor medicamente în perioada de referinţă, nu sunt de natură a atrage desfiinţarea actelor contestate, acestea fiind circumscrise şi ţinând de oportunitatea reglementării, tinzând practic la modificarea sistemului de calcul.

În schimb, Înalta Curte constată nefondată critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea includerii TVA în valoarea consumului de medicamente.

Şi în aprecierea Înaltei Curţi, indiferent de forma diferită a legislaţiei clawback aplicabilă într-o anumită perioadă, calcularea contribuţiei prin raportare la o bază ce conţine TVA echivalează cu aplicarea unui impozit la impozit.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată deplina aplicabilitate în cauză a Deciziei nr. 39/2013 a Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat cu putere obligatorie că includerea TVA în valoarea în raport cu care se calculează taxa de clawback este neconstituţională, dat fiind că echivalează cu un impozit la impozit.

În plus, aşa cum s-a subliniat şi de prima instanţă, Înalta Curte constată TVA a fost eliminată din formula de calcul a procentului "p" pentru trimestrul IV/2013, conform art. 7 din O.G. nr. 17/2012, însă consumul individual de medicamente transmis de recurenta pârâtă include TVA.

De asemenea, este de arătat că, potrivit art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, stabilirea, calculul şi declararea contribuţiei se efectuează de către persoanele obligate la plata acesteia, pe baza informaţiilor furnizate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

În opinia Înaltei Curţi, scăderea mai sus menţionată nu putea fi operată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 571/2003, dat fiind că, potrivit art. 145 alin. (2) din acest act normativ, dreptul de deducere priveşte TVA aferentă achiziţiilor, nu TVA inclusă în valoarea ce reprezintă baza de calcul a unui alt impozit.

Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată, aspect deopotrivă criticat prin intermediul prezentei căi de atac, Înalta Curte urmează a dispune reducerea acestora, prin cenzurarea onorariului avocaţial, până la limita sumei de 3.400 RON, însă, nu în considerarea argumentaţiei recurentei pârâte, lipsite de relevanţă în ceea ce priveşte corecta aplicare a legii la situaţia existentă în cauză, ci exclusiv prin raportare la motivele de nelegalitate reţinute în speţă ca afectând valabilitatea notificării atacate prin acţiunea în anulare.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi 20 din Legea nr. 554/2004, precum şi ale art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta pârâtă, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va admite în parte acţiunea şi va dispune anularea actele atacate numai în ceea ce priveşte includerea TVA în valorile comunicate pentru plata contribuţiei clawback aferente trimestrului IV al anului 2013. Va dispune obligarea pârâtei Casa Naţională de Asigurări de Sănătate la plata sumei de 3.400 RON către reclamanta SC A. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată la prima instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinţei civile nr. 1576 din 4 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite în parte acţiunea reclamantei SC A. SRL

Anulează Adresa nr. MS/706/FD/332 din 18 februarie 2014 şi Adresa nr. MS/FD/541 din 31 ianuarie 2014 emise de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, numai în ceea ce priveşte includerea TVA în valorile comunicate pentru plata contribuţiei clawback aferentă trimestrului IV al anului 2013.

Obligă pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate la plata sumei de 3.400 RON către reclamanta SC A. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată la prima instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2017.

Procesat de GGC - GV