Conflict of jurisdiction resolved by assigning tax and administrative litigation over public servants' allowances to the court at the trade union's headquarters
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Bucharest Court of Appeal, thereby finding in favor of the initial court's venue selection over the Bacău Court of Appeal. The dispute involved a labor and administrative law claim filed by a trade union on behalf of its members, public servants with special status, against local administrative authorities for the payment of back wages related to food allowances for local police. The decisive legal basis relied upon was Article 10(3) of Law No. 554/2004 governing administrative litigation, which allows the claimant to choose the court at the defendant's domicile, combined with the Court's interpretation that when a union sues in the name of its members, the competent territorial court is the one at the union's headquarters, here located in Bucharest, under the principles derived from Labor Code Article 269 and specific public service statutes.
Legislator headnote
AI generatedart. 351 din Legea nr. 155/2010, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 28 din Legea nr. 62/2011, art. 517 alin. (4) din C. proc. civ, art. 117 din Legea nr. 188/1999; Conflict of jurisdiction resolved by assigning tax and administrative litigation over public servants' allowances to the court at the trade union's headquarters: The dispute involved a labor and administrative law claim filed by a trade union on behalf of its members, public servants with special status, against local administrative authorities for the payment of back wages related to food allowances for local police. The decisive legal basis relied upon was Article 10(3) of Law No. 554/2004 governing administrative litigation, which allows the claimant to choose the court at the defendant's domicile, combined with the Court's interpretation that when a union sues in the name of its members, the competent territorial court is the one at the union's headquarters, here located in Bucharest, under the principles derived from Labor Code Article 269 and specific public service statutes.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the court to resolve the negative conflict of jurisdiction and establish which court is competent to hear the case.
Full text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 6690/2016 din 22 noiembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., prin Sindicatul P. şi pe pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moineşti, prin Primar, Primarul Municipiului Moineşti şi Consiliul Local al Municipiului Moineşti, către Tribunalul Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin Sentinţa nr. 135/2017 din 15 februarie 2017, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bacău, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Bacău şi Tribunalul Bucureşti şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., toţi prin Sindicatul P., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moineşti prin Primar, Primarul Municipiului Moineşti şi Consiliul Local al Municipiului Moineşti, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumelor reprezentând valoarea financiară a normei de hrană personalului Poliţiei Locale Moineşti, începând cu data de 01.01.2015 la zi şi în continuare, în conformitate cu prevederile art. 351 din Legea nr. 155/2010, la valorile stabilite prin ordinul MDRAP nr. 496/2015, actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la efectuarea plăţii.
În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât reclamanţii sunt funcţionari publici cu statut special, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora:
"Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".
Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:
"Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".
În cauză, este de observat faptul că acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul P., în numele membrilor de sindicat, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conform cărora:
"Art. 28. - (1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.
(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.
(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă".
În condiţiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 îşi aveau corespondentul în dispoziţiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 01 martie 2013, prin care s-au decis următoarele:
"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."
De asemenea, potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999, dispoziţiile legii se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.
În conformitate cu prevederile art. 269 din Codul Muncii: "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii.
(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".
Astfel fiind, întrucât în cauză Sindicatul P. este reclamant şi, deci, are calitate procesuală activă, se constată că, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanţa de la sediul său ales, situat în Municipiul Bucureşti, Sector 1, aflat în circumscripţia Tribunalului Bucureşti.
În raport de natura litigiului de contencios administrativ, în raport de opţiunea reclamantului manifestată în sensul sesizării instanţei din Bucureşti, respectiv de la sediul său ales, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., toţi prin Sindicatul P. şi pe pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moineşti, prin Primar, Primarul Municipiului Moineşti şi Consiliul Local al Municipiului Moineşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2017.
Procesat de GGC - GV