Territorial jurisdiction for union-filed administrative labor claims: competence fixed at union's headquarters under Art. 10(3) Law 554/2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 302/2017 din 25 ianuarie 2017, Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul C., pentru A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Vest Timiş, în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.

Prin Sentinţa civilă nr. 251 din 10 martie 2017, Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Caraş-Severin, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul C., în numele şi pentru membrii de sindicat A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Vest Timişoara, în favoarea Tribunalului Dolj, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea soluţionării cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin acţiunea formulată, reclamantul C., în calitate de reprezentant legal al funcţionarilor - membri de sindicat - A. şi B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Vest Timiş, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziilor nr. 102 şi 104 din 10.08.2016, emise de către pârât, cu obligarea acestuia să emită noi decizii prin care să stabilească salariul de bază brut lunar al reclamantelor la nivelul sumei de 3.898 RON (respectiv 3.062 de RON, majorat cu 27,3%) şi să plătească fiecărei reclamante o despăgubire egală cu diferenţa dintre salariul stabilit potrivit primului capăt de cerere şi cele acordate efectiv începând cu data de 01.08.2016 până la pronunţarea unei hotărâri definitive în această cauză, sume actualizate la data plăţii, plus dobânda legală.

În conformitate cu menţiunile cuprinse în cererea de chemare în judecată, membrii de sindicat în numele cărora reclamantul a formulat acţiunea sunt funcţionari publici, astfel că în privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora:

"Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

În cauză, este de observat faptul că acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de C., în numele membrilor de sindicat, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conform cărora:

"Art. 28. - (1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă".

În condiţiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 îşi aveau corespondentul în dispoziţiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 01 martie 2013, prin care s-au decis următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

De asemenea, potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999, dispoziţiile legii se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.

În conformitate cu prevederile art. 269 din Codul Muncii: "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Astfel fiind, întrucât în cauză C. este reclamant şi, deci, are calitate procesuală activă, se constată că, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanţa de la sediul său, situat în Municipiul Craiova, judeţul Dolj, aflat în circumscripţia Tribunalului Dolj.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul C. şi pe pârâtul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Vest Timişoara în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2017.

Procesat de GGC - GV