Teacher’s challenge to pay ordinance rejected as inadmissible; appeal dismissed.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/3/2012, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, solicitând, în principal, introducerea în salariu a sporului de 15% aferent obţinerii titlului ştiinţific de doctor şi acordarea acestui spor retroactiv, actualizat cu coeficientul de inflaţie la data plăţii, începând cu luna ianuarie 2010, precum şi anularea O.U.G. nr. 1/2010 pentru neconstituţionalitate şi discriminarea sa faţă de alţi colegi, iar, în subsidiar, obligarea pârâtului la acordarea aceloraşi drepturi, mai puţin a capătului de cerere referitor la anularea O.U.G. nr. 1/2010.

La termenul din data de 05.11.2013, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.

Prin Sentinţa civilă nr. 5379 din 05.11.2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalul Dolj, secţia litigii de muncă.

Pe rolul Tribunalului Dolj, dosarul a fost înregistrat la secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2012, a primit termen de judecată la data de 20 ianuarie 2014, fiind citate părţile.

Pentru termenul din data de 20.01.2014, reclamanta a depus la dosar răspuns la citaţia emisă de Tribunalul Dolj la data de 13.12.2013, prin care reiterează cele susţinute în cererea introductivă, solicitând totodată sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 1/2010 şi a art. 8, 9 şi 11 din Anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011.

La acelaşi termen, analizând cu prioritate excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, instanţa a admis-o, având în vedere că raportul de muncă dintre reclamantă şi pârât izvorăşte dintr-un contract individual de muncă, reclamanta neavând calitatea de funcţionar public, conform Legii nr. 188/1999, şi a înaintat spre soluţionare competentă în favoarea secţiei conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Dolj, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Ministerul Educaţiei.

La, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, cauza a fost înregistrată sub nr. x/3/2012*, a primit termen de judecată la data de 17.03.2014, fiind citate părţile.

La termenul din data de 17.03.2014, instanţa a dispus disjungerea capătului nr. 2 al acţiunii reclamantei privind anularea O.U.G. nr. 1/2010 şi excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 1/2010 şi art. 8, 9 şi 11 din Anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011 şi formarea unui dosar separat, şi a solicitat ca reclamanta să precizeze cadrul procesual, în sensul indicării pârâţilor cu care înţelege să se judece în contradictoriu în dosarul având ca obiect acordarea retroactivă a sporului de 15% pentru titlul de doctor în drept.

Prin Sentinţa nr. 3693/2014 din 13 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/2012 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educaţiei Naţionale şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj.

Ca urmare a disjungerii capătului nr. 2 al acţiunii reclamantei a fost format Dosarul nr. x/2014 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prin încheierea din 14 aprilie 2014, cauza a fost scoasă de pe rolul instanţei şi înaintată pentru soluţionare secţiei contencios administrativ şi fiscal, din cadrul Tribunalului Dolj.

Dosarul nr. x/2014 a fost versionat, fiind creat Dosarul nr. x/2014 .

Prin Sentinţa nr. 1982 din 02 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2014 de Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Tribunalul a reţinut că, în cauza de faţă, reclamanta a solicitat anularea O.U.G. nr. 1/2010, act normativ emis de către un organ central al statului, în speţă Guvernul României, invocând şi excepţia de neconstituţionalitate a acestei ordonanţe, precum şi a art. 8, 9, 11 din Legea nr. 63/2011, Anexa 5, astfel că, având în vedere dispoziţiile legale anterior menţionate, precum şi dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 s-a apreciat că îi revine Curţii de Apel Craiova, în a cărei rază teritorială se află domiciliul reclamantei, competenţa de soluţionare a prezentei acţiuni în anulare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1123/54/2014.

Prin încheierea din 08 decembrie 2014, Curtea de apel a dispus următoarele:

- a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 1/2010;

- a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 8, 9 şi 11 din Anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011 şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra acesteia;

- a acordat termen la 26.01.2015, pentru soluţionarea cauzei pe fond.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

- în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 1/2010, s-a reţinut că acest act normativ a fost abrogat prin Legea nr. 284 din 2010 (art. 39 lit. x), astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, care prevede ca excepţia să privească o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare.

Pentru acest motiv, în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanţa a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate având acest obiect este inadmisibilă, respingând, în consecinţă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 1/2010.

- în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 8, 9 şi 11 din Anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011, Curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale, excepţia fiind ridicată de reclamantă în faţa instanţei şi privind neconstituţionalitatea unor dispoziţii dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, şi care nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte opinia instanţei asupra excepţiei, curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată, deoarece este de competenţa legiuitorului eliminarea sau acordarea drepturilor salariale suplimentare, fără ca aceasta să aibă relevanţă constituţională. În opinia curţii, admiterea excepţiei ar echivala cu subrogarea acesteia în sfera de competenţă a legiuitorului, în sensul acordării sporului, reclamanta aducând în discuţie o pretinsă soluţie legislativă care nu este cuprinsă în normele supuse controlului, iar, prin modificarea sau completarea textului de lege criticat, s-ar încălca sfera de competenţă a Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării.

Cauza nu a fost suspendată de instanţă potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554 din 2004, întrucât cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 1/2010 a fost respinsă, fiind sesizată Curtea Constituţională numai cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Legea nr. 63/2011, caz în care nu s-a mai dispus suspendarea judecăţii.

Prin Sentinţa nr. 32/2015 din 26 ianuarie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Ministerul Educaţiei Naţionale, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reţinut următoarele:

Reclamanta a solicitat anularea O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, cu motivarea că, începând cu luna februarie 2010, odată cu apariţia acestui act normativ, art. 50 alin. (10) din Legea nr. 128/1997, a fost abrogat în mod expres.

Reclamanta a mai învederat că, începând cu data de 01.01.2011, salarizarea a fost reglementată de Legea nr. 284/2010 şi Legea nr. 285/2010, iar, prin art. 39 lit. a) din Legea nr. 284/2010, au fost abrogate din Legea nr. 128/1997 doar prevederile art. 50 alin. (1) şi ale art. 90 alin. (1), situaţie în care Statul Român, reprezentat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Ministerul Educaţiei, trebuia să îi acorde sporul de 15%, întrucât titlul de doctor prevăzut de art. 50 alin. (10) din Legea nr. 128/1997 l-a obţinut la data susţinerii examenului, respectiv la data de 07.12.2009 şi nu la data emiterii diplomei.

Reclamanta a considerat O.U.G. nr. 1/2010 ca fiind discriminatorie şi neconstituţională, întrucât a creat o situaţie de discriminare între profesorii doctori din învăţământul preuniversitar care au obţinut titlul ştiinţific înainte de 1 ianuarie 2010 şi cei cărora li s-au eliberat diplomele după 1 ianuarie 2010, încălcându-i-se astfel drepturile, deoarece aceste acte normative nu sunt în concordanţă nici cu Constituţia României şi nici cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Curtea de Apel a apreciat că excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât prin întâmpinare, este întemeiată.

A reţinut instanţa că ordonanţele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acţiunea introdusă exclusiv în acest scop la instanţă, ci numai pe cale de excepţie, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim, cum este cazul şi în speţă, anularea dispoziţiilor O.U.G. nr. 1/2010 fiind cel de-al doilea capăt al acţiunii reclamantei, disjuns de instanţă şi declinat în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Curtea a constatat însă că O.U.G. nr. 1/2010 a fost abrogată prin Legea nr. 284/2010 [în art. 39 lit. x)], nemaifiind aşadar în vigoare la data introducerii acţiunii (iar reclamanta nu s-a aflat nici în ipoteza în care efectele sale juridice să fi continuat să se producă asupra ei după ieşirea din vigoare a actului).

Pentru aceste considerente, întrucât ordonanţa Guvernului a cărei anulare s-a solicitat a fost abrogată anterior introducerii acţiunii, văzând şi dispoziţiile art. 9, 17 şi 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, curtea a constatat ca fiind întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, respingând acţiunea reclamantei, ca inadmisibilă.

Împotriva Sentinţei nr. 32/2015 din 26 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului declarat, reclamanta arată că este nemulţumită de faptul că i-a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 1/2010, arătând, în esenţă, că textul legal criticat este neconstituţional chiar dacă legea în cauză nu mai este formal în vigoare, din moment ce aceasta continuă să producă efecte juridice în dosarul în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

Subliniază recurenta că textul de lege criticat creează o diferenţă de tratament juridic între cadrele didactice din învăţământul preuniversitar pe considerente temporale, de vârstă, acordându-se un beneficiu salarial cadrelor didactice care au obţinut titlul ştiinţific de doctor înainte de 31 decembrie 2009 din 01 ianuarie 2010 şi refuzându-li-se acest drept celor care au obţinut titlul ştiinţific de doctor ulterior acestei date, în sensul că beneficiul sporului de doctorat, redenumit compensaţie tranzitorie, este acordat numai primei categorii de personal.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte constată că, în prezentul dosar, Curtea de apel a fost învestită, ca urmare a disjungerii capătului nr. 2 al cererii de chemare în judecată formulată iniţial de reclamantă, cu anularea O.U.G. nr. 1/2010 şi respectiv cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 1/2010 şi respectiv a art. 8, 9 şi 11 din Anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011.

Instanţa de fond s-a pronunţat după cum urmează:

- prin încheierea din 8 decembrie 2014, în legătură cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate (a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 1/2010 şi a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 8, 9 şi 11 din Anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011);

- prin Sentinţa nr. 32/2015 din 26 ianuarie 2015, recurată în prezenta cauză, a respins ca inadmisibilă acţiunea în anularea O.U.G. nr. 1/2010.

Înalta Curte constată că reclamanta a exercitat calea de atac a recursului în prezentul dosar împotriva Sentinţei nr. 32/2015 din 26 ianuarie 2015, dar nu şi împotriva încheierii pronunţate la data de 8.12.2014, prin care i-a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 1/2010.

Recursul declarat împotriva acestei încheieri a făcut obiectul dosarului nr. x/2014, fiind soluţionat de Înalta Curte prin Decizia nr. 808 din 24 februarie 2015, dispunându-se admiterea recursului, modificarea în parte a încheierii atacate în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 1/2010, urmând ca instanţa de fond să sesizeze Curtea Constituţională cu ambele excepţii de neconstituţionalitate invocate de reclamantă.

Înalta Curte constată că exercitarea dreptului la acţiune împotriva ordonanţelor Guvernului este stipulat la art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, conform căruia:

"(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.

(2) Instanţa de contencios administrativ, dacă apreciază că excepţia îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituţională şi suspendă soluţionarea cauzei pe fond (...).

(5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative".

Analiza legislaţiei aplicabile în materia dedusă judecăţii în prezenta cauză relevă că obiectul acţiunii judiciare îl poate constitui, în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004, cererea privind anularea unui act administrativ şi/sau despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe declarate neconstituţionale.

În cauza de faţă, obiectul acţiunii îl constituie anularea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului şi nu anularea unui act administrativ sau obligarea la despăgubiri, fiind invocată, totodată, şi excepţia de neconstituţionalitate a aceleiaşi ordonanţe de urgenţă.

Înalta Curte precizează că din dispoziţiile art. 115 din Constituţia României rezultă că ordonanţele Guvernului nu sunt acte administrative supuse controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, ci sunt acte normative cu putere de lege, adoptate în temeiul delegării legislative.

Conform alin. (5) din art. 9 din Legea nr. 554/2004, anterior citat, obiectul litigiilor întemeiate pe dispoziţiile acestui articol îl reprezintă acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului sau anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.

Cu alte cuvinte, instanţa de contencios administrativ se pronunţă doar în privinţa efectelor vătămătoare ale unei ordonanţe sau dispoziţii a acesteia, declarate ca neconstituţionale de către Curtea Constituţională, în procedura constituţională.

Legile şi ordonanţele sunt acte normative care nu pot forma obiectul controlului instanţei de contencios administrativ, întrucât acestea constituie sorgintea dreptului pozitiv.

Judecătorul nu este în drept să judece modul de adoptare al unei legi sau ordonanţe guvernamentale care are caracter de lege în perioada cât este în vigoare, competenţa acestuia fiind aceea de a aplica şi interpreta legea.

Legile şi ordonanţele sunt supuse numai controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, care este garantul supremaţiei Constituţiei.

În conformitate cu art. 146 din Constituţia României, Curtea Constituţională are atribuţia de a se pronunţa asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, cât şi de a se pronunţa, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, asupra constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor.

În sensul celor anterior menţionate, în mod corect a reţinut instanţa de fond că ordonanţele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acţiunea introdusă exclusiv în acest scop la instanţă, ci numai pe cale de excepţie, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim, cum este cazul şi în speţă, anularea dispoziţiilor O.U.G. nr. 1/2010 fiind cel de-al doilea capăt al acţiunii reclamantei, disjuns de instanţă şi declinat în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Astfel, Înalta Curte, în acord cu considerentele reţinute de instanţa de fond, constată că demersul juridic iniţiat de reclamantă în contradictoriu cu cele două autorităţii pârâte în scopul anulări unei ordonanţe de urgenţă, respectiv a O.U.G. nr. 1/2010, are un caracter inadmisibil.

Instanţele judecătoreşti nu sunt competente să cenzureze legile adoptate de puterea legislativă sau ordonanţele Guvernului, întrucât se încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, puterea judecătorească având obligaţia doar de a veghea asupra aplicării corecte a acestora.

În mod corect s-a reţinut, însă, în considerentele sentinţei recurate că O.U.G. nr. 1/2010 a fost abrogată prin Legea nr. 284/2010 [în art. 39 lit. x)], nemaifiind aşadar în vigoare la data introducerii acţiunii, reclamanta neaflându-se nici în ipoteza în care efectele juridice ale ordonanţei să fi continuat să se producă asupra ei după ieşirea din vigoare a actului.

În raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate şi prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluţionat instanţa de fond cererea formulată de reclamantă, astfel că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei nr. 32/2015 din 26 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2017.

Procesat de GGC - GV