Revision Inadmissible Where Conflicting Judgments Concern Distinct Salary Allowances Lacking Identity of Object
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the petition for revision filed by the plaintiff against a Court of Appeal decision that had ultimately denied her claim for a confidentiality allowance, thereby upholding the lower court's ruling that she was not entitled to this specific benefit. The dispute arose from a challenge to the refusal to pay a 15% confidentiality allowance following a transfer to a new employing entity, which the plaintiff argued violated the res judicata effect of a separate final judgment that had ordered the payment of a distinct 25% device allowance; however, the court determined that the two lawsuits involved different subject matters (confidentiality vs. device allowances) and therefore did not constitute conflicting judgments with identical objects or causes as required to trigger the revision ground. Relying on Article 509(1)(8) and Article 513(3) of the Civil Procedure Code, the Court held that the conditions for revision based on contradictory final judgments were not met due to the lack of identity between the legal claims, rendering the petition inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 3 din Legea nr. 444/2006, art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 513 alin. (3) din C. proc. civ, art. 430 alin. (2) din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 513 din C. proc. civ; Revision Inadmissible Where Conflicting Judgments Concern Distinct Salary Allowances Lacking Identity of Object: The dispute arose from a challenge to the refusal to pay a 15% confidentiality allowance following a transfer to a new employing entity, which the plaintiff argued violated the res judicata effect of a separate final judgment that had ordered the payment of a distinct 25% device allowance; however, the court determined that the two lawsuits involved different subject matters (confidentiality vs. device allowances) and therefore did not constitute conflicting judgments with identical objects or causes as required to trigger the revision ground. Relying on Article 509(1)(8) and Article 513(3) of the Civil Procedure Code, the Court held that the conditions for revision based on contradictory final judgments were not met due to the lack of identity between the legal claims, rendering the petition inadmissible.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for the dismissal of the revision petition as inadmissible.
Full text
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea supusă revizuirii
Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1505 din 17 noiembrie 2016, cu majoritate a admis recursul declarat de pârâţii Primăria Municipiului Focşani şi Primarul Municipiului Focşani împotriva Sentinţei nr. 127 din 16 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata A., a casat sentinţa recurată şi în rejudecare a respins cererea ca nefondată, opinia separată fiind în sensul respingerii ca nefondat a recursului declarat de pârâţi împotriva acestei sentinţe.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 127 din 16 martie 2016, Tribunalul Vrancea a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâţii, în solidar, să plătească acesteia sporul de confidenţialitate în cuantum de 15% pentru perioada 11.09.2015 - 11.09.2015 şi până la data încetării raporturilor de serviciu, cu condiţia îndeplinirii condiţiilor legale de acordare, în considerarea faptului că şi funcţiile similare din entitatea nou angajatoare ca urmare a transferului beneficiază de acelaşi spor.
Instanţa de recurs a reţinut că în mod greşit prima instanţă a ajuns la concluzia că în mod nelegal nu i s-a recunoscut reclamantei sporul de confidenţialitate anterior câştigat în ceea ce o priveşte pe reclamantă deşi, în baza Sentinţei civile nr. 2284 din 11 aprilie 2013 a Tribunalului Vrancea, ceilalţi funcţionari publici din cadrul Primăriei Focşani beneficiază de spor de confidenţialitate de 15% din indemnizaţia de încadrare lunară.
Astfel, conform art. 3 din Legea nr. 444/2006, s-a instituit în favoarea funcţionarilor publici cu statut special un spor de confidenţialitate de 15% din salariul de bază, ceea ce nu este cazul în speţă, reclamanta având calitatea de funcţionar public, însă nu cu statut special, aşa încât nu se poate reţine niciun temei legal care să îi confere dreptul la acest spor.
2. Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii
Împotriva acestei hotărâri intimata A. a formulat cerere de revizuire, invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată, iniţial, pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, care, prin Decizia civilă nr. 427 din 13 martie 2017, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii, revizuenta a reluat situaţia de fapt, arătând, în esenţă, că decizia contestată încalcă autoritatea de lucru judecat faţă de Decizia nr. 900 din 23 iunie 2016, prin care Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondat recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Focşani şi Primăria Municipiului Focşani împotriva Sentinţei nr. 60 din 16 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata B., prin care aceştia au fost obligaţi la alocarea, calcularea şi plata indemnizaţiei de dispozitiv către reclamantă, începând cu data de 11.09.2015 şi în continuare până la încetarea raportului de muncă, ca urmare a admiterii acţiunii acesteia.
În concluzie, revizuenta a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând anularea deciziei atacate cu revizuire care încalcă autoritatea de lucru judecat ce rezultă din Decizia nr. 900/2016.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii
Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că revizuirea este inadmisibilă.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Cazul de revizuire menţionat vizează situaţia în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar în temeiul art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanţele au pronunţat soluţii contrare în dosare diferite, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi. Revizuirea nu poate fi însă admisă atunci când hotărârile a căror contrarietate se invocă nu conţin toate elementele pentru a se reţine existenţa puterii de lucru judecat, întrucât obiectul litigiilor este diferit.
În practica judiciară s-a reţinut că instanţa învestită cu calea de atac de retractare a revizuirii nu are atribuţia să aprecieze care dintre hotărârile potrivnice conţine soluţia corectă, ci doar să constate dacă prin ultima hotărâre s-a nesocotit puterea de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre.
În speţă, revizuenta invocă existenţa unei contrarietăţi, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., între hotărârile pronunţate în două litigii legate de stabilirea dreptului privind plata sporului de confidenţialitate şi plata indemnizaţiei de dispozitiv.
Primul proces, soluţionat definitiv, prin Decizia nr. 1505 din 17 noiembrie 2016 de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a avut ca obiect cererea reclamantei B. privind obligarea pârâţilor Primarul Municipiului Focşani şi Primăria Municipiului Focşani la plata drepturilor salariale către aceasta, reprezentând sporul de confidenţialitate de 15% din indemnizaţia de bază lunară, începând cu data de 11.09.2015 şi în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu.
Cel de-al doilea litigiu, soluţionat definitiv, prin Decizia nr. 900 din 23.06.2016 a Curţii de Apel Galaţi, a avut drept obiect cererea reclamantei B. privind obligarea pârâţilor Primarul Municipiului Focşani şi Primăria Municipiului Focşani la alocarea, calcularea şi plata drepturilor băneşti reprezentând indemnizaţie de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de baza începând cu data de 11.09.2015 şi în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu.
Prin urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în speţă natura juridică a celor două sporuri este distinctă, ceea ce conduce la concluzia că cele două pricini au obiecte diferite, neexistând astfel identitate de obiect şi cauză, ca elemente ale puterii de lucru judecat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra revizuirii
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de B. împotriva Deciziei nr. 1505 din 17 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2017.
Procesat de GGC - GV