Limit of extraordinary appeal for material error: no re-examination of factual interpretation or restrictive procurement criteria under res judicata distinction

Asupra contestaţie în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Obiectul contestaţiei în anulare

Prin Decizia nr. 2551 pronunţată la data de 12 octombrie 2016 în Dosarul nr. x/2014,Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de reclamanta Primăria Municipiului Beiuş prin Primar împotriva Sentinţei nr. 199 din 31 octombrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

În raport de soluţia dată acţiunii de fond, hotărârea atacată a fost menţinută, reţinându-se că pentru a se opune autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare este necesar să fie întrunită tripla identitate, de părţi, obiect şi cauză juridică a cererii, conform art. 430 şi art. 431 C. proc. civ. În litigiul invocat de partea recurentă-reclamantă, obiectul cererii a fost altul, în sensul că a fost contestat un alt act administrativ de aplicare corecţie financiară pentru aceeaşi procedură de achiziţie publică (soldată cu încheierea contractului de lucrări nr. 3 din 22 martie 2010 cu A. SA).

Pe de altă parte, s-a mai reţinut că, în mod corect, prima instanţă nu a reţinut nici puterea de lucru judecat a hotărârii anterioare, constatând că nu există identitate între neregula care a stat la baza aplicării corecţiei de 5%, a cărei legalitate a fost analizată în cadrul dosarului nr. x/2011 şi cea care a stat la baza aplicării corecţiei de 10%, contestată în cauza de faţă. Corecţia de 5% a fost aplicată pentru impunerea cerinţei restrictive referitoare la experienţa similară (care s-a impus a fi dovedită cu "un contract de execuţie, respectiv foraj pentru apă geotermală peste 2000 ml şi lucrări de execuţie reţele termice de apă geotermală în valoare totală cumulată de 10.000.000 RON"). Corecţia de 10% aplicată prin nota de constatare din 9.10.2013 se referă la utilizarea în aceeaşi procedură de achiziţie publică a altor cerinţe restrictive pentru selecţia ofertanţilor, şi anume: impunerea exigenţei depunerii bilanţului contabil din anul 2008 vizat şi înregistrat de organele competente din care să rezulte că unitatea a realizat profit şi prezentarea unei lichidităţi generale de 100%.

Neregulile analizate în litigiul de faţă fiind diferite de cele analizate în litigiul precedent, nu se opune puterea de lucru judecat a Sentinţei nr. 6658/2013 a Tribunalului Bihor, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1400/2014 a Curţii de Apel Oradea.

În continuare, instanţa de control judiciar trecând la analiza criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a constatat că, în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea de management este îndrituită să efectueze controale asupra utilizării fondurilor europene, respectiv asupra contactelor de achiziţii publice finanţate din astfel de fonduri. Împrejurarea că procedura de atribuire a contractului nr. x din 22 martie 2010 a făcut şi obiectul unui control anterior, ale cărui rezultate au fost desfiinţate prin hotărâre judecătorească, nu împiedica un al doilea control, respectiv cel soldat cu emiterea notei de constatare nr. 304716 din 9 octombrie 2013 confirmată prin decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 3929 din 6 mai 2014.

În concluzie, hotărârea irevocabilă pronunţată în Dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Bihor nu influenţează analiza de legalitate a actelor administrative contestate în cauza de faţă.

Cât priveşte verificarea documentaţiei de atribuire de către ANRMAP şi de către UCVAP, Înalta Curte a reţinut că această verificare este de asemenea nerelevantă în cadrul activităţii de constatare a neregulilor şi de aplicare a corecţiilor financiare reglementată de O.U.G. nr. 66/2011, soluţie care rezultă din prevederile art. 6 alin. (3) şi art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011 coroborate cu art. 324 din H.G. nr. 457/2008. Ultimul act normativ menţionat, în vigoare la data declanşării activităţii de constatare, prevede expres că autoritatea de management nu este condiţionată, în analizarea neregulilor, de activităţile desfăşurate de ANRMAP şi UCVAP.

Caracterul restrictiv al cerinţelor referitoare la bilanţul contabil pozitiv şi lichiditatea generală de 100%, nejustificate de către reclamantă, în calitate de autoritate contractantă, a fost corect confirmat de instanţa de fond, raportat la prevederile art. 184 şi 185 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, coroborate cu art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006.

Instanţa de control judiciar a mai constatat că referitor la corecţia de 25% aplicată la valoarea lucrărilor suplimentare executate în cadrul aceluiaşi proiect de către A. SA, fără ca recurenta-autoritate contractantă să declanşeze o nouă procedură de achiziţie publică, recurenta susţine că ele au fost dictate de particularităţi legate de structura şi compoziţia solului pe care au fost realizate lucrările, făcând parte din soluţia tehnică adoptată pentru a se asigura o funcţionare eficientă a reţelei realizate.

Rezultă, astfel, că a fost necesară achiziţionarea unor lucrări suplimentare faţă de cele incluse în contractul iniţial, situaţie în care erau incidente, contrar susţinerilor recurentei, prevederile art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006. Conform acestora, autoritatea contractantă trebuia să analizeze îndeplinirea condiţiilor legale pentru aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, printre care se numără condiţia ca aceste lucrări să fi devenit necesare pentru îndeplinirea contractului în cauză datorită unor circumstanţe imprevizibile. Cerinţa circumstanţelor imprevizibile trebuie interpretată într-o manieră obiectivă, ca făcând referire la ceea ce o autoritate contractantă diligentă nu ar fi putut să prevadă, adică, în materia condiţiilor tehnice, acestea ar trebui să nu fi putut fi prevăzute în ciuda investigaţiilor tehnice care au stat la baza proiectului şi care au fost întreprinse în conformitate cu toate regulile aplicabile. Modificările determinate de pregătirea neadecvată a proiectului tehnic nu pot fi considerate circumstanţe imprevizibile.

Prin urmare, Înalta Curte a reţinut că recurenta-reclamantă nu a justificat existenţa unor astfel de circumstanţe imprevizibile. Mai mult, arată că lucrările suplimentare nu au fost realizate în astfel de circumstanţe.

Motivele şi temeiul legal al contestaţiei în anulare

Împotriva Deciziei nr. 2551 din 12 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a promovat contestaţie în anulare, recurenta Primăria Municipiului Beiuş prin primar.

Invocând ca temei legal al contestaţiei în anulate, art. 503 alin. (2) pct. 2 şi pct. 3 din C. proc. civ., şi reluând, apărările formulate în faţă instanţei de recurs, în motivarea caii extraordinare de atac contestatoarea a susţinut următoarele:

Dezlegarea dată recursului este rezultatul erorii materiale, această eroare fiind de natură a genera o interpretare greşită, eronată cu privire la aplicabilitatea excepţiei puterii de lucru judecat, în sensul că instanţa nu a observat că din considerentele ca au fost avute în vedere de către cele două instanţe care au analizat prima corecţie financiară în Dosarul nr. x/2011 sunt opozabile cu putere de lucru judecat şi în prezenta cauză.

Astfel, în primul dosar, instanţele au reţinut corect existenţa unor cerinţe ce pot fi apreciate restrictive pot justifica aplicarea unei corecţii financiare doar în măsura în care s-au produs efectul restrictiv. Or, nici în cazul primei condiţii restrictive şi nici în cazul celei de-a doua condiţii, existenţa acestora nu a restricţionat în niciun fel accesul a licitaţie a vreunui ofertant interesat sau descalificat de existenţa acestor condiţii.

A mai susţinut contestatoarea că refuzând să facă aplicarea art. 430 din C. civ., în opinia acesteia instanţa de recurs a comis o gravă eroare materială, ambelor corecţii financiare fiindu-le aplicabile considerentele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în Dosarul nr. x/2011.

Contestatoarea susţine în continuare că instanţa de recurs nu a analizat solicitarea acesteia privind legalitatea măsurii de aplicare a corecţiei financiare de 10% prin raportate la pericolul social concret al abaterii reţinute.

Aşadar, faţă de acestea a solicitat, admiterea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, anularea deciziei atacate.

Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a formulat, întâmpinare, în condiţiile art. 508 (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare.

Considerentele şi soluţia asupra contestaţiei în anulare

Contestaţia în anulare de faţă, urmează a fi respinsă ca nefondată, în raport de temeiul de drept invocat şi raportat la motivele înfăţişate de contestatoare, în considerarea celor ce urmează:

În primul rând, Înalta Curte reaminteşte că, contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ şi strict prevăzute de lege şi care nu presupune o rejudecare a recursului.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestaţia în anulare este admisibilă numai dacă hotărârea instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Totodată, Înalta Curte reaminteşte că greşelile instanţei de recurs care deschid calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, iar nu stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.

În cauză, contestatoarea, deşi în drept a invocat dispoziţiile art. art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., din expunerea pe larg a motivelor contestaţiei în anulare, reiterând o parte din argumentele expuse prin cererea de recurs, efectuează de fapt critici hotărârii instanţei de recurs, prin prisma modului în care aceasta a interpretat probele administrate în cauză şi a aplicat dispoziţiile legale în materie, ceea ce nu poate fi acceptat pe calea contestaţiei în anulare, procedură în care nu poate fi examinată justeţea soluţiei contestate.

Astfel, din analiza contestaţiei deduse judecăţii Înalta Curte constată că prezenta contestatoare este nemulţumită de argumentele expuse de instanţa de control judiciar cu privire la faptul că nu există identitate între neregula care a stat la baza aplicării corecţiei de 5%, a cărei legalitate a fost analizată în cadrul Dosarului nr. x/2011 şi cea care a stat la baza aplicării corecţiei de 10%, contestată în cauza de faţă. Aşa cum s-a reţinut corecţia de 5% a fost aplicată pentru impunerea cerinţei restrictive referitoare la experienţa similară (care s-a impus a fi dovedită cu "un contract de execuţie, respectiv foraj pentru apă geotermală peste 2000 ml şi lucrări de execuţie reţele termice de apă geotermală în valoare totală cumulată de 10.000.000 RON").

Mai mult decât atât, neregulile analizate în litigiul de faţă fiind diferite de cele analizate în litigiul precedent, în acord cu instanţa de recurs nu se opune puterea de lucru judecat a Sentinţei nr. 6658/2013 a Tribunalului Bihor, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1400/2014 a Curţii de Apel Oradea.

Aşadar, această pretinsă greşeală materială nu poate fi nu poate fi încadrată în motivele ce pot fi invocate în cazul contestaţiei în anulare, în conformitate cu prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu se referă la erorile care pot fi îndreptate această cale ci la greşelile de fapt, neintenţionate, produse prin confundarea unor elemente sau a unor date semnificative aflate la dosarul cauzei.

Greşelile materiale se apreciază în raport cu datele existente la dosarul cauzei la momentul pronunţării, deoarece numai în aceste condiţii se poate stabili dacă soluţia dată în recurs este sau nu rezultatul unei greşeli materiale.

Dealtfel, din motivele contestaţiei în anulare expuse de contestatoare reiese nemulţumirea părţii de modul în care a fost motivată decizia contestată însă acest aspect nu poate duce la deschiderea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, într-un al caz decât cele limitativ arătate de art. 503(1) C. proc. civ. (lipsă de procedură şi necompetenţa instanţei) şi art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. (greşeală materială şi omisiunea de a cerceta vreun motiv de modificare sau de casare). De asemenea, motivele contestaţiei în anulare speciale sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 504 C. proc. civ. Pentru o apreciere completă a motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 504 alin. (2) C. proc. civ. este imperios necesar să se facă distincţie între motive şi argumente.

Cu alte cuvinte, textul amintit vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, ceea ce contestatoarea încearcă să obţină. A da posibilitatea părţilor de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a fost soluţionată pricina şi s-au stabilit raporturile litigioase dintre părţi,ar însemna să se deschidă acestora dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac, lucru care nu poate fi acceptat în actualul sistem al procedurii civile, în care această cale extraordinară de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege. Numai o greşeală materială esenţială, care a determinat o soluţie eronată, poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare, ceea ce nu este cazul în speţă.

Or, susţinerile contestatoarei în sensul că solicitarea acesteia instanţa nu s-a pronunţat asupra legalităţii măsurii de aplicare a corecţiei financiare de 10% prin raportate la pericolul social concret al abaterii reţinute, nu pot fi primite în contextul în care în raport de probele administrate în cauză, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile în raport de situaţia de fapt reţinută, situaţie care ţinând de analiza probelor, nu poate fi reanalizată într-o cale extraordinară de atac.

În acord cu jurisprudenţa consecventă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, reliefată de exemplu prin soluţiile pronunţate în cauzele Mitrea c. României (nr. 26105/03/2008) şi B. c. României (nr. 8727/03/2009), că în lipsa unei circumstanţe substanţiale şi imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestaţii în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice şi, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Temeiul legal al soluţiei adoptate

În consecinţă, constatând că în cauză nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 503 (2) pct. 2 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 508 C. proc. civ. va respinge prezenta contestaţie în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare declarată de contestatoarea Primăria Municipiului Beiuş prin primar împotriva Deciziei nr. 2551 pronunţată la data de 12 octombrie 2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 mai 2017.

Procesat de GGC - GV