Audit-driven correction of financial accounts and service housing reimbursement under Labor Code mobility clauses

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 31.07.2014, reclamanta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (brevitatis causa ANCPI) în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat:

- anularea constatărilor de la punctele 2, 5.1, 8 şi 10.2 şi a măsurilor de la pct. I.2.2 şi II.9. din Decizia nr. 111/15 din 28 mai 2014, emisă de Şeful Departamentului III al Curţii de Conturi;

- anularea încheierii nr. 111/82 din 14 iulie 2014 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 224 din 30 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României şi a anulat măsura privind stabilirea întinderii prejudiciului determinat de plata nelegală a sumei reprezentând contravaloarea chiriei pentru locuinţa de serviciu unui angajat al entităţii şi recuperarea acestuia prevăzută la punctul II.9 din Decizia nr. III/15 din 28 mai 2014 şi menţinută prin încheierea nr. III/82 din 14 iulie 2014.

De asemenea, a menţinut măsura privind corectarea contului de execuţie pe anul 2013 şi transmiterea acestuia ordonatorului principal de credite, prevăzută la punctul I.2.2 din Decizia nr. III/15 din 28 mai 2014, în condiţiile stabilite în procesul-verbal nr. III/40466 din 14 iulie 2014 încheiat de Comisia de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziei.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 224 din 30 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, au promovat recursuri reclamanta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi pârâta Curtea de Conturi a României, în condiţiile art. 483 Noul C. proc. civ. (în continuare noul C. proc. civ.).

Recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi-a întemeiat calea de atac pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României şi-a întemeiat calea de atac pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 noul C. proc. civ.

4. Procedura derulată în recurs

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 februarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 28 februarie 2017, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursurile îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat şi a fixat termen pentru judecata pe fond a acestora.

II. Analiza motivelor de casare invocate

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Recursul reclamantei Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară vizează, în mod evident, respingerea cererii sale de anulare a măsurii prevăzute la pct. I.2.2 din Decizia nr. III 115 din 28 mai 2014.

Prin această măsură s-a dispus "corectarea contului de execuţie pe anul 2013 şi transmiterea acestuia ordonatorului principal de credite".

S-a reţinut de către echipa de audit a intimatei, aspecte reţinute şi de către instanţa de fond că prin Măsura nr. I.2.2 "Corectarea contului de execuţie pe anul 2013 şi transmiterea acestuia ordonatorului principal de credite" s-a dispus astfel întrucât echipa de audit a constatat necalcularea şi neevidenţierea în situaţiile financiare de la data de 31.12.2013 a amortizării la activele necorporale.

Concret, s-a constatat existenţa unui număr mare de licenţe achiziţionate încă din anul 2009, precum şi programe informatice (software A.), pentru care ANCPI nu a înregistrat cheltuieli cu amortizarea în valoare de 27.318.751,75 RON, consecinţa acestei omisiuni fiind denaturarea situaţiilor financiare prin prezentarea unor informaţii eronate în cadrul activelor instituţiei, precum şi a contului de rezultat patrimonial, care nu mai prezintă o imagine fidelă a poziţiei financiare şi a performanţei entităţii pentru exerciţiul financiar al anului 2013.

Temeiul legal al măsurii dispuse l-au constituit dispoziţiile art. 14 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3471/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituţiilor publice, precum şi cele ale punctului 1.1.4.3 din Capitolul III - Prevederi referitoare la elementele de bilanţ din Anexa la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1971/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, cu modificările şi completările ulterioare.

Motivarea recursului constă în aceea că nu poate fi efectuată nici o înregistrare contabilă antedatată, cu atât mai mult cu cât aceasta ar modifica situaţiile financiare depuse la ordonatorul superior de credite, care la rândul lui le-a centralizat şi depus la Ministerul de Finanţe, unde s-au centralizat la nivel naţional. Pentru a putea regla orice eroare constatată, Ministerul de Finanţe a dispus prin OMFP mai sus menţionat, Capitolul II pct. 2.7.2.3. Corectarea erorilor contabile "Eventualele erori constatate în contabilitate, după aprobarea şi depunerea situaţiilor financiare, vor fi corectate în anul în care acestea se constată.

Corectarea unor asemenea erori aferente exerciţiilor precedente se efectuează pe seama rezultatului reportat.

În notele la situaţiile financiare trebuie prezentate informaţii suplimentare cu privire la erorile constatate.

O altă critică vizează aspectul că prin Decizia şi încheierea contestate nu s-a indicat baza legală a măsurii dispuse şi cum trebuie aplicată în practica aceasta.

Trebuie subliniat că, astfel cum a afirmat şi reclamanta, inclusiv prin cererea de recurs, ANCPI a transmis ordonatorului superior de credite prin Rapoartele explicative anexate situaţiilor financiare de la trimestrele II, III şi anuale "Auditul financiar făcut de către auditorii Curţii de conturi asupra contului de execuţie al bugetului de stat pe anul 2013 efectuat la ANCPI în perioada 10.03.-30.04.2014 a constatat necalcularea şi neevidenţierea în situaţiile financiare la data de 31.12.2013 a cheltuielilor cu amortizarea imobilizărilor necorporale în valoare de 27.318.751,75 RON. Această eroare a fost reglată în nota contabilă 11 din 17 aprilie 2014, cheltuiala fiind pusă pe seama rezultatului reportat.

În aceste condiţii ale recunoaşterii aspectelor de fond care au condus la măsura contestată faţă de aceleaşi critici secundare ale reclamantei că nu ştie cum să se conformeze măsurii instanţei de fond a arătat în mod neechivoc că soluţia a fost oferită în procesul-verbal nr. III/40466 încheiat de Comisia de soluţionare a contestaţiei la data de 14 iulie 2014:

" Având în vedere situaţia modificării formei de finanţare precum şi transferul entităţii de la un ordonator principal de credite la altul, operaţiunea trebuie să corecteze situaţiile financiare pe 2014. "

Din tot cuprinsul cererii de recurs nu se regăseşte o critică în concret a acestui aspect pe drept subliniat de către instanţa de fond, ci doar o reluare a criticilor iniţiale, inutilă în raport de recunoaşterea amintită, astfel că, faţă de aspectele invocate, acest recurs nu apare ca întemeiat.

Cât priveşte recursul Curţii de Conturi acesta vizează anularea de către instanţa de fond a măsurii dispuse la pct. II.9 din Decizia nr. III/15/2014.

Prin această măsură s-a dispus "stabilirea întinderii prejudiciului determinat de plata nelegală reprezentând contravaloarea chiriei pentru locuinţa de serviciu unui angajat al entităţii şi recuperarea acestuia potrivit legii".

Prin recurs se arată că sentinţa ar conţine prevederi contradictorii, reţinându-se în argumentaţie atât motive în favoarea soluţiei pronunţate cât şi argumente ce susţin legalitatea măsurii de la pct. II.9.

S-a reţinut că la încheierea contractului individual de muncă al salariatului B. nr. 804 din 10 decembrie 2012 s-a inserat o clauză de mobilitate potrivit căreia salariatul a beneficiat de transport şi cazare, nu au fost respectate prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, deoarece nu s-a prevăzut cuantumul prestaţiilor suplimentare în bani sau modalităţile prestaţiilor suplimentare în natură în contractul individual de muncă.

Totodată, nici prin contractul individual de muncă ori prin regulamentul intern, nu s-a prevăzut programul deplasărilor, durata şi frecvenţa acestora şi nici cuantumul şi regimul decontării cheltuielilor de cazare şi transport efectuate cu deplasarea.

Închirierea locuinţei de serviciu s-a efectuat, în anul 2013, în baza Referatului nr. 107/XII din 23.01.2013, aprobat pentru delegarea angajatului de la OCPI Timiş la ANCPI - administraţie (în Bucureşti), deşi activitatea desfăşurată la ANCPI - administraţie nu a constituit o delegare, ci îndeplinirea sarcinilor în cadrul funcţiei pentru care s-a încheiat C.I.M. nr. 804 din 10 decembrie 2012 pe postul de Şef serviciu la Direcţia Informatică.

Acest Referat nu a fost acceptat de auditori drept temei legal pentru plata contravalorii cheltuielilor cu locuinţa de serviciu, deoarece făcea referire la delegarea salariatului, fapt ce nu necesită locuinţă de serviciu, apreciindu-se că au fost încălcate şi prevederile art. 14 alin. (2) şi alin. (3), art. 22, art. 52 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, art. 25, art. 43 şi art. 44 din Codul muncii, art. 29 din Hotărârea nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996.

În realitate constatările pornesc de la o interpretare a Codului Muncii realizată de auditorii Curţii de Conturi în general specialişti în alte domenii decât juridice.

Oricum, din sentinţa instanţei de fond nu rezultă o motivare contradictorie, ci vădirea nu doar a faptului că prevederile legale trebuie interpretate unele în raport cu altele, ci şi astfel ca ele să poată produce efecte şi nu doar să reprezinte un text abstract.

Astfel, şi aici intră în analiză şi cel de-al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., interpretarea şi aplicarea greşită a legii se raportează la art. 25 alin. (2) din Codul Muncii şi a art. 29 din H.G. nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, pentru următoarele considerente:

- contractul individual de muncă nr. 804/10.12 2012 avea înserată o clauză de mobilitate potrivit căreia salariatul avea dreptul să beneficieze de cheltuieli de' transport şi cazare. în baza art. 25 din C. muncii, însă cu respectarea dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din acelaşi act normativ, ceea ce nu s-a realizat în speţă, deoarece nu a fost specificat în contractul individual de muncă cuantumul prestaţiilor suplimentare în bani sau modalităţile prestaţiilor suplimentare în natură.

Răspunsul la aceste critici este reprezentat de chiar afirmaţiile din recurs conform cărora "nu este permis ca, pentru a da eficienţă unor norme de drept, în speţă clauzei de mobilitate, să se facă aplicarea forţată a altor reglementări, precum cea a delegării şi a locuinţei de serviciu, ce nu au nicio legătură cu situaţia de fapt existentă, după cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond. Legea prevede reglementări distincte, de sine stătătoare pentru cele trei situaţii - de mobilitate, de delegare şi de detaşare -, pentru fiecare din ele angajatul putând să dispună de anumite drepturi specifice, tară ca acestea să se poată "împrumuta" de la o situaţie la alta" situaţia premisă fiind chiar invers decât a reţinut recurenta.

Astfel, câtă vreme conform specificului muncii salariatului nu se putea vorbi despre delegaţie sau detaşare, clauza de mobilitate apărea ca cea mai apropiată de activitatea desfăşurată.

Apare ca evident faptul că angajatul avea dreptul la decontarea cheltuielilor cu cazarea, or orice altă modalitate decât locuinţa de serviciu ar fi impus costuri mai mari nu doar cu cazarea ci şi cu diurna aferentă.

De altfel, asupra acestui aspect al economiei realizate, relevant în susţinerile Curţii de Conturi, nu se face în vreun fel vorbire în recursul de faţă.

Este real faptul că s-a realizat o îmbinare a mai multor instituţii - delegarea (C. muncii), locuinţa de serviciu - Legea nr. 114/196, H.G. nr. 1866/2006, însă aceasta nu apare ca nelegală.

Or, Curtea de Conturi făcând aceste aprecieri nu vine şi cu o soluţie reală.

În fapt, singurul aspect criticat este acela că, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2) C. muncii nu s-a prevăzut cuantumul prestaţiilor suplimentare în bani. o prevedere expresă a cuantumului unei chirii, în condiţiile unei pieţe imobiliare atât de fluctuante precum cea din Bucureşti la nivelul perioadei 2012-2013 nici nu era posibil astfel că soluţia reclamantei, la care instanţa de fond a achiesat, apare ca justificată.

Corelativ, acordarea vizei de CFPP pentru astfel de operaţiune (pct. 10.2 Decizie) nu apare ca eronată, întrunindu-se condiţiile mai sus menţionate.

2. Temeiul de drept al soluţiei instanţei de recurs

Având în vedere cele mai sus expuse, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantei Autoritatea Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu apare ca fondat ca de altfel şi cel al pârâtei Curtea de Conturi a României, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, ambele căi de atac urmează a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta Autoritatea Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei civile nr. 224 din 30 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 mai 2017.