Recovery of EU rural development grant for artificial subdivision of investment and misclassification as autonomous micro-enterprise under linked enterprise rules

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 14 mai 2014 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/33/2014, reclamanta SC A. SRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bucureşti şi Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bihor, anularea Deciziei nr. 3946 din 5 februarie 2014 de soluţionare a contestaţiei administrative, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 3 decembrie 2013, suspendarea executării actelor administrative contestate şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Încheierea din 23 iunie 2014, s-a dispus suspendarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 3 decembrie 2013.

Prin Decizia nr. 1489 din 17 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul declarat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva încheierii din 23 iunie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a casat încheierea şi s-a respins cererea de suspendare ca nefondată, dispunându-se restituirea cauţiunii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 669 din 19 decembrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a reţinut că, pe baza Planului Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Comisia Europeană a adoptat programul Fondul European Agricol Pentru Dezvoltare Rurală, una dintre măsurile prevăzute în cadrul acestui program fiind aceea a acordării asistenţei financiare nerambursabile prin intermediul măsurii 312 - "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi", în cadrul acestui program fiind încheiat Contractul de finanţare nr. x din 5 mai 2011 în temeiul căruia reclamanta A. SRL este beneficiara unui ajutor financiar nerambursabil, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit angajându-se să acorde o finanţare nerambursabilă de maxim 163.529 euro, echivalentul a 70% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Suma decontată de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a fost de 303.767,73 RON reprezentând 67.354,26 euro finanţare nerambursabilă, conform cheltuielilor acceptate la plată, în cadrul primei tranşe de plată.

Potrivit Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 25 noiembrie 2013, proiectul al cărui beneficiar este SC A. SRL a suferit o modificare substanţială în perioada de valabilitate a contractului de finanţare prin crearea unui avantaj nejustificat, care contravine obiectivelor măsurii de sprijin, în favoarea unui grup de persoane format din asociaţii B. şi C., stabilindu-se că valoarea creanţei bugetare principale rezultate din nereguli este în cuantum de 303.767,73 de RON.

Împotriva titlului de creanţă, reclamanta a formulat contestaţie, care a fost respinsă prin Decizia nr. 3946 din 5 februarie 2014 emisă de Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

A reţinut, pe fond, instanţa, incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, constatând că însuşi legiuitorul consideră că încălcările sancţionabile pot viza şi nerespectarea unor prevederi contractuale, iar conform art. 8 alin. (1) din Contractul de finanţare nr. x din 5 mai 2011, "prezentul contract obligă părţile să respecte întocmai şi cu bună-credinţă fiecare dispoziţie a acestuia, în conformitate cu principiul obligativităţii contractului între părţile contractante, în temeiul art. 969 din C. civ. şi reglementărilor în vigoare."

În cadrul Măsurii 312, beneficiarul este obligat să respecte, pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în cererea de finanţare şi, pe perioada de valabilitate şi de monitorizare a contractului de finanţare, este obligat să nu modifice substanţial proiectul, modificările substanţiale fiind acelea care: afectează condiţiile de implementare, respectiv de punere în aplicare a proiectului sau creează un avantaj nejustificat unei întreprinderi sau unei colectivităţi publice; modificări care pot rezulta dintr-o schimbare în natura proprietăţii, a amplasamentului, a unor elemente iniţiale caracteristice proiectului; încetarea sau delocalizarea activităţii pentru care s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil etc.

Totodată, potrivit art. 17 (1) din contract, prin "neregulă" se înţelege orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, precum şi orice nerespectare a prevederilor memorandumurilor de finanţare, acordurilor de finanţare, reglementărilor în vigoare privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum şi a prevederilor contractului de finanţare, caz în care cheltuiala este neeligibilă şi are ca efect obţinerea unor avantaje nejustificate şi, în acelaşi timp, prejudicierea bugetului general al Comunităţilor Europene sau a bugetelor administrate de acestea ori în numele lor şi a bugetului naţional.

Au fost reţinute şi prevederile art. 41 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, referitoare la întreprinderile legate şi ale art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, potrivit cărora nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Curtea a reţinut că sunt condiţii artificiale acele condiţii de eligibilitate sau de selecţie create de solicitanţi cu scopul de a se transforma din solicitanţi neeligibili în solicitanţi eligibili, de a spori punctajul obţinut în cadrul criteriilor de selecţie sau de a obţine un plafon mai mare al ajutorului financiar.

În interpretarea aceloraşi dispoziţii comunitare, a fost reţinută şi hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în Cauza C-434/12, privind interpretarea art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011.

În considerarea dispoziţiilor de drept intern, de drept comunitar şi a considerentelor jurisprudenţiale, judecătorul fondului a reţinut că, în speţă, este probată existenţa unor legături juridice, economice şi personale între persoanele implicate în proiectele supuse controlului.

Dincolo de împrejurarea că în cauză a fost probată existenţa unor legături de natură complexă între persoanele implicate în proiectele supuse controlului încrucişat, s-a reţinut că se regăsesc şi suficiente elemente obiective care conduc la concluzia că aceste persoane au acţionat concertat în scopul eludării dispoziţiilor privitoare la criteriile de eligibilitate ale proiectului "Achiziţie utilaje pentru producţia pompelor de căldură" (domeniul de activitate complementar al D. SRL şi al A. SRL, reclamanta ocupându-se cu producţia pompelor de căldură, iar D. SRL de executarea lucrărilor de foraj în vederea montării acestor pompe; numiţii C. şi B. au stabilit astfel de legături contractuale cu celelalte societăţi, la care aceştia sunt asociaţi şi/sau administratori, de natură să le confere posibilitatea utilizării în comun a întregii infrastructuri finanţate prin cele două proiecte accesate prin programul de dezvoltare rurală).

În ceea ce priveşte condiţia obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor din cadrul acestui program, s-a reţinut că Măsura 312 se încadrează în Axa III - "Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale" şi are ca obiectiv general dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale în mediul rural.

Or, în raport de modalitatea în care au înţeles să acţioneze beneficiarii reali ai contractelor de finanţare, respectiv numiţii C. şi B., nu se poate reţine că reclamanta a avut ca obiectiv crearea de locuri de muncă în mediul rural şi dezvoltarea sa ca microîntreprindere, întrucât fracţionarea investiţiei în cele două proiecte arătate a avut în vedere, cu evidenţă, depăşirea plafonului maxim admis pentru un proiect pe măsura 312, precum şi eludarea condiţiei privitoare la faptul ca aplicantul să nu mai fi primit fonduri comunitare pentru activităţi similare în ultimii 3 ani.

A constatat instanţa de fond că reclamanta a atestat nereal, în anexa nr. 4.2. privitoare la declaraţia privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii faptul că tipul întreprinderii sale este acela de întreprindere autonomă, în condiţiile în care este certă împrejurarea că SC A. SRL era o întreprindere legată (în sensul art. 41 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 346/2004) de E. SRL şi D. SRL, prin intermediul celor două persoane fizice arătate, care acţionau de comun acord, desfăşurându-şi activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.

Având în vedere că, la momentul verificării condiţiilor de exigibilitate, nu se acordă ajutor financiar beneficiarilor în cazul cărora se stabileşte că nu au autonomie funcţională şi/sau că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a beneficia de ajutor şi pentru a obţine astfel un avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor, este evident că în cauză s-a produs o modificare substanţială a proiectului declarat iniţial eligibil, de natură să atragă neeligibilitatea acestuia.

Apărările reclamantei vizând necesitatea probării producerii unei pagube care să fi fost cauzată bugetului Uniunii Europene au fost înlăturate ca neîntemeiate, reţinându-se că, potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, noţiunea de neregularitate înseamnă orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs (înregistrat sub nr. unic x/33/2014* pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) reclamanta SC A. SRL, pentru următoarele motive de casare:

Sentinţa este netemeinică şi nelegală, fiind pronunţată cu interpretarea greşită a prevederilor legale (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

Astfel, referitor la declaraţia privind încadrarea în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, greşit a reţinut instanţa de fond că recurenta a depus anexa nr. 4.2. - declaraţia privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, specificând nereal că tipul întreprinderii este acela de întreprindere autonomă.

În opinia recurentei, aceste aspecte nu fac în realitate obiectul prezentei cauze, din analizarea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei, reieşind că singura neregulă care i se impută este faptul că ar fi dobândit un avantaj nejustificat, care ar fi contravenit obiectivului schemei de ajutor, iar nu că ar fi dat o declaraţie falsă, ceea ce oricum nu este adevărat.

Instanţa a depăşit deci cadrul procesual cu care a fost sesizată, aspect ce atrage de plano nelegalitatea hotărârii recurate.

Aşadar, ceea ce rămâne a fi analizat este dacă, din cauza faptului că numiţii C. şi B. aveau la data emiterii declaraţiei calitatea de asociaţi, atât la recurentă, cât şi la societăţile menţionate în sentinţa recurată, recurenta nu ar fi avut calitatea de întreprindere autonomă, raportat la prevederile Legii nr. 346/2004.

Or, nu se poate reţine că recurenta ar fi fost legată cu celelalte 3 societăţi, în sensul art. 44 din această lege.

Astfel, din articolul menţionat ar rezulta că, pentru a se determina dacă două societăţi se încadrează în noţiunea de întreprinderi legate, este necesar a se cerceta raporturile existente între ele, fiind de esenţa unor întreprinderi legate, ca între acestea să existe un raport de subordonare.

În speţă, între societăţile despre care se susţine că ar fi legate nu exista subordonare, raporturile dintre ele fiind orizontale, de egalitate, iar nu verticale.

A mai susţinut recurenta că nu s-a probat în niciun fel faptul că societăţile la care C. şi B. erau asociaţi la data înregistrării cererii de finanţare desfăşurau la acea dată activitate pe aceeaşi piaţă relevantă sau pe pieţe adiacente; nici nu se analizează care erau obiectele de activitate înscrise în registrul comerţului la data înregistrării cererii de finanţare, pentru aceste societăţi.

Referitor la presupusele condiţii artificiale create, a arătat recurenta că motivul principal care a determinat instanţa de fond să respingă acţiunea a fost presupunerea că societatea recurentă împreună cu SC D. SRL şi-ar fi creat un avantaj nejustificat, care contravine obiectivului măsurii de sprijin.

Consideră că în mod eronat instanţa de fond a reţinut îndeplinirea condiţiilor impuse de legislaţia comunitară şi practica CJUE pentru a fi în prezent a unei construcţii artificiale.

Obiectul finanţării nerambursabile a constat în achiziţionarea a 8 utilaje. Schema de ajutor nu a putut fi implementată într-o singură etapă, astfel încât achiziţionarea utilajelor a fost împărţită în 2 etape, în prima etapa fiind achiziţionate 3 dintre acestea şi în a doua etapă urmând a fi achiziţionate celelalte 5.

Activitatea vizată de finanţarea nerambursabilă nu poate fi implementată decât la momentul la care toate cele 8 utilaje sunt achiziţionate, deci nu se poate vorbi despre o modificare substanţială a unui proiect care nu a fost pus în aplicare niciodată, nefiind finalizată achiziţionarea utilajelor şi activitatea nefiind demarată.

În speţă nu există o neregulă, atâta vreme cât conduita recurentei nu s-a soldat cu încălcarea niciunei norme legale, a niciunei cerinţe a dreptului comunitar şi a niciunei clauze a contractului de finanţare.

Mai susţine că hotărârea instanţei de fond nu analizează în mod corect nici respectarea principiului proporţionalităţii, reglementat de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 şi consacrat prin art. 2 alin. (1) din Regulamentul Consiliului nr. 2988/1995.

Măsura dispusă de autoritatea intimată este vădit contrară principiului proporţionalităţii, întrucât nu ţine seama de natură şi gravitatea neregulii constatate, de natura şi frecvenţa acesteia, de implicaţiile financiare ale pretinsei nereguli şi nici nu este adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit.

Sancţiunea aplicată recurentei este vădit disproporţionată prin prisma tuturor criteriilor reglementate de legiuitor.

Recurentul susţine şi faptul că hotărârea instanţei de fond încalcă flagrant principiul încrederii legitime, reţinut şi explicat pe larg în jurisprudenţa CJUE (invocă Hotărârea Tribunalului din 27 noiembrie 1997, cauza Pascali/Comisie), în sensul că, în speţă, contractul de finanţare a fost încheiat la data de 5 mai 2011, după ce toate autorităţile competente au declarat proiectul eligibil. Este deci vădit contrar principiului încrederii legitime, ca aceleaşi autorităţi să emită aproape 3 ani mai târziu un act prin care să revoce finanţarea acordată, pe baza unor elemente care existau şi la data semnării contractului de finanţare."

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

Prin încheierea de şedinţă din 28 februarie 2017, pronunţată în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu controlul de legalitate al Deciziei nr. 3946 din 5 februarie 2014 emisă de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi al Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 25 noiembrie 2013 de Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bihor.

În recurs, aceasta critică sentinţa pe motiv că instanţa de fond ar fi depăşit cadrul procesual, pronunţându-se asupra lipsei de veridicitate a declaraţiei - Anexa nr. 4.2. - privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, deşi nu a fost legal învestită cu acest aspect.

Susţinerea este nefondată, Judecătorul fondului s-a referit la caracterul nereal al declaraţiei respective, în contextul în care, din analiza probelor, a rezultat că nu era vorba de fapt de o întreprindere autonomă, astfel cum s-a declarat în scopul obţinerii finanţării, ci de o întreprindere "legată", potrivit art. 41 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, această împrejurare constituind un element determinant al neregulii constatate în cauză.

De asemenea, contrar celor susţinute de recurentă, în sensul că - pentru a se putea reţine că ar fi fost întreprindere legată cu celelalte societăţi - trebuia demonstrată existenţa unui raport de subordonare, Înalta Curte arată că, potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective.

Potrivit alin. (4) şi (5) ale aceluiaşi articol, întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.

Prin urmare, legiuitorul a avut în vedere ideea de deţinere a controlului, de dominaţie, de posibilitate de influenţare determinantă, iar nu un raport formal de subordonare.

Or, în cauză, ca urmare a adresei din 17 septembrie 2013 emise de OJPDRP Cluj, prin care se recomandă declanşarea procedurii de verificare privind suspiciunea de creare în mod artificial de condiţii pentru a beneficia de finanţare în cadrul Măsurii 312, s-a procedat la verificarea încrucişată a două proiecte ce ridicau suspiciuni, aparţinând beneficiarilor A. SRL şi D. SRL, care aveau sediul social/amplasamentul investiţiei în aceeaşi locaţie.

În urma verificării pe teren din 15 octombrie 2013 la SC A. SRL şi a controlului documentaţiei privind păstrarea proprietăţii asupra bunurilor achiziţionate prin proiect la prima tranşă de plată (strung cu batiu înclinat, maşină de frezat verticală, maşină hidraulică rolat table), s-a constatat că recurenta reclamantă A. SRL este beneficiara finanţării proiectului "Achiziţie utilaje pentru producţia pompelor de căldură SC A. SRL, judeţ Cluj", conform contract x din 5 mai 2011, iar D. SRL este beneficiara finanţării proiectului "Achiziţie utilaj pentru foraj SC D. SRL, jud. Cluj", potrivit contract x din 26 aprilie 2010.

D. SRL se înfiinţează din 3 iulie 2009, iar A. SRL din 3 februarie 2010.

Ambele societăţi au sediul social şi amplasamentul investiţiei în com. Jucu, sat Jucu de Mijloc, nr. 232D, judeţul Cluj, în baza unor contracte de locaţiune încheiate cu acelaşi locator, C., pentru sediul firmei şi spaţii de producţie/depozit.

Din documentele contabile şi din documentul datat 21 octombrie 2013, prezentate de recurenta A. SRL rezultă că aceasta nu plăteşte chirie pe spaţiul pretins închiriat, utilizându-l în realitate cu titlu gratuit şi fără plata utilităţilor.

În aceeaşi locaţie, potrivit informaţiilor transmise cu adresa din 25 octombrie 2013 de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului Cluj, îşi au sediile sociale mai multe firme deţinute de C. şi/sau B.

În mod temeinic şi legal prima instanţă a reţinut ca fiind dovedite şi aspectele referitoare la faptul că domeniul de activitate al SC A. SRL pentru care a fost solicitată finanţarea în cauză este cod CAEN 2521 - Producţia de radiatoare şi cazane pentru încălzire centrală, iar din cererea de finanţare rezultă că societatea va achiziţiona utilaje pentru producţia pompelor de căldura folosind "energia solară înmagazinată în sol, aer, apă freatică sau chiar stâncă şi o va transforma în energie termică, ca sistem de încălzire centrală".

Totodată, domeniul de activitate al SC D. SRL pentru care s-a solicitat finanţare este cod CAEN 4313 - Lucrări de foraj şi sondaj pentru construcţii, din cererea de finanţare rezultând că va executa lucrări "de foraj al locaşurilor în care se introduc colectoarele de căldură din sol, necesare montării pompelor de căldură".

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată din actele dosarului că domeniul de activitate pentru care s-a acordat finanţare nerambursabilă societăţii recurente A. SRL - cod 2521 "Producţia de radiatoare şi cazane pentru încălzire centrală" - este, în fapt, complementar domeniului de activitate al D. SRL - cod 4313 "Lucrări de foraj şi sondaj pentru construcţii", cele două societăţi funcţionând "pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente".

Din contractele şi documentele contabile prezentate, recurenta are încheiate contracte de subantrepriză şi contracte de prestări lucrări de construcţii în proporţie de 100% cu E. SRL şi D. SRL, contracte facturate în avans, precum şi contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu SC D. SRL, SC E. SRL şi F. SRL, rezultând că aceste societăţi, având asociaţi/administratori C. şi/sau B. sunt principali furnizori dar şi principali clienţi pentru SC A. SRL, aceste persoane fizice controlând societăţile în discuţie prin pachetele de părţi sociale pe care le deţin împreună sau separat şi prin relaţiile comerciale derulate.

Noua entitate, direct sau indirect controlată de către managerii beneficiarului iniţial, solicită, la rândul său, sprijin pentru investiţii, iar echipamentele achiziţionate astfel vor servi, printr-un flux tehnologic, exclusiv intereselor financiare ale beneficiarului iniţial.

În ceea ce priveşte critica recurentei referitoare la greşita reţinere a condiţiilor artificiale, Înalta Curte constată că este nefondată, prima instanţă şi autoritatea intimată ghidându-se în mod corect în evaluarea acestor condiţii după jurisprudenţa CJUE (hotărârea pronunţată în cauza C-434/12 Slancheva, care se referă la condiţiile de punere în aplicare a art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011).

De altfel, în sensul acestei hotărâri este şi Nota directoare pentru Auditori nr. 22, având ca subiect "Crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii repetate de fonduri FEADR/SAPARD/IPARD pentru proiectele de investiţii", emisă de Comisia Europeană - Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi în care se arată că, în ceea ce priveşte elementele obiective, faptele trebuie analizate pentru a se putea evalua dacă obiectivele finanţării FEADR nu pot fi îndeplinite, în cazul Măsurii 312 aceste obiective sunt acelea de o sprijini crearea şi dezvoltarea micro-întreprinderilor în vederea promovării spiritului întreprinzător şi consolidării structurii economice.

Aceste obiective ar putea fi puse sub semnul întrebării dacă o companie nou creată contribuie exclusiv la operaţiunile economice ale altei companii fără a căuta să obţină profit propriu. În acest caz compania nouă este mai degrabă o firmă fantomă decât o entitate de-sine-stătătoare.

Pentru elementele subiective, trebuie stabilit mai întâi scopul principal şi real al cererii de finanţare. Elementul subiectiv al legăturilor poate însemna şi situaţia în care mai mulţi investitori solicită sprijin prin FEADR, dar proiectele sunt identice şi prezintă legături geografice, economice, funcţionale, legale sau legături de ordin personal.

Raportat la legăturile evidente dintre aceste entităţi juridice, în mod corect instanţa de fond a apreciat că în raport cu dispoziţiile art. 44 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 346/2004 acestea sunt întreprinderi legate.

De altfel, prin Decizia nr. 1172 din 23 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocată de intimata-pârâtă, s-a menţinut soluţia de respingere a acţiunii similare formulate, în contradictoriu cu A.F.I.R., de către D. SRL (societate în discuţie ca fiind "întreprindere legată" care a acţionat concertat cu recurenta A. SRL pentru crearea de condiţii artificiale în vederea accesării fondurilor nerambursabile).

Prin această decizie definitivă, s-a arătat că "într-o scurtă inventariere a legăturilor existente între societăţile deţinute de numiţii B. şi C., se constată că există legături financiare între acestea, iar două dintre societăţi, respectiv societatea reclamantă şi A. SRL, beneficiare de finanţare prin măsura 312, împreună cu E. SRL, F. SRL şi celelalte societăţi deţinute de C. ca asociat, funcţionează pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente."

De asemenea, s-a reţinut împrejurarea că "numiţii C. şi B., în scopul dezvoltării unor investiţii proprii anterioare, respectiv a SC E. SRL, având cod unic de înregistrare din 5 noiembrie 2004, agent general al concernului G. în România pentru importul şi vânzarea pompelor de căldură, au intenţionat să îşi achiziţioneze toate utilajele necesare pentru a-şi dezvolta afacerea în acest domeniu, cu tot ceea ce presupune ea.

Iniţial a fost depus prezentul proiect, la un interval de patru luni de la înfiinţarea societăţii reclamante, în urma căruia a fost achiziţionat utilajul pentru foraj, folosit în cadrul lucrărilor prealabile montării pompelor de căldură, iar apoi, a fost constituită societatea A. SRL, la data de 3 februarie 2010, fiind depusă cererea de finanţare la 15 iulie 2010, în vederea achiziţionării utilajelor necesare pentru producţia pompelor de căldură.

Ca atare, prin înfiinţarea unor noi societăţi comerciale, cu obiect de activitate apropiat (acţionând pe aceeaşi piaţă relevantă) s-a urmărit crearea aparenţei unor beneficiari independenţi, respectiv a unor proiecte de sine stătătoare, când, în fapt, prin diverse metode-încheierea unor contracte de prestări servicii şi subantrepriză, de vânzare-cumpărare, aceste proiecte erau folosite în interesul numiţilor C. şi B. (adevăraţii beneficiari)."

Şi în prezenta speţă, vizând-o pe recurenta A. SRL, în urma verificărilor efectuate s-au identificat elemente obiective în sensul creării de condiţii artificiale: indicatori externi, fizici (societatea îşi are sediul în aceeaşi localitate, în acelaşi spaţiu sau spaţii alăturate, împărţind utilităţile şi aceleaşi facilităţi de birotică, aceleaşi depozite cu societăţile cu care se presupun legăturile); indicatori structurali, legali, juridici (reclamanta şi D. SRL au primit finanţare, dar investiţiile pot fi folosite numai corelat, proiectele fiind într-o strânsă interdependenţă, între titularii întreprinderilor există relaţii de rudenie/afinitate; numitul C., deşi nu este asociat/responsabil legal în toate societăţile implicate, deţine controlul conturilor sau are o influenţă dominantă asupra societăţilor A. SRL şi D. SRL aflate în legătură etc); indicatori de afaceri, financiar-contabili (contracte de subantrepriza şi contracte de prestări lucrări de construcţii în proporţie de 100% cu E. SRL şi D. SRL, dar şi contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu societăţile D. SRL, E. SRL şi F. SRL, deţinute de C. şi/sau B., aceste societăţi fiind principalii furnizori, dar şi principalii clienţi pentru recurenta reclamantă).

Elementul subiectiv constă în faptul că, în vederea obţinerii finanţărilor nerambursabile, beneficiarii reali ai acestora, respectiv soţii C. şi B., au separat în mod artificial proiectele tehnice de producţie şi de montare a pompelor de căldură în cadrul a două proiecte, urmărindu-se obţinerea de punctaje superioare şi eludarea plafonului maxim al ajutorului de minimis, respectiv achiziţionarea tuturor utilajelor necesare care, în final, să deservească un singur grup, prin fracţionarea artificială a investiţiilor.

Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, prin conduita sa, numitul C., care conduce nemijlocit operaţiunile A. SRL, în calitate de director, dar şi pe cele ale D. SRL, H. SRL şi F. SRL, în calitate de asociat majoritar şi administrator, precum şi soţia acestuia, numita B., şi-au creat un avantaj necuvenit, fără de care nu ar fi putut să-şi extindă afacerea prin finanţarea din fonduri nerambursabile, în cadrul Măsurii 312 din FEADR, a proiectului "Achiziţie utilaj pentru foraj, sat Jucu de Mijloc, comuna Jucu, judeţul Cluj", deoarece niciuna dintre entităţile pe care le controlează, luate individual, nu era autonomă şi, deci, eligibilă.

Cât priveşte atingerea obiectivelor Măsurii 312, este evident că din documentele cauzei nu rezultă crearea de noi locuri de muncă, ci utilizarea de angajaţi comuni de către cele două societăţi legate şi nu se poate aprecia că s-a acţionat pentru dezvoltarea economică a zonei, de vreme ce cea mai mare pondere a relaţiilor comerciale se desfăşoară exclusiv între beneficiar/entităţi cu aceeaşi asociaţi/administratori, membri ai aceleiaşi familii.

Potrivit art. 4(8) din Regulamentul Comisiei (UE) nr. 65/2011 pentru a se stabili dacă un proiect de investiţii este sau nu independent din punct de vedere funcţional sau dacă există o legătură de ordin juridic între solicitanţii acestui tip de sprijin, trebuie luate în considerare elementele obiective, dar şi cele subiective reale existente în cazul respectiv.

Întreaga activitate economică a A. SRL este legată de celelalte persoane juridice la care acţionar/administrator este unul din cei doi soţi, respectiv C. şi B. şi este evident că reprezentanţii acestor entităţi au acţionat concertat pentru a crea aparenţa unei microîntreprinderi autonome, nou create, în vederea obţinerii nejustificate a unui punctaj suplimentar sau a depăşirii plafonului ajutorului de minimis, în cadrul procesului de selecţie pentru contractarea de fonduri europene nerambursabile în cadrul Măsurii 312 din FEADR.

Referitor la critica adusă de recurentă hotărârii instanţei de fond în sensul că aceasta nu a analizat corect respectarea principiului proporţionalităţii, Înalta Curte o apreciază nefondată.

În acest sens, reaminteşte că esenţa finanţării nerambursabile este aceea de restituire către beneficiar a cheltuielilor eligibile efectuate de acesta în implementarea proiectului aprobat.

Practic, beneficiarului i se acordă finanţarea nerambursabilă în termenii şi condiţiile stabilite în contractul de finanţare, cheltuielile fiind eligibile numai dacă se respectă termenii şi condiţiile legale şi contractuale.

Or, situaţia de fapt reţinută în mod temeinic în procesul-verbal de constatare reprezintă evident o neregulă substanţială, de natură să afecteze întreg contractul de finanţare.

Conform art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011:

"principiul proporţionalităţii - orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv".

Potrivit art. 17 din acelaşi act normativ:

"Orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii".

Totodată, din adresa Comisiei Europene - Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală nr. x din 30 noiembrie 2011, se reţine că aceasta recomandă constituirea unui debit pentru întreaga finanţare nerambursabilă, în cazul în care neregula afectează proiectul în proporţie de mai mult de 50% şi chiar şi într-un procent mai mic în cazul în care se dovedeşte că s-au creat condiţii artificiale pentru a beneficia de finanţare nerambursabilă.

Contrar celor susţinute de recurentă, în cauză este respectat principiul proporţionalităţii prin recuperarea întregii finanţări acordate.

Cât priveşte pretinsa încălcare a principiului încrederii legitime, Înalta Curte reaminteşte că, în jurisprudenţa sa a reţinut constant faptul că împrejurarea că iniţial proiectul a fost declarat eligibil, fiind avizată şi plata unei tranşe, nu poate fi considerată o validare a neregularităţilor în accesarea ajutorului de minimis identificate, câtă vreme atât în legislaţia naţională, cât şi în cea comunitară sunt reglementate mecanisme şi atribuţii de control ulterior de care intimata pârâtă a uzat în mod legal.

Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate ignora caracterul definitiv al Deciziei nr. 1172 din 23 martie 2017, pronunţată cu privire la D. SRL, dar prin care s-a statuat asupra situaţiei de fapt şi de drept ce priveşte, deopotrivă, şi pe recurenta reclamantă A. SRL, în condiţiile în care în prezenta cauză nu au fost relevate împrejurări diferite, care să fie de natură să genereze o altă soluţie.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale şi contractuale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune menţinerea sentinţei recurate.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. SRL ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 669 din 19 decembrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 mai 2017.

Procesat de GGC - CL