Individualization of financial supervision fine based on personal circumstances and culpability

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată şi completată, înregistrată sub nr. x/2/2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei nr. 789 din data de 26 septembrie 2013 a Autorităţii de Supraveghere Financiară comunicată la data de 27 septembrie 2013 prin adresa de înaintare nr. DR/B 45364 din data de 26 septembrie 2013 prin care a fost sancţionată cu amenda în cuantum de 5.000 RON în calitate de persoană semnificativă/membru Directorat al Societăţii Asigurare - Reasigurare B. SA.

2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1217 din 14 aprilie 2014, a admis în parte plângerea completată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea de Supraveghere Financiară, a anulat în parte Decizia nr. 789 din 26 septembrie 2013 emisă de către pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară şi a înlocui sancţiunea amenzii de 5.000 RON aplicată petentei cu sancţiunea "avertisment".

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 1217 din 14 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a promovat prezentul recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în condiţiile art. 483 Noul C. proc. civ. (în continuare Noul C. proc. civ.).

Recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară şi-a întemeiat calea de atac pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 Noul C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, la recursul părţii adverse, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei atacate.

5. Procedura derulată în recurs

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 6 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 28 februarie 2017, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul pârâtei îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat şi a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

II. Analiza motivelor de casare invocate

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Obiectul prezentei îl constituie contestarea Deciziei nr. 789 din 26 septembrie 2013 a Autorităţii de Supraveghere Financiară (A.S.F.) pentru încălcarea prevederilor Deciziei CSA nr. 316 din 5 iunie 2012, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor fapt pentru care s-a aplicat reclamantei A. o amendă în cuantum de 5.000 RON.

Prin sentinţa contestată a fost admisă în parte plângerea, anulată în parte Decizia nr. 789 din 26 septembrie 2013, în sensul înlocuirii sancţiunii aplicate pârâtei cu sancţiunea "avertisment".

Trebuie subliniat faptul că petenta nu a contestat sentinţa, astfel că ea a rămas definitivă în ceea ce priveşte reţinerea faptelor contravenţionale săvârşite.

Recurs a promovat pârâta ASF criticând reindividualizarea sancţiunii efectuată de către instanţă. Deşi recursul a fost fundamentat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în cuprinsul său criticile nu sunt structurate pe fiecare dintre cele două motive de casare.

S-a motivat că prin excepţie de la principiul aplicării graduale a sancţiunilor, ASF poate dispune conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Normele privind gradualizarea măsurii sancţiunilor puse în aplicare prin Ordinul CSA nr. 113118/2006 şi aplicarea directă a unei sancţiunii mai grave, atunci când această împrejurare o impune.

O astfel de susţinere Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită.

Astfel, pe de o parte limitele sancţiunii sunt stabilite prin art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000, un Ordin intern, precum cel amintit neputând adăuga la lege care stabileşte în mod neechivoc elementele de care trebuie să se ţină seama în aplicarea sancţiunii.

Trebuie menţionat ca în art. 39 alin. (6) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi reasigurare, se instituie regula potrivit căreia la individualizarea sancţiunii se va tine seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita făptuitorului.

b) În aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000 prin art. 2 alin. (1) din Normele privind gradualizarea masurilor sancţionatorii aprobate prin Ordinul CSA nr. 113118/2006, s-a prevăzut că măsurile sancţionatorii se vor aplica, ţinându-se cont de următoarele elemente:

1. Interesul asiguraţilor;

2. Urmarea produsă asupra stabilităţii activităţii de asigurare din România;

3. Profilul de risc al fiecărui asigurător;

4. Categoriile de asigurări practicate;

5. Gradul de pericol social al faptei săvârşite;

6. Împrejurările în care s-a săvârşit fapta;

7. Modul şi mijloacele de săvârşire a acestei fapte;

8. Scopul urmărit;

9. Circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei;

10. Obiecţiunile la procesul-verbal de constatare sau răspunsul contravenientului la notificarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, prin care explica motivul încălcării dispoziţiilor legale;

11. Celelalte date înscrise în referatul de constatare/proces-verbal;

12. Alte considerente de oportunitate, evaluări şi analize calitative, trimiterea la circumstanţe personale apare în raport de celelalte cauze similare invocate ca jurisprudenţă de către recurentă, ca esenţiale.

Trimiterea la circumstanţele personale apare în raport de celelalte cauze similare invocate ca jurisprudenţă de către recurentă, ca esenţială.

Aceasta întrucât reclamanta a devenit membru al Directoratului începând cu data de 20 februarie 2013, după data aprobării de către C.S.A. deci la mai mult de 8 luni de la data primirii Deciziei nr. 316 din 5 iunie 2012, neavând cunoştinţă de măsurile dispuse prin aceasta, obligaţia aducerii acesteia la îndeplinire fiind atribuţia Direcţiei Financiar Contabile a societăţii;

În cadrul societăţii, chiar dacă Directoratul acţionează ca un organ colectiv de conducere, în conformitate cu actul constitutiv, fiecare membru al Directoratului are competenţe în coordonarea anumitor structuri organizatorice, în mod direct. Reclamanta a coordonat activitatea Departamentului Juridic Intern, Departamentului Contencios şi Avizări Daune, Serviciului Administrativ şi Compartimentului Administrarea Proprietăţilor şi Investiţii.

În data de 20.06.2013, reclamanta a intrat în concediu de maternitate.

Toate acestea dovedesc pe de o parte faptul că în cea mai mare a intervalului în care trebuia să se implementeze Decizia CSA nr. 316 din 5 iunie 2012 aceasta nu era membru al Directoratului de Asigurare-Reasigurare B. SA, iar pe de altă parte, în perioada sancţionării aceasta se afla de mai bine de trei luni în concediu de maternitate.

Toate acestea au fost apreciate ca circumstanţe personale de către instanţa de fond apte de a configura gradul mai redus de culpă a reclamantei în raport de aspectele menţionate şi care de altfel au fost şi reţinute ca valabile.

De altfel şi recurenta recunoaşte în recurs faptul că termenul limită de transmitere a situaţiilor financiare era 30.06.2013, în timp ce reclamanta s-a aflat în concediu medical începând cu 20.06.2013, deci înainte de expirarea acestui termen.

Toate acestea conduc Înalta Curte la aprecierea că instanţa de fond a procedat corect în reindividualizarea sancţiunii aplicării reclamantei.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

În raport de motivele invocate, recursul pârâtei nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. astfel că Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva Sentinţei nr. 1217 din 14 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2017.

Procesat de GGC - CL