Compensation for communist-era expropriations: calculation of the three-year option deadline and applicability of Law No. 165/2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 5578/2/2014 reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei ANRP să emită pentru reclamanţi titlul de plată aferent titlului de despăgubiri potrivit Deciziei nr. 6936 din 18 noiembrie 2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în cuantum de 3.027.700 ron conform raportului de evaluare întocmit în dosarul înregistrat sub nr. x.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata în bani către reclamanţi a sumei de 3.027.700 RON reprezentând contravaloarea despăgubirilor stabilite potrivit Deciziei nr. 6936 din 18 noiembrie 2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în tranşe anuale calculate începând cu data de 1.01.2014, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 663 din 10 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Ministerul Finanţelor Publice.

Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost obligată să emită decizia conţinând titlu de plată pentru despăgubirile stabilite prin Decizia nr. 6936 din 18 noiembrie 2009 a fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în condiţiile în care art. 41 din O.U.G. nr. 165/2003.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANRP cu privire la capătul de cerere privind plata despăgubirilor, fiind respins ca atare acest capăt de cerere faţă de ANRP.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor a fost respinsă, fiind respins şi capătul de cerere privind obligarea Ministerului Economiei şi Finanţelor la plata despăgubirilor ca prematur formulate.

ANRP a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 4.000 RON.

În motivarea sentinţei instanţa a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 având în vedere că reclamanţii aveau formulată plângere la CEDO ca urmare a faptului că nu au reuşit să intre în posesia despăgubirilor efective iar plângerea reclamanţilor a fost suspendată în baza Hotărârii pilot din 12.10.2010, pronunţată în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.

S-a reţinut că termenul de 3 ani reglementat de art. 181 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu este incident în speţă iar O.U.G. nr. 165/2013 nu condiţionează emiterea titlului de plată de formularea vreunei opţiuni pentru valorificarea titlului de despăgubiri.

Reclamanţii au contestat titlu de despăgubiri, soluţia la contestaţie fiind comunicată ulterior datei de 14.06.2010 iar la data de 20.05.2013, înainte de împlinirea termenului de expirare a opţiunii a intrat în vigoare O.U.G. nr. 165/2013.

Instanţa a reţinut că în speţă nu a intervenit decăderea sau prescripţia dreptului de valorificare a titlului de despăgubiri şi ca urmare a fost obligată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită deciziile anuale conţinând titlu de plată pentru despăgubirile cuvenite reclamanţilor.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 663 din 10 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin care a solicitat, în esenţă, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând pe fond să se respingă acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 în condiţiile în care reclamanţii nu au urmat procedura administrativă privind valorificarea titlului de despăgubiri în termenul prevăzut de art. 181 coroborat cu art. 187 din Legea nr. 247/2005 - Titlul VII.

În mod netemeinic, instanţa de fond a reţinut că "Legea nr. 165/2013 nu condiţionează emiterea titlului de plată de formularea vreunei opţiuni în valorificarea titlului de despăgubiri" în condiţiile în care dacă reclamanţii ar fi constituit în termen un dosar de opţiune în temeiul deciziei nr. 6936 din 18 noiembrie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ar fi beneficiat de un titlu de plată emis şi plătit efectiv de Ministerul Finanţelor Publice.

Prin obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea unui titlu de plată în condiţiile în care reclamanţii nu au parcurs procedura administrativă prevăzut de legislaţia în vigoare, respectiv Legea nr. 247/2005, anterior modificării cadrului legislativ prin Legea nr. 165/2013, se stabileşte o obligaţie de natură a afecta principiul egalităţii de tratament, recunoscut pe plan intern cât şi pe plan extern.

Reclamanţii nu au contestat decizia Comisiei Centrale, reprezentând titlu de despăgubire, astfel că dispoziţiile art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu sunt aplicabile, reclamanţii contestând la CEDO modalitatea de valorificare a deciziei şi nicidecum cuantumul despăgubirilor stabilite.

Nu în ultimul rând, potrivit art. unic din O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din Titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlului de despăgubiri, a titlului de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Ca urmare, procedura privind constituirea unui dosar de opţiune nu a fost suspendată iar potrivit alin. (2) şi (3) din art. 111 din O.U.G. nr. 62/2010, valorificarea titlurilor de despăgubiri emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se va face în perioada de suspendare doar prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzătoare sumei pentru care s-a formulat opţiunea, dar reclamanţii nu au optat în nici un fel.

Cu privire la cheltuielile de judecată, recurenta arată că acestea sunt disproporţionate, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Astfel, în mod nefondat pretinde recurenta că în speţă nu ar fi incidente dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 în condiţiile în care intimaţii-reclamanţi au formulat o cerere de emitere a titlului de plată.

De asemenea, în mod nefondat, susţine recurenta că în speţă s-ar fi împlinit termenul de 3 ani pentru exercitarea dreptului de opţiune, în condiţiile în care Decizia nr. 6936/2009 a fost atacată, plângerea prealabilă formulată fiind respinsă conform adresei nr. 29779 din 1 iunie 2010 şi comunicat la 15.06.2010.

Şi intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca pe fondul cauzei să se admită recursul în condiţiile în care instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile legale incidente raportat la situaţia de fapt, titlul de despăgubiri fiind emis la data de 18.11.2009, comunicat reclamanţilor la data de 21.04.2014, fără ca în termenul de 3 ani să se formuleze cerere de opţiune.

Recurentul a depus concluzii scrise solicitând să se dea eficienţă Deciziei nr. 40/2016 şi Deciziei nr. 31/2016 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform art. 521 C. proc. civ.

Procedura filtru

În procedura de filtru a recursului, reglementată de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., pe baza motivelor de recurs, a întâmpinărilor, a răspunsurilor la întâmpinări, s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., raport ce a fost comunicat părţilor.

În şedinţa din data de 10 mai 2017, instanţa a admis, în principiu, recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor fiind citate părţile în şedinţă publică, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Hotărârea instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate, a apărărilor şi a dispoziţiilor legale incidente se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente.

La data de 18.11.2009, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 6936 privind acordarea de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 2457/2005.

Potrivit art. 1 din decizia menţionată, titlul de despăgubiri în cuantum de 3.027.700 ron, conform raportului de evaluare întocmit în dosar nr. x/2286/ C. civ., a fost emis în favoarea intimaţilor reclamanţi A. şi B.

Potrivit art. 4, valorificarea deciziilor se va face conform procedurii prevăzute la Cap. V1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma din domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, modificat prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Împotriva Deciziei nr. 6936 din 18 noiembrie 2009, reclamanţii au formulat plângere prealabilă, răspunsul recurentei-pârâte în sensul respingerii fiind expediat reclamanţilor la data de 14.06.2010, conform actelor de la fila 95 dosar fond.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, comunicarea s-a realizat după data de 14.06.2010, iar termenul de opţiune reglementat de dispoziţiile art. 181 alin. (7) Titlul VII din Legea nr. 247 a început să curgă după finalizarea procedurii administrative.

Cu privire la natura termenului de 3 ani prevăzut de art. 181 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu modificările şi completările ulterioare şi efectele asupra termenului în raport de noile acte normative, s-a pronunţat Decizia nr. 31 din 17 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 940 din 23.11.2016, în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

De asemenea, prin Decizia nr. 40 din 13.11.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 987 din 8 decembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată în condiţiile art. 519 C. proc. civ., s-a pronunţat cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalitatea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, persoanelor îndreptăţite sau autorităţilor acestora care au obţinut titluri de despăgubiri emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi nu au urmat procedura administrativă prevăzută de capitolul V1 secţiunea 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ. -Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României Partea I.

Ţinând cont de dispoziţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ. şi pentru a se stabili pe deplin situaţia de fapt în raport de probatoriul administrat, având în vedere şi cele două hotărâri prealabile, respectiv Decizia nr. 31/2016 şi Decizia nr. 40/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că se impune admiterea recursului formulat în cauză, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare.

În rejudecare, cu respectarea dispoziţiilor art. 9 C. proc. civ., privind dreptul de dispoziţie al părţilor, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., instanţa va stabili când a început să curgă termenul de 3 ani prevăzut de art. 181 alin. (4) din Legea nr. 247/2005 ţinând cont şi de dispoziţiile art. 19 alin. (2) din acelaşi act normativ; dacă în termenul de opţiune reclamanţii au exercitat dreptul de opţiune, aşa cum au susţinut în faţa instanţei de fond dar şi în recurs, ţinând cont şi de actele aflate la filele 33-41 dosar fond; dacă termenul de 3 ani a fost afectat de o cauză specială de suspendare, ţinând cont de considerentele şi efectele Deciziei nr. 31 din 17 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; dacă în raport de întreaga situaţie de fapt ce urmează a fi stabilită, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare.

În raport de întreaga situaţie de fapt ce urmează a fi stabilită pe baza probatoriului ce se va administra, ţinând cont totodată de dispoziţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., instanţa va verifica incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, dispoziţii invocate de reclamanţi, având în vedere plângerea formulată la CEDO de către reclamanţi.

Cu prioritate, instanţa de fond, având în vedere dispoziţiile art. 9 alin. (2) raportat la art. 22 alin. (1) din C. proc. civ., ţinând cont de obiectul acţiunii în raport de dispoziţiile Legii nr. 165/2013, va verifica competenţa materială şi funcţională de soluţionare a cauzei, cu respectarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificată de art. 7 din Legea nr. 2 din 1 septembrie 2013, publicat în Monitorul Oficial nr. 89 din 12 februarie 2013.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 663 din 10 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa şi va trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 663 din 10 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 mai 2017.