Incompatibility of parliamentary office with suspended individual enterprise: effective exercise versus mere holding of merchant status

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 234/45 din 27 martie 2014, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. 10371/G/II din 12.03.2014 (comunicat la 20.03.2014), întocmit în lucrarea nr. 51939/A/2 din 12.11.2013, ca fiind netemeinic, contrar dispoziţiilor legale.

Prin sentinţa nr. 176 din 20 octombrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi s-a dispus anularea raportului de evaluare nr. 10371/G/II/12.03.2014 întocmit de pârâtă, ca nefondat.

Împotriva sentinţei nr. 176 din 20 octombrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului şi casarea în tot a sentinţei recurate, iar în rejudecare, solicită respingerea contestaţiei, cu consecinţa menţinerii ca temeinic şi legal a Raportului de evaluare nr. x din 12.03.2014 al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În motivarea recursului se arată că hotărârea instanţei de fond este nelegală, fiind rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor Legii nr. 161/2003, art. 82 alin. (1) lit. e), precum şi a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, având în vedere că s-a constatat prin raportul de evaluare contestat că reclamantul A., în perioada 27.10.2012-prezent, a încălcat dispoziţiile art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 deţinerea simultană a funcţiei de deputat în Parlamentul României şi de titular al întreprinderii Individuale A. Astfel, art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 prevede:

" Calitatea de deputat şi senator este, de asemenea, incompatibilă cu: (...) e) calitatea comerciant persoană fizică", aceste prevederi fiind completate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor şi cu dispoziţiile art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, ce prevăd că "întreprinzătorul persoană fizică, titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului".

Recurenta-pârâtă susţine că raportat la prevederile legale anterior amintite şi în considerarea dispoziţiilor art. 21 lit. h), art. 22 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, coroborate cu prevederile art. 131 pct. 4 din Legea nr. 31/1990, intimatul A. este comerciant persoană fizică din anul 2011 când a înregistrat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, întreprinderea Individuală A.

Astfel, recurenta critică susţinerile instanţei de fond în sensul că întrucât reclamantul a depus o cerere de suspendare a activităţii întreprinderii Individuale A. la data de 30 iunie 2012, pentru perioada iulie 2012 - 30.07.2015, reiese că acesta a renunţat să mai exercite calitatea de comerciant persoană fizică.

Recurenta-pârâtă consideră că incompatibilitatea operează chiar dacă cererea a fost formulată anterior numirii sale în calitate de deputat, deoarece incompatibilitatea instituită de prevederile art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu cele ale art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 96/2006 vizează deţinerea simultană a calităţii de deputat şi a calităţii de comerciant persoană fizica, fără a distinge în funcţie de desfăşurarea activităţii specifice comerciantului persoană fizică, astfel că potrivit principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", suspendarea activităţii întreprinderii Individuale A. nu presupune încetarea calităţii de comerciant deţinută de reclamant în cadrul acesteia şi, prin urmare, nu înlătură starea de incompatibilitate.

De asemenea, recurenta critică faptul că deşi reclamantul a depus o cerere de suspendare a activităţii, modificarea nu a fost operată şi în Registrul Comerţului, dat fiind faptul că menţiunile acestui registru sunt publice, constituie "oglinda" evoluţiei societăţii comerciale, orice faptă neînregistrată nefiind opozabilă terţilor, iar comercianţii au obligaţia de a solicita înscrierea la registrul comerţului a oricăror modificări, într-un termen de 15 zile. Consideră că prin interpretarea pe care o dă prima instanţă susţinând că datele menţionate în Registrul Comerţului pot fi interpretate pe baza unor deducţii ori pe baza coroborării cu alte date, se nesocotesc dispoziţiile art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003, art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr.,.96/2006 şi ale Legii nr. 26/1990, precum şi însuşi scopul instituirii regimului incompatibilităţilor.

Astfel, recurenta învederează că textul legal menţionat nu se referă la exercitarea activităţii de comerciant, ci la deţinerea calităţii de comerciant persoană fizică, astfel cum în mod corect s-a constatat prin Raportul de evaluare.

Totodată, critică aprecierea primei instanţe potrivit căreia interpretarea redată în raport poate fi considerată o încălcare a dispoziţiilor art. 10 C. proc. civ., întrucât în opinia sa, reclamantul A. a încălcat dispoziţiile art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003, deoarece faptul că acesta a depus o cerere de suspendare, a activităţii întreprinderii Individuale A. la data de 30 iulie 2012, nu înseamnă că a renunţat la calitatea de comerciant persoană fizică, nu presupune încetarea acestei calităţi şi nici nu înlătură starea de incompatibilitate.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., Legea nr. 176/2010, Legea nr. 161/2003, Legea nr. 26/1990, Legea nr. 96/2006, O.U.G. nr. 44/2008.

Intimatul - reclamant A. a depus, în termen, întâmpinare la data de 19.02.2015, solicitând respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică, având în vedere că instanţa de fond în mod corect, a apreciat că nu există în cauză incompatibilitatea prevăzută de art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003, luând act de faptul că acesta şi-a suspendat activitatea întreprinderii individuale, prin intermediul căreia desfăşura activităţi de învăţământ, din momentul dobândirii calităţii de deputat şi apreciind că nu se poate cenzura, prin interpretări restrictive, exerciţiul drepturilor sale civile, în sensul obligării la radierea din Registrul Comerţului a formei de organizare a unei activităţi comerciale care presupune costuri, notorietate câştigată în activitatea anterioară.

Intimatul-reclamant susţine că se face confuzie între persoana fizică autorizată/întreprindere individuală şi societăţile comerciale, invocând calităţi şi obligaţii din Legea nr. 31/1991 a societăţilor comerciale, neaplicabile cauzei de faţă, întrucât activitatea întreprinderii individuale este reglementată diferit, prin O.U.G. nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, nefiind vorba în cauză despre administrator sau despre omiterea de înregistrare a menţiunii în Registrul Comerţului, reclamantul apreciind că a făcut dovada înregistrării cererii sale de suspendare, astfel că este abuzivă modalitatea de interpretare a pârâtei, conform art. 15 din C. civ.

De asemenea, intimatul critică interpretarea dată de către instituţia pârâtă atunci când a apreciat că legiuitorul a urmărit deţinerea celor două calităţi de deputat şi comerciant persoană fizică, întrucât calitatea de comerciant a persoanei fizice este o chestiune de fapt, şi se probează prin mijloace din care rezultă săvârşirea efectivă, în nume propriu, obişnuit şi cu titlu profesional a actelor sau faptelor prevăzute de lege, iar încetarea activităţii comerciale trebuie să fie efectivă şi să evidenţieze intenţia de a se renunţa la calitatea de comerciant. Astfel, consideră că solicitarea suspendării activităţii comerciale, care este de esenţa calităţii de comerciant, cu înregistrarea menţiunii în Registrul Comerţului, pentru opozabilitate, fac dovada încetării calităţii de comerciant persoană fizică, pe parcursul celor trei ani de suspendare, titularul având posibilitatea de a solicita la expirarea perioadei de suspendare fie radierea, fie reluarea activităţii.

Totodată, intimatul susţine că radierea din registrul comerţului sau retragerea autorizaţiei, administrative nu sunt suficiente pentru pierderea calităţii de comerciant, fiind necesar ca persoana să nu mai efectueze acte de comerţ, încetarea activităţii comerciale fiind o chestiune de fapt şi duce la pierderea calităţii de comerciant a persoanei fizice, prin neefectuarea actelor comerciale, iar pe de altă parte, arată că dispoziţiile Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, au fost respectate, dovadă fiind menţiunea înregistrării la Oficiul Registrului Comerţului, pentru ca încetarea activităţii pe parcursul celor trei ani de suspendare să fie opozabilă terţilor.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului de faţă, s-a concluzionat că recursul este admisibil, acesta nu este vădit nefondat, iar în ceea ce priveşte obiectul cauzei nu a fost identificată o jurisprudenţă constantă a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, soluţii de principiu sau Recurs în interesul legii.

Părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la concluziile raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 13 octombrie 2016, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis în principiu, recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 176 din 20 octombrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi s-a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului la 25/04/2017.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. neputându-se reţine încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 şi art. 82 alin. (1) lit. e) şi art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003.

În esenţă, soluţia pronunţată de instanţa de fond anulează raportul de evaluare emis de recurenta-pârâtă reţinând că în perioada 27 octombrie 2011 - prezent reclamantul-intimat nu s-a aflat în situaţia de incompatibilitate reţinută în raport, respectiv deţinerea simultană a calităţii de comerciant-titular al Întreprinderii Individuale A. şi calitatea de deputat, pe motiv că reclamantul, faţă de suspendarea acţivităţii societăţii comerciale individuale nu a exercitat în fapt şi în concret calitatea de comerciant de natură a-i atrage situaţia de incompatibilitate sancţionată de norma legală.

În esenţă recursul declarat de recurenta-pârâtă vizează această interpretare apreciată nelegală pe motiv că situaţia de incompatibilitate prevăzută de lege nu este condiţionată de desfăşurarea efectivă a activităţii, ci doar de deţinerea acestei calităţii.

Iar în cauză suspendarea activităţii Întreprinderii Individuale A. nu înlătură situaţia de incompatibilitate simpla deţinere a calităţii de comerciant persoană fizică atrăgând situaţia de incompatibilitate în raport cu deţinerea calităţii de deputat.

Curtea apreciază că interpretarea dată de instanţa de fond este ce corectă în acord cu Decizia nr. 306 din 1 octombrie 2013 a Curţii constituţionale şi în raport de două argumente născute ulterior pronunţării sentinţei atacate.

Primul vizează o modificare legislativă a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 167/2003 prin Legea nr. 87 din 28 aprilie 2017 prin care calitatea de deputat (şi senator) este incompatibilă cu exercitarea şi nu numai cu simpla deţinere (în veche reglementare) a unor funcţii în cadrul unor societăţii comerciale reglementate de Legea nr. 31/1990. În consecinţă în prezenta cauză interpretarea dată de instanţa de fond a fost legală fiind şi în sensul modificării legislative care au precizat că numai exercitarea efectivă a unor funcţii concomitent cu deţinerea anumitor calităţii legale, în cauză calitatea de deputat pot naşte situaţiile de incompatibilitate reglementate în Legea nr. 161/2003.

Al doilea argumentat vizează soluţia de principiu dată de Plenul judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Î.C.C.J. din 22.05.2017 prin care a fost unificată practica divergentă de la nivelul secţiei, anterioară modificărilor legislative, practică neunitară în ceea ce priveşte problema de drept născută din deţinerea/exercitarea efectivă şi simultană a două funcţii de natură a determina incidenţa cazului de incompatibilitate. Soluţia de unificare a practicii neunitare identificată la nivelul secţiei, a fost în sensul că în situaţia în care cele două funcţii nu au fost exercitate simultan este greşit a se reţine incidenţa cazului de incompatibilitate.

În consecinţă, Curtea pe recursul declarat îl apreciază ca nefondat, sentinţa atacată fiind dată cu interpretarea corectă a normelor de drept material, în sensul că numai exercitarea simultană a unei funcţii într-o societate comercială conduce la starea de incompatibilitate. Iar în cazul reclamantului, activitatea societăţii fiind suspendată şi nerealizând venituri, calitatea sa de deputat nu a fost exercitată n concomitent cu o altă funcţie de natură a conduce la starea de incompatibilitate reţinută în raportul de evaluare.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 176 din 20 octombrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2017.