Incompatibility assessment of local council member: scope of material error under extraordinary cassation challenge

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/33/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Integritate solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea raportului de evaluare nr. x/G/II/14.03.2014, întocmit de către Agenţia Naţională de Integritate în lucrarea nr. x/A/II/3.06.2013; obligarea Agenţiei Naţionale de Integritate la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 48 din 27 ianuarie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi în consecinţă a anulat Raportul de evaluare nr. x/14.03.2014 întocmit de către Agenţia Naţională de Integritate în lucrarea nr. x/A/II/3.06.2013 şi a obligat pârâta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.

Împotriva Sentinţei nr. 48 din 27 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Agenţia Naţională de Integritate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii.

Prin Decizia nr. nr. 3168 din 15 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr. 48 din 27 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi pe fond a respins acţiunea formulată de reclamantul A.

2. Motivele contestaţiei în anulare

Împotriva acestei hotărâri, A. a formulat contestaţie în anulare solicitând anularea deciziei menţionate şi admiterea recursului, în sensul admiterii acţiunii, invocând dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei s-a arătat, în esenţă, că decizia pronunţată de instanţa de recurs a fost pronunţată ca urmare a unor grave erori materiale, după cum vom arăta în rândurile care urmează:

- astfel, arată contestatorul, că a părăsit sala de şedinţă în momentul în care s-a supus la vot ordinea de zi, aspect care poate fi observat cu uşurinţă de pe înregistrarea şedinţei de Consiliu Local, existentă la dosarul cauzei.

- totodată, arată că s-a abţinut de la vot şi de la deliberare, atunci când s-a supus dezbaterii/votului proiectul de hotărâre privind alegerea dlui B. în vederea numirii ca şi membru în Consiliul de Administraţie al D. SA (a se vedea în acest sens Procesul-verbal din 20.03.2013 al şedinţei extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Turda, menţiunile referitoare la pct. 23 de pe ordinea de zi). Astfel, s-a consemnat în cuprinsul procesului-verbal al şedinţei că "declar, conform art. 46 din Legea nr. 215/2001 că mă voi abţine de la vot, în sensul că nu voi primi buletin de vot şi nu voi participa la vot".

- din păcate, instanţa de recurs a fost indusă în eroare şi a reţinut că a participat la vot, deoarece pe înregistrarea şedinţei depusă la dosarul cauzei nu figurează şi momentul în care m-am abţinut, deşi acesta a fost consemnat în mod expres în cuprinsul procesului-verbal al Şedinţei. În plus, din numărul buletinelor de vot reiese clar faptul că nu i-a fost distribuit un astfel de buletin de vot, ca urmare a abţinerii.

- cu toate acestea, se poate observa că lipseşte o porţiune din cadrul filmării (exact momentul în care s-a abţinut), fiind "tăiată la montaj".

Aceste erori vizibile au configurat opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la faptul că subsemnatul nu m-am abţinut de la votarea ordinii de zi şi de la votarea proiectului de hotărâre privind alegerea tatălui meu în consiliu de administraţie al SC D. SA, conducând la reţinerea stării de incompatibilitate.

- totodată, în ceea ce priveşte semnarea proiectului de hotărâre susţine dispoziţiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, referitoare la starea de incompatibilitate sunt incidente referitor la adoptarea de acte juridice. Or, proiectul de hotărâre şi semnarea acestuia constituie operaţiuni material-tehnice, forme de activitate care nu produc, în sine, niciun efect juridic, acestea pregătind doar actul administrativ. Aşadar, starea de incompatibilitate nu putea fi reţinută nici din această perspectivă.

- în fine, expunerea de motive care se presupune că l-ar poziţiona pe contestator într-o situaţia de incompatibilitate este identică cu cea a multor altor proiecte de hotărâri elaborate în aceeaşi zi, care nu îl privesc pe tatăl său. De fapt, s-a întocmit o singură expunere de motive, care a fost semnată în 4 exemplare originale şi care ulterior a fost utilizată pentru toate proiectele de hotărâre din 20 februarie 2013. Aceasta prezintă doar o stare de fapt şi texte de lege aplicabile, utilizând termeni generici, fără nicio trimitere la o persoană anume sau la o anume societate, fără să propună vreun candidat pentru a fi ales membru în Consiliu de Administraţie, numele de B. nu poate fi regăsit în nicio expunere de motive, prin urmare nu se identifică nicio incompatibilitate. Această expunere de motive este şi ea o operaţiune material-tehnică, nu un act administrativ, neexistând nicio interdicţie legală cu privire la participarea contestatorului la întocmirea expunerii de motive.

- în opinia sa, aceste reţineri eronate ale instanţei de recurs se încadrează întocmai în noţiunea de eroare materială prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. şi au format convingerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la faptul că recursul promovat de Agenţia Naţională de Integritate a fost fondat.

În concluzie, apreciază că prezenta contestaţie este admisibilă şi solicită admiterea acesteia întocmai cum a fost formulată.

3. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.: (...)

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen. (…)

Aşadar, reglementând contestaţia în anulare specială, art. 503 din C. proc. civ. precizează că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanţelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, alături de alte motive expres şi limitativ prevăzute de lege, textul care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Cu privire la ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., aceasta se referă la săvârşirea unei erori materiale, în sensul de greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greşit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, menţiuni greşite referitoare la incidente procedurale, pronunţarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

În orice caz, contestaţia în anulare nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.

Astfel, Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile contestatorului în sensul că instanţa de recurs a pronunţat decizia în urma unei erori materiale, în realitate din motivarea contestaţiei în anulare, reiese că în cauză, contestatorul urmăreşte reanalizarea probelor existente la dosar din perspectiva prevederilor legale privind incompatibilităţile, ceea ce nu este posibil prin exercitarea unei căi de atac în retractare.

Prin cererea sa, contestatorul critică soluţia instanţei de recurs, care a realizat o analiză proprie a materialului probator, prin prisma prevederilor aplicabile şi a motivelor de recurs. Astfel, contestatorul formulează apărări de fond, interpretări alea actelor normative privind instituţia mandatului. Susţinerile contestatorului referitoare la greşita concluzie a instanţei de recurs asupra existenţei stării de incompatibilitate reprezintă critici la adresa deciziei care nu pot fi formulate pe calea de atac extraordinară de contestaţiei în anulare.

Înalta Curte apreciază că susţinerile contestatorului referitoare la greşita concluzie a instanţei de recurs asupra existenţei stării de incompatibilitate reprezintă critici la adresa deciziei care nu pot fi formulate pe calea de atac extraordinară de contestaţiei în anulare.

Înalta Curte constată că, prin criticile formulate, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reţinute şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestaţia în anulare de faţă) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Ca atare, motivul contestaţiei în anulare în sensul că dezlegarea dată de instanţa de recurs prin Decizia nr. 3168 din 15 noiembrie 2016 este rezultatul unei erori materiale nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În realitate, ceea ce urmăreşte contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de faţă este tocmai repunerea în discuţie a soluţiei adoptate, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs.

Aceste erori invocate de contestator nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestaţiei în anulare pentru că exced voinţei legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care a conceput contestaţia în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare şi nu de reformare.

Conchizând, Înalta Curte reţine că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în: Mitrea c România/2008, C. c România/2009).

În lipsa unei circumstanţe substanţiale şi imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, prezenta contestaţie în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunea invocată a fost analizată de instanţa de recurs.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatorului sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

Temeiul legal al soluţie adoptate

Având în vedere considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3168 din 15 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2017.

Procesat de GGC - CL