Judicial costs despite action remaining without object: procedural fault via prior pre-litigation complaint under Art. 454 CPC

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 23 aprilie 2014, sub nr. x/36/2014 reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa - prin Primar şi Primarul Municipiului Constanţa au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice anularea în parte a Ordinului emis de autoritatea publică pârâtă sub nr. x din 30 decembrie 2010, publicat în Monitorul Oficial nr. 47 din 19 ianuarie 2011, respectiv numai în ceea ce priveşte art. 4 al Ordinului.

Prin Sentinţa civilă nr. 140/CA pronunţată la data de 04.09.2014 de către Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus respingerea acţiunii formulate de reclamanţi, ca rămasă fără obiect.

Privitor la această sentinţă, reclamantul Municipiul Constanţa a formulat Cerere de Completare a hotărârii, solicitând instanţei a pronunţa o hotărâre separată cu privire la cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 206 din data de 20 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de completare a hotărârii nr. 140 din 4 septembrie 2014 formulată de petentul Municipiul Constanţa prin Primar, a dispus completarea hotărârii nr. 140 din 4 septembrie 2014, în sensul admiterii cererii privind cheltuieli de judecată formulate de reclamanţi şi obligării pârâtului la plata către reclamanţi a sumei de 723,29 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 206 din data de 20 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a formulat recurs, criticând soluţia instanţei ca netemeinică şi nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi înlăturarea obligaţiei stabilită în sarcina autorităţii publice, de a plăti cheltuieli de judecată în cuantum de 723,29 RON apreciindu-se că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală.

În susţinerea cererii de recurs, recurentul-pârât a criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, arătând că soluţia Curţii de Apel Constanţa în sensul obligării sale la plata de cheltuieli de judecată în cuantum de 723,29 RON, are la bază o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) şi art. 454 C. proc. civ. care erau incidente în speţă.

În acest sens, a arătat recurentul că în speţă, nu se poate aprecia că instituţia pârâtă a pierdut procesul întrucât acţiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect, prin urmare nu erau îndeplinite cerinţele legale pentru a se stabili în sarcina Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice cheltuieli de judecată.

În opinia recurentului, instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere prevederile art. 454 C. proc. civ., întrucât "pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată".

S-a arătat că instituţia pârâtă a emis Ordinul nr. 835 din 30 mai 2014 privind abrogarea art. 4 din Ordinului ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 2701 din 30 decembrie 2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism înainte de primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, astfel că în măsura în care instanţa aprecia că dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. nu erau aplicabile, atunci erau incidente prevederile art. 454 C. proc. civ., astfel că nu putea fi sub nicio formă obligat la plata unor cheltuieli de judecată prin raportare la dispoziţiile legale indicate anterior.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi înlăturarea obligaţiei stabilită în sarcina autorităţii publice, de a plăti cheltuieli de judecată în cuantum de 723,29 RON.

Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din 18 mai 2016 în conformitate cu art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2017, completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi l-a admis, în principiu, în temeiul art. 497 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea formulată de intimatul-pârât la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum şi în conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Prima instanţă a admis cererea de completare a Hotărârii nr. 140 din 4 septembrie 2014 formulată de Municipiul Constanţa prin Primar şi a dispus completarea Hotărârii nr. 140 din 4 septembrie 2014, în sensul admiterii cererii privind cheltuieli de judecată formulate de reclamanţi şi obligării pârâtului la plata către reclamanţi a sumei de 723,29 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentei potrivit cărora în mod greşit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Este adevărat că de la această regulă există şi excepţia prevăzută de dispoziţiile art. 454 din C. proc. civ., potrivit cărora pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, însă cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere.

Având ca fundament aceste dispoziţii legale, s-a admis ideea că, la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală a părţii.

Or, în cauza dedusă judecăţii, chiar dacă acţiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect, culpa procesuală a pârâtului rezultă din faptul că acesta a fost pus în întârziere prin plângerea prealabilă formulată de reclamant şi înregistrată de către pârât la data de 10 martie 2014.

Prin urmare, rezultă fără putinţă de tăgadă că instituţia pârâtă a fost în culpă şi, faţă de dispoziţiile art. 454 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că soluţia pronunţată de instanţa de fond în sensul completării Hotărârii nr. 140 din 4 septembrie 2014, prin admiterea cererii privind cheltuieli de judecată formulate de reclamanţi şi obligării pârâtului la plata către reclamanţi a sumei de 723,29 RON reprezentând cheltuieli de judecată, este legală.

Temeiul juridic al soluţiei adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva Sentinţei nr. 206 din 20 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2017.

Procesat de GGC - CL