Completion of judgment: Scope of Article 519 CPC for preliminary ruling on disciplinary sanction challenge deadline
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice partially granted the applicant’s motion to complete the judgment, ordering the rejection of his request to refer a legal question to the Grand Chamber for clarification, while dismissing his applications to correct material errors and to interpret the operative part of the prior decision; consequently, the original appeal judgment dismissing both appeals (against the lower court's dismissal of the action against state authorities for a disciplinary sanction and the associated procedural exceptions) remains in force. The dispute centered on a former military officer’s challenge to a 1998 disciplinary order placing him in reserve, where he alleged violations of his right to defense and misapplication of the 30-day pre-litigation notice period under Law No. 554/2004. The court held that the allegations of omitted findings of fact and criticism of the appellate reasoning constituted attempts to challenge the merits rather than correct material errors under Article 442 of the Civil Procedure Code, the operative part was sufficiently clear to preclude interpretation under Article 443, and the request for a preliminary ruling under Article 519 was inadmissible because it sought to resolve substantive factual disputes rather than a novel legal question of principle, though the court completed the previous judgment to formally reject this specific procedural request under Article 444.
Legislator headnote
AI generatedart. 442 C. proc. civ, art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 443 C. proc. civ, art. 34 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, art. 444 C. proc. civ, art. 519 C. proc. civ; Completion of judgment: Scope of Article 519 CPC for preliminary ruling on disciplinary sanction challenge deadline: The dispute centered on a former military officer’s challenge to a 1998 disciplinary order placing him in reserve, where he alleged violations of his right to defense and misapplication of the 30-day pre-litigation notice period under Law No. 554/2004. The court held that the allegations of omitted findings of fact and criticism of the appellate reasoning constituted attempts to challenge the merits rather than correct material errors under Article 442 of the Civil Procedure Code, the operative part was sufficiently clear to preclude interpretation under Article 443, and the request for a preliminary ruling under Article 519 was inadmissible because it sought to resolve substantive factual disputes rather than a novel legal question of principle, though the court completed the previous judgment to formally reject this specific procedural request under Article 444.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for partially admitting the request to complete the operative part of the previous decision by formally rejecting the unaddressed procedural request for a preliminary ruling.
Procedural basis cited in the dispositive for rejecting the applicant's separate requests to correct material errors and to interpret the judgment.
Full text
Asupra cererii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11.04.2017 în dosar nr. x/2014 petentul A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 442, 443 şi 444 C. proc. civ., îndreptarea erorilor materiale, lămurirea şi completarea deciziei nr. 1642 din data de 26 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 442 C. proc. civ., petentul a învederat că instanţa de recurs a omis să reţină anumite susţineri formulate prin răspunsul la întâmpinare, referitoare la solicitarea sa de constatare a îngrădirii dreptului la apărare, a accesului liber la justiţie şi a dreptului la informaţie, precum şi exercitarea abuzivă a puterii de către funcţionarii I.G.P.R., cu ocazia emiterii şi aplicării sancţiunii disciplinare, date prin Ordinul I.G.P. nr. 01107 din 25 iunie 1998.
O altă omisiune invocată vizează omisiunea de a se constata că procedura prealabilă, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a respectat termenul de 30 de zile, de la momentul comunicării ordinului de trecere în rezervă, astfel încât soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată este netemeinică şi nelegală.
În susţinerea cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 443 C. proc. civ., petentul a solicitat lămurirea deciziei cu privire la data la care ordinul de sancţionare disciplinară a produs consecinţe juridice asupra acestuia, raportat la prevederile art. 134 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, dar şi cu privire la "regulamentul militar" care stabilea procedura de aplicare a sancţiunii disciplinare la data de 25.06.1998, raportat la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare.
De asemenea, s-a solicitat lămurirea susţinerilor celor 3 trei judecători din completul de recurs, referitoare la comunicarea conţinutului actului juridic unilateral ce a avut ca efect trecerea în rezervă.
În cuprinsul cererii, petentul a solicitat şi completarea deciziei civile nr. 1642 din 26 mai 2016, în temeiul art. 444 C. proc. civ., completul de recurs refuzuând să se pronunţate asupra unor cereri care ar fi putut lămuri data de la care curge termenul în care poate fi contestată o sancţiune disciplinară.
Astfel, s-a invocat nepronunţarea instanţei de recurs asupra: ● excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) teza 2 (data luării la cunoştinţă) din Legea nr. 554/2004, înregistrată la 13.07.2015; ● cererii formulate în baza art. 519 C. proc. civ. care viza pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în legătură cu momentul de la care curge termenul în care un act administrativ individual unilateral prin care se aplică sancţiune disciplinară, poate fi atacat în instanţă, raportat la acelaşi art. 11 alin. (2) din legea contenciosului administrative, cerere transmisă prin e-amil la data de 22.11.2015; ● solicitării de "constatare a îngrădirii dreptului la apărare, accesului liber la justiţie şi dreptul la informaţie, precum şi exercitarea abuzivă a puterii de către funcţionarii din I.G.P.R."; ● denunţării ca fals a actului administrativ - Ordinul I.G.P. nr. 01107 din 25 iunie 1998, emitentul falsificând acest act prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului.
Intimaţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, desi legal citaţi, nu au depus întâmpinare şi nu au formulat apărări cu privire la cererea petentului.
Înalta Curte, examinând cererea formulată prin prisma motivelor invocate, a înscrisurilor depuse la dosar şi a normelor legale incidente în cauză, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1642 din data de 26 mai 2016 pronunţată în dosar nr. x/2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate recursurile declarate de A. şi Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinţei nr. 3310 din 3 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Potrivit dispoziţiilor art. 442 alin. (1) C. proc. civ., "erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".
Pentru a fi întrunite cerinţele de admitere a unei cereri de îndreptare a unor erori materiale strecurate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti, acestea trebuie să se circumscrie noţiunii de eroare materială, iar nu să disimuleze remedierea unor pretinse erori de judecată.
Or, verificând argumentele formulate în scris, Înalta Curte constată că prin invocarea unor omisiuni cu privire la susţinerile petentului, acesta critică, în fapt, modul în care instanţa de recurs a soluţionat calea de atac formulată, aceste aspecte neîncadrându-se în limitele art. 442 C. proc. civ. mai sus enunţate.
Potrivit dispoziţiilor art. 443 alin. (1) C. proc. civ., "în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitiviului, ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice".
Obiectul cererii de lămurire a hotărârii îl constituie, pe de o parte, determinarea înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitiviului hotărârii, precum şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii din dispozitiv.
Prin această procedură nu poate fi modificat dispozitivul, ci doar se clarifică/se interpretează măsurile dispuse de instanţă prin hotărârea respectivă, nefiind permisă nici examinarea unor aspecte care privesc fondul cauzei şi ar fi de natură să repună în discuţie o hotărâre judecătorească altfel decât prin căile de atac.
În cauza de faţă, dispozitivul deciziei instanţei de recurs, prin care se resping ca nefondate două recursuri, este suficient de clar şi nu necesită interpretare/lămurire, astfel că nu se impune aplicarea dispoziţiilor art. 443 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ., "dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii".
Verificând decizia nr. 1642 din data de 26 mai 2016 prin prisma susţinerilor petentului, se constată că solicitarea de completare a hotărârii este întemeiată în parte, în sensul că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra cererii recurentului A. de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) teza 2 (data luării la cunoştinţă) din Legea nr. 554/2004 a fost analizată de completul de recurs, acesta pronunţându-se prin încheierea din data de 26 mai 2016, în sensul că s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată de recurentul A..
Totodată, celelalte solicitări ale petentului nu reprezintă capete de cerere principale sau accesorii, ori cereri conexe sau incidentale asupra cărora instanţa de recurs trebuia să se pronunţe în mod disctinct, ci doar aspecte pe care trebuia să le aibă în vedere, împreună cu toate celelalte susţineri şi probe administrate, la analizarea cauzei.
În privinţa cererii formulate conform art. 519 C. proc. civ., care viza pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în legătură cu momentul de la care curge termenul în care un act administrativ individual unilateral prin care se aplică sancţiune disciplinară, poate fi atacat în instanţă, raportat la acelaşi art. 11 alin. (2) din legea contenciosului administrativ, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ., respectiv omisiunea de a se pronunţa asupra acesteia şi va admite, în parte, cererea de completare a hotărârii formulată de A. .
Examinând cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind sintagma "data luării la cunoştinţă" din art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine următoarele:
În cuprinsul articolului 519 C. proc. civ., legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
În privinţa rolului pe care mecanismul instituit de art. 519 C. proc. civ. îl are, s-a statuat că în vederea evitării deturnării acestuia,, de la scopul firesc al unificării practicii judiciare şi utilizării pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, instanţa supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. Altfel spus, în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi a înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii." (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 820 din 4 noiembrie 2015).
Problema de drept invocată de A. se referă la momentul de la care curge termenul de contestare a unui act administrativ individual unilateral, prin care se aplică o sancţiune disciplinară, raportat la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, însă din examinarea susţinerilor petentului se constată că, în realitate, se tinde la dezlegarea unor aspecte litigioase ce ţin de rezolvarea cauzei în fond, iar nu a unor dispoziţii legale susceptibile de interpretare echivocă, ce necesită lămuriri în cadrul procedurii date în competenţa I.C.C.J.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ., Înalta Curte va admite în parte cererea formulată, va completa dispozitivul deciziei I.C.C.J. nr. 1642 din data de 26 mai 2016, în sensul că va respinge cererea recurentului A. de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Totodată, va respinge cererile întemeiate pe dispoziţiile art. 442, 443 C. proc. civ., vizând aceeaşi decizie nr. 1642 din 26 mai 2016.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 444 C. proc. civ. formulată de A.
Completează dispozitivul deciziei nr. 1642 din data de 26 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că:
Respinge cererea recurentului A. de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Respinge cererile întemeiate pe dispoziţiile art. 442, 443 C. proc. civ. formulate de A.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2017.