Military student's expulsion for exam failure upheld as liability for training costs confirmed

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.11.2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Academia Tehnică Militară şi Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, anularea Deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 92/CJ 426/2013 emisă la data de 5.06.2013 de pârâta Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi menţinerea Deciziei administrativ jurisdicţionale nr. 170/CJ1001/2012 emisă la data de 23.01.2013 de aceeaşi comisie, iar în raport de situaţia de fapt şi de drept, să se constate că reclamantul nu datorează cheltuielile de întreţinere pe timpul şcolarizării, stabilite prin decizia de imputare din 18 septembrie 2012 pentru stabilirea răspunderii materiale aferente în ceea ce priveşte recuperarea cheltuielilor de întreţinere/instruire pe timpul şcolarizării, conform OZU nr. 125 din 28 iunie 2012.

Prin sentinţa civilă nr. 3577 din data de 6 noiembrie 2014 a Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 decembrie 2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 59 din 11 martie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Academia Tehnică Militară şi Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 59 din 11 martie 2015 a formulat recurs reclamantul A., criticând hotărârea atacată pentru motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ., republicat.

În susţinerea recursului au fost reiterate argumentele de nelegalitate ale Deciziei contestate, cuprinse şi în cererea de chemare în judecată, aspecte circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, a susţinut recurentul-reclamant că au fost încălcate prevederile art. 5 din Ordinul nr. M 111 din 15 decembrie 2011, ce reprezintă baza legală indicată la fila 2 din procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A 5788 din 20 august 2012, întrucât nu există un act adiţional la dosarul personal al studentului militar, iar procedurile interne privind determinarea cheltuielilor de întreţinere şi instruire pe timpul şcolarizării nu au fost elaborate în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a normelor aprobate prin Ordinul nr. M 111 din 15 decembrie 2011. A învederat recurentul A. că, deşi prin decizia administrativ-jurisdicţională nr. 170/CJ1001/2012 emisă la data de 23.01.2013, s-a reţinut că determinarea cheltuielilor de întreţinere şi instruire pentru perioada 25.08.2008-19.01.2012 a fost efectuată potrivit Ordinului nr. M 66/2007, care nu mai era în vigoare, în mod surprinzător, prin admiterea unei cereri de revizuire formulată de către Academia Tehnică Militară, aceeaşi comisie de jurisdicţie a imputaţiilor reţine că, după intrarea în vigoare a Ordinului M. Ap. N nr. M111 din 15 decembrie 2011, determinarea cheltuielilor se face conform acestei proceduri.

Prin urmare, consideră recurentul că în mod greşit s-a făcut trimitere la metodologia înregistrată la nr. A 8540 din 25 august 2009, trebuind a fi elaborată o nouă procedură pentru perioada 1999-2011, aceasta fiind raţiunea dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Ordinul nr. M 111 din 15 decembrie 2011.

A mai susţinut recurentul că instituţia de învăţământ era obligată să aducă anual, la cunoştinţa studenţilor, cuantumul cheltuielilor de şcolarizare, potrivit clauzelor inserate în contractul de studii universitare de licenţă nr. R 129/2689 (art. 5.4), precum şi prevederilor înscrise la pct. C.3, C. 4 din Metodologia de calcul nr. A 8540 din 25 august 2009 şi la pct. E din Metodologia de calcul nr. A 458/2012.

În privinţa cererii de revizuire ce a fost formulată de ATM, a susţinut recurentul că au fost încălcate prevederile art. 35 din O.G. nr. 121/1998, faţă de motivele expres şi limitative prevăzute pentru admisibilitatea acestei cereri, nefiind dovedită, în opinia sa, împrejurarea că au fost descoperite acte sau fapte noi care nu au putut fi prezentate până la data soluţionării cauzei. A criticat recurentul-reclamant faptul că prima instanţă nu a analizat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire formulate de ATM, fapt ce ar fi condus, în accepţiunea sa, la rămânerea definitivă a deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 170/CJ1001/2012.

Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., republicat, recurentul-reclamant a prezentat argumentele în susţinerea excepţiei puterii lucrului judecat a sentinţei nr. 1217 din 13.12.2012 pronunţată de Tribunalul Teleorman, în dosar nr. x/2012.

Astfel, s-a arătat că, prin hotărârea judecătorească menţionată, s-a dispus anularea Ordinului Comandantului Academiei tehnice Militare nr. E.I.U. 3 din 26.06.2012, acesta fiind considerat nelegal ca urmare a încălcării procedurilor anterioare exmatriculării. Chiar dacă recurentul-reclamant A. nu a fost parte în dosar nr. x/2012, Ordinul anulat îl priveşte în mod direct, întrucât a stat la baza întocmirii Deciziei de imputare nr. A6336 din 18.09.2012.

Prin urmare, deşi nu se poate susţine existenţa unei autorităţi de lucru judecat, recurentul-reclamant consideră întrunite condiţiile prevăzute de art. 413 C. proc. civ. cu privire la puterea de lucru judecat.

În referire la nelegalitatea şi netemeinicia deciziei de imputare nr. A6336 din 18 septembrie 2012 şi a actelor premergătoare care au stat la baza emiterii acesteia, a susţinut recurentul-reclamant că nu se regăseşte în niciuna dintre ipotezele prevăzute în angajamentul semnat cu STS, înregistrat sub nr. 173521 din 17 octombrie 2008, iar prevederile O.G. nr. 121/1998 nu îi sunt aplicabile, întrucât acestea se referă la răspunderea materială a militarilor pentru săvârşirea de fapte culpabile în legătură cu formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale, din vina acestora şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuţiilor de serviciu.

A conchis recurentul-reclamant că exmatricularea sa ca urmare a nepromovării examenului în sesiunea de reexaminare nu reprezintă o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, care să se circumscrie vreuneia dintre ipotezele prevăzute în angajament sau de dispoziţiile legale la care a făcut referire în declaraţia de recurs, făcând trimitere, în acest sens, la decizia civilă nr. 282 din 06 martie 2008 a ÎCCJ, pronunţată într-o speţă similară.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 24 iulie 2015, intimata-pârâtă Academia Tehnică Militară a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 octombrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 08 martie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Sistematizând motivele de recurs invocate în calea de atac declarată de reclamantul A., Înalta Curte le va examina în ordinea prevăzută în C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a invocat în cauză excepţia puterii de lucru judecat, în raport de cele statuate prin sentinţa civilă nr. 1217 din 13 decembrie 2012 a Tribunalului Teleorman, pronunţată în dosar nr. x/2012, prin care s-a anulat Ordinul Comandantului Academiei Tehnice Militare nr. E.I.U.3 din 26.06.2012 privind exmatricularea din academie a reclamantului B., instanţa învestită în această cauză reţinând nelegalitatea ordinului pentru încălcarea procedurilor anterioare exmatriculării.

Potrivit prevederilor art. 488 pct. 7 C. proc. civ., "casarea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat", ceea ce presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între o hotărâre anterior pronunţată şi cea a cărei casare s-a solicitat.

Se observă că, în privinţa celor două hotărâri aduse în discuţie în vederea examinării excepţiei invocate de recurentul A., nu este întrunită condiţia existenţei acestei triple identităţi, părţile fiind diferite, actele contestate, ce formează obiectul cauzei, sunt diferite, iar cauza acţiunii este specifică motivelor de nelegalitate invocate pentru fiecare dintre actele atacate în cele două dosare, nefiind identică.

În aceste condiţii, se reţine caracterul neîntemeiat al criticilor vizând încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1217 din 13 decembrie 2012 a Tribunalului Teleorman, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1516 din 05 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, dată fiind neîndeplinirea condiţiei esenţiale de existenţă a identităţii de părţi, obiect şi cauză între hotărârile pronunţate în cele două dosare.

Cât priveşte puterea de lucru judecat, ce aduce în discuţie obligativitatea statuărilor materializate în cuprinsul sentinţei civile nr. 1217 din 13 decembrie 2012 a Tribunalului Teleorman, reţine Înalta Curte că acele considerente preluate din cuprinsul primei hotărâri nu sunt de natură a determina pronunţarea unei soluţii similare, cât timp problema dedusă judecăţii în cauza pendinte nu este identică cu cea din speţa soluţionată irevocabil.

Astfel, spus, răspunzând motivelor de nelegalitate pe care le-a formulat reclamantul din primul dosar, instanţa şi-a fundamentat soluţia sa în raport de aceste motive de fapt şi de drept invocate în cererea de chemare în judecată, care nu sunt identice cu cele arătate de reclamantul din prezentul dosar.

De altfel, cele două acte administrative contestate în cauze distincte au un caracter individual, producându-şi efectele doar între părţile determinate în cuprinsul lor, fapt pentru care, în această situaţie factuală, nu se poate opune puterea de lucru judecat a unei hotărâri pronunţate cu privire la un reclamant asupra celei de-a doua hotărâri, în cuprinsul căreia instanţa legal învestită s-a raportat la motivele de nelegalitate ce i-au fost supuse spre a fi cercetate, fără nicio identitate cu cele din hotărârea judecătorească anterioară, adusă în discuţie de reclamantul A..

În consecinţă, nefiind întemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat şi în lipsa vreunei obligativităţi de a respecta puterea lucrului judecat în raport de o altă hotărâre pronunţată într-o cauză diferită, Înalta Curte va reţine caracterul nefondat al motivului de casare întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 7 C. proc. civ.

În privinţa celuilalt motiv pe care şi-a fundamentat recurentul calea de atac declarată, prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reţine Înalta Curte că şi acesta este nefondat.

Un prim aspect invocat de recurentul-reclamant A. în calea de atac este cel al inadmisibilităţii revizuirii deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 170/CJ1001/2012, emisă la data de 23.01.2013, fapt ce determină nelegalitatea emiterii deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 92/CJ426/2013, prin care s-a admis cererea de revizuire formulată de Academia Tehnică Militară, în sensul reţinerii faptului că determinarea cheltuielilor s-a efectuat potrivit metodologiei de calcul în vigoare la data producerii prejudiciului, respectiv la data exmatriculării.

A invocat recurentul-reclamant în sprijinul acestor susţineri în fapt dispoziţiile art. 35 din O.G. nr. 121/1998, potrivit cărora " (1) Hotărârile definitive pot fi revizuite de organul care le-a pronunţat, la cererea militarilor interesaţi, a comandanţilor sau şefilor unităţilor ori a şefilor organelor de control financiar de gestiune, când au fost descoperite fapte ori acte noi care nu au putut fi prezentate până la data soluţionării cauzei, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege. "

Înalta Curte reţine că cererea de revizuire formulată de către Academia Tehnică Militară nu are un caracter inadmisibil, cât timp reglementarea acestei căi de atac nu este similară celei din procedura civilă, câmpul de aplicare a revizuirii fiind, evident, diferit în cele două reglementări.

Dacă în normele C. proc. civ. cazurile de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 509, în calea administrativ-jurisdicţională reglementată de O.G. nr. 121/1998, se poate apela la această formă de control a hotărârilor definitive pronunţate de comisia de jurisdicţie a imputaţiilor pentru toate acele situaţii în care au fost descoperite acte sau fapte noi, ce nu au putut fi prezentate până la data soluţionării cererii, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Un alt aspect care prezintă importanţă în soluţionarea prezentului recurs este cel al actului administrativ care a dus la exercitarea procedurii administrativ-jurisdicţionale de către persona vătămată şi, ulterior, la demersul judiciar de faţă, act reprezentat de decizia de imputare nr. A 6336 din 18 septembrie 2012.

Procedura reglementată de prevederile art. 31-39 din O.G. nr. 121/1998 este una administrativ-jurisdicţională, ce are un caracter facultativ şi gratuit, persoana vătămată fiind însă îndreptăţită a se adresa direct instanţei de judecată, după exercitarea recursului graţios, potrivit prevederilor art. 30 din acelaşi act normativ.

Această posibilitate de a apela la forţa coercitivă a instanţei judecătoreşti competente fără a mai parcurge, în mod obligatoriu, procedura administrativ-jurisdicţională, a fost statuată de Curtea Constituţională a României prin decizia nr. 34/2016, astfel că, în situaţia de faţă, se poate reţine că recurentul-reclamant a exercitat contestaţia împotriva deciziei de imputare nr. A 6336 din 18 septembrie 2012, contestaţie ce a fost respinsă prin hotărârea nr. A7420 din 24 octombrie 2012, aceasta fiind soluţia pe care persoana obligată prin decizia de imputare emisă asupra sa avea interesul să o reformeze prin exercitarea procedurii administrativ-jurisdicţionale sau prin cererea de chemare în judecată adresată instanţei judecătoreşti.

Altfel spus, o eventuală nelegalitate a deciziei date în exercitarea procedurilor reglementate de art. 31-39 din O.G. nr. 121/1998 în faţa comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor nu atrage, de plano, nelegalitatea actului de impunere prin care s-a stabilit răspunderea materială a celui care se face vinovat de paguba produsă.

Din această perspectivă, reţine instanţa de control judiciar că este corectă soluţia primei instanţe date în analiza motivelor de nelegalitate invocate în referire la decizia de imputare nr. A 6336 din 18 septembrie 2012, fără a fi imperios necesar a răspunde în referire la chestiunea exercitării revizuirii de către ATM împotriva deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 170/CJ1001/2012.

În cuprinsul procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A 5788 din 20 august 2012, ce a stat la baza emiterii deciziei de imputare nr. A 6336 din 18 septembrie 2012, s-a reţinut că, datorită modificării cadrului legal de stabilire a cuantumului cheltuielilor de şcolarizare/instruire, aferent perioadei care face obiectul calculului acestora, respectiv perioada 2008-2012, au fost avute în vedere pentru perioada 25.08.2008-19.01.2012, Ordinul ministrului apărării nr. M 66/2007 şi metodologia de calcul pentru determinarea cheltuielilor nr. A 8540 din 25 august 2009, iar pentru perioada 20.01.2012-26.06.2012, Ordinul ministrului apărării nr. M 111/2011 pentru aprobarea normelor de restituire de către cadrele militare din M.AP.N. a cheltuielilor de întreţinere şi de instruire pe timpul şcolarizării şi metodologia de calcul pentru determinarea acestor cheltuieli nr. A 458 din 19 ianuarie 2012.

Prin decizia administrativ-jurisdicţională nr. 92/CJ426/2013 din data de 05.06.2013 s-a stabilit că determinarea cheltuielilor efectuate pentru şcolarizarea studentului A. s-a efectuat potrivit prevederilor metodologiei de calcul în vigoare la data exmatriculării acestuia, metodologie care includea, pentru anii anteriori de studiu, şi metodologia de calcul elaborată potrivit Ordinului M66/2007, arătându-se că, practic, în cuprinsul noii metodologii de calcul, unitatea militară a ales să includă şi procedura anterioară, apreciind astfel că implementarea noii proceduri va fi mult mai operativă.

În aceste condiţii, în care actul final al procedurii administrativ-jurisdicţionale consfinţeşte constatările care au fundamentat emiterea deciziei de imputare nr. A 6336 din 18 septembrie 2012, contestate în cauză, urmează a fi avute în vedere criticile recurentului-reclamant vizând fondul cauzei, respectiv soluţia primei instanţe în referire la legalitatea acestui act administrativ.

O primă critică a recurentului în acest sens este cea referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi (2) din Ordinul nr. M 111 din 15 decembrie 2011 în emiterea actelor administrative contestate.

Susţinerea recurentului-reclamant în sensul nelegalităţii procedurii de stabilire a cheltuielilor de şcolarizare pentru lipsa actului adiţional la contractul încheiat cu instituţia militară, în sensul celor dispuse prin prevederile art. 5 alin. (1) din Ordinul nr. M111/2011, este neîntemeiată, raţionamentul primei instanţe fiind unul corect.

Norma legală prevede obligativitatea încheierii, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Ordinului nr. M111/2011, a unui act adiţional la contractul încheiat cu instituţia militară de către (...) studenţi din instituţiile militare de învăţământ de formare a cadrelor militare, ceea ce presupune semnarea acestui act între recurentul-reclamant A. şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, fără a se putea imputa această obligaţie unei alte structuri, Academia Tehnică Militară fiind lipsită de suport legal pentru încheierea unui astfel de act adiţional.

Cât priveşte dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Ordinul nr. M 111/2011, în care se prevede că "în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme, instituţiile militare de învăţământ, şcolile de aplicaţie şi centrele de instruire vor elabora proceduri interne privind determinarea cheltuielilor de întreţinere şi instruire pe timpul şcolarizării cadrelor militare din Ministerul Apărării Naţionale în perioade anterioare datei de intrare în vigoare a prezentelor norme, astfel:

a) 1995-2011, pentru şcolarizarea personalului navigant de aviaţie;

b) 1999-2011, pentru şcolarizarea celorlalte categorii de personal", recurentul-reclamant a invocat neelaborarea, de către Academia Tehnică Militară, a unor proceduri interne privind determinarea cheltuielilor de întreţinere şi instruire pe timpul şcolarizării în perioada 1999-2011.

Se reţine din înscrisurile depuse la dosar că Academia Tehnică Militară a elaborat metodologia de calcul pentru determinarea cheltuielilor nr. A 4458 din 19 ianuarie 2012, în termenul prevăzut de art. 5 din Ordinul nr. M 111/2011, stabilind, totodată, că, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a acestui act normativ, determinarea cheltuielilor se face conform metodologiei elaborate în baza Ordinului nr. M 66/2007, iar după intrarea în vigoare a Ordinului nr. M 111/2011, se va urma noua metodologie, elaborată la data de 19.01.2012.

Înalta Curte, validând raţionamentul primei instanţe, reţine că aplicabilitatea dispoziţiilor cuprinse în Ordinul nr. M 111/2011 intervine după intrarea în vigoare a acestor prevederi legale, astfel că, în mod corect, cercetarea administrativă ce a stat la baza emiterii deciziei de imputare nr. A 6336 din 18 septembrie 2012 a avut în vedere metodologia nr. A 458 din 19 ianuarie 2012, ce face trimitere, în cuprinsul său, la cele două perioade, care acoperă durata în care recurentul-reclamant A. a fost student în cadrul instituţiei intimate.

Evaluarea pagubelor s-a realizat la data producerii faptei care a determinat antrenarea răspunderii materiale a recurentului-reclamant A., respectiv la data exmatriculării acestuia, prin Ordinul comandantului ATM nr. E.I.U. 3 din 26.06.2012, la acel moment fiind pe deplin aplicabile prevederile Metodologiei nr. A 458 din 19 ianuarie 2012, elaborată în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) din Ordinul nr. M 111/2011.

Cât priveşte critica recurentului referitoare la necesitatea elaborării unor proceduri care să privească expres perioada 1999-2011, astfel cum s-a stabilit prin Ordinul nr. M 111/2011, ce a abrogat expres prevederile cuprinse în Ordinul nr. M 66/2007, fapt de natură a lăsa, în opinia titularului căii de atac, fără bază legală, perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Ordinului nr. M111/2011 (21.12.2011) şi cea de elaborare a metodologiei în temeiul acestui ordin (19.01.2012), se reţine caracterul formal al acestor susţineri, cât timp metodologia nr. A 8540 din 25 august 2009 a rămas în vigoare până la data emiterii noii metodologii, cea cu nr. A 458 din 19 ianuarie 2012, care a înlocuit-o pe precedenta.

O altă critică a recurentului a vizat lipsa aducerii la cunoştinţa studenţilor, de către Academia Tehnică Militară, a cuantumului cheltuielilor de şcolarizare, pentru a putea fi, eventual, contestate.

Înalta Curte observă că această critică excede motivelor de nelegalitate a actelor administrative contestate, invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nefăcând, aşadar, obiectul controlului primei instanţe. În aceste condiţii, se reţine că mecanismul controlului judiciar se exercită doar asupra acelor aspecte care au format obiectul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, fără a se putea adăuga motive noi în calea de atac a recursului, faţă de cele supuse analizei în etapa judecăţii în fond.

Cu privire la nelegalitatea deciziei de imputare nr. A 6336 din 18 septembrie 2012, rezultată, în opinia recurentului, din neîncadrarea sa în niciuna dintre ipotezele prevăzute în angajamentul semnat cu STS, fapt pentru care nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, reţine Înalta Curte caracterul neîntemeiat al acestor critici, date fiind prevederile cuprinse la art. 4.2.2 şi cele ale art. 5.2 din contractul de studii universitare de licenţă nr. R 129/2689 încheiat între ATM şi studentul A., în care se arată că "absolvenţii ATM care nu respectă contractul semnat cu M. Ap. N. sau cu ceilalţi beneficiari sunt obligaţi să restituie cheltuielile de întreţinere şi de instruire pe timpul şcolarizării, proporţional cu timpul servit şi potrivit reglementărilor legale în vigoare existente la data trecerii în rezervă. "

În deplin acord cu judecătorul primei instanţe, Înalta Curte reţine că sunt aplicabile prevederile cuprinse în O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor şi în situaţia exmatriculării studentului A., art. 1 din normele de restituire de către cadrele militare din M. Ap. M. a cheltuielilor de întreţinere şi instruire pe timpul şcolarizării, aprobate prin Ordinul nr. M 111/2011, stabilind că " procedura de restituire a cheltuielilor de întreţinere şi de instruire pe timpul şcolarizării cadrelor militare din Ministerul Apărării Naţionale se realizează prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale referitoare la răspunderea materială a militarilor. "

Cât priveşte lipsa unei fapte ilicite, pe care o susţine recurentul-reclamant în cadrul motivelor sale de recurs, acesta nu face altceva decât să reia susţinerile în fapt din cuprinsul cererii de chemare în judecată, fără a formula critici ale soluţiei pronunţate de prima instanţă, soluţie prin care, în mod corect s-a stabilit că exmatricularea unui student pentru nepromovarea tuturor examenelor atrage obligaţia de restituire a cheltuielilor de şcolarizare, aceasta fiind fapta ilicită ce determină antrenarea răspunderii materiale a celui în cauză, potrivit cadrului normativ indicat în cuprinsul sentinţei recurate (art. 22 alin. (1), lit. g) din Statutul studentului militar nr. A 4612 din 27 aprilie 2011).

Prin urmare, niciuna dintre criticile pe care şi-a fundamentat recurentul-reclamant incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. nu prezintă un caracter întemeiat, fapt de natură a respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în raport de prevederile art. 496 C. proc. civ., coroborat cu cela ale art. 488 pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa civilă nr. 59 din 11 martie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de reclamantul A. împotriva acestei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 59 din 11 martie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2017.