Finality of interlocutory orders on objection of illegality raised for the first time on appeal

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Încheierea primei instanţe

Prin încheierea de şedinţă din 15 septembrie 2015, pronunţată în dosar nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. S/II/2246 din 17.02.2010.

Excepţia de nelegalitate a fost invocată de către pârâtul Ministerul Afacerilor Interne în dosar nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, instanţă învestită cu soluţionarea recursurilor declarate de reclamanţii A., B., C. şi D., precum şi de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, împotriva sentinţei civile nr. 7266 din 6 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din 15 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, prin care a solicitat casarea încheierii atacate, constatarea admisibilităţii excepţiei de nelegalitate şi obligarea instanţei de fond la trimiterea excepţiei, spre competentă soluţionare, unui complet legal învestit al Curţii de Apel Bucureşti.

Criticile aduse de pârât încheierii recurate vizează, în esenţă, următoarele aspecte:

Concluzia care rezultă din interpretarea prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia în cazul în care o excepţie de nelegalitate este invocată într-un dosar aflat în recurs, împotriva hotărârii de constatare a inadmisibilităţii excepţiei, partea interesată nu are la îndemână nicio cale de atac (recurs), contravine art. 16 din Constituţia României, precum şi art. 6 şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În raport de dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu există nicio legătură de cauzalitate între admisibilitatea demersului procedural iniţiat de Ministerul Afacerilor Interne (invocarea excepţiei de nelegalitate) şi eventuala invocare/neinvocare a actului administrativ cu caracter individual a cărui nelegalitate se solicită a fi constatată pe cale de excepţie.

Unica cerinţă instituită, cu caracter obligatoriu, de către legea contenciosului administrativ vizează, în fapt, analizarea de către instanţa de judecată competentă şi motivarea, de către iniţiatorul excepţiei, a unei legături intrinseci între actul administrativ indicat şi soluţionarea litigiului pe fond.

În cauză, în temeiul Ordinului M.A.I. nr. S/II/2246 din 17 februarie 2010, reclamanţii din dosarul dedus judecăţii, cu încălcarea prevederilor art. 17 alin. (1) din Anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 330/2009, şi-au păstrat un spor salarial în perioada ianuarie - decembrie 2010, în cuantumul de la data de 31 decembrie 2009.

În condiţiile în care Ordinul M.A.I. nr. S/II/2246/2010 nu ar fi fost emis, dreptul salarial în discuţie nu ar fi fost introdus în salariul de bază al persoanelor în discuţie, iar instituţia pârâtă nu ar fi fost nevoită să emită dispoziţiile a căror anulare se solicită, în dosarul de fond.

Prin urmare, aşa cum reiese din cuprinsul documentaţiei depuse la dosarul cauzei, în mod evident, între Ordinul M.A.I. nr. S/II/2246/2010 şi soluţionarea dosarului de fond, există o legătură indubitabilă.

3. Intimaţii-reclamanţi A., B., C. şi D., nu au formulat întâmpinări în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Examinând încheierea recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va examina, cu prioritate, admisibilitatea căii de atac deduse judecăţii.

Conform prevederilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

" Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei. "

În conformitate cu principiul statuat prin textul de lege menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi pe cale de consecinţă, declanşarea controlului judiciar în privinţa hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea căii de atac în condiţiile legii.

În speţă, se constată că aceste condiţii nu sunt îndeplinite.

Astfel, recursul a fost declarat împotriva încheierii de şedinţă din 15 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2014, având ca obiect recursurile declarate de reclamanţii A., B., C. şi D., precum şi de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, împotriva sentinţei civile nr. 7266 din 6 noiembrie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea atacată a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. S/II/2246 din 17.02.2010, invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, în calea de atac a recursului.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în forma modificată prin Legea nr. 76/2012, în vigoare la data iniţierii demersului procesual al reclamanţilor:

" Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul. "

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că, în situaţia în care excepţia de nelegalitate a fost ridicată pentru prima dată în recurs, hotărârea prin care instanţa de recurs se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate, este definitivă, nemaifiind supusă căii de atac a recursului.

Chestiunea invocării excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, direct în recurs, a făcut obiectul analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care prin Decizia nr. 36/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 7 februarie 2017, a stabilit că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, permit invocarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, direct în recurs.

În considerentele deciziei menţionate s-a reţinut că problema lipsei unei căi de atac împotriva hotărârii prin care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate, în situaţia în care aceasta a fost ridicată pentru prima dată în recurs, nu reprezintă un impediment pentru invocarea excepţiei de nelegalitate, direct, în calea de atac a recursului.

La formularea acestei concluzii s-a avut în vedere Decizia nr. 1682 din 17 decembrie 2009, prin care Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 554/2004, în forma nemodificată prin Legea nr. 76/2012, reţinând că invocarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, în timpul soluţionării litigiului ajuns deja în recurs, nu pune probleme de constituţionalitate, deoarece partea interesată are dreptul de a introduce o acţiune directă prin care să solicite verificarea legalităţii actului administrativ respectiv, cu suspendarea consecutivă a soluţionării litigiului principal.

Instanţa supremă a constatat că raţionamentul este asemănător şi în cazul noii reglementări, când excepţia de nelegalitate este soluţionată chiar de către instanţa de recurs, aceasta pronunţându-se mai întâi asupra excepţiei de nelegalitate a actului administrativ individual, după care va soluţiona fondul litigiului.

Prin urmare, în speţă, recursul declarat împotriva încheierii prin care instanţa de recurs s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate, invocată în recurs, nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 483 C. proc. civ., republicat, cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.

Or, recunoaşterea unei căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, şi din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Soluţia de unificare a practicii judiciare adoptată de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa din 3 mai 2007, prin care s-a stabilit că poate fi atacată cu recurs încheierea prin care instanţa învestită cu soluţionarea recursului a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate, invocată în recurs, are în vedere textul art. 4 din Legea nr. 554/2004, în forma nemodificată prin Legea nr. 76/2012 şi nu este aplicabilă în prezenta cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva încheierii din 15 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva încheierii de şedinţă din data de 15 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2017.