Suspension of administrative act: cumulative requirements of well-justified case and imminent loss in challenging tax claims for artificial conditions in rural funding schemes

Deliberând, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin sentinţa civilă nr. 3090 pronunţată în data de 13 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fostă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit) şi a suspendat executarea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 09 ianuarie 2014 până la judecarea definitivă a dosarului nr. x/2014; a respins cererea de suspendare a executării deciziei nr. 14281 din 29 aprilie 2014.

2. Motivul de casare invocat în cauză

Împotriva sentinţei mai sus menţionate a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (2010), recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingere acţiunii.

Referitor la condiţia cazului bine justificat de suspendare a executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 09 ianuarie 2014 (Procesul-verbal), recurenta pretinde că sentinţa încalcă dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru următoarele considerente:

- din cuprinsul motivării rezultă că prima instanţă a prejudecat fondul pricinii, depăşind limitele legale în care a fost sesizată;

- în mod greşit s-a reţinut că Procesul-verbal nu indică elementele obiective şi subiective care contravin schemei de ajutor prin crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii de fonduri; urmărind raţionamentul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în cauza Slancheva (C-434/12), indicat şi de prima instanţă în cuprinsul sentinţei, recurenta indică elementele obiective şi subiective de natură să sprijine legalitatea Procesului-verbal;

- prima instanţă nu a luat în considerare că reclamanta (intimată în recurs) a furnizat informaţii incorecte în legătură cu întreprinderile legate.

Referitor la condiţia pagubei iminente, se arată că sentinţa încalcă dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 deoarece nu aduce niciun argument din care să reiasă că reclamanta ar suferi o pagubă ilicită.

3. Apărarea intimatei

Prin întâmpinare, intimata S.C. A. S.R.L. solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că, în esenţă, recurenta repetă argumentele invocate în faţa primei instanţe (cu excepţia referinţelor pe care le face referitor la o întreprindere individuală şi o societate comercială care nu au legătură cu cauza).

Susţine că, aşa cum bine arată prima instanţă, toate elementele invocate de către recurentă în cuprinsul procesului-verbal contestat sunt preexistente aprobării cererii de finanţare şi că în baza acestora nu se pot emite două raţionamente diferite, primul conducând la aprobarea cererii iar al doilea la constatarea neregulii.

În dovedirea cazului bine justificat de suspendare a executării, intimata formulează apărării care privesc fondul cauzei arătând, spre exemplu, că nu există caz de întreprinderi legate sau că dna. B. nu are calitatea de asociat sau de administrator în cadrul intimatei.

În ce priveşte condiţia pagubei iminente, arată că profitul net a fost în 2012 de 4.

656 RON, în 2013 de 5.328 RON iar disponibilul bănesc este în prezent de 1.675 RON. În aceste condiţii, restituirea sumei de 560.756,42 RON ar conduce la un prejudiciu evident.

4. Analiza motivelor de casare

Examinând sentinţa recurată prin raportare la motivul de casare invocat în cauză (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 2010), luând în considerare argumentele recurentei şi apărările intimatei, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului precum şi de dispoziţiile legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) teza I raportate la art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."

Potrivit art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, "cazuri bine justificate"reprezintă împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ iar "paguba iminentă" se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Cele două condiţii de suspendare sunt cumulative.

În speţă, după cum se va arăta, sentinţa este nelegală deoarece nu există caz bine justificat de suspendare.

Astfel, în esenţă, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut existenţa unei îndoieli serioase privind legalitatea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 09 ianuarie 2014 (Procesul-verbal) întocmit de autoritatea publică recurentă (autoritatea), pe motivul că la data aprobării cererii de finanţare precum şi ulterior, la data efectuării plăţilor, autoritatea deţinea toate datele pentru a constata presupusa legătură între reclamanta intimată (beneficiara finanţării) şi alte două societăţi comerciale (SC Viciafaba S.R.L. şi S.C. C. SRL), respectiv presupusa creare de condiţii artificiale în vederea obţinerii finanţării (deoarece atât reclamanta intimată cât şi S.C. Viciafaba S.R.L. au depus cereri de finanţare).

Aşa fiind, prima instanţă a reţinut culpa autorităţii care "şi-a schimbat radical poziţia" în raport cu aceleaşi elemente (cf. pag. 12 sentinţă); de asemenea, a reţinut că, în condiţiile în care proiectul a fost executat în întregime, autoritatea nu a efectuat o analiză în termenii indicaţi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în cauza Slancheva (C-434/12) din care să rezulte că beneficiarul a urmărit un avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor (cf. fila 13 sentinţă).

Aceste două elemente, presupusa culpă a autorităţii şi presupusa omisiune de analiză, au reprezentat motive suficiente în opinia primei instanţe pentru a reţine cazul bine justificat de suspendare.

Premisele raţionamentului Curţii de Apel Bucureşti sunt eronate.

Astfel, judecând în limitele art. 14 din Legea nr. 554/2014, palpând situaţia de fapt şi chestiunile de drept incidente în cauză, Înalta Curte constată că nu există motive pentru a reţine culpa autorităţii în condiţiile în care admiterea cererii de finanţare şi plăţile efective s-au bazat pe declaraţiile intimatei beneficiare, pe când Procesul-verbal contestat se întemeiază pe propria analiză a autorităţii. Privită din perspectiva corectă, nu există nicio contradicţie în activitatea autorităţii publice care acordă finanţarea rapid, bazându-se pe declaraţiile beneficiarilor, iar ulterior retrage finanţarea doar pentru acei beneficiari care, aşa cum pare să fie cazul în speţă, au dat informaţii incomplete în scopul ascunderii condiţiilor artificiale create în scopul depăşirii plafonului de finanţare (în esenţă, acesta este motivul retragerii finanţării).

De asemenea, Înalta Curte constată că analiza autorităţii cuprinsă în Procesul-verbal contestat respectă structura de analiză impusă de CJUE în cauza Slancheva, deoarece indică atât elementele obiective ale speţei (motivele pentru care autoritatea consideră că cele două societăţi comerciale sunt legate) cât şi pe cele subiective (considerentele pentru care a reţinut că beneficiara a urmărit un avantaj care contravine obiectivelor finanţării).

Cea care omite să efectueze o astfel de analiză, în condiţiile restrictive impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, este tocmai prima instanţă care, limitându-se să reţină culpa autorităţii, nu a palpat elementele obiective şi subiective ale cauzei.

În fapt, aparenţa rezultată din actele dosarului susţine legalitatea Procesului-verbal deoarece, într-adevăr, depunerea de cereri de finanţare de către două întreprinderi aparent legate, în scopul, cel puţin aparent, de a depăşi limitele legale ale finanţării, contravine scopului schemei de ajutor.

Se mai constată că, prin sentinţa civilă nr. 1051 din 9 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. privind anularea Deciziei nr. 142181 din 29 aprilie 2014 de soluţionare a contestaţiei administrative, precum şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 09 ianuarie 2014 emisă de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fostă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit).

Soluţia pronunţată de instanţa învestită cu acţiunea în anularea actului administrativ reprezintă implicit o confirmare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită şi conferă consistenţă concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În consecinţă, pentru motivele arătate, având în vedere că una din condiţiile obligatorii pentru suspendarea efectelor actului administrativ nu este îndeplinită, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 C. proc. civ. (2010), va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 3090 din 13 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, respinge cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 mai 2017.