Force majeure exemption for production failures and proportionality of financial penalties in rural development financing contracts
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the administrative agency's appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court's prior ruling that partially annulled the agency's decision regarding a rural development finance contract. The dispute centered on whether the beneficiary company could be held liable for failing to meet production forecasts for 2011 and 2012, with the beneficiary arguing that drought constituted a force majeure event exempting it from contractual responsibility, while the agency contended the beneficiary had breached the contract by failing to timely notify the event and that the court's reduction of the financial penalty violated proportionality. The Court held that the beneficiary successfully proved force majeure, and that the contractual obligation to notify does not forfeit the right to invoke force majeure but only entails liability for damages caused by the lack of notice; furthermore, the Court confirmed that the first-instance calculation of the budgetary claim, which adjusted the penalty by correcting the denominator in the calculation algorithm to reflect the entire monitoring period rather than just the verification period, correctly applied the principle of proportionality under Emergency Ordinance No. 66/2011, effectively maintaining the reduced debt assessment against the agency's claim for full restitution.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 pct. 6 C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 496 din C. proc. civ; Force majeure exemption for production failures and proportionality of financial penalties in rural development financing contracts: The dispute centered on whether the beneficiary company could be held liable for failing to meet production forecasts for 2011 and 2012, with the beneficiary arguing that drought constituted a force majeure event exempting it from contractual responsibility, while the agency contended the beneficiary had breached the contract by failing to timely notify the event and that the court's reduction of the financial penalty violated proportionality. The Court held that the beneficiary successfully proved force majeure, and that the contractual obligation to notify does not forfeit the right to invoke force majeure but only entails liability for damages caused by the lack of notice; furthermore, the Court confirmed that the first-instance calculation of the budgetary claim, which adjusted the penalty by correcting the denominator in the calculation algorithm to reflect the entire monitoring period rather than just the verification period, correctly applied the principle of proportionality under Emergency Ordinance No. 66/2011, effectively maintaining the reduced debt assessment against the agency's claim for full restitution.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for dismissing the appeal as unfounded in the final operative order.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.07.2013, sub nr. x/2/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună:
(i) în principal, anularea în totalitate a deciziei nr. 6169 din 04 martie 2013 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 22 ianuarie 2013;
(ii) în subsidiar, anularea parţială a deciziei nr. 6169 din 04 martie 2013, în sensul admiterii contestaţiei.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 3946 din 10 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în sensul anulării deciziei APDRP nr. 9838 din 03 aprilie 2013 în ceea ce priveşte soluţia de admitere doar în parte a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 22 ianuarie 2013 şi de stabilire în sarcina acesteia a unui debit diminuat în sumă de 142.610,58 RON
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 3946 din 10 decembrie 2013 a declarat recurs în termen legal pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, susţinând că aceasta este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.) şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.).
În prezentarea motivelor de nelegalitate, recurenta a învederat instanţei, în esenţă, următoarele aspecte:
Prin hotărârea pronunţată în cauză, prima instanţă a apreciat că Procesul-verbal de constatare nr. x din 22 ianuarie 2013 este nelegal, întrucât reclamanta este exonerată de răspundere pentru neîndeplinire prognozei asumate pentru anul 2011 din cauza existenţei fenomenului de forţă majoră reprezentat de secetă, iar pentru prognoza aferentă anului 2012 s-a constatat nerespectarea principiului proporţionalităţii.
Prin această motivare, prima instanţă a încălcat normele de drept material reglementate de O.U.G. nr. 66/2011, precum şi de prevederile vechiul C. civ. referitoare la forţa majoră.
O primă critică adusă sentinţei civile nr. 3946 din 10 octombrie 2013 are în vedere faptul că prima instanţă, în mod greşit, a apreciat că beneficiarul este exonerat de răspundere pentru anul 2011, întrucât în această perioadă a fost secetă.
Potrivit art. 1 din Anexa I "Prevederi Generale" la contractul de finanţare, beneficiarul s-a obligat să implementeze proiectul cu profesionalism, eficienţă şi vigilenţă, în conformitate cu cele mai bune practici în acest domeniu şi în concordanţă cu acest contrat. Astfel, odată ce s-a angajat la primirea ajutorului financiar public nerambursabil, şi-a asumat în deplină cunoştinţă de cauză responsabilitatea de a rezolva toate incidentele care sunt legate de existenţa investiţiei. În aceste condiţii, beneficiarul şi-a asumat riscul gestionării şi finalizării situaţiei în cadrul duratei de execuţie a proiectului.
Conform art. 969 din vechiul C. civ., "Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante" şi ele trebuiesc executate de părţi cu bună credinţă.
Admiţând existenţa forţei majore, urmată de exonerarea beneficiarului de responsabilitate în derularea proiectului făcut prin FEADR, instanţa ar aduce atingere acordului voinţă materializat în Contractul de finanţare din 12 iulie 2010, înfrângând astfel principiul forţei obligatorii a contractului.
Faţă de aceste susţineri, se impune a se observa că, deşi beneficiarul invocă apariţia unor evenimente ce se pot constitui în caz de forţă majoră, acesta nu a respectat prevederile art. 17 alin. (2) din Anexa I la contractul de finanţare.
Beneficiarul nu poate invoca însă forţa majoră - seceta ca fiind factorul ca l-a împiedicat să respecte criteriile de eligibilitate, deoarece pentru această perioadă nu a fost anunţată Autoritatea Contractantă de apariţia acestui fenomen (toamna anului 2011) în termen de 5 zile şi nu au fost prezentate documente justificative în acest sens, în termenul legal de 15 zile de la apariţia fenomenului, termene prevăzute în art. 17 "Forţa majoră" din Contractul de finanţare semnat cu APDRP.
A doua critică adusă hotărârii recurate are în vedere faptul că prima instanţă, în mod greşit, a apreciat că pentru prognoza aferentă anului 2012 nu a fost respectat principiul proporţionalităţi sancţiunii.
Pentru a fi emis procesul-verbal a cărui anulare s-a solicitat au fost avute în vedere dispoziţiile art. 11 alin. (3) "Încetarea contractului" din Anexa I la contractul de finanţare, beneficiarul urmând să restituie integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă, împreună cu dobânzi şi penalităţi în procentul stabilit conform dispoziţiilor legale în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 16 din această Anexă.
În acest context, aprecierile primei instanţe privitoare la încălcarea principiului proporţionalităţii sunt străine de natura cauzei.
Cu privire la aplicarea principiului proporţionalităţii, este necesar să fie avută în vedere adresa Comisiei Europene - Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală nr. 1289133 din 30 noiembrie 2011, prin care se recomandă constituirea unui debit pentru întreaga finanţare nerambursabilă, în cazul în care neregula afectează proiectul în proporţie de mai mult de 50% şi chiar într-un procent mai mic în cazul în care se dovedeşte că s-au creat condiţii artificiale pentru a beneficia de finanţare nerambursabilă.
Echipa de soluţionare a contestaţiei a respectat principiul proporţionalităţii, întrucât debitul constituit s-a aplicat doar asupra cheltuielilor afectate de neregulă şi nu asupra tuturor cheltuielilor decontate beneficiarului.
În concluzie, pentru motivele expuse, s-a solicitat, în temeiul art. 483 coroborat cu art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, menţinerea hotărârii atacate, ca fiind legală şi temeinică, şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
1. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta "nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei "
Susţinerile recurentei în această privinţă sunt neîntemeiate, întrucât hotărârea atacată respectă exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind identificate elemente contradictorii în raţionamentul expus de prima instanţă şi nici considerente străine de natura cauzei.
2. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 8 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta "a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material "
Susţinerile recurentei privind modalitatea în care prima instanţă a interpretat şi aplicat dispoziţiile contractului de finanţare, relativ la forţa majoră, prin raportare la principiul forţei obligatorii a contractului, sunt neîntemeiate.
Astfel, în ceea ce priveşte pretinsa nerealizare a indicatorilor precizaţi în Prognoza veniturilor şi evoluţia capacităţii de producţie pentru anul 2011, cu înscrisurile doveditoare reprezentate de relaţiile comunicate de Administraţia Naţională de Meteorologie şi de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură reclamanta a făcut dovada unui eveniment de forţă majoră în sensul art. 17 din Anexa 1 la contractul de finanţare, constând în seceta puternică înregistrată în anul 2011 în perioada campaniei de semănat făinoase.
Dată fiind împrejurarea că imposibilitatea de executare este independentă de voinţa părţii, în mod legal prima instanţă a concluzionat că în sarcina reclamantei nu poate fi angajată răspunderea contractuală pentru nerealizarea în anul 2011 a prognozelor menţionate în cererea de finanţare.
Problema riscului contractului în cazul imposibilităţii de executare, determinată de un eveniment de forţă majoră, nu reprezintă o abatere de la principiul forţei obligatorii a contractului consacrat de art. 969 din vechiul C. civ. Ea îşi are temeiul în însuşi acest principiu, astfel că susţinerile recurentei sub acest aspect nu vor fi reţinute.
În ceea ce priveşte nerespectarea obligaţiei de notificare a cazului de forţă majoră, conform art. 17 alin. (2) din contractul de finanţare, în mod corect prima instanţă a observat că sancţiunea ce poate interveni în această situaţie nu poate fi decât aceea prevăzută la art. 17 alin. (3), respectiv suportarea daunelor provocate celeilalte părţi din lipsă de notificare.
Referitor la principiul proporţionalităţii, un prim element care se impune a fi subliniat este acela că, în procedura administrativă, prin decizia de soluţionare a contestaţiei din 03 aprilie 2013 s-a făcut aplicarea principiului proporţionalităţii, procedându-se la diminuarea debitului constituit prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 22 ianuarie 2013.
În aceste condiţii, nu se mai poate invoca în recurs nelegalitatea hotărârii primei instanţe, pe motiv că nu ar fi dispus menţinerea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi retragerea integrală a ajutorului financiar acordat în baza contractului de finanţare.
În ceea ce priveşte algoritmul de calcul propus de comisia de soluţionare a contestaţiei, prima instanţă a apreciat că nu este de natură a satisface principiul proporţionalităţii, în raport de dispoziţiile art. 2 lit. n) şi art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 şi de împrejurarea că întreaga valoare a ajutorului financiar decontat pentru semănătoare, de 234.556,87 RON, a fost raportată la suprafaţa de semănat în perioada verificată 2011 - 2012, de 4.000 ha, în loc să fie raportată la suprafaţa de semănat în întreaga perioadă de monitorizare, 2011-2015, de 10.000 ha, astfel încât creanţa bugetară stabilită să reflecte în mod adecvat măsura în care societatea nu a îndeplinit obiectivele.
În acest sens, prima instanţă a avut ca reper modelul calcului prezentat de pârâtă la fila 10 a întâmpinării, diferit de cel din decizia de soluţionare a contestaţiei administrative.
Or, prin cererea de recurs nu s-a adus nicio critică în privinţa raţionamentului expus de prima instanţă, astfel că hotărârea recurată se impune a fi menţinută şi sub acest aspect.
În concluzie, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâtă, ca nefondat.
Va fi respinsă cererea intimatei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât nu s-au depus documente justificative în susţinerea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 3946 din 10 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea intimatei reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 mai 2017.