Validation of administrative declassification decision as political police agent despite unconstitutionality of underlying statute and procedural defects

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Procedura derulată în primul ciclu procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov la data de 28.02.2008, în dosarul cu nr. x/2008, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, solicitând anularea deciziilor nr. 7078 din 20 decembrie 2007 şi nr. 3583 din 11 octombrie 2007, emise de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Prin sentinţa civilă nr. 2 din 21 aprilie 2008 Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a aceleiaşi curţi de apel.

Prin decizia civilă nr. 6982 din 25 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentinţa 2 din 21 aprilie 2008 şi a trimis cauza spre compentă soluţionare către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 3989 din 06.06.2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului.

Prin decizia nr. 4836 din 16 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul reclamantului, a casat sentinţa nr. 3989 din 06 iunie 2011 şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Instanţa de control judiciar a apreciat că, prima instanţă a nesocotit dreptul reclamantului de a beneficia în mod plenar şi efectiv de dreptul de apărare, întrucât documentaţia care a stat la baza emiterii deciziilor contestate a fost depusă la termenul de judecată din data de 23.05.2011, la care reclamantul nu a fost prezent, iar cererea sa de acordare a unui nou termen pentru pregătirea apărării a fost respinsă.

2. Procedura derulată în al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 4167 din 20 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea cauzei în fond, după casare, a admis cererea formulată de reclamant şi a anulat cele două decizii contestate emise de către intimat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că, în speţă, nu erau îndeplinite condiţiile pentru a se constata calitatea reclamantului de agent al poliţiei politice comuniste, întrucât câmpul de acţiune al prevederilor art. 15 din Legea nr. 187/1999 este delimitat strict prin trimiterea la dispoziţiile art. 2 din aceeaşi lege, iar cum reclamantul nu a deţinut şi nu deţine una din funcţiile enumerate la art. 2 din aceeaşi lege, nu erau îndeplinite condiţiile pentru a constata calitatea reclamantului de agent al poliţiei politice comuniste.

Prin decizia civilă nr. 354 din 12 februarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 4167 din 20 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de intervenţie formulată de B. în interesul recurentului-pârât Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi al intimatului-pârât Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Motivul de casare a fost în sensul analizării de către curtea de apel a tuturor apărărilor şi susţinerilor părţilor precum şi toate înscrisurile noi depuse la dosar şi a se proceda la examinarea şi soluţionarea cererilor de intervenţie formulate de C., D. şi E. în interesul intimatului-reclamant A., rămânând câştigată cauzei admiterea în principiu a acestor cereri de intervenţie, dispusă de către instanţa de recurs.

3. Hotărârea Curţii de apel pronunţată în al treilea ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 3178 din 21 octombrie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., a admis cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul intimatului-pârât Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de către intervenienţii F. şi B., a respins ca neîntemeiate cererile de intervenţie formulate în interesul reclamantului de către intervenienţii C., D., E. şi a menţinut deciziile nr. 2583 din 11 octombrie 2007 şi nr. 7078 din 20 decembrie 2007 adoptate de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii prin care se constată calitatea reclamantului A. de agent al poliţiei politice comuniste (lucrător al securităţii).

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

- întrucât pe parcursul soluţionării cauzei, Legea nr. 189/1997 a fost declarată neconstituţională prin decizia nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale, adoptându-se ulterior O.U.G. nr. 24/2008, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor tranzitorii cuprinse în art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, aceste norme având menirea să asigure exercitarea rolului activ al judecătorului, în sensul aprecierii asupra valabilităţii actelor şi lucrărilor efectuate sub imperiul legii vechi, fără a se încălca principiul neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie;

- vătămarea produsă prin pretinsele neregularităţi din procedura administrativă anterioară sesizării instanţei de judecată constând în încălcarea dreptului la apărare prin omisiunea initimatului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a proceda la citarea recurentului şi de a-i permite accesul la documentele care au stat la baza verificării, a fost acoperită prin remediul procesual constând în accesul deplin la instanţa de contencios administrativ, după procedura prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008;

- în raport de prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, s-a reţinut autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 354 din 12 februarie 2016 cu privire la interpretarea prevederilor art. 17 din Legea nr. 187/1999, aşa încât, în rejudecarea cauzei, judecătorul fondului a procedat conform îndrumării din decizia de casare, la analiza pe fond a activităţilor invocate de intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca fiind activităţi de poliţie politică;

- din interpretarea prevederilor art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 187/1999 şi art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, instanţa de fond a constatat că noţiunea de agent al poliţiei politice comuniste, este sinonimă cu cea de "lucrător al Securităţii", iar potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, calificarea în prezent a unor fapte petrecute în trecut trecut şi regelementarea unor efecte juridice legate de aceste fapte nu constituie o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile, de vreme ce efectele lor se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a actului normativ;

- referitor la utilizarea înscrisurilor din dosarele intervenienţilor accesorii în interesului recurentului-reclamant fără acordul acestora, s-a reţinut că, în raport de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, dosarele întocmite de organele securităţii ca poliţie politică aparţin fondului arhivistic naţional;

- pe fondul cauzei, s-a reţinut că activităţile desfăşurate de recurentul-reclamant: avizarea negativă a unei persoane care dorea să călătorească în străinătate; recrutarea unei persoane ca informator; urmărirea informativă a unor persoane serveau scopului notoriu al securităţii de a monitoriza cu atenţie orice comentariu negativ la adresa conducerii de partid şi de stat şi s-au constituit în activităţi prin care s-au suprimat ori îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului;

- în ceea ce priveşte cererile de intervenţie accesorie în interesul intimatului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, s-a reţinut atât justificarea interesului în promovarea acestora, cât şi temeinicia raportat la acuzaţia adusă recurentului-reclamant de către intimatul-pârât.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva sentinţei curţii de apel, a declarat recurs reclamantul A., fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865, solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În motivarea recursului, în esenţă, recurentul-reclamant a criticat sentinţa atacată, sub următoarele aspecte:

- hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond nu a cercetat împrejurarea că deciziile contestate au fost emise cu încălcarea formelor legale de către funcţionarii autorităţii intimate, respectiv cu încălcarea dreptului de apărare, ceea ce a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului constat;

- motivele pe care se sprijină hotărârea sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, în sensul că, deşi a fost lipsit de apărare pe toată durata procedurii administrative, instanţa de fond, în mod greşit a considerat că această vătămare a fost înlăturată prin accesul liber la instanţa de judecată;

- instanţa de fond a încălcat principiul neretroactivităţii legii, întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată sub imperiul Legii nr. 187/1999, iar judecata s-a desfăşurat conform O.U.G. nr. 24/2008 şi, totodată, nu a clarificat veridicitatea motivului invocat de recurentul-reclamant vizând incidenţa în cauză a prevederilor art. 2 din Legea nr. 187/1999;

- hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în condiţiile în care Legea nr. 187/1999 a fost declarată neconstituţională, situaţie în care se impunea constatarea nulităţii deciziilor emise în baza acestei legi. Totodată, instanţa nu s-a aplecat asupra dovedirii eventualelor elemente de poliţie politică ci numai asupra apartenenţei faţă de o instituţie.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 03.03.2017, intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a răspuns tuturor criticilor formulate, subliniind legalitatea sentinţei recurate.

În esenţă, a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod corect, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale că, pretinsa vătămare suferită în procedura administrativă s-a acoperit prin accesul liber la instanţă.

De asemenea, dând eficienţă dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. de la 1865, în sensul că a ţinut seama de dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia nr. 354 din 12 februarie 2016 problemei de drept referitoare la încadrarea recurentului-reclamant în categoria persoanelor care ocupă una din funcţiile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 187/1999, în mod corect instanţa de fond a procedat la analiza pe fond a activităţilor invocate de intimat, concluzionând în sensul că reprezintă activităţi de poliţie politică.

6. Procedura derulată în recurs

În şedinţa publică de la 04.05.2017, recurentul-reclamant a solicitat suspendarea judecăţii recursului până la soluţionarea dosar nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, cerere respinsă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciindu-se că dosarul invocat nu are înrâurire asupra recursului dedus judecăţii.

În aceeaşi şedinţă de judecată, recurentul-reclamant a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 teza II, art. 6 şi art. 34 teza II din O.U.G. nr. 24/2008, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale, cerere respinsă de Înalta Curte, pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 11.05.2017.

7. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi sub toate aspectele conform art. 30

Instanţa de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti a fost învestită cu acţiunea în anulare a deciziei nr. 3583 din 11 octombrie 2007 prin care intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a stabilit că recurentul-reclamant A. a fost agent al poliţiei politice comuniste, precum şi a deciziei nr. 7078 din 20 decembrie 2007 prin care intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a respins contestaţia pe care recurentul-reclamant a formulat-o împotriva deciziei nr. 3583 din 11 octombrie 2007, stabilind în urma reexaminării documentaţiei, că nu au fost aduse elemente noi de natură să modifice decizia iniţială.

Sentinţa civilă nr. 3989 din 06.06.2011 prin care s-a respins acţiunea recurentului-reclamant, respectiv sentinţa civilă nr. 4167 din 20 decembrie 2013 prin care s-a admis acţiunea şi s-a constatat nulitatea celor două decizii, au fost casate prin deciziile nr. 4836 din 16 noiembrie 2012, respectiv nr. 354 din 12 februarie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Instanţa de rejudecare s-a pronunţat prin sentinţa supusă controlului judiciar, reţinând că cererea recurentului-reclamant referitoare la nelegalitatea celor două decizii este neîntemeiată.

Motivele de fapt şi de drept ce au stat la baza concluziei că este neîntemeiată acţiunea recurentului-reclamant de anulare a deciziilor contestate prezentate în rezumat în considerentele de faţă, demonstrează că instanţa de rejudecare a dat eficienţă dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, în sensul că a ţinut seama de dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în deciziile de casare şi totodată reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente la situaţia de fapt stabilită prin probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

7.1 Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură de la 1865 ("când prin hotărârea dată instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2)" în cadrul căruia recurentul-reclamant susţine încălcarea dreptului la apărare întrucât nu a fost citat şi nici audiat la emiterea deciziei nr. 3583 din 11 octombrie 2007 este apreciat ca nefondat.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că neregularităţile procedurale invocate de către recurentul-reclamant în procedura administrativă anterioară sesizării instanţei de judecată nu sunt de natură a determina nulitatea deciziei contestate, de vreme ce decizia a fost comunicată recurentului, iar acesta a contestat-o în faţa instanţei, fiind respectat, astfel, dreptul la apărare.

Argumente similare se regăsesc şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat, prin decizia nr. 980 din 25 iunie 2009 că "procedura de judecată respectă principiile fundamentale privind oralitatea, contradictorialitatea, publicitatea şi dreptul la apărare, părţile având, deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesuală civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept".

Ca atare, dreptul la apărare al recurentului-reclamant a fost asigurat, în condiţiile în care toate lacunele contestate prin Decizia nr. 51/2008 prin care Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Legea nr. 187/1999 au fost acoperite prin reglementarea posibilităţii de a contesta decizia emisă de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în faţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în două grade de jurisdicţie, astfel încât nu se poate susţine că recurentul nu a beneficiat de garanţiile unui proces echitabil şi de posibilitatea valorificării tuturor mijloacelor pe care le implică exerciţiul dreptului la apărare.

Pe cale de consecinţă, motivul de recurs nu este fondat.

7.2 Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii") în cadrul căruia recurentul-reclamant critică hotărârea instanţei de fond dintr-o perspectivă dublă, pe de-o parte, a interpretării greşite a dispoziţiilor art. 16 alin. (6) teza a II-a din Legea nr. 187/1999, iar pe de altă parte, a nesocotirii dreptului la apărare în cadrul procedurii judiciare, este de asemenea, nefondat.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că trimiterea recurentului-reclamant la dispoziţiile art. 16 alin. (6) teza a II-a din Legea nr. 187/1999, este eronată, în realitate trimiterea vizând dispoziţiile art. 15 alin. (6) teza a II-a din Legea nr. 187/1999, potrivit cu care " Declanşarea şi finalizarea verificărilor solicitate se pot face şi în lipsa persoanei legal citată".

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că, în speţă, există dovada citării recurentului pentru susţinerea contestaţiei administrative, iar în ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare în procedura judiciară, se constată că a fost pe deplin respectat, în condiţiile în care, în primul ciclu procesual, hotărârea instanţei de fond a fost casată pentru ca recurentul-reclamant să beneficieze în mod plenar şi efectiv de dreptul de apărare. Astfel, documentaţia care a stat la baza emiterii deciziilor contestate, a fost comunicată recurentului la data de 30.05.2011, având posibilitatea de a o combate în procedura judiciară ulterioară.

7. 3 Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865 ("când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia") este, de asemenea, nefondat.

Recurentul-reclamant susţine, pe de-o parte, că instanţa de fond a încălcat principiul neretroactivităţii legii, iar pe de altă parte că, ar fi schimbat natura motivului de nulitate invocat prin cererea de chemare în judecată.

Referitor la critica vizând nerespectarea principiului neretroactivităţii legii, Înalta Curte constată că pe parcursul soluţionării cauzei, Legea nr. 187/1999, în temeiul căreia au fost emise deciziile contestate, a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale, iar legiuitorul a pus în acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, adoptând O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspiraţie al securităţii.

Acest din urmă act normativ cuprinde o dispoziţie tranzitorie - art. 34 - conform căruia "Cauzele aflate pe rolul instanţelor civile la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se trimit instanţelor de contencios administrativ competente. Acestea, la primul termen de judecată, verifică dacă părţile stăruie în continuarea judecaţii, iar în caz afirmativ continuă judecata potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, examinând cauza sub toate aspectele şi apreciind care acte şi lucrări efectuate rămân valabile", menită să asigure exercitarea rolului activ al judecătorului, care va aprecia asupra valabilităţii actelor şi lucrărilor efectuate sub imperiul legii vechi.

Argumente similare se regăsesc atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (decizia 1398/2008 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008) cât şi în jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal (decizia 1450/2010, decizia 1749/2010) concluzia desprinsă fiind în sensul că voinţa legiuitorului a fost aceea de a se asigura judecarea cauzei sub toate aspectele, respectiv de a se evalua situaţia de fapt reţinută în motivarea deciziilor contestate şi de a se aprecia asupra valabilităţii actelor şi lucrărilor efectuate sub imperiul legii vechi.

În speţă, relevant este că, pe de o parte, atât legea anterioară Deciziei nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale, cât şi cea ulterioară conţin o reglementare similară a calităţilor de colaborator şi lucrător ai Securităţii, iar pe de altă parte, că art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, a consacrat în mod expres soluţia continuării judecării cauzelor (începute sub legea veche) potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, examinând cauza sub toate aspectele şi apreciind care acte şi lucrări efectuate rămân valabile.

Prin urmare, întrucât legea impune judecarea cauzei sub toate aspectele, nu are fundament legal solicitarea reclamantului de a se constata nulitatea absolută a Deciziei nr. 5583 din 11 octombrie 2007 a Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii precum şi a Deciziei nr. 7078 din 20 decembrie 2007 a aceluiaşi Colegiu, prin simplul efect al Deciziei nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale, cum eronat susţine recurentul-reclamant.

La aceeaşi soluţie se ajunge şi dacă se are în vedere doar principiul constituţional anterior enunţat, precum şi faptul că reglementarea calităţii de colaborator al poliţiei politice comuniste, respectiv al Securităţii, este constantă în liniile esenţiale, pe întreaga perioadă în discuţie.

De altfel, raţiunea adoptării actelor normative privind deconspirarea poliţiei politice comuniste, respectiv a Securităţii, derivă din necesitatea cunoaşterii de către membrii unei societăţi, postcomuniste a fostului regim totalitar, depăşirii nivelului organizatoric, intelectual şi moral impus de un sistem caracterizat prin structuri şi moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale creării unei culturi politice autentice şi a unei societăţi civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care, în prezent, candidează pentru sau, după caz, ocupă demnităţi sau funcţii publice (aflându-se în situaţii de a fi garanţii Constituţiei şi ai democraţiei) sau deţin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv şi neinstituind, per se, o responsabilitate penală a celor în privinţa cărora, se va constata definitiv că au fost lucrători sau colaboratori ai poliţiei politice comuniste, respectiv ai Securităţii.

În esenţă, sub aspectul care interesează în cauză, legea a urmărit şi urmăreşte scopul de deconspirare a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarelor întocmite de Securitate, sau au efectuat activităţile prevăzute de actul normativ, antrenând doar eventuale consecinţe de ordin moral în privinţa celor care au încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale ale altora în perioada dictaturii comuniste.

Prin urmare, rolul instanţei judecătoreşti învestită cu soluţionarea unei contestaţii împotriva deciziei Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu este acela de a stabili vinovăţii sau de a aplica pedepse şi de a le individualiza, instanţa nerealizând o justiţie retributivă, ci de a constata, pe baza probelor administrate în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte, o situaţie de fapt, anume acea dacă o persoană a fost sau nu colaborator sau lucrător al Securităţii, ca poliţie politică, raţiunea legii şi rolul instanţei fiind în acord cu principiile stabilite atât prin Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096/1996 cât şi prin jurisprudenţa C.E.D.O. (a se vedea hotărârea de Mare Cameră pronunţată la data de 16.03.2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; decizia din 22.11.2001 în cauza Knauth contra Germaniei).

Critica vizând schimbarea motivului de nulitate invocat de recurentul-reclamant ca fiind art. 2 din Legea nr. 187/99, este de asemenea nefondat, întrucât instanţa de rejudecare a dat eficienţă dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 în sensul că a ţinut seama de dezlegarea dată de Înalta Curte în decizia de casare nr. 354 din 12 februarie 2016 problemei de drept legate de incidenţa art. 2 din Legea nr. 187/99. Astfel, în considerentele deciziei de casare s-a reţinut că "în mod greşit a apreciat instanţa de fond că verificarea unei persoane sub aspectul calităţii de agent al poliţiei politice comuniste are loc exclusiv în situaţia în care persoana ocupă una din demnităţile sau funcţiile menţionate în art. 2 din lege", în rejudecarea cauzei, instanţa de fond fiind ţinută, conform îndrumării date prin decizia de casare" să cerceteze pe fond activităţile invocate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca fiind activităţi de poliţie politică".

7.4 În fine, nefondată este şi critica încadrată în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865 ("când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii").

În dezvoltarea acestei critici, recurentul invocă, pe de-o parte, încălcarea dreptului la un proces echitabil prin aceea că instanţa de fond s-a pronunţat în baza altui temei juridic decât cel invocat de parte, a fost nesocotită jurisprudenţa din alte cauze în care s-a constatat nulitatea absolută a deciziilor emise în baza Legii nr. 187/1999, nu s-a ţinut seama de incompatibilitatea membrilor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii care au emis deciziile contestate, iar pe de altă parte, faptul că instanţa de fond nu a analizat presupusele elemente de poliţie politică, ci numai apartenenţa recurentului faţă de instituţie.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod corect, a soluţionat cauza cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008, în condiţiile în care, pe parcursul soluţionării cauzei, Legea nr. 187/99 a fost declarată neconstituţională.

Norma tranzitorie cuprinsă în art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008 în forma iniţială cât şi în forma dobândită în urma modificării aduse acestei ordonanţe prin Legea nr. 293/2008 a fost supusă controlului de constituţionalitate, aşa cum s-a arătat deja (Decizia nr. 1398/2008 a Curţii Constituţionale), şi în considerarea acesteia în mod corect instanţa de fond - cu ocazia rejudecării, a reţinut că se impune judecarea în continuare a cauzelor care au fost introduse pe rolul instanţelor în baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate până în acel moment, adică a verificării dacă reclamantul a făcut sau nu poliţie politică în sensul art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 187/1999.

Legalitatea deciziilor emise de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii prin care s-a stabilit calitatea recurentului-reclamant de agent al poliţiei politice comuniste a fost evaluată, în mod corect, în conformitate cu principiul tempus regit actum din perspectiva art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 187/1999, text legal potrivit căruia:

(1) Prin poliţie politică se înţelege toate acele activităţi ale securităţii statului sau ale altor structuri şi instituţii cu caracter represiv, care au vizat instaurarea şi menţinerea puterii totalitar comuniste, precum şi suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

(2) Este agent al poliţiei politice comuniste orice persoană care, având calitatea de lucrător operativ al organelor de securitate sau de miliţie, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi de poliţie politică în sensul prezentei legi.

Or, în speţă, verificările întreprinse de către intimat au relevat că recurentul-reclamant, în calitate de locotenent-major (în anul 1981), căpitan (în anii 1987-1988), respectiv maior (în anul 1989), în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Braşov-serviciu 1, respectiv serviciul antiterorist din cadrul aceluiaşi inspectorat, a desfăşurat activităţi constând în avizarea negativă a unei persoane, recrutarea unei persoane ca informator, urmărirea informativă a unor persoane, această din urmă activitate presupunând derularea următoarelor măsuri: încadrarea informativă a titularului, solicitarea efectuării de investigaţii la domiciliu, interceptarea corespondenţei interne în scopul surprinderii de date vizând motivaţia manifestărilor duşmănoase, identificarea şi verificarea prin măsuri complexe de securitate a legăturilor de interes operativ ale obiectivului, cercetarea informativă a obiectivului în scopul documentării activităţii acestuia şi a legăturilor sale. De asemenea, în contextul urmăririi informative a unei persoane "semnalată cu comentarii duşmănoase la adresa conducerii superioare de partid şi stat", în scopul stabilirii poziţiei politice, conturării manifestărilor şi acţiunilor sale ostile, identificării cercului de relaţii şi natura acestora, recurentul-reclamant a derulat următoarele măsuri informativ-operative: încadrarea informativă, interceptarea corespondenţei interne, interceptarea convorbirilor telefonice, identificarea legăturilor apropiate, control domiciliar pentru a stabili dacă deţine materiale cu conţinut duşmănos .

Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte constată că recurentul a beneficiat de garanţiile procesului echitabil în faţa instaţei de judecată, soluţia pronunţată fiind în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precum şi cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aşa cum rezultă din referirile din cuprinsul considerentelor.

Pe fondul cauzei, instanţa de fond a argumentat soluţia de menţinere a ambelor decizii ale Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii făcând trimitere directă şi în detaliu la probele existente la dosar, probe asupra cărora aşa cum rezultă şi din considerentele sentinţei recurate şi din motivele de recurs recurentul-reclamant nu a adus decât critica privitoare la lipsa oricăror dovezi ale Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în sensul că informaţiile furnizate ar fi adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale unor persoane, fără să conteste existenţa sau conţinutul informaţiilor furnizate.

Astfel, în mod corect judecătorul fondului a constatat, pe baza probatorilui administrat, că măsurile dispuse de recurentul-reclamant precum dirijarea unor surse care să pătrundă în intimitatea celui vizat sau supravegherea operativă şi tehnică (direct sau prin interceptarea corespondenţei şi a convorbirilor telefonice, dispunerea de percheziţii etc.), au fost dispuse în scopul de a depista poziţia ostilă/atitudinea duşmănoasă a celor urmăriţi faţă de politica partidului şi statului, a conducerii acestora, faţă de regimul comunist, vădind interesul pentru opiniile celor vizaţi relativ la aspectele menţionate.

Acest interes, pus în practică prin măsurile dispuse, coroborat cu urmările pe care le antrenau împotriva celui vizat, probează un mecanism specific de supraveghere poliţienească extrem de intrusiv în viaţa privată a celor urmăriţi şi o grevare a dreptului la viaţă privată, a exercitării libertăţii de exprimare, de opinie şi de conştiinţă, adică exact a acelor libertăţi care conturează personalitatea unui om, care dau măsura demnităţii acestuia, grevare care - în raport de sistemul de valori al fiecăruia dintre cei vizaţi - poate echivala cu o suprimare efectivă a acestor libertăţi.

Judecătorul fondului a observat, în mod judicios, pe baza probatoriului administrat, că măsurile dispuse au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectiv a dreptului la viaţă privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, art. 32 - inviolabilitatea domiciliului, art. 33 - interceptarea corespondenţei - Constituţia României din 1965), a dreptului la liberă exprimare (prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965 şi art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice), a dreptului la liberă circulaţie (art. 12 din Pactul privind Drepturile Civile şi Politice) şi a dreptului la liberă asociere (art. 27 din Constituţia României din 1965, art. 22 din Pactul privind Drepturile Civile şi Politice).

Este important de reţinut că interpretarea gramaticală, logico-sistematică şi teleologică a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 187/99, conduce la concluzia certă că nu este necesar, pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria agenţilor sau colaboratorilor poliţiei politice, ca activitatea sa să fi adus efectiv atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind suficient ca respectiva activitate să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi şi libertăţi şi să fi fost de natură, aptă să le aducă atingere.

Aşa fiind, sub aspectul fundamentării probatorii a deciziilor contestate, Înalta Curte reţine că, în mod corect, instanţa de fond a concluzionat că materialul probator care a determinat Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii să adopte cele două decizii contestate face dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 187/1999.

Totodată, contrar celor arătate în cererea de recurs, analiza instanţei de fond s-a axat pe activităţile desfăşurate de recurentul-reclamant (avizare negativă a unei persoane care dorea să călătorească în străinătate recrutarea unei persoane ca informator, urmărirea informativă a unor persoane care a presupus interceptarea corespondenţei interne şi a convorbirilor telefonice), iar nu pe apartenenţa recurentului-reclamant la instituţia - Inspectoratul Judeţean de Securitate Braşov.

8. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În raport de considerentele arătate, constatând că nu sunt fondate motivele de recurs invocate în cauză, fiind legală şi temeinică hotărârea recurată, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 C. proc. civ. de la 1865 va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 3178 din 21 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 3178 din 21 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2017.