Forest compensation for unharvested timber: statute of limitations and state aid validity for pre-2010 periods

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.11.2014, reclamantul A., judeţul Mureş, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, obligarea pârâţilor la plata sumei de 16.510,48 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 44,70 ha, situată în zona de conservare totală-tipul funcţional T2, cu titlu de ajutoare de stat aferente anului 2007, şi la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal, începând cu 17.06.2014, dată la care creanţa a devenit exigibilă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 25 din 3 martie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins excepţiile necompetenţei materiale, lipsei calităţii procesuale pasive, inadmisibilităţii, prescripţiei dreptului material la acţiune şi prematurităţii, invocate de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (continuatorul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice) prin întâmpinare.

A admis acţiunea formulată de reclamantul A. şi a obligat pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata către reclamant a sumei de 16.510,48 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă nerecoltate pentru suprafaţa de 44,70 ha, aferente anului 2007, şi la plata dobânzilor calculate asupra sumei de 16.510,58 RON, începând cu data de 17.06.2014 şi până la achitarea integrală a debitului principal.

A respins acţiunea împotriva pârâtului Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură ca urmare a lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a acestei din urmă părţi.

A obligat pârâtul MMAP la plata sumei de 350 RON, cheltuieli de judecată parţiale, către reclamant.

3. Calea de atac exercitată

3.1. Recursul

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (fost Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice), întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

3.2. În argumentarea criticilor asupra hotărârii instanţei de fond, recurentul-pârât se referă, în primul rând la greşita respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, având în vedere că se solicită acordarea compensaţiilor cuvenite pentru anul 2007, or, potrivit Decretului nr. 167/1958, aplicabil speţei, termenul de prescripţie de 3 (trei) ani era deja împlinit la data formulării acţiunii - 20.11.2014.

Cu privire la fondul litigiului, în al doilea rând, recurentul-pârât consideră că s-au încălcat normele de drept material incidente în cauză.

Recurentul-pârât arată că prima instanţă se rezumă în considerente să stabilească că prin simpla publicare a Deciziei Comisiei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene i se cuvin reclamantului banii solicitaţi cu titlu de compensaţii, în temeiul prevederilor Codului silvic.

La rubrica "Durată şi buget" din cuprinsul deciziei se indică "schema ce va expira la 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie şi publicată în Monitorul Oficial al României".

Schema însă nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României şi nu ne mai aflăm înăuntrul termenului care a expirat la data de 31 decembrie 2013.

Nici cu privire la justificarea pretenţiilor reclamantului, instanţa de fond nu a analizat dacă acesta a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute de H.G. nr. 861/2009, susţine recurentul-pârât.

Acordarea compensaţiilor este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor prevăzute la art. 6 Anexa 1 din H.G. nr. 861/2009, or, în afara unor documente apreciate de reclamant ca fiind relevante, nu se regăsesc documente care să ateste dreptul de proprietate sau copie de pe contractul de administrare care să ateste dreptul părţii de a solicita compensaţiile.

Atribuţiile structurilor teritoriale nu pot fi ignorate, deoarece etapele ce trebuiau să fie parcurse de reclamant au un rol determinant.

Aprecierea instanţei de fond, ca fiind inutilă parcurgerea acestor etape, este lipsită de susţinere juridică şi permite părţii să calculeze cuantumul compensaţiei.

De asemenea, se consideră greşită susţinerea primei instanţe care nu consideră relevantă imposibilitatea pârâţilor de a contesta cuantumul compensaţiilor în condiţiile în care aceştia nu au competenţa şi cunoştinţele necesare să se pronunţe, atribuţia fiind în sarcina structurii teritoriale.

Reclamantul ar fi trebuit să transmită documentaţia la autoritatea teritorială şi abia în cazul în care, după avizare, s-ar fi refuzat plata, putea să fie formulată acţiunea în justiţie sau, în situaţia în care inspectoratul teritorial ar fi refuzat avizarea documentaţiei, să o cheme în judecată pentru a fi obligată la emiterea avizului dacă refuzul de acordare era nejustificat.

Cu privire la dobânda legală, recurentul-pârât consideră că nu s-a produs niciun prejudiciu şi, în consecinţă nu este datorată.

Cu privire la cheltuielile de judecată, recurentul-pârât susţine neaplicarea disp. art. 453 C. proc. civ., întrucât nu este în culpă pentru pornirea procesului.

3.3. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 3 noiembrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 2 martie 2017, Completul de filtru, apreciind incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Intimatul-reclamant a solicitat prin acţiunea introductivă plata unei compensaţii băneşti pentru anul 2007, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafaţa de pădure de 44,70 ha, situată în zona de conservare totală T2.

În anul 2007 era în vigoare O.G. nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, care, la art. 29 alin. (1) lit. g), a prevăzut sprijinirea proprietarilor de păduri cu funcţii speciale de protecţie, persoane fizice, prin acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea bunurilor pe care nu le recoltează datorită restricţiilor impuse prin amenajamentele silvice în pădurile cu funcţii speciale de protecţie.

Prin H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora.

Cererea pentru acordarea compensaţiilor putea să fie depusă începând cu anul 2008, în termenul de prescripţie de 5 (cinci) ani prevăzut de Codul de procedură fiscală, deoarece compensaţiile sunt în realitate ajutoare de stat şi urmează regulile din dreptul public şi nu din dreptul privat.

În Monitorul Oficial al României nr. 238/27.03.2008 a fost publicată Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, care a abrogat O.G. nr. 96/1998 şi a prevăzut la art. 97 alin. (1) lit. b) "acordarea unor compensaţii reprezentând c/valoarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă".

Art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009 privind Normele metodologice de aplicare a Codului silvic a prevăzut însă că formele de sprijin indicate la art. 97 alin. (1) lit. a) şi lit. b) pentru persoane juridice şi art. 97 alin. (1) lit. c) se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene pentru ajutoarele de stat.

Potrivit art. 4 lit. s) pct. 4 din O.G. nr. 14/2010, Guvernul este abilitat să acord forme de ajutor de stat permise în domeniul activităţii de dezvoltare rurală - plăţi Natura 2000.

În baza acestor acte normative şi administrative, recurentul-pârât a refuzat acordarea oricăror compensaţii până când se va emite decizia Comisiei Europene de avizare a plăţilor compensaţiilor/ajutoare de stat, începând cu anul 2007.

Decizia Comisiei Europene - C(2012) 5166 final, a fost publicată în JOUE din data de 19.07.2012.

Acţiunea intimatului-reclamant a fost înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureş, în data de 20.11.2014.

Avându-se în vedere că autoritatea competentă a invocat faptul că plata ajutorului de stat nu se poate realiza până la momentul publicării deciziei Comisiei în JOUE, intimatul-reclamant, de bună-credinţă, a aşteptat emiterea şi publicarea deciziei.

În condiţiile în care, şi după îndeplinirea acestei condiţii suspensive, recurentul a refuzat plata compensaţiei invocând nepublicarea în Monitorul Oficial al României aprobarea Comisiei prin emiterea unor norme metodologice în acest sens, opunerea prescripţiei dreptului material la acţiune nu poate fi admisă, cum în mod corect a argumentat şi judecătorul fondului.

Cu privire la criticile aduse soluţionării fondului pricinii, prealabil se va reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, prin Decizia nr. 36/2015, că numai pentru compensaţiile cerute pentru anii 2010-2013 şi ulterior, este necesar avizul favorabil al Comisiei Europene, precum şi adoptarea normelor metodologice în condiţiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010.

Pentru perioada 2007-2009, normele aprobate prin H.G. nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al "ajutoarelor de stat existente", conform prevederilor Anexei V pct. 2 - "Agricultură" lit. b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei şi României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca "ajutoare existente", în înţelesul art. III - 168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa "până la sfârşitul celui de-al treilea an de la data aderării".

Recurentul nu şi-a spus punctul de vedere asupra raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului întocmit la dosar care a amintit, la capitolul "Aspecte relevante", existenţa Deciziei ICCJ - HP 36/2015 şi nu s-a prezentat nici în faţa instanţei la termenul acordat pentru soluţionarea dosarului.

Prin motivele de casare, recurentul-pârât a invocat inexistenţa normelor metodologice emise de Guvernul României, precum şi neparcurgerea etapelor de acordare a compensaţiilor prevăzute în H.G. nr. 861/2009.

Motivul ce priveşte lipsa normelor metodologice este nefondat în raport de cele arătate mai sus, iar, din actele depuse la dosar, rezultă că etapa prealabilă a fost parcursă de către reclamant.

Astfel, intimatul-reclamant s-a adresat Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov cerând avizarea la plată a sumei de 16.510,48 RON, a depus întreaga documentaţie şi decontul justificativ, cererea sa fiind respinsă de la avizare pe considerentul inexistenţei hotărârii de Guvern care să aprobe normele metodologice pentru acordarea compensaţiilor.

Criticile sub acest aspect apar ca fiind nefondate, deoarece cum deja s-a arătat, pentru anul 2007, exista H.G. nr. 861/2009, nefiind necesară adoptarea vreunui alt act administrativ.

Este nefondată şi susţinerea recurentului-pârât în sensul că autoritatea teritorială nu a calculat ea însăşi suma datorată, înscrisurile de la filele 40-42 din dosarul de fond demonstrând contrariul.

Constatându-se datorată compensaţia pentru anul 2007, reiese că şi accesoriile sunt datorate, respectiv dobânda legală, cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului.

Recurentul-pârât datorează şi cheltuieli de judecată, stabilite de prima instanţă, fiind îndeplinite dispoziţiile art. 453 C. proc. civ.

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

Avându-se în vedere cererea intimatului-reclamant de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.600 RON, Înalta Curte o va admite în parte şi va obliga recurentul-pârât la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs către intimatul-reclamant, în baza art. 453 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Apelor şi Pădurilor (succesor al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor) împotriva sentinţei nr. 25 din 3 martie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei de 2.000 RON către intimatul-reclamant A., reprezentând cheltuieli parţiale de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 mai 2017.