Securitate worker status established through causal link between initial surveillance proposal and subsequent execution of intrusive measures

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.12.2014, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea calităţii pârâtului A. de lucrător al fostei Securităţi.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 653 din 9 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a susţinut că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, în sensul în care, s-a considerat că nu erau îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru constatarea calităţii de lucrător al securităţii în privinţa intimatului A., prin aceea că nu se demonstrase existenţa unei legături cauzale directe între activităţile/măsurile intimatului propuse în acţiunea informativă deschisă pe numele persoanei urmărite şi încălcarea/suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în cauză.

S-a arătat că soluţia instanţei avea la bază o evaluare greşită a faptelor cauzei, în contextul în care iniţierea unei acţiuni informative, cazul intimatului, presupunea, în mod necesar, şi finalizarea acesteia, neavând relevanţă, sub aspectul ce interesează, dacă implementarea măsurilor propuse iniţial erau aduse la îndeplinire de acelaşi lucrător sau de un alt lucrător al securităţii, în condiţiile în care, în concepţia legii, noţiunea de lucrător al securităţii include toate persoanele implicate în activităţi vizând încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar activităţile întreprinse în mod separat se încadrează în derularea unei acţiuni informative unice.

În acest sens, s-a susţinut că nu era necesară prezentarea unor înscrisuri intermediare care să demonstreze legătura de cauzalitate între propunerea de punere în filaj a celui urmărit şi implementarea măsurii, cum eronat s-a apreciat în cauză, dimpotrivă, tocmai lipsa unor alte propuneri care să fi fost luate ulterior dovedeşte existenţa nexului cauzal dintre propunerea măsurii de către intimat şi punerea ei în practică.

Ca lipsită de suport raţional a fost menţionată şi aprecierea instanţei făcută în legătură cu inexistenţa unui transcript al convorbirilor telefonice interceptate în baza propunerii intimatului, în condiţiile în care exista consemnarea concretă atât a faptului că respectivele măsuri au fost aplicate, cât şi a informaţiilor astfel obţinute.

De asemenea, s-a arătat că nu era necesară dispunerea unor măsuri concrete din partea intimatului cu privire la interceptarea corespondenţei persoanei urmărite sau cu privire la filaj. Măsurile propuse erau suficient de clare, fiind anume menţionate şi indicată, totodată, persoana asupra căreia se impunea a fi aplicate.

Abordarea instanţei a fost criticată în sensul că avea la bază o prezumţie greşită şi contrară scopului urmărit de legiuitor în definirea noţiunii de lucrător al securităţii, prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, ignorându-se că actele ofiţerilor de securitate erau realizate spre a produce consecinţe, nicidecum, în scopul de nu a produce rezultate, aşa cum se deduce din raţionamentului primei instanţe.

În fine, s-a arătat că, din perspectiva dispoziţiilor art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi ale art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, nici nu era necesară demonstrarea încălcării dreptului la viaţă privată a celui vizat de acţiunea informativă, fiind suficientă constatarea existenţei propunerii intimatului cu privire la iniţierea acţiunii şi cu privire la măsurile pe care le presupunea respectiva acţiune, rezultând că nota de serviciu întocmită şi semnată de către intimat exploata informaţii preliminare legate de preocupările, anturajul şi intenţiile persoanei urmărite (dorinţa de emigrare).

Or, în condiţiile în care intimatul transformase informaţii legate de viaţa personală a celui urmărit în obiect de lucru pentru Securitate, fără să fi existat nicio raţiune legată de apărarea siguranţei naţionale, este evident că prin acţiunea desfăşurată a avut loc încălcarea dreptului la viaţă privată.

În consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii formulate în cauză şi constatarea calităţii de lucrător al securităţii în privinţa intimatului A..

Apărările intimatului

Prin întâmpinarea intimatului A. s-a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant şi menţinerea hotărârii pronunţate în primă instanţă, invocându-se în esenţă acelaşi apărări cu cele formulate şi la judecata în fond.

S-a arătat că dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 au fost corect interpretate şi aplicate în cauză, prima instanţă reţinând, în mod justificat şi în acord cu probatoriile administrate, că nu intimatul era cel care realizase în concret şi efectiv supravegherea informativă a numitului B. şi, ca urmare, nu putea fi acuzat de faptul că ar fi suprimat ori îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale, în lipsa unor dovezi care să susţină punerea în aplicare a măsurilor menţionate în raportul întocmit la data de 09.08.1985.

Sub acest aspect, s-a arătat de către intimat că raportul mai sus menţionat cuprindea doar propunerea iniţierii unor măsuri informativ-operative, menite să stabilească preocupările persoanei vizate pe linia întreţinerii de relaţii cu cetăţeni străini şi în legătură cu intenţiile acesteia, privind părăsirea ilegală a ţării.

În acest context s-a avut în vedere şi realizarea unor măsuri specifice de influenţare a celui în cauză, prin intermediul unor persoane cu ascendent asupra acestuia, în scopul renunţării la intenţia plecării din ţară, prin conştientizarea riscurilor unei asemenea acţiuni, inclusiv cele decurgând din pronunţarea unei condamnări penale pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

De asemenea, s-a arătat că niciuna dintre măsurile propuse prin raport, şi anume, supravegherea persoanei la locul de muncă şi la domiciliu, prin intermediul surselor umane "Titi" şi "Fănică", utilizarea de mijloace tehnice la domiciliu şi la locul de muncă, în scopul cunoaşterii cercului relaţional şi a intenţiilor persoanei în cauză, realizarea filajului, în măsura în care din datele obţinute rezulta că aceasta intra în legătură cu persoane care prezentau interes pentru securitatea statului nu au fost aduse la îndeplinire personal de către intimat şi nici nu s-a probat că ar fi fost puse în executare de alţi lucrători ai securităţii, după cum nu se probase nici existenţa vreunei legături de cauzalitate între măsurile propuse de intimat şi cele propuse prin Nota de sarcini întocmită de cpt. C., dar nici punerea în aplicare a măsurilor prevăzute în nota de sarcini mai sus menţionată, întocmită după 2 ani de la data raportului iniţial.

S-a făcut trimitere la constatările şi concluziile primei instanţe, solicitându-se să se reţină că simplă obţinere a unor date cu caracter personal referitoare la persoana care făcuse obiectul acţiunii informative nu constituie o violare a dreptului la viaţă privată, cum greşit se invocă de către recurentul-reclamant, respectivele informaţii fiind cunoscute intimatului din cuprinsul angajamentului de colaborare al persoanei în cauză cu Securitatea.

4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 3 noiembrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 2 martie 2017, Completul de filtru, apreciind incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

5. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile formulate, după reevaluarea probatoriului administrat şi a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Stabilirea calităţii de lucrător al securităţii în privinţa intimatului A., s-a solicitat să se constate în raport cu acţiunile desfăşurate împotriva numitului B., susţinându-se că măsurile propuse în cadrul acţiunii informative iniţiate de către intimat, locotenent major la IPJ Dâmboviţa, Biroul 3 al fostei Securităţi, au avut drept consecinţă îngrădirea/suprimarea unor drepturi fundamentale ale persoanei urmărite.

Încălcarea reclamată a fost susţinută prin trimitere la raportul cu propunerea de luare în lucru la dosar de problemă a numitului B., cuprinzând propunerea iniţierii unor măsuri informativ-operative din partea intimatului A., prin care să se stabilească veridicitatea informaţiilor semnalate prin reţeaua informativă, cât şi prin mijloace speciale T.O. (tehnică operativă), în legătură cu activităţile persoanei în cauză, suspectată că se afla în relaţii cu cetăţeni străini şi intenţionează să părăsească ţara în mod ilegal, sub pretextul unei excursii în străinătate.

Raportul susmenţionat a fost încheiat la data de 09.08.1985.

De asemenea, încălcarea dreptului la viaţă privată, inclusiv a libertăţii de circulaţie, a fost susţinută în cauză şi în raport de nota de sarcini din 14.10.1987 întocmită de cpt. C. la 2 ani după raportul semnat de intimat.

Rezultă din raportul iniţial că măsurile propuse de intimat erau deosebit de severe în condiţiile în care implicau o supraveghere aproape permanentă a persoanei urmărite şi în toate segmentele vieţii sale, în mediul familial, la locul de muncă şi în cercul relaţional.

Astfel, pornindu-se de la suspiciunea unor legături cu cetăţeni străini şi intenţia de plecare din ţară, în raportul întocmit de intimat se menţiona că este necesară stabilirea situaţiei familiale a persoanei urmărite, îndeosebi a relaţiilor dintre el şi soţie, dar şi a posibilităţilor de influenţare a celui în cauză, în sensul renunţării la intenţii şi folosirea lui în interesul muncii.

Măsurile propuse pentru aducerea la îndeplinire a obiectivelor stabilite implicau încadrarea cu surse operative la domiciliu şi la locul de muncă, folosirea mijloacelor speciale de tehnică operativă la domiciliu şi la locul de muncă şi punerea sub filaj, dacă din datele obţinute rezulta că persoana urmărită intenţionează să intre în legătură cu alte persoane care prezentau interes pentru securitatea statului.

Pe baza acestor elemente, relevate şi în cuprinsul hotărârii ce formează obiectul examinării în cauză, judecătorul primei instanţe a considerat că nu erau îndeplinite în speţă condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu argumentaţia esenţială că simpla propunere a unui plan de măsuri în care să se folosească tehnici şi mijloace de urmărire specifice fostei Securităţi, situaţia intimatului, constituie o condiţie necesară, dar nu suficientă, pentru constatarea calităţii de lucrător al fostei Securităţi.

Sub acest aspect, s-a arătat că era absolut necesară stabilirea unei legături cauzale directe între planul de măsuri întocmit de intimat şi conexitatea directă a acestuia cu suprimarea/îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei urmărite, cu alte cuvinte, punerea în practică a setului de măsuri sau, cel puţin, existenţa unor indicii temeinice în acest sens.

S-a apreciat de către instanţă că nota de sarcini din 14.10.1987 întocmită de un alt angajat al fostei Securităţi, la 2 ani după raportul semnat de intimat, nu reprezintă o punere în aplicare a măsurilor iniţial propuse în privinţa persoanei urmărire, acestea fiind diferite în toate privinţele de cele cuprinse în raportul intimatului, cu sublinierea importantă că, pentru niciuna din cele 2 lucrări informative emise la intervale considerabile în timp nu se demonstrase în vreun fel punerea lor în aplicare efectivă, neexistând nici înscrisuri intermediare care să facă legătură între cele 2 lucrări, în sensul dovedirii faptului că măsurile intruzive întreprinse împotriva persoanei urmărire îşi aveau cauza şi erau urmarea directă în propunerilor cuprinse în raportul iniţial.

Înalta Curte constată însă că raţionamentul şi concluziile instanţei de fond sunt eronate şi în vădită contradicţie cu faptele cauzei, fiind întemeiată critica din recurs referitoare la greşita interpretare şi aplicare a legii de către judecătorul primei instanţe.

Rezultă cu evidenţă din cele deja arătate că acţiunea informativă deschisă pe numele lui B. s-a făcut la iniţiativa intimatului, ofiţer al fostei Securităţi în anul 1985.

Declanşarea acţiunii informative nu a avut la bază posibila comitere a unor fapte care să interfereze cu siguranţa statului, suspiciunile existente în privinţa persoanei urmărite având ca temei relaţiile dezvoltate cu cetăţeni străini şi intenţia de plecare din ţară, sub pretextul unei excursii în străinătate.

Nimic din actele dosarului nu sugerează ca persoana urmărită să fi dezvoltat relaţii cu cetăţeni străini în scopul desfăşurării unor acţiuni care să pună în pericol siguranţa statului, dimpotrivă, din cuprinsul raportului, rezultând intenţia de plecare din ţară a celui urmărit, sens în care se realiza şi acţiunea mijloc, aceea privind intrarea în contact cu cetăţeni străini.

Ca urmare, motive exclusiv politice, şi nu considerente legate de siguranţa statului, au stat la baza declanşării acţiunii informative deschise, din iniţiativa intimatului, pe numele persoanei urmărite.

Se reţine, aşadar, că măsurile propuse împotriva persoanei în cauză nu au urmărit realizarea unui scop legitim şi, ca atare, nu exista nici justificare pentru utilizarea acestora.

De asemenea, aşa cum s-a arătat mai sus, măsurile propuse de intimat erau deosebit de severe, punerea lor în executare implicând o gravă atingere dreptului fundamental la respectarea vieţii private, în toate componentele sale.

Totodată, este de necontestat că persoana în cauză a făcut obiectul unei supravegheri specifice din partea fostei Securităţi, aşa cum reiese din nota de sarcini din 14.10.1987 întocmită de cpt. C., relevante fiind în acest sens menţiunile privitoare la încadrarea unor surse umane la vechiul loc de muncă al persoanei urmărite, introducerea şi exploatarea mijloacelor de tehnică operativă complexe la locul de muncă şi a unor mijloace de tehnică operativă simple la domiciliu, precum şi folosirea posibilităţilor de interceptare a convorbirilor şi corespondenţei.

Or, în condiţiile în care, în chiar cuprinsul notei de sarcini din 1987 se menţiona neechivoc mijloacele folosite în supravegherea persoanei urmărite, făcându-se referire şi la informaţiile astfel obţinute, Înalta Curte constată că nu era necesară prezentarea separată a rezultatului acţiunilor realizate pe fiecare tip de activitate desfăşurată în cadrul supravegherii operative, esenţial fiind faptul că au fost obţinute şi exploatate informaţii legate de viaţa privată a persoanei în cauză, precum şi faptul că utilizarea mijloacelor folosite nu a urmărit realizarea unui scop legitim.

Prin urmare, rezultă că în cauză a avut loc o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.

Spre deosebire de prima instanţă, Înalta Curte constată, în acord cu opinia recurentului-reclamant, că legătura de cauzalitate dintre măsurile propuse de intimat prin raportul din 1985 şi activităţile efectiv desfăşurate sau propuse subsecvent de un alt angajat al fostei Securităţi prin nota de sarcini din 1987 este demonstrată şi rezultă din materialitatea faptelor cauzei, cât şi din modalitatea în care era organizată şi regulile după care lucrează orice structură de securitate.

Observaţiile formulate sub acest aspect de către recurentul-reclamant sunt întemeiate şi deplin justificate în circumstanţele cauzei.

Este de neconceput ca măsurile propuse printr-un raport încheiat de securitate să nu fi fost luat în consideraţie ori să nu impună cel puţin minime verificări asupra aspectelor semnalate.

Dimpotrivă, iniţierea unei acţiuni informative presupune în mod necesar şi finalizarea acesteia, indiferent de rezultat.

Or, în speţă, s-a demonstrat că supravegherea persoanei urmărite nu a încetat, câtă vreme, după 2 ani de la data întocmirii raportului iniţial, era încheiată o notă de sarcini separată care cuprindea activităţile efectiv desfăşurate împotriva celui în cauză şi propunea pe mai departe supravegherea acestuia.

Faptul că respectiva notă de sarcini a fost întocmită de un alt angajat al fostei securităţi şi că măsurile de supraveghere realizate erau diferite şi mai intruzive decât cele iniţial propuse de către intimat nu prezintă relevanţă juridică în ceea ce priveşte constatarea ca îndeplinite a condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, calitatea de lucrător al fostei Securităţi existând în persoana tuturor celor care au participat la suprimarea/îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului, indiferent de gradul de contribuţie mai mare sau mai mic avut la realizarea acţiunilor interzise.

De asemenea, nu interesează numărul actelor materiale care intră în conţinutul acţiunii intruzive şi nici dacă pe parcursul derulării respectivelor acţiuni au fost implicaţi aceeaşi participanţi, unul sau mai mulţi, sau dacă în lanţul participanţilor s-au interpus şi alţi angajaţi ai fostei Securităţii, după cum, nu interesează nici dacă activităţile au fost executate personal de către cel care le-a propus sau o altă persoană.

Calitatea de lucrător al fostei Securităţi se dobândeşte în persoana fiecărui participant care contribuie la producerea rezultatului vătămător, circumscris consecinţelor decurgând din încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Prin urmare, reţinând că măsurile propuse de intimat prin raportul din 09.09.1985 se încadrează în lanţul cauzal al activităţilor de supraveghere desfăşurate împotriva persoanei urmărite, constituind elementul declanşator şi o verigă importantă şi necesară în acţiunea informativ-operativă desfăşurată de fosta Securitate împotriva celui în cauză, acţiune care a contribuit prin ea însăşi, dar şi unită cu activităţile ulterioare la suprimarea/îngrădirea unor drepturi fundamentale ale omului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi se impune a fi reformată în sensul constatării calităţii de lucrător al fostei Securităţi în privinţa intimatului A., conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei nr. 653 din 9 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, şi va casa sentinţa recurată în sensul admiterii acţiunii reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei nr. 653 din 9 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa recurată.

Admite acţiunea reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Constată calitatea pârâtului A. de lucrător al Securităţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 mai 2017.