Statutory deadline for imputing material liability to military officers based on procedural failure to initiate administrative investigation within sixty days

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 1760/89 din 11 iunie 2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu B. Buzău şi Ministerul Apărării Naţionale: anularea Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. R 6667 din 7.11.2013 şi a Deciziei de Imputare nr. R 6702 din 8.11.2013, emise de UM Buzău; anularea Deciziei Administrativ Jurisdicţionale nr. 10/CJI/66/2014, emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale; obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 3272 RON şi la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că: efectuarea cercetării administrative s-a făcut în termenul de 60 de zile, de la data când şeful unităţii a luat cunoştinţă de producerea pagubei; decizia de imputare încalcă puterea de lucru judecat stabilită prin Decizia Administrativ Jurisdicţională nr. 129/CJ/708/2012; cercetarea administrativă s-a făcut de UM Buzău, iar răspunzător de stabilirea termenului pentru efectuarea cercetării administrative este comandatul UM Buzău; aplicarea sancţiunii este tardivă prin raportare la art. 24 din O.G. 121/1998; prin aprobarea prelungirii termenului de cercetare administrativă, UM Buzău îşi invocă propria culpă.

Ministerul Apărării Naţionale, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a B. Buzău.

Prin sentinţa nr. 948/CA din 10.11.2014, Tribunalul Vaslui, secţia civilă, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocat din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

2. Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa nr. 7 din 19.01.2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a B. Buzău, excepţie ce a fost ridicată de către pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, a admis excepţia tardivităţii aplicării sancţiunii, excepţie ce a fost ridicată de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale, a anulat procesul-verbal de cercetare administrativă R 6667 din 7.11.2013 şi Decizia de Imputare nr. R 6702 din 8.11.2013, acte administrative ce au fost emise de B. Buzău, a anulat Decizia Administrativ Jurisdicţională nr. 10/CJI/66/2014 emisă de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, a obligat pârâţii să restituie reclamantului suma de 3.272 RON, reţinută în baza actelor administrative contestate; s-a luat act că reclamantul nu solicită obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în prezenta cauză.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Apărării Naţionale în nume propriu şi pentru B. Buzău invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin hotărârea recurată, instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului de a angaja răspunderea materială a reclamantului, iar pe fondul cauzei a admis acţiunea şi a anulat Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. R.6667 din 07 noiembrie 2013, Decizia de imputare nr. R 6702 din 08 noiembrie 2013, emise de M.Ap. N. - B. Buzău, Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 10/CJI/66/2014, emisă de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din M.Ap.N. şi a dispus obligarea noastră la restituirea sumei de 3.272 RON, reţinută în baza actelor administrative contestate.

Prescripţia extinctivă, rămasă în sistemul nostru de drept, este considerată o instituţie de drept material.

Curtea de Apel Iaşi a reţinut, în motivarea admiterii excepţiei invocate de contestator, referitoare la prescripţia dreptului de a angaja răspunderea materială a reclamantului-intimat, astfel:

" răspunderea materială a militarilor consideraţi vinovaţi de producerea ei, indiferent pentru ce motive, putea fi angajată numai în cazul în care paguba - în speţă plata necuvenită a unor drepturi băneşti - ar fi fost constatată în cel mult trei ani de la producerea acesteia, respectiv de la data plăţilor nedatorate,,.

Prima instanţă a identificat norma aplicabilă, a extrapolat prevederile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor Ia norma specială (art. 2517 N. C. civ.), ajungând la concluzia incidenţei dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Ordonanţă, astfel "răspunderea materială se va stabili în sarcina celor din vina cărora s-a produs paguba, dar nu mai târziu de trei ani de la această dată ".

Critica formulată vizează interpretarea greşită a Curţii de Apel Iaşi referitoare la norma privind regula generală aplicabilă începutului prescripţiei extinctive şi a dreptului la acţiune în repararea pagubei.

Dispoziţiile art. 2523 şi ale art. 2528 alin. (1) din noul C. civ., precum şi ale art. 24 alin. (1) şi (4) din O.G. nr. 121/1998, sunt ignorate de instanţă.

Prin urmare, termenul de decădere prevăzut de actul normativ menţionat curge de la data producerii pagubei până la data constatării acesteia. Din actele depuse la dosarul cauzei se poate observa că fapta culpabilă, săvârşită de reclamant, şi imputată prin decizia administrativ-jurisdicţională atacată, s-a materializat la data de 10.10.2011. În calitate de înlocuitor la comanda unităţii militare, reclamantul a dispus prin Ordinul de Zi pe Unitate nr. 198/2011, ca termenul limită de finalizare a cercetării administrative privind sumele plătite persoanelor care au executat activităţi de asanare, să fie data de 08.12.2011. Acest ordin, dat de către reclamant, prin care practic s-a depăşit termenul legal până la care trebuia făcută cercetarea administrativă, a viciat întreaga procedură administrativă, a făcut imposibilă recuperarea sumei de 3.272 RON, sumă ce i-a fost imputată prin decizia contestată.

Prima instanţă a raportat motivarea soluţiei la termenul de decădere calculat de la "perioada cuprinsă între 21 mai 2008 şi 09 aprilie 2009" .

Acesta apare, în interpretarea Curţii de Apel Iaşi, astfel se reţine "momentul cert şi obiectiv al producerii pagubei".

Prima instanţă nu a putut identifica, cu certitudine, care este data producerii pagubei, dată de la care să raporteze termenul de prescripţie, deşi din probatoriul existent la dosarul cauzei apare data producerii prejudiciului ca fiind 17.10.2008 (conform OZU nr. 205/2008). Constatarea prejudiciului s-a făcut în data de 19.09.2011, dată la care s-a întocmit Actul de constatare nr. D. 2893/2011. Pe cale de consecinţă, nu a fost îndeplinit termenul de decădere prevăzut de art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

Stabilirea răspunderii materiale în sarcina reclamantului s-a făcut la data de 08.11.2013 (data emiterii Deciziei de imputare nr. R. 6702 din 08 11 2013). Între data de 0.10.2011 şi data de 08.11.2013 s-au scurs 2 ani şi 1 lună, nu mai mult de 3 ani, astfel încât excepţia invocată nu trebuia să fie reţinută de către Curtea de Apel Iaşi.

Astfel, nu are relevanţă în această speţă împrejurarea că faptele care au determinat constituirea pagubei în unitatea militară sunt identificate a fi fost săvârşite în perioada 2008-2009 (conform Actului de constatare încheiat la data de 08.09.2011), atâta timp cât cercetarea propriu-zisă a acestora nu s-a materializat pe fond din vina exclusivă a reclamantului-intimat (nerespectarea prevederilor art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 21/1998 şi a pct. 48 lit. d) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.5/1999, sub aspectul modului de stabilire a termenului pentru efectuarea cercetării administrative).

Aceste apărări sunt consemnate în motivaţiile date de comisiile de contestaţii, care au fost sesizate de reclamant pe parcursul derulării cercetării administrative, în faza premergătoare judecăţii, reţinute şi de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din Ministerul Apărării Naţionale în deciziile pronunţate în speţă.

Înscrisurile dosarului de cercetare administrativă evidenţiază aspectele susţinute în recursul formulat.

4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 decembrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru, prin încheierea de şedinţă din 9 februarie 2017, a admis în principiu recursul formulat şi, potrivit prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a fixat termen de judecată în şedinţa din data de 3 martie 2017, dispunând citarea părţilor.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Recursul este fondat, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În mod greşit instanţa de fond a considerat că reclamantului A. i-a fost imputată plata unor drepturi băneşti necuvenite în perioada 2008/2009, iar termenul în care se poate angaja răspunderea materială se calculează de la data primirii sumelor nedatorate, şi că în raport de prevederile art. 24 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, imputarea acestuia s-a produs după împlinirea a trei ani de la data respectivă.

Or, constată Înalta Curte, ceea ce i se impută reclamantului nu este efectuarea plăţilor nedatorate, caz în care într-adevăr termenul prevăzut de art. 24 alin. (2) s-ar raporta la data plăţilor, ci faptul că acesta nu a respectat prevederile art. 23 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, ceea ce a atras incidenţa prevederilor art. 34 din O.G. nr. 121/1998.

În concret, reclamantul, la data de 10.10.2011, în calitate de înlocuitor la comanda C. Huşi, a emis ordinul de zi pe unitate nr. 198/2011 prin care, pentru angajarea răspunderii materiale a persoanelor răspunzătoare pentru plata nedatorată a unor sume cu titlu de spor de pericol (asanare), a numit comisia de cercetarea administrativă, fixând termen limită pentru această activitate data de 8.12.2011.

Procedând astfel, reclamantul a încălcat însă prevederile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, text legal care stabileşte că cercetarea administrativă se face în cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat la cunoştinţă de producerea pagubei. Termenul de finalizare a cercetării administrative trebuia stabilit în maxim 60 de zile de la 19.09.2011, care reprezintă data înregistrării actului de constatare D.2893, iar nu de la data de 10.10.2011 când a fost emis ordinul de zi pe unitate.

Prin actul de constatare nr. D.2893 din 19.09.2011 s-a propus declanşarea cercetării administrative pentru paguba constatată cu ocazia verificării întreprinse, acesta fiind, în speţă, pentru reclamant, în calitate de înlocuitor la comanda unităţii militare, momentul când a luat cunoştinţă de producerea pagubei, în sensul art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

Prin urmare, în mod legal, reclamantului i-a fost imputată suma de 3.272 RON în considerarea prevederilor exprese ale art. 34 din actul normativ precitat, care stipulează în termeni categorici că după expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2), paguba se impută celor vinovaţi de neefectuarea cercetării administrative, or, în speţă, finalizarea cercetării s-a produs peste termenul legal din vina exclusivă a reclamantului.

În concluzie, emiterea deciziei de imputare nr. R 6702 din 8.11.2011 în sarcina reclamantului s-a făcut cu respectarea termenului de 3 ani prevăzut de art. 24 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, în condiţiile în care fapta imputabilă acestuia s-a produs la 10.10.2011.

Faţă de cele ce preced, recursul promovat de către Ministerul Apărării Naţionale, este fondat, astfel că va fi admis ca atare, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi va fi casată sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale în nume propriu şi pentru B. Buzău împotriva sentinţei nr. 7 din 19 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 mai 2017.