Inadmissibility of compelling public authority to revoke administrative acts instead of direct annulment under Law No. 554/2004

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 06.08.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice ca prin hotărârea care va fi pronunţată să se dispună:

1. anularea în întregime a tuturor actelor subsecvente generate direct şi nemijlocit de emiterea şi punerea în executare silită a deciziei de impunere nr. 13213 din 19 august 2009 dată de Direcţia Regionala pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov.

Principalele acte subsecvente în raport cu decizia de impunere nr. 13213 din 19 august 2009 sunt următoarele:

- toate actele de executare silită - somaţii, titluri executorii, etc, emise de diferitele instituţii fiscale subordonate Ministerului Finanţelor Publice - îndreptate împotriva S.C. A. SRL-acte care au avut ca obiectiv încasarea creanţei de 528.610 RON stabilite prin decizia de impunere nr. 13213 din 19 august 2009;

- toate actele de mişcare voluntară a activelor din patrimoniul S.C. A. S.R.L., dispuse de conducerea societăţii şi operate în contabilitate după data de 19.08.2009, în contextul presiunilor generate de decizia de impunere nr. 13213 din 19 august 2009;

- decizia de impunere nr. 1260 din 20 noiembrie 2009 emisă de D.G.F.P. Braşov pentru majorarea obligaţiilor TVA aferente accizelor suplimentare;

- decizia nr. 7404 din 23 noiembrie 2009 emisă de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov privind suspendarea activităţii antrepozitului fiscal deţinut de reclamanta în baza autorizaţiei  din 24 octombrie 2007, reconfirmată în 20.10.2009;

- decizia nr. 149 din 30 iulie 2010 emisă de Ministerul Finanţelor Publice prin care s-a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal.

2. repunerea S.C. A. S.R.L. în situaţia în care se află înainte de emiterea şi punerea în executare silită a deciziei de impunere nr. 13213 din 19 august 2009, principalele aspecte vizate fiind:

- reconstituirea întregului patrimoniu activ şi pasiv deţinut de S.C. A. S.R.L. la data de 19.08.2009 prin efectuarea în contabilitatea societăţii, cu concursul specialiştilor fiscali din structurile Ministerului Finanţelor Publice, a operaţiunilor care se impun in acest sens;

- reglarea corespunzătoare şi actualizarea fişei sintetice privind obligaţiile şi drepturile fiscale ale societăţii, ca urmare a anulării actelor de executare silită pornite din decizia de impunere nr. 13213 din 19 august 2009 şi a tuturor actelor de mişcare voluntară a activelor din patrimoniul societăţii intervenite după data de 19.08.2009;

- revalidarea autorizaţiei de antrepozit fiscal, cu recunoaşterea dreptului societăţii de a-şi continua activitatea de antrepozit fiscal autorizată în data de 24.10.2007 şi reconfirmată la 20.10.2010;

- restituirea sumelor încasate la buget în contul executării silite pornite în urma deciziei de impunere nr. 13213 din 19 august 2009, cu majorările şi penalităţile de întârziere aferente.

3. repararea pagubelor cauzate S.C. A. S.R.L. ca urmare a emiterii şi punerii în executare silită a deciziei de impunere nr. 13213 din 19 august 2009, cu precădere ca urmare a implementării masurilor administrative de suspendare şi revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal pentru intervalul de timp cuprins între data de 23.11.2009, când a fost emisă Decizia nr. 7404 de suspendare a activităţii antrepozitului, până în momentul în care societatea îşi va relua efectiv activitatea economică in conformitate cu autorizaţiile şi drepturile pe care le-a deţinut în mod legal. Prejudiciul material cauzat şi pretins până în momentul redactării prezentei acţiuni se ridică la suma de 2.500.000 RON, la care se adaugă daune morale pretinse în suma echivalentă de 2.500.000 RON.

1.2. Prin sentinţa nr. 575 din 3.03.2015 Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca inadmisibilă.

2. Calea de atac exercitată

2.1. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat, în esenţă, că obiectul cauzei priveşte refuzul intimatului de a da curs solicitărilor recurentei privind recunoaşterea unui drept şi repararea unei pagube, prin revocarea actelor administrative subsecvente deciziei de impunere nr. 13213 din 19 august 2009 emisă de DRAOV Braşov, anulată irevocabil.

Faţă de refuzul intimatului de a da curs solicitărilor recurentei, materializate prin adresele nr. 10181 din 18 octombrie 2012, nr. 11071 din 07 noiembrie 2012 şi nr. 2222 din 22 februarie 2014, recurenta s-a adresat instanţei de contencios administrativ, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru obligarea intimatului să dea curs favorabil cererilor, în sensul de a dispune anularea/revocarea deciziei nr. 149 din 30 iulie 2010 şi repunerea recurentei în situaţia anterioară, în considerarea faptului că decizia de impunere nr. 13213 din 19 august 2009, anulată, a stat la baza emiterii deciziei nr. 149 din 30 iulie 2010.

Recurenta a susţinut că decizia nr. 149 din 30 iulie 2010 emisă de Ministerul Finanţelor Publice este în fapt unul din actele administrative fiscale, emise de organele fiscale, în relaţie de subsecvenţă directă şi nemijlocită faţă de decizia de impunere nr. 13213 din 19 august 2009, anulată în întregime, urmare a deciziei nr. 3961/R/02.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosar nr. x/2011.

2.2. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 9 februarie 2017, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

Cu privire la cererea de recurs. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Analizând criticile aduse hotărârii instanţei de fond de recurentă, actele şi lucrările dosarului, ca şi prevederile legale aplicabile, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a antrena casarea hotărârii primei instanţe, astfel că urmează a fi respins recursul declarat, pe temeiurile şi pentru considerentele în continuare arătate.

În speţă, se apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, raportat la dispoziţiile legale incidente.

Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocate de către recurentă, se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

Sentinţa atacată reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public. "

Se constată că în speţă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, societatea a formulat cererea de chemare în judecată generic, aceasta nearătând în mod concret care este actul pe care doreşte să îl obţină de la intimatele-pârâte însă, oricum, recunoaşterea unui act ca fiind nul nu intră în competenţele autorităţilor publice şi nu se poate vorbi, în speţă, de un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri privitoare la un drept sau interes legitim .

De fapt, recurenta-reclamantă tinde la obţinerea anulării unor acte, însă din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, solicitarea este inadmisibilă deoarece conform prevederilor legale cuprinse în acest act normativ, persoana vătămată are deschisă calea unei acţiuni în vederea anulării actelor administrative iar nu în sensul obligării autorităţii publice de a lua măsuri pentru anularea actului.

Or, autoritatea publică poate fi obligată de către instanţa de contencios administrativ, să emită un act administrativ ori să soluţioneze o cerere concretă referitoare la un drept ori interes legitim al unui petent, nicidecum să recunoască, de principiu, nulitatea unui act.

Corelativ, nici repararea pagubelor solicitată de societatea recurentă nu este admisibilă din perspectiva dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, întrucât cererea de despăgubiri trebuie să fie subsecventă cererii în anularea actului administrativ, însă în prezenta cauză, o asemenea cerere în anulare nu a fost formulată şi ca atare, nici cererea de despăgubiri nu poate fi solicitată.

Prin urmare, Înalta Curte nu se poate raporta la dispoziţiile art. 47 coroborat cu art. 2 alin. (2) C. proc. fisc., întrucât actul a cărui anulare se solicită, anume decizia nr. 149/2010, nu este un act administrativ fiscal emis în temeiul deciziei de impunere nr. 13213 din 19 august 2009, neavând caracterul de act administrativ fiscal subsecvent, în sensul avut în vedere de norma legală, aşa cum argumentează recurenta.

Pentru aceste considerente, neputându-se reţine nici incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 575 din 3 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2017.