Restitution claim fails for lack of ownership proof; commission's refusal upheld

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 15.10.2014 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase, contestaţie împotriva Deciziei nr. 3033 din 13 august 2014, solicitând anularea deciziei şi restituirea imobilului situat în municipiul Mangalia, str. Arcului.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 98 din 28 mai 2015, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată în reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase, în parte şi a anulat Decizia nr. 3033 din 13 august 2014 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 98 din 28 mai 2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Imobilelor care au aparţinut cultelor religioase, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, având în vedere următoarele argumente:

Din prevederile art. 3 alin. (6), (8) şi (9) din O.U.G. nr. 94/2000 nu rezultă obligaţia Comisiei speciale de retrocedare de a solicita către toate autorităţile care pot deţine informaţii concludente a datelor care pot conduce la identificarea imobilului. Prin dispoziţiile menţionate mai sus se fixează doar cadrul legal şi prerogativele Comisiei speciale de retrocedare în ceea ce priveşte soluţionarea unei cereri de retrocedare.

Comisia specială de retrocedare nu este obligata să realizeze unilateral demersuri succesive, care, în final, să conducă la dovada dreptului de proprietate al unui solicitant, în condiţiile în care solicitantul însuşi nu întreprinde nimic pentru dovada dreptului său de proprietate şi a preluării abuzive de către stat a imobilului în perioada de referinţă a legii.

Proba dreptului de proprietate rămâne în sarcina solicitantului, în speţă A. Această obligaţie este prevăzută de art. 1 alin. (9) (teza finală) din O.U.G. nr. 94/2000, coroborat cu pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 (referitor la modul de aplicare a art. 1).

Din întreaga reglementare a O.U.G. nr. 94/2000 nu rezultă faptul că s-a dorit legiferarea unei excepţii de la principiul fundamental de drept privind sarcina probei.

În acest context, chiar art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 care, în fapt, înlesneşte sarcina probei pentru solicitant, nu face decât să confirme faptul că O.U.G. nr. 94/2000 nu prevede excepţii de la regula "onus probandi incumbit actori".

De altfel, la verificarea legalităţii Deciziei nr. 3033 din 13.08.2014 emisă de Comisia specială de retrocedare în soluţionarea cererii de retrocedare nr. 68891 l/C din 25.01.2006, trebuie avute în vedere, din punct de vedere al contenciosului administrativ, actele depuse de solicitant la data emiterii respectivei Decizii.

Intimatul-reclamant, A., nu a depus în dosar nr. x/8911/C din 25.01.2006, aflat pe rolul Comisiei speciale de retrocedare nicio dovadă privind condiţiile esenţiale de admisibilitate a cererii sale, dând dovadă, în mod evident, de pasivitate.

Acest fapt este menţionat chiar în sentinţa civilă recurată în care se arată (pag. 3, alin. (6): «Cererea nu a fost însoţită de documente referitoare la dreptul de proprietate, la preluarea ie către stat şi la caracterul abuziv al preluării. "

Intimatul-reclamat nu a făcut nici măcar dovada demersurilor sale pe lângă autorităţile publice sau alte entităţi, respectiv a imposibilităţii de a procura documentele necesare soluţionării favorabile a cererii de retrocedare nr. 688911/C din 25.01.2006. Intimatul-reclamant depune în prezenta cauză, înscrisuri care ar fi putut fi procurate şi depuse în timp util în sprijinul cererii iniţiale de restituire nr. 688911/C din 25.01.2006, cu respectarea dispoziţiilor şi termenelor impuse de O.U.G. nr. 94/2000.

Indirect, nerespectarea de către reclamantul A. a dispoziţiilor şi termenelor prevăzute imperativ de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completărileulterioare, nu poate constitui temei pentru anularea deciziei Comisiei speciale de retrocedare emisă cu respectarea dispoziţiilor legale.

Pe de altă parte, Comisia specială de retrocedare şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile legale, atât în raport cu autorităţile publice, cât şi în raporturile cu solicitantul, A.. Astfel, prin adresa nr. 688911/C din 21.05.2013, Comisia specială de retrocedare a solicitat Primăriei municipiului Mangalia, judeţul Constanţa, informaţii referitoare la situaţia juridică a imobilului care face obiectul cererii de retrocedare în cauză. Prin adresa din 20 iunie 2013, Primăria municipiului Mangalia a comunicat Comisiei speciale de retrocedare faptul că nu deţine în arhiva sa hărţile vechi, motiv pentru care nu este posibilă identificarea imobilului solicitat.

Totodată, prin adresa nr. 688911/C din 21.05.2013, Comisia specială de retrocedare a solicitat Muftiatului Cultului Musulman, în calitate de titular al cererii de retrocedare, completarea dosarului aferent cererii de retrocedare nr. 688911/C din 25.01.2006, cu următoarele:

- copii certificate legalizate ale actelor din care să reiasă dovada dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la momentul preluării abuzive;

- acte sau orice alte înscrisuri, eventual declaraţii de martori autentificate notarial din care să reiasă dovada preluării abuzive de către statul român, în perioada de referinţă a legii 06.03.1945 - 22.12.1989;

- dovada încasării de despăgubiri la momentul preluării abuzive, în cazul în care acestea au fost acordate/încasate; în cazul în care acestea nu au fost acordate/încasate, depunerea unei declaraţii notariale pe propria răspundere în acest sens; precizarea cererii de retrocedare în sensul identificării imobilului solicitat. Actele solicitate nu au fost însă transmise

Or, prin art. 32 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizare procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (în forma în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 3033 din 13 august 2014), s-a instituit, în procedura administrativă, un termen de decădere de 90 de zile în care persoanele care consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale. În îndeplinirea prerogativelor legale, Comisia specială de retrocedare a emis, în mod temeinic şi legal, Decizia nr. 3033 din 13 august 2014, în baza înscrisurilor aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare la momentul soluţionării acesteia.

Instanţa de fond, prin interpretarea greşită a prevederilor O.U.G. nr. 94/2000 şi anularea Deciziei nr. 3033 din 13 august 2014 emisă de Comisia specială de retrocedare, a lăsat nesancţionată pasivitatea intimatului-reclamant în îndeplinirea obligaţiilor sale impuse de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

4. Apărările intimatului

Intimatul nu a depus întâmpinare, însă prin notele de şedinţă depuse la data de 20.04.2017 a solicitat menţinerea sentinţei atacate.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 27 ianuarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 24 martie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantului este fondat.

2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Constanţa a admis acţiunea reclamantului şi a anulat Decizia nr. 3033 din 13 august 2014 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 688911/C din 25.01.2006, reclamantul A. din România a solicitat, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, restituirea imobilului situat în Municipiul Mangalia str. Arcului, care servea drept casă de locuit şi terenul aferent în suprafaţă de 3.700 mp. Cererea nu a fost însoţită de documente referitoare la dreptul de proprietate, la preluarea de către stat şi la caracterul abuziv al preluării.

La data de 21.05.2013, Comisia specială de retrocedare a solicitat Primăriei Municipiului Mangalia informaţii în legătură cu imobilul situat în Municipiul Mangalia str. Arcului, iar la data de 05.07.2013, autoritatea locală a înaintat adresa din 20 iunie 2013, din care rezultă că nu poate identifica imobilul în suprafaţă de 3700 m.p. întrucât nu deţine în arhiva sa hărţile vechi ale oraşului.

Interpretând prevederile art. 3 alin. (6) şi (8) şi ale art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, judecătorul fondului a constatat că legiuitorul delegat a pus în sarcina Comisiei speciale de retrocedare obligaţia solicitării, către toate autorităţile care pot deţine informaţii concludente, a datelor care pot conduce la identificarea imobilului, raţiunea unei astfel de prevederi fiind dată de faptul că titularul cererilor de retrocedare, cultul religios care a pierdut imobilul în perioada de referinţă, se află de cele mai multe ori în imposibilitate de a procura documentele necesare. Contextul istoric şi social în care aceste imobile au fost preluate a condus, în cele mai multe cazuri, la pierderea tuturor actelor de proprietate sau care fac referire la imobil.

Aşadar, în baza prevederilor legale expuse, Comisia specială de retrocedare avea obligaţia continuării demersurilor în vederea identificării exacte a imobilului, în condiţiile în care răspunsul autorităţii locale transmis prin adresa înregistrată la pârâtă sub nr. 1027 din 05 iulie 2015 cuprindea date insuficiente pentru corecta identificare a imobilului.

La solicitarea instanţei de contencios administrativ, S.C. D. S.A. a înaintat instanţei schiţa cadastrală din care rezultă identificarea terenului .

Constatându-se că pârâta nu a procedat, conform art. 3 alin. (8) şi (9) din O.U.G. nr. 94/2000, deşi datele înaintate la cererea sa nu erau concludente, iar în urma demersurilor actuale se observă că imobilul din cererea de retrocedare are o altă situaţie juridică, care ar putea să atragă, în urma verificărilor certe, incidenţa art. 2 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 94/2000, Curtea de Apel a apreciat că cererea reclamantului de anulare a Deciziei nr. 3033 din 13 august 2014 a Comisiei Speciale de Retrocedare a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase este întemeiată.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor de drept material incidente în cauză, în considerarea celor ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte are în vedere că potrivit prevederilor art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, decizia Comisiei speciale prin care se soluţionează cererea de retrocedare se emite pe baza analizării documentaţiei prezentate de solicitant. Or, după cum arată chiar instanţa de fond, în speţă, cererea reclamantului nu a fost însoţită de documente referitoare la dreptul de proprietate, la preluarea de către stat şi la caracterul abuziv al preluării. Mai mult, se constată că acesta nu a făcut nici chiar dovada efectuării vreunui demers pentru a obţine documentele necesare soluţionării favorabile a cererii de retrocedare.

În opinia Înaltei Curţi, obligaţia solicitantului de a aduce probe în sprijinul cererii de retrocedare este neîndoielnică - aceasta rezultă cu claritate din prevederile art. 4 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 94/2000 potrivit cărora pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar, iar pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive.

Contrar celor reţinute de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că prevederile alin. (8) şi (9) ale art. 3 din O.U.G. nr. 94/2000 nu instituie în sarcina Comisiei speciale obligaţia de a administra probe în locul titularului cererii de retrocedare- textele legale menţionate fac referire la obligaţia ministerelor, prefecturilor, primăriilor, serviciilor de cadastru şi birourilor de carte funciară, precum şi celorlalte instituţii publice de a furniza, la cererea scrisă a Comisiei speciale de retrocedare şi/sau a solicitantului retrocedării, în termen de 30 de zile, informaţii privind situaţia juridică a imobilelor care fac obiectul cererilor de restituire, respectiv la obligaţia primăriei în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat să identifice unitatea deţinătoare şi să comunice, în termen de 30 de zile, elementele de identificare a acesteia, la cererea scrisă a Comisiei speciale de retrocedare. Ca urmare, se constată că există un drept şi nu o obligaţie a Comisiei speciale de retrocedare de a solicita relaţii privind situaţia juridică a imobilului şi elementele de identificare a unităţii deţinătoare.

Mai mult, Înalta Curte constată că alin. (8) al art. 3 din O.U.G. nr. 94/2000 prevede că informaţiile privind situaţia juridică a imobilului sunt solicitate în vederea fundamentării deciziilor, ceea ce înseamnă că emiterea deciziilor are drept temei primordial documentaţia prezentată de titularii cererilor de retrocedare.

În opinia Înaltei Curţi, nu pot fi avute în vedere înscrisurile şi declaraţiile autentificate ale martorilor B. şi C. depuse la instanţa de fond în anul 2015, în condiţiile în care prevederile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 au instituit un termen de decădere de 90 de zile, în care persoanele care se considerau îndreptăţite puteau completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege, iar prin adresa nr. 688911/C din 21.05.2013, adresă a cărei primire nu a fost negată de reclamant, acestuia i s-a pus în vedere să depună la dosarul aferent cererii de retrocedare acte din care să rezulte dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului, la momentul preluării abuzive, acte sau declaraţii de martori autentificate din care să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului de către Statul Român în perioada de referinţă, dovada încasării de despăgubiri şi precizarea cererii de retrocedare în sensul identificării imobilului, obligaţia nefiind însă îndeplinită.

Oricum însă, Înalta Curte apreciază că aceste probe nu sunt concludente, în condiţiile în care martorii care au dat declaraţiile autentificate aveau 11 ani (B.) şi 9 ani (C.) la data pretinsei preluări abuzive, aceştia referindu-se la o clădire administrativă şi nu la o casă de locuit, astfel cum se menţionează în cererea de retrocedare. Mai mult, martorii nu explică în concret modul în care au luat cunoştinţă despre dreptul de proprietate al comunităţii musulmane asupra imobilului. Ca urmare, nu este concludentă nici identificarea imobilului, făcută exclusiv pe baza declaraţiilor acestor martori. De asemenea, Înalta Curte constată că la dosar nu există nicio dovadă care să ateste preluarea abuzivă a imobilului de către Statul Român.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) din noul C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă, va casa hotărârea atacată şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Comisia Specială de Retrocedare a Imobilelor care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 98/CA din 28 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 mai 2017.