Validity of integrity evaluation report despite challenged postal receipt and conflict of interest in individual administrative acts

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x din 23.05.2014, emis de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 974 din 03 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., împotriva pârâtei Agenţia Naţională de Integritate.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea sentinţei recurate şi, după rejudecarea cauzei, admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurentul a invocat următoarele:

I. încălcarea regulilor de procedura a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

1. încălcarea regulilor ce guvernează instituţia denunţării înscrisului ca fals

Recurentul a arătat că unul din motivele pentru care a solicitat primei instanţe anularea Raportului de evaluare viza faptul că nu au fost respectate dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 176/2010 care impuneau inspectorului de integritate obligaţia de informare a persoanei evaluate anterior obţinerii oricăror date sau informaţii care nu sunt publice. Întrucât prin întâmpinare parata s-a aparat susţinând ca o asemenea informare a fost transmisa încă din anul 2011 prin Adresa nr. 45029/G/II din 06.04.2011, fiind anexate întâmpinării aceasta adresa şi Confirmarea de primire a scrisorii recomandate nr. AR09875563695, prin răspunsul la întâmpinare formulat a înţeles să se folosească de procedura reglementată de dispoziţiile art. 304 şi urm. C. proc. civ., înţelegând să conteste semnătura de pe Confirmare.

Aşa cum rezulta din cuprinsul încheierii de şedinţa din data de 24.10.2014 (aflata la fila 500 a dosarului), instanţa a dispus emiterea unei adrese către parata, solicitându-i "sa arate expres daca înţelege sa se folosească de înscrisul pe care reclamantul nu recunoaşte sa ii fi semnat şi pe care ii defăima ca fals". Pana la termenul care a urmat parata nu a înţeles să îşi îndeplinească obligaţiile puse in vedere in mod expres de către instanţă, motiv pentru care la acelaşi termen a solicitat acesteia sa facă aplicarea prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi să înlăture din proces confirmarea de primire, aşa cum rezulta din cuprinsul încheierii de şedinţa din data de 05.12.2014 (aflata la fila 503 a dosarului). La acest termen instanţa a luat act de faptul ca parata nu şi-a "îndeplinit obligaţiile fara insa a dispune înlăturarea înscrisului defăimat ca fals din proces.

La termenul la care au avut loc dezbaterile asupra fondului, recurentul a reiterat instanţei solicitarea de a face aplicarea dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi a dispune înlăturarea înscrisului defăimat ca fals, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţa din data de 13.03.2015 (aflată la fila 840 a dosarului). Cu toate acestea, la fila 6 a sentinţei recurate, prima instanţă a considerat ca "nu sunt motive in cauza pentru a înlătura puterea doveditoare a acestui înscris", grefându-şi in continuare hotărârea pe Confirmarea cu privire la care procedura falsului era îndeplinită.

Prin urmare, procedând in acest fel, prima instanţa a încălcat dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. care îi impunea înlăturarea înscrisului din proces. Aşadar, actele de procedura recurate, sentinţa şi cele două încheieri de şedinţa, sunt lovite de nulitate, întrucât dispoziţiile art. 304 alin. (2) sunt in legătura cu cerinţe extrinseci actului de procedura, textul de lege având o formulare imperativa, care obliga judecătorul să înlăture înscrisul defăimat ca fals, nulitatea, în conformitate cu dispoziţiile art. 176 C. proc. civ. nu este condiţionată de vătămare.

În orice caz insa, instanţa de control judiciar este rugata sa observe ca procedând in acest fel prima instanţa i-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actelor de procedura enumerate mai sus. Întreaga motivare a primei instanţe cu privire la legalitatea Raportului din prisma respectării de către inspectorul de integritate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 este grefata pe Confirmare, in lipsa acesteia soluţia primei instanţe, fata de dispoziţiile exprese ale alin. (2) din acelaşi articol, care sancţionează cu nulitatea absoluta raportul întocmit fără notificarea prealabilă a persoanei evaluate, trebuind în mod obligatoriu să fie una diferită. De asemenea, neregularitatea in cauza a survenit cu ocazia deliberărilor, neputând astfel sa fie îndreptata pe parcursul judecăţii in prima instanţa.

2. încălcarea dreptului la un proces echitabil sub aspectul siguranţei circuitului juridic

În acest sens, recurentul arată că a depus in cadrul judecăţii in prima instanţa, mai mute decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, in spete similare, in care au fost anulate rapoarte de evaluare întocmite de ANI tocmai pe considerentul ca persoana verificata nu a fost informata cu privire la începerea procedurii de verificare, jurisprudenta constanta de care prima instanţa nu a ţinut cont.

Deşi jurisprudenta nu are potrivit legislaţiei interne valoarea de izvor de drept, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reţinut in mai multe hotărâri de condamnare a Statului Roman ca pronunţarea unor soluţii contrare practicii constante încalcă dreptul la un proces echitabil, principiu enunţat în art. 6 din Convenţie. Curtea a reţinut ca pronunţarea unor hotărâri contrare practicii constante, în lipsa unui reviriment jurisprudenţial datorat unei noi interpretări a legii, duce la încălcarea art. 6 par. 1 din Convenţie sub aspectul securităţii raporturilor juridice.

II. Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. încălcarea dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 176/2010

Recurentul arată că a fost informat cu privire la procedura de evaluare a unei stări de conflict de interese abia în cursul anului 2014 prin Adresa nr. 2592/G/II din 22.01.2014. Susţinerile primei instanţe, in opinia căreia simpla redactare a adresei de informare fara ca inspectorul de integritate sa se asigure ca adresa in cauza ajunge la destinatar nu poate face dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Procedura in cauza are drept scop pe de o parte, garantarea dreptului la apărare a persoanei vizate, iar pe de alta parte, cenzurarea unor abuzuri ale inspectorilor de integritate, sancţiunea pentru neîndeplinirea obligaţiei de informare fiind una pe măsura încălcărilor, nulitatea absolută. În ceea ce priveşte împrejurarea semnării Confirmării de către o alta persoana, contrar opiniei exprimate de prima instanţa, acest aspect putea fi verificat de către inspectorul de integritate prin simpla comparare a semnăturii de primire, cu semnăturile existente pe actele administrative in raport de care a fost constatată starea de conflict de interese. Pare ilogic ca la două semnături complet diferite (celor de pe hotărârile de consiliu local in raport de care a fost reţinut conflictul de interese şi cea de pe Confirmare) să li se recunoască aceeaşi valoare doar în funcţie de interesele paratei de validare a unui număr cat mai mare de rapoarte de evaluare.

De altfel, în cuprinsul Adresei nr. 106 din 17 februarie 2015 a Oficiului Poştal Olteniţa 1 (aflata la fila 800 din dosar) se menţionează ca nu exista niciun fel de date in arhiva cu privire la persoana care a ridicat trimiterea poştală (de tipul act de identitate, cod numeric personal etc.), ci doar că din consultarea cu salariatul care a distribuit trimitere rezulta ca destinatarul s-a prezentat la ghişeul postai unde a ridicat trimiterea şi a semnat de primire. Or, pe de o parte, este evident ca semnătura in cauza nu-mi aparţine şi pe de alta parte, pare greu de înţeles cum lucrătorul poştal în cauza îşi aminteşte toate persoanele care au ridicat trimiteri poştale cu 4 ani in urma.

Rezultatele raportului de evaluare au fost întemeiate pe o pretinsa stare de conflict de interese, referitoare la calitatea de asociat a fiului meu in cadrul S.C. B. S.R.L., respectiv, referitoare la calitatea soţiei mele de titular al Cabinetului de Oncologie Medicala Dr. C.

Or, datele de identificare ale fiului şi soţiei sale nu sunt informaţii publice, aşa cum rezultă din prevederile Legii nr. 544/2001. Astfel, informaţiile de interes public sunt definite la art. 2 lit. b) din legea în discuţie ca fiind "orice informaţie care priveşte activităţile sau rezulta din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei'.Pe de alta parte, art. 2 lit. c) din acelaşi act normativ defineşte informaţia cu privire la datele personale ca fiind "orice informaţie privind o persoană fizică identificată sau identificabilă".

În cuprinsul Raportului, în Capitolul III - Evaluarea elementelor privind nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese, lit. a) - Date şi informaţii solicitate de la instituţii şi autorităţi publice, se menţionează ca prin Adresa nr. 2009761 din 31 mai 2011, Direcţia pentru Evidenta Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date "a comunicat datele de stare civila ale persoanei evaluate, precum şi datele de identificare ale soţiei, fostei soţii şi ale copiilor". De altfel, toate înscrisurile şi informaţiile care au stat la baza întocmirii Raportului, menţionate in Capitolul II lit. a) din acesta, au fost obţinute anterior informării persoanei evaluate. De aceea, având in vedere ca Raportul a fost întocmit pe baza unor informaţii care nu aveau un caracter public şi care au fost obţinute de parata anterior informării subsemnatului, sancţiunea ce intervine este nulitatea.

Aşadar, în lipsa primirii informării şi prezentarea unui punct de vedere, întrucât au fost folosite de inspectorul de integritate informaţii care nu erau publice, prima instanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 176/2010 care impuneau în acest caz constatarea nulităţii absolute a Raportului.

2. Greşita aplicare a dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu cele ale art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi cele ale art. 75 lit. a) şi art. 77 alin. (1) din Legea nr. 393/2004.

i) Calificarea greşita a caracterului hotărârilor de consiliu local cu privire la care s-a reţinut situaţia de conflict de interese

În ceea ce priveşte temeinicia raportului de evaluare prima instanţa a reţinut ca cele doua hotărâri de consiliu local nu sunt acte normative ci acte administrative individuale "cu sfera de aplicabilitate restrânsă la un număr determinat de persoane şi la situaţiile individual reglate".

Cu privire la acest aspect, recurentul a arătat că in ceea ce priveşte calificarea unui act administrativ ca fiind unul cu caracter normativ sau unul cu caracter individual, esenţială nu este sfera sa de aplicabilitate (mai largă sau mai restrânsă in raport de specificul actului) ci capacitatea sa de a se adresa oricărei persoane aflata in situaţia reglementata (in cazul actului cu caracter normativ) sau dimpotrivă de a se adresa unor persoane ce sunt individual determinate (prin nume/denumire, domiciliu/sediu etc). Aşa cum afirma şi profesorul Tudor Drăganu în lucrarea "Actele de drept administrativ" apărută la Editura Ştiinţifică în anul 1959, actul administrativ normativ cuprinde reglementari de principiu cu caracter obligatoriu, formulate in abstract, in vederea aplicării la un număr nedeterminat de persoane, pe când actul individual este o manifestare de voinţa care creează, modifica, desfiinţează drepturi şi obligaţii in beneficiul sau sarcina unei sau mai multor persoane determinate.

Astfel, Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Olteniţa nr. T11/2009 ("HCL nr. 111/2009") nu prevede decât trecerea unui teren din domeniul public in domeniul privat, nedând astfel naştere la drepturi sau obligaţii in sarcina unor persoane determinate, nicio persoana neputând fi identificată ca şi destinatar al acestui act administrativ. În raport de prevederile hotărârii in cauza singura obligaţie era in sarcina tuturor persoanelor de a respecta ordinea juridica nou creata prin adoptarea hotărârii de consiliu local.

În mod similar, în ceea ce priveşte Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Olteniţa nr. 43/2010 ("HCL nr. 43/2010"), aceasta nu a făcut altceva decât sa identifice spatiile aflate in domeniul privat al Municipiului Olteniţa care avea destinaţia de cabinete medicale sau in care se desfăşurau activităţi conexe actului medical, nefiind in măsura sa creeze drepturi şi obligaţii in sarcina niciunei persoane determinate. De altfel, aceasta hotărâre a fost adoptata în temeiul O.U.G. nr. 68/2008 privind vânzarea spatiilor proprietate privata a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spatiilor in care se desfăşoară activităţi conexe actului medical şi care impuneau adoptarea unei astfel de hotărâri. Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000:

" Actele normative date in executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit in limitele şi potrivit normelor care le ordonă" neputând fi aşadar fata de hotărârea consiliului local in cauza un alt caracter decât cel normativ, ca de altfel, nici o eventuala stare de conflict de interese.

Or, a considera ca se afla in conflict de interese un membru al organelor deliberative a unităţilor-administrativ teritoriale înseamnă a bloca activitatea acestor organe atunci când acestea ar trebui sa adopte acte cu caracter normativ. De altfel, inexistenta unui conflict de interese în ceea ce priveşte emiterea adoptarea sau aprobarea actelor cu caracter normativ este afirmata şi de Legea nr. 161/2003 care stabileşte în Titlul IV, Capitolul II, Secţiunea 2 - "Conflictul de interese in exercitarea funcţiei de membru al Guvernului şi a altor funcţii publice de autoritate din administraţia publica centrala şi locala" art. 72 alin. (2) că:

" Obligaţiile prevăzute in alin. (1) nu privesc emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative".

Trebuie menţionat sub acest aspect ca la adoptarea ambelor hotărâri de consiliu local în raport de care s-a reţinut existenta unui conflict de interese au fost contrasemnate, pentru legalitate, de către Secretarul Municipiului Olteniţa, in conformitate cu dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 215/2001, acesta neexpunându-şi vreo obiecţiune cu privire la o eventuala stare de conflict de interese. Mai mult, nici prefectul judeţului, căruia i-au fost transmise hotărârile in cauza nu a înţeles să sesizeze instanţa de contencios administrativ cu privire la săvârşirea vreunei nereguli referitoare la regimul conflictelor de interese.

ii) Inexistenta unui folos practic urmărit la adoptarea celor doua hotărâri de consiliu local

În ceea ce priveşte adoptarea HCL nr. 111/2009 prima instanţa a reţinut ca "reclamantul a putut sa anticipeze şi a anticipat ca decizia autorităţii publice va prezenta un beneficiu pentru fiul sau". Or, deşi una din criticile aduse Raportului viza faptul ca in cuprinsul acestuia nu este prezentat folosul practic urmărit la adoptarea acestei hotărâri, nici prima instanţa nu a reuşit să identifice acest eventual beneficiu, mulţumindu-se să reia situaţia de fapt prezentata de pârâtă.

Or, este evident că în acest sens dispoziţiile art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 au fost aplicate greşit, prin simpla trecere a unui bun din domeniul public în domeniul privat neputând fi obţinut vreun folos de către orice persoana privată. De altfel, dispoziţiile in cauza vizează un interes al rudelor în timp ce terenul a fost concesionat unei societăţi comerciale. Mai mult, o eventuală cumpărare a terenului ar fi fost posibila doar printr-o licitaţie publica, situaţie care nu ar fi avantajat cu nimic pe concesionar, acesta trebuind să îndeplinească condiţiile de participare şi să prezinte un preţ mai mare decât ceilalţi ofertanţi pentru a se încheia contractul de vanzare-cumpărare.

În ceea ce priveşte adoptare HCL nr. 43/2010 este evident ca nu exista un folos practic pe care recurentul l-a urmărit, hotărârea în cauza nefăcând altceva decât să identifice spatiile în care îşi desfăşurau activitatea cabinetele medicale sau se exercitau activităţi conexe actului medical.

Deşi a avut loc o vânzare a spaţiului pe care cabinetul medical al cărui titular era soţia sa, aceasta vânzare a fost aprobata prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Olteniţa nr. 80/2010, ocazie cu care a fost aprobat şi preţul, act administrativ la adoptarea căruia nu a participat.

4. Apărările intimatei

Intimata nu a depus întâmpinare, dar prin concluziile scrise depuse la data de 05.05.2017, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de27.01.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 24.03.2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat în cauză ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate (ANI), având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x din 23.05.2014, emis de pârâtă, reţinând, în esenţă, următoarele:

Prin raportul de evaluare a cărui anulare se solicită, s-a constatat că reclamantul, în perioada exercitării funcţiei de viceprimar al municipiului Olteniţa, judeţul Călăraşi, în mandatul 2008-2012, perioadă în care şi-a păstrat şi statutul de consilier local, în conformitate cu art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, a acţionat cu nerespectarea dispoziţiilor legale privind regimul juridic al conflictelor de interese în sensul art. 70 din Legea nr. 161/2003, art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 75 lit. a) şi art. 77 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 întrucât:

- a iniţiat proiectul de hotărâre privind trecerea unui teren în suprafaţă de 355 mp situat în bld. Tineretului din domeniul public în domeniul privat al municipiului Olteniţa, ca urmare a unei solicitări formulate de S.C. B. S.R.L. reprezentată de fiul reclamantului D., în calitate de asociat şi administrator al acestei societăţi, concesionară a terenului şi a participat la deliberarea şi adoptarea HCL al municipiului Olteniţa nr. 111/2009 privind trecerea terenului din domeniul public în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale;

- a participat la deliberarea şi adoptarea HCL al municipiului Olteniţa nr. 43/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a municipiului Olteniţa cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical şi a propus un reprezentant al consiliului local care să facă parte din comisia de vânzare a spaţiilor prevăzute în anexa la proiectul de hotărâre, propunerea fiind votată în unanimitate. În baza acestei hotărâri, a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare din 28 februarie 2011 cu Cabinetul de oncologie medicală al cărui titular este soţia reclamantului, C.

Instanţa de fond a apreciat drept neîntemeiate susţinerile reclamantului referitoare la nelegalitatea raportului de evaluare pentru încălcarea prevederilor art. 8, 9 şi 13 din Legea nr. 176/2010, în raport cu următoarele argumente:

dreptul la apărare instituit principial de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 se referă inclusiv la respectarea procedurii prevăzute de art. 20 din aceeaşi lege, de informare a persoanei evaluate asupra identificării elementelor în sensul existenţei unui conflict de interese şi de solicitare a prezentării unui punct de vedere care, potrivit art. 21 alin. (3) din aceeaşi lege, trebuie expus în cuprinsul raportului de evaluare. Respectarea acestor prevederi legale este indubitabilă în cauză, reclamantul de altfel referindu-se exclusiv la neanalizarea punctului său de vedere exprimat. Dreptul la apărare se referă la posibilitatea de a prezenta observaţiile şi la primirea lor de către autoritate, aspecte îndeplinite în procedura administrativă analizată în cauză;

pârâta ANI a prezentat raportul de repartizare aleatorie nr. 21414/G/II din 10.03.2011 şi nu există nici un motiv pentru a considera că acest raport de repartizare fiind semnat exclusiv de inspectorul de integritate care a primit spre soluţionare lucrarea nr. 81/A/II din 03.01.2011 nu ar face dovada repartizării în mod aleatoriu prin sistem electronic a lucrării conform cerinţelor din art. 9 alin. (1) al Legii nr. 176/2010. Raportul indică numărul unic stabilit în cadrul repartizării aleatorii în sistem electronic - 21414 şi poartă semnătura inspectorului de integritate care, astfel, atestă conţinutul raportului.

cât priveşte nemotivarea raportului, reclamantul afirmă fără temei că raportul nu ar indica în mod neechivoc interesele patrimoniale ale reclamantului în cadrul participării la emiterea actelor în raport de care a fost reţinut conflictul de interese. Expunerea detaliată a elementelor privind nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese trebuie coroborată cu temeiurile în drept indicate şi conturează în mod adecvat interesul personal de natură patrimonială care a condus la constatarea situaţiilor de conflict de interese.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 176/2010, judecătorul fondului a constatat că, potrivit normei legale citate, (1) După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează: a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfăşoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice;

Pârâta ANI a arătat, conform întâmpinării, că prin adresa nr. 45029/G/II din 06.04.2011 a procedat la informarea persoanei evaluate cu privire la declanşarea activităţii de evaluare, informarea fiind transmisă prin poştă cu scrisoare recomandată şi ridicată de către destinatar de la oficiul poştal la data de 12.04.2011. Reclamantul contestă semnătura de pe confirmarea de primire indicată. Deşi, pârâta ANI nu a prezentat originalul confirmării de primire, depusă la dosar în copie conformă cu originalul, instanţa de fond a apreciat că nu sunt motive în cauză pentru a înlătura puterea doveditoare a acestui înscris având în vedere că transmiterea prin poştă a adresei menţionate a fost confirmată de Oficiul poştal de destinaţie Olteniţa 1 (prin adresa nr. 106 din 17.02.2015-fila 810 vol. II) care a arătat că scrisoarea recomandată a fost ridicată de la ghişeul oficiului de către destinatar, care a semnat de primire. Împrejurarea că reclamantul contestă semnătura sa de pe confirmarea de primire a fost apreciată drept nerelevantă în cauză întrucât, din perspectiva aplicării sancţiunii nulităţii raportului prevăzută de art. 13 alin. (2), relevanţă are exclusiv împrejurarea dacă inspectorul de integritate a urmat procedura prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. a), în sensul informării persoanei care face obiectul evaluării şi invitării acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, procedură urmată în cauză conform dovezilor administrate. O împrejurare necontrolabilă de către agentul autorităţii cum ar fi nesemnarea confirmării de primire de către destinatar, deşi oficiul poştal atestă contrariul nu poate conduce la aplicarea sancţiunii nulităţii actelor de evaluare întreprinse ulterior adresării informării prevăzute de lege.

Cât priveşte temeinicia raportului de evaluare, argumentele reclamantului au fost considerate, de asemenea, nefondate. Curtea de apel a constatat că cele două hotărâri ale consiliului local al municipiului Olteniţa avute în vedere în raportul de evaluare nu sunt acte normative, ci acte administrative individuale cu sferă de aplicabilitate restrânsă la un număr determinat de persoane şi la situaţiile individuale reglate şi anume: prin HCL nr. 111/2009 a fost trecut din domeniul public în domeniul privat al municipiului Olteniţa un teren, iar prin HCL nr. 43/2010 au fost identificate spaţiile din raza municipiului în raport de care sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 68/2008 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical.

Instanţa fondului a mai constatat că, în ce priveşte participarea la adoptarea HCL nr. 111/2009, situaţia de conflict de interese este evidentă în raport de aspectele reţinute prin raportul de evaluare. Astfel, reclamantul a fost iniţiatorul proiectului de hotărâre şi a participat la deliberarea şi adoptarea ei, scopul trecerii terenului din domeniul public în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale fiind acela al înstrăinării terenului către concesionarul B. S.R.L., al cărei asociat şi administrator era fiul reclamantului, D. Este nerelevantă împrejurarea că proiectata înstrăinare nu a mai avut loc deoarece interesul personal exista la data iniţierii de către reclamant a proiectului de hotărâre, în calitatea sa de viceprimar a municipiului Olteniţa şi la data participării la deliberarea şi adoptarea HCL nr. 111/2009, în calitate de consilier local. Conform art. 75 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind statul aleşilor locali, aceştia au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv. Faţă de datele arătate, în mod clar şi logic, reclamantul a putut să anticipeze şi a anticipat că decizia autorităţii publice va prezenta un beneficiu pentru fiul său.

Cât priveşte HCL nr. 43/2010, este nerelevant că aceasta a fost adoptată în vederea organizării aplicării prevederilor O.U.G. nr. 68/2008, câtă vreme însăşi identificarea prin anexa la hotărârea Consiliului Local a spaţiului deţinut de către soţia reclamantului prin intermediul cabinetului medical ca spaţiu supus prevederilor legale privitoare la vânzare constituie, de asemenea, un beneficiu, care putea fi şi a fost anticipat de către reclamant. În aceste condiţii, reclamantul era dator să nu participe la deliberarea şi adoptarea hotărârilor, în raport de interdicţia instituită de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, era dator, potrivit art. 74 alin. (1) din Legea nr. 393/2004, să îşi facă publice interesele personale printr-o declaraţie pe propria răspundere, iar raportat la prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, în mod legal şi temeinic, autoritatea pârâtă a constatat că reclamantul s-a găsit în cele două situaţii de conflict de interese, câtă vreme evidentele interese persoanele ale membrilor familiei reclamantului erau de natură a influenţa în mod negativ îndeplinirea cu obiectivitate de către reclamant a atribuţiilor care îi reveneau potrivit legii.

Înalta Curte apreciază drept legale sentinţa şi încheierile atacate şi îşi însuşeşte considerentele acestora, pentru motivele ce vor fi arătate în cele ce urmează.

Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate criticile recurentului subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din noul C. proc. civ.

Astfel, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia prin refuzul de a înlătura din proces confirmarea de primire, instanţa fondului a încălcat dispoziţiile art. 306 alin. (2) din noul C. proc. civ. Înalta Curte are în vedere faptul că, potrivit acestui text legal, dacă partea care a folosit înscrisul lipseşte, refuză să răspundă sau declară că nu se mai serveşte de înscris, acesta va fi înlăturat, în tot sau în parte, după caz. În speţă, recurentul reclamant nu a contestat că informarea şi invitarea sa s-au făcut prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, ci a susţinut în faţa primei instanţe exclusiv falsificarea semnăturii aplicate pe confirmarea de primire şi nu contrafacerea în întregime a înscrisului; or, lipsa semnăturii acestuia pe înscrisul menţionat nu echivalează cu trimiterea scrisorii recomandate fără confirmare de primire.

Faţă de aceste împrejurări, în mod corect instanţa de fond nu a înlăturat din proces confirmarea de primire, reţinând că din perspectiva aplicării sancţiunii nulităţii raportului prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, relevanţă are exclusiv împrejurarea dacă inspectorul de integritate a urmat procedura prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. a), în sensul informării persoanei care face obiectul evaluării şi invitării acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, procedură urmată în cauză conform dovezilor administrate.

Cât priveşte critica referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil prin ignorarea jurisprudenţei constante a instanţei supreme în speţe similare, Înalta Curte constată că nu se poate reţine existenţa unei asemenea jurisprudenţe în raport cu o singură hotărâre pronunţată într-o cauză similară, respectiv decizia nr. 1447/2011. Cât priveşte celelalte hotărâri ale instanţei supreme invocate de recurentul-reclamant (deciziile nr. 4250/2010 şi nr. 2391/2011), se constată că acestea au fost pronunţate în considerarea unor situaţii de fapt diferite de cea din prezentul litigiu.

Înalta Curte apreciază drept neîntemeiate şi criticile recurentului formulate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., în condiţiile în care nu poate fi reţinută o încălcare a prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, dat fiind că, astfel cum s-a arătat mai sus, informarea şi invitarea recurentului-reclamant au fost făcute prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fiind deci respectate dispoziţiile art. 14 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Înalta Curte constată că nu au fost invocate dispoziţii legale care să impună inspectorului de integritate verificarea exhaustivă a regularităţii confirmării de primire, în cauză neexistând nici un temei rezonabil ca acesta să considere că recurentul-reclamant nu a luat cunoştinţă de informarea şi invitarea sa, atâta timp cât confirmarea de primire a fost returnată semnată de către Poşta Română, instituţie ce avea obligaţia de a verifica identitatea destinatarului trimiterii recomandate.

Totodată, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a reţinut în mod corect că hotărârile Consiliului Local al mun. Olteniţa nr. 111/2009 şi nr. 43/2010 sunt acte administrative individuale, întrucât acestea au sferă de aplicabilitate restrânsă la un număr determinat de persoane şi la situaţiile individuale reglate şi anume: prin HCL nr. 111/2009 a fost trecut din domeniul public în domeniul privat al municipiului Olteniţa un teren, iar prin HCL nr. 43/2010 au fost identificate spaţiile din raza municipiului în raport de care sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 68/2008.

Chiar dacă s-ar adopta definiţia doctrinară a actului administrativ normativ propusă de recurent în cuprinsul motivelor de casare, este evident că cele două hotărâri ale autorităţii locale menţionate nu pot fi considerate acte administrative normative, întrucât acestea se referă la bunuri individual determinate, deci nu sunt formulate în abstract şi, în mod evident, nu se aplică unui număr nedeterminat de persoane, ci doar persoanelor interesate.

Înalta Curte nu poate reţine nici că instanţa de fond ar fi făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, atâta timp cât din conţinutul prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 rezultă că noţiunea de interes personal include şi interesul rudelor până la gradul al patrulea inclusiv. Or, în speţă, acest interes a existat în persoana fiului recurentului-reclamant, asociat al S.C. B. S.R.L., care a solicitat cumpărarea terenului în suprafaţă de 356,72 mp situat în bd. Tineretului. O asemenea tranzacţie nu era însă posibilă fără o hotărâre a consiliului local de trecere a terenului din domeniul public în cel privat. Proiectul acestei hotărâri a fost iniţiat de recurent, care ulterior a participat şi la adoptarea sa.

De asemenea, în situaţia vânzării spaţiilor cu destinaţia de cabinet medical, interesul de natură patrimonială a aparţinut soţiei recurentului, titulară a unuia dintre cabinetele medicale ce funcţionau în spaţiile identificate prin HCL nr. 43/2010, care urmau a fi vândute în condiţiile avantajoase prevăzute de O.U.G. nr. 68/2008.

Ca urmare, în opinia Înaltei Curţi, în ambele situaţii recurentul s-a aflat în conflict de interese, astfel cum acesta este definit de art. 70, 77 din Legea nr. 161/2003, dat fiind interesul său de natură patrimonială care a fost explicitat în cele arătate mai sus.

2.2 Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 noul C. proc. civ., reţinând că nu există motive de reformare a sentinţei va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 974 din 03 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, precum şi împotriva încheierilor din data de 5.12.2014 şi din data de 13.03.2015 pronunţate de aceeaşi instanţă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 mai 2017.